Un profesor de-al meu de economie din facultate a dat următorul raționament: Dacă dai salarii mari, e posibil ca angajații tăi să fie slabi (și îi plătești prea mult) sau buni (și îi plătești corect). E un risc pe care ți-l asumi, în condițiile în care nu poți evalua foarte clar dacă angajații tăi sunt buni sau slabi. Plătești mai mult și își asumi un risc. Dacă dai salarii mici, angajații buni vor pleca către posturi mai bine plătite. Vor rămâne angajații slabi. În momentul ăsta ai o garanție – ai doar angajați slabi. (în condițiile în care tratăm oamenii ca fiind raționali – motivul de a sta la un job ține de salariu, și nu de alți factori) Întrebarea care se pune e următoarea: E de preferat riscul de a arunca banii aiurea față de garanția de a avea angajați slabi?

Să zicem că ești campion la un sport la care există posibilitatea ca un amator să învingă un profesionist. Există sporturi la care diferența de nivel ar împiedica asta, dar există și sporturi în care, cu mult noroc, un începător poate învinge (e greu să bați un campion de tenis sau de șah, dacă ești începător, dar poți avea noroc la poker sau table). Întrebare – merită să te lupți cu cineva mai slab ca tine? Răspunsul meu e „nu”, și vine ca urmare a unui argument dat de Isaac Asimov (dacă nu mă înșel, e o lectură veche). Așadar: Dacă câștigi, câștigul pentru tine e nul. Nu te poți lăuda, ca profesionist, că ai făcut mare lucru că ai bătut un începător. E firesc să se întâmple asta și nu îți aduce niciun beneficiu. Dacă pierzi, îți strici reputația. Te afectează foarte mult. Așadar, „nu”.