Cum e în Londra? (varianta octombrie 2015)

De ce scriu articolul?

Sunt 3 tipuri de oameni care o să vadă linkul către articolul de față – 10% o să fie indignați de ce scriu, pe diferite motive, probabil toate justificate. Pentru 80% articolul nu va însemna mare lucru, nici în bine, nici în rău. Pentru 10% va însemna, sper, vreau, m-aș bucura, ceva. Pentru acești oameni am scris articolul.

Aveți multe motive să nu citiți articolul. Dacă vreți să treceți peste ele, și să citiți, totuși, articolul, vă invit să intrați. Dar nu vă descălcați, intrați așa, că la Londra oamenii intră încălțați în casă.

Credits: https://flic.kr/p/k1DAe9
Credits: https://flic.kr/p/k1DAe9

Notă UK = United Kingdom (Marea Britanie).

Video


Prin aprilie, încep să aplic. Am primit un mare ajutor cu CV-ul și scrisoarea de intenție pentru un job în Germania (Simona Cimpoieru).

Înarmat cu o aplicație ceva mai profesionistă, aplic inițial în alte țări decât UK. Când am “descoperit” site-urile din UK, am aplicat foarte mult pe ele. La un moment dat, aplicam doar pe 2 site-uri, noile joburi care apăreau pe ele erau suficient de multe cât să am de lucru doar cu acelea două.

Aplicam la 30-100 de joburi pe zi, cu scrisoare de intenție personalizată 100% (în sensul că scriam scrisoarea de intenție pentru fiecare job în parte).

Am făcut un macro de Word și am început să salvez unele din textele cu care aplicam (dacă găseam lucruri similare de la un job la altul), așa că, de la un punct încolo, mi-a fost ceva mai ușor să aplic la joburi.

Două lucruri s-au întâmplat care sunt relevate în acest moment, înainte să primesc oferta din Tenerife, Spania:
1. Pe 1 iunie am o discuție inițială (am mai avut și altele, aceasta era “inițială” în sensul că era prima discuție) cu un recruiter din UK. Pe 2 iunie, înainte să am confirmarea jobului din Spania, domnul de față continuă interviul, cu întrebări tehnice. Primesc oferta din Spania, îi spun recruiter-ului că deja am o ofertă. Mă sună, și îmi spune că jobul pe care îl oferă în UK e mult mai bine plătit, îmi spune pentru prima oară să nu plâng (urma să îmi mai spune). Îmi zice că interviul urma să aibă loc joi, 11 iunie, ora 16, în Londra. Problema era că aveam bilet de avion în ziua respectivă pentru Tenerife, și deja spusesem “Da” în Spania. Inițial, m-am gândit să accept interviul, am stat și m-am gândit. M-am sfătuit cu mai multe persoane, și majoritatea mi-au spus să merg în Spania. Am refuzat oferta de interviu.
2. La final de mai, pe 21, aplic la o agenție digitală. Persoana cu care am avut interviul tehnic inițial mi-a spus că i-a plăcut ce am răspuns la întrebările tehnice, dar ar dori și o discuție detaliată. Trece timpul însă, și deși i-am spus că sunt în discuții avansate cu o persoană în Spania, nu programăm interviul. Primesc oferta din Spania și anulez interviul pe job, rămânând să avem o discuție pentru posibilități de freelancing.

… și vine 2 iunie, după-amiaza, și jobul din Spania dispare.

Două lucruri:
1. Reiau discuția cu recruiter-ul din UK, care îmi propune din nou să am interviul joi, ora 16. Spun “Da” și rezerv biletul de avion.
2. Reiau discuția cu persoana interesată de freelancing, avem interviul, dar nu putem colabora, în principal din dificultăți logistice, dar îmi propune să colaborăm în regim de freelancing și mă recomandă la o agenție, urmând ca, dacă nu iese, să mă recomande la o alta.

În paralel, am discuții cu altă companie, căreia, iarăși, îi spusesem că am găsit de lucru, și, pe baza faptului că urma să fiu în Londra, programez un interviu.

Aveam, în acest moment, 3 interviuri stabilite în UK:
– Joi la ora 16.
– Vineri dimineața.
– Luni după amiază cu prima agenție recomandată de persoană cu care am avut probleme logistic.

În momentul de față, am trimis un mesaj pe LinkedIn unui recruiter, care mi-a programat un alt interviu, joi dimineață, și un altul, vineri după-amiază.

Aveam, așadar, înainte să plec, 5 interviuri stabilite, și dacă interviul de luni nu ar fi reușit, teoretic, aș fi primit recomandare pentru încă un interviu.

Mi-am pus tot ce am strâns în 10 ani de stat în București în 4 bagaje, am plecat spre Londra.

Am stat inițial la Montana Excel Hotel London near King’s Cross and St. Pancras, vreo 2-3 zile.

Ulterior, m-am mutat la Hostels in Greenwich – St Christopher’s Inns.

Interviul de joi dimineață a ieșit bine, așa că recruiter-ul m-a recomandat mai departe la o agenție, fără să știe că aveam deja, luni, interviu cu ei.

Interviul de joi, ora 16, a ieșit atât de bine, încât recruiter-ul a spus că îmi va căuta și alte joburi (din toți cei care fusesem la interviu ziua respectivă, fusesem, mi s-a spus, cel mai bun).

