I’ve just seen Toy Story 4 (2019) at the cinema. Below, my feed-back, with spoilers.
Câteva idei după vot:
- Internetul, diaspora și mitingurile #rezist au avut un impact mai mare, consider eu, decât TV-ul (Antena 3, România TV).
- E un citat din David Ogilvy care zice “The customer is not a moron. She’s your wife” (clientul, aici alegătorul, nu e un idiot, e soția ta). E o tendință să zicem “A, românii nu știu ce votează, cei de la țară sunt ușor de manipulat etc.”. Ei, uite că n-a fost chiar așa.
- M-am bucurat să văd că orașe precum Iași sau Constanța au votat masiv cu Alianța USR-Plus. Mă așteptam la Transilvania, era oarecum firesc ca Bucureștiul și diaspora să voteze USR-Plus, dar Iașiul și Constanța păreau legate constant de PSD. Ei, lucrurile se schimbă.
- M-a bucurat mult rezultatul votului, în ansamblu. Mi s-au umezit ochii, chiar, când am aflat rezultatele.
Hai România!
De văzut și un articol foarte bun: Night King a fost răpus, dar Cersei încă mai croșetează scenarii. Și: Sociollogica: Observații rapide după alegerile europarlamentare.
În articolul de față o să vorbesc un pic despre acțiunea de a aștepta, de a te pregăti de ceva, o să iau un mic ocol, și la final voi da câteva sfaturi, dacă mi se permite dintr-o postură de non-medic, pentru medici.
Unele din articolele de pe blog le scriu pentru mine. Am scris “Despre ură” cu gândul la mine. Și alte articole similare, mai am în listă câteva, dar acela mă ajută. Pe măsură ce scriu un astfel de articol, îmi structurez gândurile și îmi setez în mine anumite stări. Sigur, am în plan secundar și să public ceva relevant, nu pot scrie orice, dar în mod esențial le scriu pentru mine.
Unele le scriu pentru alții. Un exemplu: Credința care dă libertăți, mai degrabă decât să vi le ia.
Articolul de față este scris mai degrabă pentru alții. Poate fi citit de oricine, conține în general principii generale și foarte puțin răspunsuri punctuale, însă îl pornesc ca un răspuns de la niște intervenții personale de forma unor comentarii primite pe Net. Voi răspunde mesajelor respective doar la finalul articolului, la început vor fi observații generale despre comentarii.
Nu sunt ministru al educației, de mine nu depinde educația unei țări, nu conduc o unitate de învățământ, nu sunt profesor sau educator, iar majoritatea lucrurilor pe care le-am făcut pe partea de educație de la om la om sau online țin de unele prezentări pe care le-am susținut. Am vorbit de două ori și în fața unor studenți în cadrul unor universități, majoritatea prezentărilor mele au fost însă în spații non-academic-formale. Pe de altă parte, am trecut prin diferite școli (facultate de Relații Economice Internaționale la Academia de Studii Economice București), sunt masterand la al treilea master (două finalizate – Comunicare/PR la Școala Națională de Studii Politice și Administrative București, și Modelare/Tehnologii Informatice – Universitatea Ovidius din Constanța, unul în proces – Securitate Informatică/Rețelistică la Universitatea Titu Maiorescu din București). Am participat la traininguri non-formale de aproximativ o săptămână în Serbia, Germania, Turcia și Irlanda, alături de două în România. Am trecut printr-o formare în programarea neuro-lingvistică (în total, 2+5+5 zile de training, start, + modulul intensiv de două ori, mi-a plăcut foarte mult și l-am reluat după ceva timp). Am co-organizat o serie de conferințe / întâlniri informale de 150 de ediții. Cred că impactul cel mai mare asupra educației mele prin întâlniri față în față sunt conferințele/seminariile/workshopurile la care am participat. Am documentat pe blogul olivian.ro prin fotografii + video (sau măcar texte) aproximativ 500 de evenimente. Sunt probabil alte câteva sute (îmi e greu să dau o cifră, fie și aproximativă, cu evenimente la care am participat cu mai bine de 10 ani în urmă) la care am participat fără să public nimic, după, cum desigur sunt evenimente de durate diferite – uneori un eveniment poate ține o oră, alteori am publicat un singur articol despre un eveniment de 2-3 zile, de dimineața până seara. Am dat toate aceste detalii pentru a încerca să vă arăt că am fost preocupat de formarea mea, uneori la limita inutilului. Are Rand Fishkin un articol care îmi place mult pe tema “ce poate ieși complet paradoxal și neașteptat din participarea la conferințe, de exemplu?” – Manufacturing Serendipity | SparkToro. Și ar mai fi și ONG-urile din care am făcut parte, contează și asta, mult chiar.
Doresc să vă spun în articolul de față câteva idei, unele din ele greu de legat una cu cealaltă, despre procesul de educație în România anului 2019. Probabil încă sunteți în șoc după afirmația cu care am deschis articolul, aceea că nu sunt ministru al educației, dar după ce vă reveniți, vă invit să citiți mai departe.
Eu n-aș fi așa de sceptic. Cred că sunt contexte diferite, de la o generație la alta, și dacă e să fim judecați, vom fi judecați în funcție de context.
Am o oarecare experiență pe postarea pe grupuri de discuții, în mai multe forme. Grupuri de discuții pe Yahoo! sau pe Google Groups (traducere: grupuri Yahoo! sau Google), forumuri, comentarii pe bloguri, dezbateri pe email, rețele sociale, mai nou pe rețele de tip Messenger (WhatsApp). Mai jos, câteva gânduri pe tema comunicării în online.
Below, various thoughts.
Ci-dessous, diverses petites pensées.
Am întâlnit zilele astea mai multe voci care spun că imigrația e un proces care ar trebui stopat. În principal, se referă la acceptarea imigranților din alte părți către România sau Europa. Opinia mea la întrebarea dacă ar trebui să oprim imigrația este “nu știu, dar dacă sunt obligat să răspund, răspunsul meu e «imigranții sunt OK»”. Mai jos, detalii.