Non-practice

Cum mă văd pe mine vs. Cum mă raportez la lume

de
Cum mă văd pe mine vs. Cum mă raportez la lume

Eu personal văd o mică diferență între cum ar trebui să mă văd eu pe mine și cum ar trebui să le spun altora că sunt ei înșiși. E o dezbatere mai lungă, doar că nu aș pune pe același plan cum mă văd pe mine cu cum le spun altora că sunt, că îi văd.

Când te raportezi la lumea din jurul tău, e util și gentil să fii un domn – să îl vezi pe X bine, și să nu provoci traume și șocuri în jurul tău. N-ai dreptul să rănești.

În schimb, dacă te uiți la tine, poate fi mai OK să nu consideri că ești o ființă superioară. E o idee de bază în ortodoxie (dacă faci lucrurile care trebuie, și îți faci datoria, nu e OK și suficient, ești slugă netrebnică, cu toate că ai făcut datoria). În lumea modernă, ideea asta e în general văzută rău (negativism, suferință), dar eu cred că părțile bune ale principiului ăstuia sunt mai mari decât părțile rele. La suprafață, e chin și neplăcere, frustrare, neîmplinire. Pe termen lung, însă, te forțează să crești, și îți dă o perspectivă în care intri în viață fără mari așteptări la ce ar ți se cuvine.

Poate greșesc cu asta, așa văd lucrurile.

Citește mai departe

Being wrong

de
Being wrong

I think, at some times, it is not only allowed to make some mistakes, but it’s the only way possible.

When I started to write in English, a few years ago, I used to: (1) not be able to structure information very well and (2) write in a poor English.

I’m far from perfect, but I’m also far from that level.

Citește mai departe

Citat din Nicolae Steinhardt care îmi place și la care mă tot gândesc

de

Sa repet o remarca mai veche facuta cu privire la Mircea Eliade, pe care, din pricina harniciei lui fara pereche si a programului de lucru ce-si impunea fara crutare, reducându-si asemenea unui calugar ascet somnul la cel mult trei ori patru ore din ciclul diurn-nocturn, l-am denumit „monahul mirean . Am enuntat atunci ca adevarata trasatura cu totul proprie calugarului nu este – cum gândesc mai multi oameni – credinta, pe aceasta o au si multi mireni, ci un amestec de vointa (de fier), de rabdare fara margini, de rezistenta (neobosita) la frecusul de zi cu zi al vietii de manastire (monotona si extenuanta). Anii mei de calugarie mi-au confirmat pe deplin parerea. Calugarul acesta chiar e: un om cu vointa otelita, rabdare de neînvins, hotarâre de nezdruncinat. Cel mai judicios el poate fi asemuit nu unui înger în trup, ci unui sportiv în perioada de cantonament sau unui ostas în perioada de instructie. Aptitudinile lui de baza, de aceea, sunt: sanatatea, puterea de îndurare, renuntarea la susceptibilitati, capacitatea de calire a caracterului. Am scris ca monahismul este echivalentul (moral) al temperaturii de 300 milioane grade. N-am mintit. Dar si mai bine, mai plastic, mai usor de realizat este a zice: monahul e o tija de otel fierbinte, acum scoasa din cuptor, o para de foc (de fapt) brusc scufundata în apa înghetata. Credinta – ca si postul, metaniile etc. etc. – lucrul de la sine înteles, ferice si usor. Dar viata manastireasca concreta, cotidiana e lupta, cantonament, calire, strunire. Bulldog training, zic englezii: educatie …

