Despre filme

cinema-paradiso

M-am uitat la multe filme, până la 26 de ani. Nu mi-a plăcut vreunul în mod deosebit. La un moment dat, am trăit o mică dramă – “de ce să te uiți la filme, dacă nu îți place vreunul în mod deosebit?”. Și, la 26 de ani, am văzut primul film care m-a mișcat profund. Și mi-am răspuns la întrebare atunci, dar am păstrat întrebarea în mine.

Am fost la mai multe piese de teatru, în România. Am jucat și ceva teatru, ani la rând chiar. Nu mi-a plăcut o piesă anume. Asta până în 2016, când am văzut o piesă de teatru în Anglia, care m-a impresionat.

Am citit ceva cărți până la vârsta de 17 ani. Una m-a mișcat profund.

Vorbesc în articolul de față despre filme, cărți și teatru (ce coincidență, “teatru” nu are plural, ca singura piesa care mi-a plăcut până acum).

Vă voi zice de motivele pentru care mă uit eu la filme, despre câteva criterii după care le judec, și de ce acum, diferit față de perioada ante-26 de ani, îmi plac filmele.

Mai jos, călătoria mea în aceste teme.

Câteva generalități despre filme:

  • Personajul principal al unui film este cel căruia i se întâmplă lucruri. La un workshop despre filme de la Fundația Calea Victoriei am aflat acest lucru. Lucrul este esențial mai ales pentru a înțelege filmele în care actorul principal nu e cel mai interesant. Creed, The Dark Knight, Inglorious Basterds – În toate actorul secundar pare mai atrăgător decât cel principal. Dar nu este cel căruia i se întâmplă lucruri, deci nu este personajul principal. De ce e important asta? Odată ce ai identificat personajul principal într-un film, pornești de la o așteptare “Trebuie să i se întâmple ceva în cele ce urmează”.
  • În multe filme, nu în toate, are loc o transformare, pe două planuri: emoțional, un personaj (sau chiar mai multe) trece de la starea emoțională A la cea B, evoluează, se schimbă, se transformă (1), și de obicei asta are loc și, pe plan fizic, personajul se deplasează de la punctul A la punctul B (2). Cele două planuri se completează, drumul ajută pe plan emoțional, și schimbările ajută în călătorie. Exemple: Finding Nemo, în care personajul călătorește, și se schimbă. Sau The Hustler. Sau Saving Mr. Banks. O să vedeți asta, însă, în multe filme: evoluția internă (dezvoltarea personală) și călătoria (drumul).

Observații de-ale mele recente despre filme:

  • Filmele moderne, chiar dacă au o temă plictisitoare (The Big Short, Spotlight), au momente în care personajele țipă, au crize de isterie, puternic emoțional. De ce? Pentru a îți da o variație. Pentru a nu avea un film, cap-coadă, în care totul a fost plictisitor. Țipătul vrea să te scoată din starea în care te afli.
  • La modul general, multe filme te trec prin stări multiple – râs, plâns, tristețe, melancolie, bucurie, încântare, dezgust, plictiseală, suspans. Multe filme caută să te treacă prin toate stările. În Mad Max: Fury Road acțiunea joacă rolul principal în film, totul e în mișcare. Dar, între scenele de acțiune sunt și scene în care te uiți la peisaje superbe, ai momente de așteptare, admiri și te bucuri. În multe desene animate produse de Disney, părinții mor (te trece prin starea de despărțirea de copilărie, “leagă” filmul de tine). În multe filme (și nu numai, și alte formă de artă), ți se dau mai multe variante de emoții, ești trecut prin filtre multiple. De ce contează să știi asta? Te poate ajuta să îți explici de ce apare brusc un cadru care nu are legătură cu cele anterioare – alt ritm, altă grafică, altă muzică. Explicația – să fie “cu de toate”.
  • Tot la modul general, foarte legat de punctul anterior, ai nevoie de pauze și ruperi de ritm. OK, ai o scenă intensă, după vine ceva relaxant. OK, acum e un moment puternic, după, poți respira.
  • Vizual, se merge mai degrabă pe “haide să vedem totul”, fără artificii de înfrumusețare. Dacă un actor este bătrân, și are mici riduri, vezi exact asta. Este un realism total. În filmele mai vechi cu ceva machiaj (și cu o grafică a filmelor mai puțin dezvoltată), toți oamenii erau cosmetizați. În filmele moderne, un actor bătrân este exact așa – bătrân, cu riduri.
  • Legat de cadru / clădiri, se preferă “avem un super erou, care se poate descurca cu un pistol ruginit, într-un cadru învechit, și cu toate lucrurile din jur ponosite, pentru că el e super eroul care face din rahat bici”, mai degrabă decât stilul vechi “avem un super erou, îl punem într-o clădire cosmetizată, pe un drum făcut artificial frumos, cu un decor superb, totul nou”. Filmele recente cu James Bond sunt în seria asta (totul cade, totul e jos, dar James Bond se descurcă și cu clădiri cu probleme)
  • Se merge uneori chiar pe opusul total – “a, e puțin gunoi? Păi hai să îl hiperbolizăm și arătăm mai mare decât este”. Gunoiul-absolut, pus pe piedestal.
  • La modul general, dacă viața e dură / brutală, asta vezi și în film, se maschează cât mai puțin. Realism total, din nou.
  • Am o senzație de lipsă de răbdare când văd un film modern. Se întâmplă multe lucruri, acțiunea e dinamică, dar îmi lipsește acel dram de răbdare și așteptare / suspans, care face și el parte din felul de a fi al unui film. Modern este ca totul să se întâmple rapid, multă acțiune, ceva pauze între scene în care vezi o clădire sau un peisaj, altfel, totul e dinamic. Am nevoie și de spațiu și timp mai relaxat, și mai puțin comprimat, și îmi lipsește asta în filmele moderne.
  • Se filmează mult în mișcare, camera se mișcă, ai impresia de realism. Și mici dureri de cap, pentru că imaginea nu e fixă.
  • Vizual, multe filme moderne arată superb. La fel, muzica e în general reușit aleasă pentru film.
  • Este plin de efecte speciale, dar uneori e dificil să le sesizezi, sunt “mascate” bine.
  • Se pune accentul pe persoană. Supra-omul, invincibil, domină totul, poate mișca munții din loc.
  • Femeile nu mai au nevoie de ajutor, sunt puternice, luptătoare. Uneori, domină bărbații pe plan fizic (Mad Max: Fury Road, bătrânica și femeia-polițist din Madagascar 2008/2012)
  • Vizual, uneori se merge pe culori domoale, nu contrast puternic, ci totul încadrat în decor. Tot la nivel de culori, se merge uneori pe culori atipice, păstrate în tot filmul (The Dark Knight este un exemplu, lista e mai mare).
  • Văd frecvent emoții întunecate, sumbre.
  • Se merge pe lucruri politically correct – feminism, ecologie, anti-rasism, drepturile gay, alte teme comune.

De ce mă uit la filme?