Din cele 5 interviuri stabilite, am reușit la unul, și, după ce am aterizat miercuri, 10 iunie, deja luni, 15 iunie am avut job și o săptămână după, pe 22 iunie, am început lucrul.

Despre bagaje

M-am interesat de făcut bagaje, dar timpul se scurtase radical. Planul meu era inițial să am bagajul gata joi, acum trebuia să am bagajul gata marți. Existau variante cu trimis pachet prin firme de curierat, dar în principiu era complicat să faci asta fără să știi când va fi gata bagajul,

Cum e în Londra?

Există o metaforă clasică cu un elefant, care e pipăit / atins diferite persoane, legate la ochi. Și fiecare percepe elefantul diferit – pentru unul poate fi o spadă (colți), pentru unul o funie (coadă), pentru unul un perete (pielea), pentru unul un ventilator (din cauza curenților de aer aduși de urechi), pentru unii un șarpe sau un copac (trompa și piciorul).

La întrebarea “Cum e în Londra?” răspunsul meu va fi corect și greșit în același timp. E corect, în sensul că, cu siguranță, imaginea pe care o proiectez e cea din mintea mea, atât cât mă pricep eu să o exprim. Și e foarte greșit în sensul că percepția altora va fi radical diferită.

Marea Britanie are mulți oameni, care fac multe lucruri, în zone diverse, care sunt în anumite comunități și au anumite contexte. Dacă întrebi 100 de oameni cum e în Londra, vei primi, probabil, 100 de răspunsuri.

Cu toate astea, răspunsul meu are sensul lui, și, deși greșit, e o fărmâ de adevăr pe care risc să v-o prezint ca adevărată. Nu e realistă, nu e completă, e subiectivă, dar, în pofida greșelior sistemice (în ansamblu, e greșitsă spui că, la modul general, în Londra e așa și pe dincolo), ea merită povestită.

GBP = Liră sterlină. În prezent, o liră e foarte aproape de 6 lei. Deci, când zic mai jos, că o pâine costă 1-2 lire, înseamnă că o pâine costă între 6 și 12 lei. Și când zic chirie de 300-800 de lire pe lună, înseamnă că chiria costă între 1.800 de lei (minim, condiții slabe) și 4.800 de lei pe lună.

Despre sistemul bancar

Este gratis folosirea unei bănci. Te duci la bancă cu toate actele, nu plătești nimic, nu pleci cu un contract, îți vine totul pe email și prin poștă. Nu te costă nimic-nimic, banii merg de la compania angajatoare la bancă, ai Internet banking, securitate, etc. Retrageri gratuite, ordine de plată gratuite, încasare gratuită. Ai limitări de tipul – ai nevoie de un venit lunar virat pe cardul de salariu (1), dacă faci plata cu cardul internațional, ți se ia comision (2) sau dacă încerci să plătești și n-ai bani pe card ești taxat (3). Dar, la modul general, dacă ești atent și chibzuit, zero costuri.

Te îndeamnă să treci de la o bancă la alta. Sunt vreo 2 bănci care dau 100-150 GBP doar ca să treci de la banca A la banca B. Alte bănci au un sistem prin care dacă stai un an la ei, ai dobânzi bune. Și alte asemenea.

Dobânzi bune. Dobânzile la euro și lei mi se par mai mici decât ce poți obține la unele bănci în UK (5%). Cei 5% sunt excepția, nu regula, dar în România excepții de genul ăsta lipsesc.

Multe sisteme de tip “faci o plată în felul X (plăți lunare, sau plăți contactless) și primești discount/reducere”. Mă aștept ca la direct debit (plăți lunare automate) să aibă comisioane bune, pentru că am văzut reduceri pe baza acestui lucru. Și, iarăși, dacă faci plăți contactless (fără să mai pui PIN-ul, doar apropii cardul, și ți se iau banii de pe card, în limita unei sume maxime).

Am văzut mai multe bănci din UK în care am fost uimit de cât de slab era sistemul informatic. Monitoare CRT sau LCD slab, Internet Explorer, sisteme informatice OK, dar nu neapărat optimizate.

Despre sistemul de telefonie

Rețeaua din UK are acoperire mult mai slabă ca în România. Nu tu metrou, nu tu unele zone. Vorbesc aici de Londra, care, deși mare, nu se compară la suprafață cu România.
Sunt zone în Londra unde firme mari de telefonie nu au semnal. La metrou, probabil nicio firmă nu are semnal (nu știu dacă e ceva cu protecția la radiații sau lene).

Viteza de Internet e mai slabă ca în România, și, desigur, dacă nu ai semnal la telefon, nu ai nici Internet.

Cel mai ieftin plan începe pe la 10 GBP, dar ai, în banii ăștia undeva între 200-1.000 de minute naționale, cam tot atâtea SMS-uri și cam toți atâția MB de date. Dar, de obicei, la 10 lire te apropii de 200, nu de 1,000.

Pe la 20 de GBP pe lună ai minute, SMS-uri și MB undeva în zona de 1,000.

120 de lei pentru un pachet care în România e pe la 30-50 de lei. În condițiile în care acoperirea și viteza de transfer date sunt mult superioare.

