Cum mă raportez eu la antivacciniștii care exagerează și, uneori, spun prostii?
Ce mă termină pe mine la modul absolut e sunt oameni care spun prostii, dar au intenție pozitivă.
Adică majoritatea celor care spun bazaconii despre vaccin sunt, în general, oameni de treabă, la modul general.
Ei nu zic “hai să creștem riscul de a muri niște oameni prin acțiunile noastre”.
Nu, ei zic “am niște motive întemeiate pentru care cred X”.
Motivele acelea întemeiate mie mi se par absurde, logica cu care își construiesc argumentația e fundamental eronată, dar, la finalul zilei, oamenii aceia vor, într-un fel sau altul, binele.
Nimeni nu se trezește dimineața “cum fac să risc să omor niște oameni?”.
Adevărul ăsta brutal, barbar, deși pentru mine e un fapt real în acțiunile unor oameni, nu e interiorizat de antivacciniști.
Am avut o discuție recent pe chat cu cineva. Persoana era în ritmul “ori trag, ori încarc arma”. Nu asculta argumente, nu contrazicea ce zic eu, doar spunea lucruri sau, dacă mă lăsa să zic ceva, se gândea la ce să zică în continuare (cel puțin așa am dedus eu).
Cu toate acestea, intenția pozitivă era acolo – persoana dorea să fie lucrurile bine, oricât de șocant ar fi fost asta pentru mine (paradoxul bine vs. ce iese efectiv din dorința asta).
Soluția? Cred că totul pornește de la recunoașterea corectă a stării de fapt – “Da, admit că prin acțiunile mele pot provoca rău iremediabil celor din jur”. Când lipsește partea asta, greul e greu de rezolvat. Dacă nu admiți că e o problemă în logica ta, e greu să rezolvi ceva.