  • Nu îmi aleg foarte mult filmele la care mă uit, pe următoarele motive:
    • Există posibilitatea să îmi placă plot-ul secundar, mai mult decât cel principal. Adică chiar dacă filmul e pe o anumită temă (lucru pe care îl afli când faci research-ul despre un film), există și ploturi secundare, și uneori îmi plac mai mult decât cel principal.
    • În descrierile filmelor, când se spune “filmul este despre A și B”, afli doar planul fizic, exterior, nu cel intern, care poate conta mai mult.
    • Uneori, observ lucruri pe care alții le ignoră complet.
    • Da, în principiu un film cu notă foarte mică pe IMDb e foarte probabil să nu îmi placă deloc. Dar, cu câteva minime pregătiri (nota IMDb, o imagine sau două din film), pot lua o decizie rapidă dacă merită să mă uit la un film sau nu.
  • Mă uit pentru a îmi crește empatia, și față de emoțiile altora, și față de ale mele. Reading literary fiction improves empathy, study finds | Books | The Guardian
  • Privesc filme pentru datoria pe care simt că o am față de emoțiile mele de cândva din trecut. Nu pot să nu mă uit la ultimul Rocky, chiar dacă nu mi se pare un film bun. Nu pot să nu văd ultimul film al lui Tarantino, dacă anterioarele mi-au plăcut atât de mult. Nu pot să nu văd ultimul Star Wars, deși poate îmi va plăcea mai puțin ca anterioarele. Am o datorie față de cel care eram când am văzut prima oară un film din seria respectivă.
  • Pentru a îmi dezvolta (sper) simțul frumuseții / esteticii.
  • Pentru relaxare.
  • Pentru a interpreta lucrurile logic – pentru a căpăta o fărâmă nouă de bun simț.
  • Pentru a da un sens mai bun vieții, pentru morală și etică și spiritualitate.
  • Pentru emoțiile prin care mă trec unele filme – râs / plâns / melancolie / veselie / dor / bucurie / spaimă / suspans / dezgust / plăcere.
  • Pentru a mă mira că un anumit film / scenă nu îmi provoacă emoții.
  • Pentru a mă uimi că pot fi emoționat în feluri diferite când revăd un film.
  • Pentru a fi surprins că aceeași scenă îmi provoacă emoții puternice, deși o revăd de multe ori.
  • Pentru a crește.
  • (când mă uit cu alți oameni) Pentru a compara reacțiile mele cu ale altora.
  • Pentru a domoli conflicte interne.
  • Pentru a afla răspunsuri la căutări personale.
  • Pentru a fi modern și conectat la realitățile actuale.

De ce să nu recomanzi altora un set de filme / piese de teatru / cărți?

  • În principiu, pentru că motivul principal pentru care să te uiți la o formă de artă e să îți ofere răspunsuri la întrebările pe care le ai în tine. Am făcut greșeala să recomand cărțile și filmele și piesele de teatru care mi-au plăcut altora. Da, o parte din oameni au fost mulțumiți. Dar nu cred că am avut vreodată un răspuns de “ăsta da, a fost un film revelator pentru mine”. Pentru că fiecare om are alt set de filtre.
  • Da, în principiu, un film care a luat Oscar pentru cel mai bun film și are peste 8.5 pe IMDb este un film bun, are scenariu coerent și probabil actorii joacă bine. Dar ce importanță are asta pentru omul din fața mea, căruia îi recomand să se uite la film sau nu? Oamenii se uită la filme pentru propriile dileme, mai puțin pentru “hai să văd cel mai bun film”.

Cu toate astea, vă dau lista cu lucrurile care m-au emoționat:
Filme:

Cărți:

Piesă de teatru:

Un alt articol: Meta on movies – how do I evaluate movies and how do I decide what movies to watch? – Olivian.ro – by Olivian Breda.

Márcia Oliveira - # 034 Mato sem cachorro :) https://flic.kr/p/gTQrDh
Márcia Oliveira – # 034 Mato sem cachorro :) https://flic.kr/p/gTQrDh

PS: 2016.04.05, mi se pare o aroganță ridicată să filtrezi foarte mult filmele. “Nu mă uit la filme de tipul X, pentru că știu 100% sigur că …” În opinia mea, nu ajungi prea departe cu raționamentul ăsta. La un film modern se investește foarte mult pentru a face un produs premium, de calitate înaltă, etc. Mulți oameni se zbat să facă o chestie de calitate. Și să vii la final și să zici “nu mă uit, că n-am ce învăța”, mi se pare, simplu spus, o aroganță.

I am a Digital Marketing Manager for The KPI Institute. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading, watching movies, listening to music.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.