Despre viteza de Internet

Nu vă dau statistici, dar știți probabil că România e în top 5 țări din lume la viteză de Internet. Explicația mea e că românii au trecut direct de la Internetul prin telefonie fixă (Connex) la cablu. Nu avem penetrarea cea mai mare (în sensul că sunt multe persoane din România care nu au acces sau nu folosesc Internetul), dar oamenii care au Internet au, în medie, viteza la Internet în top 5 din lume (sunt statistici care ne pun în top 3).

Ei, în UK, din motive care îmi scapă, Internetul merge prost. Dar prost rău de tot. Și lucrul ăsta e văzut ca pe ceva firesc, e normal să se întâmple așa.

Am citit că Internetul are costul de oportunitate uriaș. Costul lui e infim (costul abonamentului + dispozitivul de conectare la Internet), în schimb valoarea percepută e uriașă. Era un studiu “dacă ați dispune de suma X, ați sta fără Internet până la sfârșitul vieții?” Și pentru mulți, schimbul era ne-echitabil, în sensul că Internetul valora mai mult decât o sumă mare de bani.

Ei bine, din acest punct de vedere, faptul că Internetul merge greu în UK e, pentru mine, un mare paradox.

Despre ajutorul persoanelor cu handicap

E mult mai bine implementat ca în România. Dacă ești în cărucior, și în UK ai unele probleme, în sensul că nu toate stațiile de metrou au facilități, nu toate bordurile sunt făcute în așa fel încât să le urci ușor, etc. Dar, la modul general, ai mai multe facilități. Nu am văzut rampe pentru persoane cu handicap la toate magazinele, dar n-am văzut nici rampe făcute în bătaie de joc (sunt rampe în România cu unghiuri de 30-45 de grade, imposibil de folosit, sau unele acoperite cu gresie, foarte periculoase în combinație cu gheața.

Despre autobuze

În general, se respectă programul, dar, tot în general, dacă afară plouă e tendința să fie aglomerat la autobuz, și mai multe mașini pe stradă, și atunci totul devine ceva mai haotic. Autobuzul vine, dar mai greu, face aceeași rută, dar mai încet, și tot așa.

Din ce am auzit, nu mi s-a întâmplat – sunt și în UK autobuze în care nu poți urca, pentru că sunt prea aglomerate, sau dimineți în care rutele principale de metrou sunt atât de aglomerate încât nu poți urca în metrou.

Despre coșuri de gunoi

Am văzut mai multe peroane fără coșuri de gunoi, cred că e ceva protecție împotriva curenților de aer, care pot lua gunoaie și arunca în fața trenului. Așa că au eliminat coșurile de gunoi complet din mai multe stații.

Mi s-au părut mai rare ca în România, dar, la modul general, mai bine întreținute. Au și ei tomberoane defecte, gunoi care dă pe afară, lucruri tipice. Dar, dacă compari 100 de tomberoane din UK (repet, sunt ceva mai rare) cu 100 de tomberoane din România, în UK probabil vor fi mai bine întreținute.

Despre parcuri

Multe, dese, mari, frumoase, bine îngrijite. Cel puțin cele pe care le-am văzut eu.

Cost transport

Cea mai bună parte a sistemului lor de taxare din metrou e că e teribil de corect. Au făcut tot posibilul să fii taxat cât mai puțin, în anumite limite. Tot ce ai de făcut e să validezi un card la urcarea și coborârea în vehicul, și, în funcție de traseul pe care l-ai parcurs, ești taxat. Clauzele de excepție (“în general costă atât, dar între ora X și Y e mai ieftin, sau poți călători mai mult timp înainte și înapoi, atât timp cât nu ieși la suprafață, dar nu mai mult de Z ore consecutive”) fac sistemul teribil de alambicat. Știi cu siguranță că o singură călătorie nu costă mai mult de 2,8 lire și că o călătorie de o zi costă undeva pe la 10 lire, călătorii nelimitate. DAR o călătorie de la A la B diferă de ora din zi la care mergi, de cât îți ia (nu poți să te urci în metrou dimineața și să te dai jos seara fără să plătești mai mult), tot felul de clauze și subclauze care te fac să te urci în metrou cu o vagă siguranță că nu vei fi taxat foarte mult, dar și cu o certitudine – că nu înțelegi mare lucru din cât vei plăti.

În România, o călătorie cu metroul costă undeva între 0.5 și 2 lei, depinzând de tipul de bilet pe care îl iei (lunar, 10 călătorii, zilnic, două călătorii). Știi clar absolut tot, nu ai nicio surpriză. Dar, da, dacă mergi doar o stație de metrou e cumva incorect să fii taxat ca atunci când schimbi două magistrale de la un cap la altul. Ei bine pentru această incorectitudine, englezii au preferat să facă un sistem ultracomplicat.

Cea mai slabă parte a sistemului de transport e că metroul, deși subvenționat, costă foarte mult. 2.8 lire în Londra fac cam cât o călătorie cu un taxi în București. Tariful de o zi (nelimitat) în Londra e cam cât tariful pe un abonament cu 62 de călătorii (echivalent cu 2 călătorii pe zi) în România.

Da, știi constant tot felul de lucruri, ai informații (cât plătești, cât ai pe card, istoric călătorii și alte asemenea), dar, când tragi linia, observi că este foarte scump.

