Antivacciniștii și intenția pozitivă

Philip - Signs Of Spring

Cum mă raportez eu la antivacciniștii care exagerează și, uneori, spun prostii?

Ce mă termină pe mine la modul absolut e sunt oameni care spun prostii, dar au intenție pozitivă.

Adică majoritatea celor care spun bazaconii despre vaccin sunt, în general, oameni de treabă, la modul general.

Ei nu zic “hai să creștem riscul de a muri niște oameni prin acțiunile noastre”.

Nu, ei zic “am niște motive întemeiate pentru care cred X”.

Motivele acelea întemeiate mie mi se par absurde, logica cu care își construiesc argumentația e fundamental eronată, dar, la finalul zilei, oamenii aceia vor, într-un fel sau altul, binele.

Nimeni nu se trezește dimineața “cum fac să risc să omor niște oameni?”.

Adevărul ăsta brutal, barbar, deși pentru mine e un fapt real în acțiunile unor oameni, nu e interiorizat de antivacciniști.

Am avut o discuție recent pe chat cu cineva. Persoana era în ritmul “ori trag, ori încarc arma”. Nu asculta argumente, nu contrazicea ce zic eu, doar spunea lucruri sau, dacă mă lăsa să zic ceva, se gândea la ce să zică în continuare (cel puțin așa am dedus eu).

Cu toate acestea, intenția pozitivă era acolo – persoana dorea să fie lucrurile bine, oricât de șocant ar fi fost asta pentru mine (paradoxul bine vs. ce iese efectiv din dorința asta).

Soluția? Cred că totul pornește de la recunoașterea corectă a stării de fapt – “Da, admit că prin acțiunile mele pot provoca rău iremediabil celor din jur”. Când lipsește partea asta, greul e greu de rezolvat. Dacă nu admiți că e o problemă în logica ta, e greu să rezolvi ceva.

Citește mai departe

2Performant o numește pe Raluca Negrea în poziția de Country Manager România și Bulgaria

2Performant o numește pe Raluca Negrea în poziția de Country Manager România și Bulgaria

Compania de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P), anunță organizarea companiei în 2 Business Units: 2Performant România și Bulgaria și 2Performant Growth Unit. Business Unit-ul România și Bulgaria este condus de Raluca Negrea, Country Manager România și Bulgaria 2Performant, și vizează operațiunile pentru piețele validate pe care 2Performant este deja activă, cu o poziție puternică. Growth Unit testează și validează piețe și abordări noi în business pentru compania românească de tehnologie, atât pe piețele externe, cât și în țară, și este condus de Constantin Stanciu, care devine Growth Manager al companiei.

Citește mai departe

Cum modifici structura URL-urilor pentru blog, în viitor, pe WordPres?

WordPress Logo

Să zicem că ai un site de tip site de prezentare cu pagini de forma:

site.ro/despre-noi

site.ro/produs

site.ro/categorie

site-ro/articol-blog

Și ai vrea ca pe viitor blogul să poată fi diferențiat în statisticile din Google Search Console sau Google Analytics foarte ușor.

Așadar, ai vrea ca articolele de blog să fie ceva în gen site.ro/blog/articol (să fie și acel /blog/ în URL, dar doar pentru articolele noi).

Cum faci?

Citește mai departe

Canibalii și REI

Norm Wright - the bubbing caldron

Un banc (relatat, mai jos, aproximativ) auzit de la un profesor de la Relații Economice Internaționale:

Prind canibalii un grup de persoane.

Canibalii: – Ziceți-ne ceva de care să fi auzit noi sau la ceaun!

Primul: – Sunt francez, turnul Eiffel, Paris, Mona Lisa.

Canibalii: – N-am auzit de voi! La ceaun!

Al doilea: – Sunt american, New York, Statuia Libertății, Casa Albă.

Canibalii: – N-am auzit de voi! La ceaun!

Al treilea: – De mine sigur n-ați auzit, sunt profesor în București, la Facultatea de Relații Economice Internaționale.

Canibalii: – A, păi acolo ne trimitem noi nepoții! Liber!

Citește mai departe

TV Ads

James Vaughan - story-of-a-star

I watched some ads while living in the UK.

They were not pleasant to watch, but, still, they were rather nice.

I watch almost every year some ads from the Super Bowl.

I don’t like them too much, but, again, they’re not that bad, either.

And here comes the ads from the televisions in Romania.

There are some things on the TV which are worth watching – news, some TV shows.

But the ads that interrupt them make viewing almost impossible.

It’s hard for me to imagine how can I watch a movie on the TV.

The movie can be good, but watching the movie interrupted by ads makes it a poor experience.

And some ads are really aggressive and are around products that are sensitive.

This happens everywhere, but in Romania it’s a bit too much for my taste.

Citește mai departe