Vorbesc in acest mesaj despre o carte care imi este foarte draga: “Jurnalul fericirii“, scrisa de monahul Nicolae Steinhardt.
Este cartea mea favorita scrisa de un autor roman. In afara de ea, imi mai place si “Essentials of understanding psychology” de Robert Feldman.
Ce imi place la carte in 10 puncte?
1. Spune lucruri importante; Autorul stie sa aleaga lucrurile esentiale pentru cititor; Se leaga de lucruri puternic impersionante pentru un om intr-un mod atragator pentru tine, ca si cititor;
2. (in pofida punctului 1) Este scrisa intr-un limbaj accesibil chiar si mie; Autorul stie sa vorbeasca despre teme “grele” intr-un mod facil; Am putut citi cartea cu usurinta;
3. Experienta din carte este una dramatica (inchisoare in timpul comunismului), ceea ce o face incitanta si la un nivel mai instinctual (ai o pofta umana sa citesti despre suferinta altora; nu e magulitor acest lucru, dar e in firea umana);
4. Felul in care autorul se converteste la ortodoxie e uluitor in sine; Descrierea acestei experiente mi s-a parut foarte frumos descrisa; Am avut ce invata din aceasta convertire;
5. Cartea e, pentru mine, o lectie despre umanitate si o lectie despre ortodoxie;
6. Am personal mai multa incredere in Nicolae STEINHARDT decat in orice alta voce din prezent a ortodoxiei, iar cartea aceasta poarta o mare “vina” in acest sens;
7. Stilul in care autorul duce lucrurile in extrema, de multe ori exagerand, e uluitor, incredibil, fantastic de placut de parcurs;
8. Cartea e o lectie de etica si morala;
9. Autorul e un punct de reper pentru multi alti ganditori actuali, scriitori ortdocsi sau nu;
10. Cartea are cateva atu-uri care iti fac pofta sa o citesti legate de istoria contextuala: a fost scrisa la o varsta de maturitate intelectuala si a fost scrisa in conditii dificile, vanata de comunisti, are doua editii, este scrisa din amintiri (iar memoria autorului este foarte buna).
____________
Tragem linia: va recomand din caldura sa cititi Jurnalul fericirii, e o carte care inseamna mult pentru mine. Daca doriti, puteti citi un mesaj de-al meu despre Nicolae STEINHARDT in limba engleza:
“Nicolae STEINHARDT – the Orthodox Christian that means the most to me“.
Pare interesanta cartea. O adaug si pe asta la wishlist. 8-| Bravo! pentru articol. Spor la citit!
Ultimul blog post al lui Hoffa este: Romania… aci e… aci nu e
Multumesc mult de gandurile bune Hoffa!
Citeste cartea, ca prinde bine! :)
Mie mi-a plăcut tare mult şi “Dăruind vei dobândi”. E la fel de profundă ca Junalul/spune lucruri importante fără a mai fi la fel de personală şi tragică. Iar felul în care Steinhardt se plimbă de la pilde creştine, la filozofi antici, la fizică cuantică, la spiritualitate orientală etc. e fascinant.
Corect Diana, si “Daruind vei dobandi” e o carte care m-a impresionat. Le am pe amandoua si mai am unele de Steinhardt. :)
Poate pentru ca am o vîrstă, sînt mai prudent cu lucrarea amintită. E interesantă, valoroasă, necesară – dar am şi unele observaţii.
De pildă pentru faptul că îndoiala însoţeşte destul de rar afirmaţiile autorului. Iar nu de puţine ori e acru, asemenea pase alternînd, aparent culmea!, cu cele religioase.
Aveți totală libertate la acele observații și la prudență.
Mie îmi lipsesc cu desăvârșire la această carte, e cartea pe care o iubesc cel mai mult.
Cred ca a iubi o carte nu dezamorseaza glanda lui a-i repera eventualele slabiciuni. De fapt, poate de acolo si pleaca vreun plan superior, de la a-i sti oarece slabiciuni, dar a o simpatiza in continuare.
Văd puncte slabe la alte cărți. În acest moment însă, nu văd puncte slabe acestei cărți. E opinia mea, desigur.
Este cartea pe care, la randu-mi, o iubesc cel mai mult. A iubi cel mai mult (simt sa intaresc prin superlativ), inseamna a nu vedea in ea nimic gresit sau stramb, ci din contra, a trai permanenta beatitudine, euforie cu fiecare fraza, pagina, capitol.. Oricat de cate ori il recitesc pe Steinhardt, sentimentul acesta nu scade in intensitate ci se manifesta, de fiecare data, la fel de viu.. Mai cred ca este necesar ca cititorul sa aiba o anumita constitutie spirituala pentru a-l indragi pe Steinhardt si anume aceea de a fi crestin. Altminteri nu poate patrunde taina fericirii acestui prieten al lui Hristos.
Mulțumesc de gânduri. Toate cele bune.
Nu stiu ce simt altii cand citesc “Jurnalul Fericirii”, caci eu pot numai marturisi ca am simtit o profunda recunostinta catre Bunul Dumnezeu ca a ingaduit sa pot afla inca o alta mare taina de-a LUI. Caci numai asa poate fi descrisa starea pe care mi-a transmis-o lectura cartii.Recunosc ca nu mi-a fost usor sa o citesc si am simtit parca vibratia celui care asternea pe hartie transpunerea gandurilor ce l-au coplesit atata vreme.Regret ca nu l-am intalnit in viata, insa ii multumesc acum si ii trimit toata dragostea pe care numai Dumnezeu ne poate inzestra pentru a putea-o darui la randul nostru.