Cost chirie

Ai de ales, la chirie, între următoarele avantaje: aproape de muncă, ieftin, zonă bună (parc, lipsă infractori). Dacă vrei două din ele la nivel decent, nu poți să o ai pe a treia, aproape întotdeauna ai de ales 2 din 3. Dacă vrei neapărat unul din criterii, probabil renunți chiar la ambele celelalte două.

Ce mă surprinde constant e ușurința cu care oamenii renunță la criteriul “aproape de muncă”.

În România locuiam la 25 de minute de Unirea în principal legat de faptul că mi se gătea / spălau rufele, și zona era decentă, și distanța față de centru, deși non-nulă, nu era mare. Nu aș fi vrut să stau la 45 de minute de Unirea.

Când am venit în Brentford, am căutat o locație aproape de muncă și de metrou, în același timp, și prima casă pe care am găsit-o era la 2 minute de metrou și 10-12 de muncă. Am luat-o instant. Am fost să vizionez o altă locuință, la 15 minute de muncă, și vreo 20-30 (nu știu exact) de metrou. La momentul respectiv, am considerat că voi face drumuri în Londra mai des, lucruri care ulterior nu s-a confirmat.

Ca principiu general, însă, revin la uimirea mea – oamenii nu aleg casă aproape de birou. Sunt multe motive pentru care ai face asta, dar aproape niciunul nu “ține”.

#1:
STUDIU: Persoanele care locuiesc departe de serviciu sunt mai deprimate si stresate: Cei care petrec foarte mult timp pe drumul de acasa pana la serviciu sunt mai deprimati si stresati decat cei care locuiesc aproape de munca, arata un studiu realizat de la cercetatorii canadieni.

#2: Ditching Your Commute Is the Happiness Equivalent of a $40,000 Raise
“The number comes from National Geographic fellow and author of Thrive: Finding Happiness the Blue Zones Way Dan Buettner. In an interview with NPR, Buettner says:
When you look at Americans’ day-to-day activity … the top two things we hate the most on a day-to-day basis is, No. 1: housework and No. 2: the daily commute in our cars. In fact, if you can cut an hourlong commute each way out of your life, it’s the [happiness] equivalent of making up an extra $40,000 a year if you’re at the $50- to $60,000 level. Huge … [So] it’s an easy way for us to get happier. Move closer to your place of work.”

Unde să stai în Londra?

Există varianta Stay With Locals & Make Travel Friends | Couchsurfing, nu am testat-o, e și o chestiune de noroc. Mi se pare destul de intruziv față de un om, și am senzația că cer un serviciu fără să ofer nimic în schimb. Nu obișnuiesc să călătoresc în interes pur turistic, dacă aș face asta, posibil să fie o opțiune OK. Am încă dubii.

Pentru o perioadă scurtă, merită să luați în considerare hosteluri. Condițiile sunt de obicei rele, mulți în cameră, băi și dușuri comune (private, desigur, dar comune), mic dejun. Pe principiul “merge”.

Puteți căuta short term accommodation (cazare pe termen scurt) în Londra, mie însă mi se pare așa de complicat să negociez, să mă zbat, să fiu sigur, încât prefer hostelurile.

În fine, hoteluri.

Dacă stați pe termen mai lung, închiriați cu Gumtree | Free classified ads from the #1 classifieds site in the UK.
Eu mi-am găsit locuința cu acest site.

Am auzit lucruri bune de:

O amică mi-a recomandat site-urile:

Pentru networking în Londra:

Aveți la linkul de mai jos multe resurse despre viața și mutarea în Londra, multe criterii de luat în considerare: Planning to relocate within the UK for a better job? Some information you might consider

Cumpărături online

Când am ajuns prima oaă în Londra, în 2013, m-am convis că prețurile sunt mari. La a doua / treia vizită, mi s-a confirmat părerea. La mutarea din 2015, inițial am mers în magazine ceva mai scumpe decât media. Sainsbury’s, Tesco express, și mai multe săptămâni mi-am făcut cumpărăturile astfel. M-am stabilit în Brentford și nu am știut unde sunt supermarketurile din zonă, așa că, la început, am comandat online. A fost o gafă pe două planuri – am cumpărat produse cu mare diferență între ce vedeai online și ce primeai ulterior (două cești de ceai/cafea foarte mici, un portofel foarte mic, o cratiță de aluminiu foarte subțire și de slabă calitate, niște săpunuri de măsline cu miros oribil, tastatură cu layout/poziționare taste pentru UK nu SUA, aparat de bărbierit non-ideal, trepied cu probleme cap filmare, cămăși prea mari pentru mine, bureți de bucătărie la preț mare, oală pentru microunde mică, detergent scump).

Am dat lista completă a produselor cu probleme. Unele din ele s-au rezolvat singure (o oală a venit spartă), pentru altele am cerut retur, pentru majoritatea am ignorat problema, și mi-am asumat greșeala.

Când am descoperit că sunt și magazine (fizice) pe de o parte mai ieftine decât Amazon (online), și, pe de altă parte, care îți dau posibilitatea să vezi produsul înainte de achiziție, am cumpărat niște produse în acest fel.

