Famous painters worked on their paintings for years.
I like to do the same with various personal projects.
I don’t want to have the perfect website at any given time.
I constantly tweak & improve a website, sometimes for years.
Same procedure, different paintings.
Learn AI Skills for Work | Google AI Certificate »
Învață abilități practice de AI pe care le poți folosi la muncă mâine — obține certificarea Google AI Professional.
Talents for Tech, susținut de Google.org AI Opportunity Fund 2.0, colaborează cu organizații locale din Europa pentru a te ajuta să rămâi în pas cu schimbările. Învață competențele AI care te vor menține competitiv chiar acum. Obține certificarea Google, participă la evenimente locale, conectează-te cu o comunitate profesională și accesează instrumentele care contează. Partenerii noștri din țara ta îți oferă îndrumare, evenimente și conexiuni în comunitate pe tot parcursul călătoriei tale de învățare — nu ești singur în acest proces.
Locul de muncă se schimbă. Tu te schimbi odată cu el?
Am citit la un moment dat pe Reddit ceva de genul: „Ce e specific limbii române?”. „Limba română e cea în care mamele spun copiilor lor «mamă»”.
Despre limitările religie, îmi place ce zicea Fericitul Augustin: „Iubeşte şi fă ce vrei”.
Cel mai lung dialog între Dumnezeu-Tatăl și om în Biblie este discuția cu Iov. (Iov se plânge că suferă pe nedrept, nu e justă suferința lui)
Răspunsul primit – „nu înțelegi tot contextul”.
Hristos pe Cruce își întreabă Tatăl pentru ce L-a părăsit?, de ce nu mai e cu El în acele momente?
Nu își dorește nimeni moartea și suferința altuia, copil sau nu, dar în creștinism există o viață și după moarte. Viața nu se termină, în creștinism, când murim fizic.
Oamenii au un mare dar – libertatea -, uneori prețul ei implică o suferință.
Eu nu consider că Dumnezeu este nedrept, ci că ne dă libertate. Și că unele lucruri nu le înțelegem.
…
Eu nu îmi propun să demonstrez că există Dumnezeu, eu îmi propun să arăt că dacă ar exista, nu ar fi, în opinia mea, un conflict cu anumite aspecte.
Principalele argumente sunt:
a. De ce este suferință? (libertatea e mai importantă; nu putem înțelege tot)
b. De ce există regula cutare? (nu sunt așa importante regulile, nu asta e cheia în creștinism, e mai importantă iubirea; de asemenea, în orice sistem există anumite reguli, un sistem fără reguli e un non-sens)
c. Preotul cutare nu știu ce a făcut. (oamenii tind să fie buni, li se cere, și vor fi judecați pentru asta; e trist că oamenilor nu le reușește să fie buni, dar să spui că ești creștin nu garantează că ești un om sfânt, nici măcar mediocru bun; garantează doar că cel puțin îți dai o minimă strădanie; una din principalele lupte a lui Iisus a fost cu cei care ocupau funcții în Templu în acea vreme – fariseii)
…
Nu poți să zici „Dumnezeu e responsabil de cutare” în aceeași frază cu „Nu există viață după moarte”. E o contradicție acolo.
Nu am un răspuns pentru care mor oameni nevinovați, altul decât că sunt lucruri pe care eu cel puțin nu le pot pricepe.
In a recent conference, Danion Vasile said that at some point he used to pray God to give him cancer (prostate cancer, to be precise), as someone else before him had. (a Saint, if I remember correctly) Talking to the priest to whom he confesses, the priest told him that’s not a good idea.
I think a better way of suffering is doing the right thing. It can be at times soooo booooring. But doing the right thing is of much better value to me than simply suffering.
For example, reading books can be difficult. Volunteering is not easy. Listening without interrupting is not simple. And so on.
If you have cancer, yes you suffer a lot, but what’s your merit? You only suffer, that’s it.
Reading books might not be cool, but it’s the important thing to do.
Am tendința asta – cineva îmi scrie ceva, eu am o observație, o fac.
Ce mi-ar plăcea să fac mai des este întâi de toate să zic „Mulțumesc pentru mesaj”, și abia apoi să critic/corectez/neg.
Dacă începi cu o mulțumire, e mai ușor de dus corectura.
Am văzut aseară Fjord (2026).
Am auzit critici despre filmele românești și regizor (Cristian Mungiu), că filmele românești nu s-ar auzi bine (posibil, filmul văzut în cinema nu reflectă cum se vede într-o sufragerie, dar mi s-a părut că se aude bine), sau că regizorul nu s-ar pricepe la montaj (nici eu nu mă pricep să evaluez dacă regizorul se pricepe la montaj sau nu, dar din experiența mea nu am sesizat o problemă, repet, eu nefiind în măsură neapărat să judec asta).
Am intrat în sală cu experiența unor filme românești apreciate internațional, dar care nu m-au impresionat. Am vrut neapărat să văd filmul la cinema, fără pauze, în concentrare cât de cât ridicată. Nu e neapărat un film de văzut la cinema pentru efecte speciale sau mai știu eu ce, dar dacă vrei să vezi un film atent doar la film, și nimic altceva, mi s-a părut o alegere potrivită să îl văd în cinema.
Cel mai mult mi-a plăcut personajul jucat de mamă, Renate Reinsve.
Acum, despre film – am stat în suspans tot filmul. M-a ținut într-o stare de tensiune, mă întrebam cum se va rezolva.
Și tema filmului s-a potrivit cu niște întrebări și dileme personale, dar ce pot zice e că m-a ținut atent și implicat în proces.
Mi-a plăcut? Mult spus să îți placă să stai mai mult de două ore în tensiune. M-a mișcat, asta pot spune.
L-aș revedea? Posibil, după ceva vreme, dar cu siguranță va fi cu un suspans mai mic.
În sala de cinema în care am fost era foarte multă lume, destul de multe persoane mai în vârstă.
Ca idee, mi se pare genul de film de văzut într-o singură sesiune, fără pauze, cu atenție mare. Se întâmplă multe lucruri, și e nevoie să fii concentrat.
Se dă întrebarea: „Ce ai învățat despre credință de la un om simplu?”. Cum aș răspunde?
Orice om e simplu. Președinții de stat, șefii de guverne, managerii, avocații, doctorii, programatorii – toți sunt oameni simpli. Nu e nimeni în afara regulii.
Dacă e să înțeleg „om simplu” = „om cu clasă socială scăzută, văzut de alții ca om care putea mai mult în viață” (nu văd asta, dar să zicem), bunica mea a fost un model pentru mine în creștinism.
Cum se ruga, cum mergea la biserică, cum relaționa cu alții, cum avea grijă de noi, nepoții, cum era fericită și netulburată, cum muncea mult, cum nu se plângea, cum voia să vadă fericirea în alții.
I hear people saying „AI will take our jobs, what to do?”.
I think there are two perspectives:
The problem with the Gen Z (a new generation) I think is very simple – they annoy other generations by being worry-free.
I might be wrong, though, but I like to think of this to be true.
At least this is what they seem to be – happy and worry-less.