Citește mai departe

Problema cu politica …

de

… este că se uită într-un singur sens. Prin “politică” înțeleg cam “orice”. Ecologiștii salveză planeta, atât de mult încât calcă pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Militanții ateiști detestă orice nu le convine pe plan religios. Militanții ortodocși luptă necinstit, și prezintă doar argumentele care le convin lor. Când cineva îți vinde ceva, nu îți prezintă și părțile rele, eventual îți prezintă o temere pe care sigur o ai (“dar nu costă prea mult? Dar nu e greu de folosit?”) și ți-o combat, dar nu prezintă un defect de care nu ai ști în mod normal. Politicienii vor să reușească și nu văd nicio calitate în contracandidați. Iubitorii de animale nu acceptă că un câine poate face și rău, sau că un câine ar merita să fie ucis, în anumite circumstanțe. Cei ce sunt mușcați de câini nu suportă să audă un contra-argument, că un câine este, totuși, o viață, și faptul că omul poate exercita putere nu îi dă și dreptul să facă asta. E o îngustime teribilă. Sunt realmente dezgustat de ambele părți. A venit azi cineva la mine să îi promovez o cauză pe Facebook. I-am răspuns, i-am dat o semi-soluție, nu l-am promovat. Nu a fost prea încântat de abordare mea. Încearcă să pui o știre care prezintă avantajele homosexualității pe un grup ortodox. Caută pe Hotnews un îndemn la practicarea ortodoxiei. Și lista continuă. If you belong to an organized political group, don’t expect people to take your opinions seriously. No one cares when a sheep burps. — Scott Adams …

Citește mai departe

Dor de Curmătură

de

Am avut niște bunici undeva la munte, în jud. Buzău. Un sat la câțiva kilometri de astfalt, undeva în zonă muntoasă. Drumul de asfalt era și el departe de civilizație. În sat se ajungea greu. La casa bunicilor încă și mai greu. Ce era specific zonei respective era timpul. Trecea greu, nu exista vreo presiune. Nu apăreau surprize, nu veneau vizitatori neanunțați. Nu ți se cerea socoteală. În principiu, era mereu câte ceva de făcut, dar nimic nu era, realmente, obligatoriu. Dacă erau mai mulți oameni în gospodărie, avea cine să îți preia din sarcini. Când ploua, timpul înceta să curgă. Nu puteai face treabă, stăteai în principiu în casă. Bunicii, Dumnezeu să-i odihnească, erau oameni calmi, și blânzi. Nu îți cereau socoteală, nu țin minte să îi fi văzut supărați sau isterici. N-am regăsit nicăieri starea asta adusă la nivel de sistem. Da, în variate ocazii, uiți de toate, te relaxezi, te liniștești. Dar nicăieri liniște la modul general, total. Doar o semi-stare de semi-relaxare și, temporar, o uitare de griji. Pe când la Curmătură liniștea, relaxarea, non-stresul, non-pretențiile erau la ordinea zilei. Din când în când, merg pe la Curmătură, căutând să îmi amintesc de starea aceea. Nu mă duc pentru relaxarea de acum, mă duc să îmi amintesc de starea de atunci.

How to be better against Chessmaster software

de

If you play at Chessmaster‘s highest level, it is likely you will never win a game. But, Chessmaster has a mode allowing you to pick the level of your opponents. So, let’s say you play against someone with 1200 level. The trick to win the game is the following: At the beginning, there are lots of pieces on the table. The computer needs a long time to start calculating possibilities, because each piece has lots of options to move. So, the trick is to gather some good advantage material at the beginning (a rook, two minor pieces). Then, force him to make exchanges, queen for queen, rook for rook. You’ll end up in the endgame with big advantage and, even if the computer can calculate much better now, with fewer pieces on the table, he won’t be able to beat you. The alternative – avoiding confrontation at the beginning and just exchanging the pieces can get you in the endgame with relative equilibrium and it won’t be long until Chessmaster will be able to play on your mistakes and beat you with ease.

The sick pleasures of rich people

de

Sometimes, I meet people driving expensive cars and running big business who want to negotiate with me things. Making a site, things like that. And what strikes me is their willingness to negotiate. At first, I thought “hmm, they must have made those money by being good with power & negotiation, so this is an explanation”. But I think it’s more than this. Once you reach a level in your life, you get bored of things. You have pretty much everything in life, and nothing really excites you. And you enjoy the thrill of negotiation. You actually like & have pleasure in being better than the person in front of you. Most poor people would have two problems in negotiation: The lack of experience & practice. The feeling that they’re, somehow, inferior when they negotiate. The rich people don’t have any of these problems. They have lots of experience with negotiations (1) and they perfectly know they’re better than the person in front of them (2). The second point excites them, so they keep on doing this. So, the next time a guy driving an expensive car comes to you and tells you you should leave your prices them, try and have your excitement. Negotiate with them, smiling, knowing that you won’t care if you lose them, and enjoy the pleasure of seeing them annoyed by your lack of cooperation. Enjoy the game and don’t let them run over you. But, on the other hand, if you do need the name of that client on your portfolio, …

Citește mai departe