Gafa e mai neplăcută că rămâi cu produsele slabe – detergent încă mai am, portofelul mă va ține câțiva ani, cratița de aluminiu deși arată rău o voi mai folosi și așa mai departe.

Pe de altă parte, am și o listă luuuungă de achiziții online de care am fost mulțumit.

Ca o concluzie generală:

  • Merită să cumperi de Black Friday sau zile de promoții mari (Amazon Prime Day pe Amazon, Black Friday) cam orice.
  • Dacă un produs de tip “tehnologie” e la promoție (reală, nu simulată) în online, în general merită cumpărat. Dacă poți aștepta Black Friday, probabil ai șanse să prinzi o reducere mai bună.
  • Întotdeauna, în România, merită să cumperi camere foto / video de Black Friday. Și electronice, dar mai puțin, și nu orice model, ci pe principiul “vreau o mașină de spălat, nu o marcă și un model anume de mașină de spălat”, “vreau o memorie RAM, fără să mă intereseze una anume”.
  • Unele haine le poți cumpăra online, dar ar fi bine ca, spre deosebire de mine, să fii sigur că măsurile ți se potrivesc.
  • Nu am cumpărat alimente online, dar mă tentează gândul. Nu știu 100% sigur.
  • Dacă fac cumpărături “fizice”, prefer să “leg” lucrurile. Fie cumpăr pentru o perioadă mai lungă, fie cumpăr puține produse și, dacă tot sunt în oraș, mai fac ceva.
  • Nu aș cumpăra cratițe / detergent / portofel / săpun / produse similare fără o testare anterioară / fără să mă asigur că pot returna produsul. Săpunul cumpărat mirosea oribil, când am reclamat asta, mi s-a spus că e o chestiune de gust, unora le place. Când le-am spus că ar fi trebuit să menționeze în descriere, mi s-a zis că sunt subiectiv, și e părerea mea. Altfel, da, am returnat săpunuri.
  • Contează mult dacă cumperi de la un magazin în care ai încredere. Am cumpărat online produse de pe Amazon și eBAY. Un amic a cumpărat de la Tesco. Toate, branduri în care poți avea încredere că ți se va acorda un minm de atenție dacă ai o problemă cu produsul.

Despre timp #1

E un citat care zice: “There’s never enough time to do all the nothing you want.” ― Bill Watterson
(nu ai niciodată timp pentru toate nimicurile pe care ai vrea să le faci)

never-enough-time-calvin-and-hobbes

Când am venit în Londra, mă gândeam că voi avea timp de mers la conferințe, chiar cu job full-time.

Primele săptămâni (căutat de lucru, cazare, primele săptămâni de job) au trecut rapid.

Am intrat, ulterior, într-o rutină care arată astfel:

  • Luni-Vineri – trezit pe la 7:20, stat pe Internet, pregătit de muncă, început munca la 8:30 (fac 12 minute pe jos până la job). La job, stau mult pe Internet. La prânz citesc pe Kindle (și mănânc). După program de obicei merg la sală. Ajung, în funcție de acest factor, la 18 sau la 19 acasă. Mâncare, spălat rufe, cumpărături, se face 20. Mai am ceva timp seara de stat pe Internet.
  • În weekend, fie stau non-stop pe Internet, și serile mă uit la un film, fie ies în oraș de dimineața până seara.

Alternativa la planul de mai sus e una singură – să merg în oraș la conferințe și seminarii. În România făceam asta pentru că timpul alocat muncii nu era în niciun caz cât e aici, și aveam timp de alte lucruri. Nu știu dacă neapărat “nimicuri”, dar “altele”. Aici – job / perfecționare (în categoria asta includ cititul și statul pe Internet).

Despre timp #2

Vedeți mai jos un articol despre cum petrec, la modul general, oamenii timpul: What Our 7 Billion World Population Does – Visualized.

Am observații despre 3 elemente:

  • “People Sleep 1/3 of Their Lives.” Aici, cred că o problemă la mulți oameni e că nu se odihnesc destul. Caut să nu fac asta, nu îmi iese mereu, dar foarte rar dorm sub 8 ore pe noapte și extrem de rar sub 6 ore pe noapte.
  • “People Spend 6 Years of Life Unhappily- Doing chores.” Eu n-aș zice neapărat că dacă faci curat și duci gunoiul ești mai nefericit. Ce aș zice însă e că nu poți perfecționa asta foarte mult. Personal, încerc să minimizez timpii “morți”. Merg rar la cumpărături, și când cumpăr, cumpăr serios, nu mă joc. Cumpăr pâine pe 5-6 zile, o țin la frigider. Nu merg aproape niciodată la restaurant. Foarte rar merg la cinema. Când spăl rufe, nu spăl puțin, ci cantitate mare odată. Fac dușuri foarte rapide. Mă șterg rapid. Mănânc rapid, sau mă uit la filme în timp ce mănânc (parțial nesănătos acest obicei).
  • “People Spend 9 Years Entertaining Themselves”. Asta e OK, dar contează cum consumi informația. Una e să te uiți la televizor, alta să citești. Una e să citești Libertatea, alta e HotNews. Una e Hotnews, alta e o sursă de știri de specialitate. Una e online, alta e cartea. Una e o carte slabă, alta e o carte bună. Dar, dacă tragi linie, dacă tot ce consumi ca informație vine de la televizor, e o mică problemă. Încă ceva – poți fi creator de conținut. Eu scriu pe blog din mai multe motive, dar cel mai important e că mă ajută să îmi structurez informația. Devin mai bun, pe măsură ce scriu mai mult.

La modul general, când am venit în Londra îmi lua mult mai mult timp să fac lucruri pe care acum le fac rapid. Am mers prima oară în Tesco – m-am uitat peste tot. Am revenit – m-am uitat din nou, dar mai rapid. La un moment dat, n-am mai fost în Tesco deloc, Morrison’s fiind mai ieftin, și mai aproape.

Despre etică

Sfatul meu e ca atunci când îți cauți de muncă să știi clar care e standardul tău și care e etica ta. După ce am primit jobul în Spania, am primit o propunere să intru în discuție cu o altă companie din UK. Decizia m-a măcinat, am discutat cu persoane, inițial m-am gândit să discutăm, apoi m-am răzgândit. Dar au fost nu secunde, nu minute, ci ore de “foc”, în care m-am măcinat ce să fac – să intru în discuție cu o altă companie, dacă deja am zis da? În cele din urmă, am refuzat.

Ulterior, am primit o ofertă în UK. Trece cam o săptămână, mi se propune să intru în discuție cu altă companie. De data asta n-am clipit.

Andrei Pleșu zice în Parabolele lui Iisus că e bine să nu ai rețete, ci să analizezi în funcție de situație. În alte articole zice uneori că e bine să nu ai neapărat rețete, dar zice uneori și că în privința unor chestiuni de morală și etică e bine să știi lucrurile clare.

În situația de față, e vorba în special de un cuvânt dat implicit “vă zic da vouă, nu voi zice da altora”. Ei, dilema e cu acel “implicit”, care nu e neapărat clar, și poate fi o practică (uimitoare pentru mine) de a zice “Da”, dar și de a îți da dreptul să zici “Acum zic nu”.

În cazul meu particular, am fost recunoscător atât recruiter-ului (persoana prin care m-am angajat), cât și angajatorului efectiv.

Ei bine, ca să eviți toate discuțiile astea, e bine să știi de la început ce e “Da” și ce e “Nu” pentru tine. Când am aflat că jobul din Spania presupunea lucrul la un site de escorte, am cerut timp de gândire. Și în 5 minute am anulat rezervarea hotelului și a avionului (am primit puțini bani înapoi, nu suma întreagă). Până m-am gândit, deja decizia era luată.

Despre decizia de a pleca

Mi-a povestit un domn odată următoarea situație – primise o ofertă de carieră oarecare foarte bună într-o țară străină. Dar dacă pleca, pierdea un proiect ce abia înmugurise în România. Ce să facă? Și stătea și se gândea. Așa că a întrebat un domn a cărui opinie o prețuia. Și acel domn i-a zis “Mergi în țara străină, spune da ofertei de carieră, și vezi de acolo ce vei face”.

Soluția nu e unică, poți lua decizia complet inversă și să fii fericit (un film pe tema asta – It’s a Wonderful Life (1946) – IMDb). Dar ideea de a sări și a vedea după ce faci e interesantă.

Networking

Când am venit în UK, am vrut mult să mă văd cu oameni, în ideea de a construi prietenii de la zero. În România, în perioada din cămin mi-am construit prietenii pe care le am și azi.
Singura mică mare problemă e timpul, care e foarte limitat la week-end. Nu știu ce voi face în viitor, dar în ultima lună nu m-am văzut cu prea mulți oameni.

Despre citit

Ajung seara acasă, citesc. E cea mai bună perioadă de citit. Sunt prea obosit să fac orice alt tip de activitate, pentru citit n-am nevoie de mare atenție, deschid tabul, citesc. E o mică mare problemă – nu mă pot concentra în profunzime. Citesc, dar mai degrabă scanez. Când am o pauză mai mare, mă pot forța să citesc o carte. Când sunt însă la PC sunt auto-programez să scanez texte. Mi-au plăcut textele pe care le-am citit din Casa Jurnalistului. Nu reușesc însă să mă motivez să mă apuc de altele noi. Mi-au plăcut numerele din DoR (Decât o Revistă) pe care le-am citit. Dar îmi e greu să mă motivez să aloc timp unei activități din care, la finalul lecturii, nu am ceva concret. Mă doare că nu citesc textele lui Viorel Ilișoi. Am citit o parte din ele, îl urmăresc în online. Dar nu mă pot motiva să citesc reportajele lui mari. Am văzut o parte din ce a făcut. Dar nu mă pot motiva să fiu mai atent.

Am o problemă similară la cărți. Sunt unele tipuri de lecturi la care mă pot concentra (cărți de business, nuvele, cărți cu limbaj simplu, cu acțiune, cu lucruri clare), și cărți la care îmi e greu să mă concentrez (Dostoievski). Am observat că au fost diferite perioade în viața mea cu diferite niveluri de înțelegere. Când eram în generală mergeam la bibliotecă și rareori aveam o carte pe care nu o înțelegeam. O luam cu încetișorul și o parcurgeam.

În liceu am citit mai puțin decât în generală și în facultate am citit și mai puțin (mă refer la cărți, în special).

Ulterior, când am reluat obiceiul de a citi (mai ales în timpul călătoriilor / pauzelor lungi), mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu stilul cărților.

Partea bună e că există un progres. Am încercat să citesc “Omul recent” al lui Patapievici mulți ani, pe durata a vreo 10 ani. În cele din urmă, am reușit să o citesc.

Am citit “Parabolele lui Iisus” a lui Andrei Pleșu de două ori.

Am citit/devorat “Jurnalul Fericirii” al lui Steinhardt de câteva ori.

Dau exemple de cărți “grele” și care au însemnat ceva pentru mine, m-au mișcat într-un fel sau altul. Altfel, am citit și alte lucruri.

Asertivitate

Un lucru care e diferit în România e gradul de asertivitate. Asertivitate = tu faci ceva cu care eu nu sunt de acord și, prin urmare, te voi trage de mânecă. Ei bine, în România, când tragi pe cineva de mânecă replicile se referă la agresivitatea gestului – “de ce m-ai tras de mânecă? Cum îți permiți? Cine te crezi? Ce, tu nu faci la fel?”

În UK oamenii mi s-au părut mult mai asertivi ca în România.

Ca eficiență, cu siguranță, e mai bine să fii asertiv. E mai productiv, aduci rezultate.

Ca fire umană, asertivitatea e o formă de curaj. Dar e, undeva, pe acolo, și o formă de superioritate, de “eu sunt mai bun ca tine”.

Mai e și o formă de plângere. “Vreau la mama”. Poate e bine, că cel din fața ta devine mai bun. Poate e mai rău.

Nu m-am adaptat încă la asertivitate. Văd erorile, uneori le semnalez, alteori nu. Depinde.

Nu sunt 100% convins că să fii asertiv e calea optimă.

Însă, din experiențele anterioare, când ești asertiv cu un român, diferența între “a fost asertiv” și “m-a înjurat” e foarte fină.

Haine

Am un amic care e fascinat de universul hainelor din UK vs. ce e în România. Explicația – multe branduri, multe opțiuni, gamă variată de produse.

Începători și avansați

În România lucrurile sunt frecvent făcute pentru începători, în UK se presupune de multe ori că ești avansat.

Când te sui prima oară în autobuz, în UK, te uiți mirat, se închid ușile în spatele tău, vrei să plătești șoferului călătoria cash, nu poți, până te dumirești că trebuie să validezi cardul Oyster. Validezi. Vrei să te dai jos, te uiți pe harta autobuzului, care e, în sine, complicată. Te lămurești că ar trebui să te dai jos la prima stație. Autobuzul nu oprește, pentru că, fără să știi, ar fi trebuit să ceri șoferului să oprească prin apăsarea unui buton. Te dai jos din autobuz, vrei să te sui în altul. Autobuzul trece pe lângă tine. Vine altul, trece pe lângă tine. Te lămurești, tardiv, că trebuie să faci semn autobuzului, altfel șoferul te ignoră și autobuzul nu oprește.

Am dat exemplul ăsta pentru că e ceva banal – te sui în autobuz. Ei bine, în UK lucruruile sunt complicate. Au sens și logică după ce stai o perioadă aici, și, probabil, pe termen lung, e mai eficient. Dar e foarte complicat și o chestiune simplă – să te sui în autobuz și să te dai jos e ceva atipic de greu.

Certitudini

Am citit acum mulți ani, undeva prin 2003-2005, o doamnă, pe un forum. Spunea ceva de genul ăsta – “ehei, o să vezi, pe măsură ce ți se scurge viața, că certitudinile se transformă în ezitări. Și cu ce ce vei crește, cu atât vei avea mai puține certitudini”.

Din acest punct de vedere, am coloana vertebrală a unei moluște. Mă sucesc, mă răzgândesc, iau toate punctele de vedere, mă culc cu un gând, mă trezesc cu altul.

Expertiză

Nu poți fi expert în toate, ci doar în anumite lucruri.

Câteva aspecte despre banalul truism (pleonasm intenționat) de mai sus:

  • Când vrei să călătorești, sugestia mea e să te gândești serios dacă vrei să vezi multe lucruri, sau să petreci mai mult timp în aceeași zonă. Din experiențele mele, am învățat mai multe stând și revenind pe aceeași situație și context 10 zile, mai degrabă decât să schimb peisajul zilnic. Cu alte cuvinte, dacă am de ales între a vorbi zilnic, ca turist, timp de 10 zile, cu aceiași oameni, sau de a lua o țară la picior, timp de 10 zile, e mai eficient, paradoxal, să urmez prima cale. Am detaliat asta aici: How to visit a new country like a PRO? – Betterish – by Olivian Breda. E un mare paradox pentru mine să văd oameni care își propun să vadă cât mai mult. Eu îmi propun să văd cât mai intens/profund. Nu poți face asta vreodată, dar pentru mine dacă stai 10 zile într-un loc ai un risc, n-ai intrat în profunzime suficient de mult, nu știi sigur. Dacă însă te plimbi 10 zile din loc în loc ai o certitudine – n-ai învățat nimic.
  • În cartea pe care am citit-o recent (How to Fail at Almost Everything and Still Win Big: Kind of the Story of My Life) și de care v-am spus, autorul spune că, dimpotrivă, ar trebui să sari din floare în floare, să ai multe și variate experiențe, decât puține și bine documentate. Mie personal, succesul autorului mi se pare o mare decepție.
  • Nicolae Steinhardt spune că un ortodox nu ar trebui să citească doar lucruri legate de ortodoxie. Perfect de acord.

Despre a renunța

Cred că cel mai bun mod de a învăța ceva în viață e de a aplica principiul parțial diavolesc dat la începutul articolului de față. Să fii dat afară și să vii de 7 ori mai puternic. Să înveți din eroare și să persiști.

Am aflat despre mine, în experiența londoneză de până acum, că am tendința să renunț ușor. Să abandonez, să nu mă zbat, să nu insist, să nu întreb “de ce?”, să accept din prima “nu”-ul oferit, să nu mă dau cu capul de pereți.

Londonezii au altă abordare – văd lucrurile rațional, te întreabă “de ce?”, și ulterior nu insistă.

Eu, fie abandonez instant, fie, la polul opus, mă agăț de orice fir și mă țin de el cu dinții.

Cum devii mai bun?

În principiu, e foarte simplu să cauți pe Internet resurse și să devii un mini-expert în 5-20 de minute de cercetare. Dacă aloci ceva mai mult timp, poți ajunge mediu.

Dacă nu știi de unde să începi, caută “cum să caut pe Internet”. Apoi “cum aleg între sursele de informare pe Internet”. Și mergi din aproape în aproape până când ajungi să știi destul de multe lucruri.

Oameni de vânzări

Mi se pare interesant să am discuții cu oameni de vânzări din UK vs. România. Mi se par mai puțin agresivi / incisivi, dar, totuși, mai profesioniști, la modul general.

Creativitatea și spiritualitatea

Cred că, în medie, britanicii își dau voie să fie creativi / să exploreze / să testeze (Topul celor mai inovatoare tari din lume: Elvetia si Marea Britanie conduc clasamentul, in timp ce Romania ocupa locul 54 – Esential – HotNews.ro). Pe de altă parte, într-un top mult mai dificil de făcut, cred că românii au niște lucruri pe care le aduc la masă.

Aparent, pe plan spiritual, britanicii câștigă – sunt asertivi, veseli, prietenoși, deschiși. Toate calitățile. Dar sunt toate calitățile de manual, și viața e mai complexă decât un manual. Da, în multe contexte, pentru o societate, e de preferat ca oamenii cu care interacționezi să fie deschiși, optimiști, să te ajute, să fie asertivi. Dar, cu toate acestea, poți fi critic, negativist, trecut prin multe, și să aduci lucruri bune pe masă. În primul rând insistența diavolească cu cei 7 demoni e mult mai facilă pentru tine. Apoi, deja te-ai fript. Ai trecut deja prin atâtea respingeri și frustrări și lucruri negative, încât vii cu ceva nou, aduci o abordare nouă. Ai trecut prin multe, ai văzut multe la viața ta.

Cred că britanicii sunt o țară bună pentru antreprenoriat, business, consultanță, lucruri de genul ăsta. Dar lucruri ca sens, spiritualitate, esență, nu sunt străine românilor.

Roma n-a fost construită într-o zi

După Revoluție, românii au avut, în opinia mea, o mini-obsesie – să construiască Roma într-o zi. “Ultima generație de sacrificiu”. “Se vede luminița de la capătul tunelului” “Va dura 20 de ani («așa de mult!?», răspundeau unii”.

Ne-am așteptat ca, după Ceaușescu, să avem o Românie nouă și mai bună. Dar, rapid. Așa, ca un drept.

Cred că avem nevoie de o țâră de răbdare. Sau o țară de răbdare, cum preferați.

Mitul englezului nepasional

Mi s-a spus, ante-vizita în UK, că în UK (și, în general, în vest) nu voi avea cu cine să fac glume, că britanicii sunt scorțoși, serioși, nu țin la glume.

Experiența mea e un pic diferăt. În primul rând, n-am găsit un exemplu de englez “tipic”, o medie a mediilor. Am găsit oameni diferiți, cu tipare diferite.

Nu prea am găsit în UK caterinca, umorul ăla care demolează, intră în tine, n-ai niciun Dumnezeu, îți bați joc rău de tot, de orice, fără discernământ.

Altfel, englezii mi s-au părut deschiși și amuzanți.

Legat de răspunsurile la email – fie nu răspund la mailuri, fie scriu în detaliu. Destul de pasionali pentru niște englezi tipici, nu?

Despre oameni de vânzări

Am fost la o bancă, am fost semi-aburit, că dacă trec anumite sisteme de plată “direct debit” (retragere automat din cont) la ei în sistem, mă ajută pe mine acest lucru.

Un lucru de bază în filozofia mea de viață
Ai doar două opțiuni în viață, nici mai multe, nici mai puține, doar două: să dai vina pe factori externi sau să îți asumi responsabilitatea.

Am aflat de ideea asta în 2008 (Nigel RISNER – One of the best trainers I’ve seen – Olivian.ro – de Olivian Breda) și am auzit-o și la Jim Bagnola.

E un lucru banal, dar urmăriți oameni din jurul vostru când greșesc, dacă dau vina pe ei înșiși (din cauza mea s-a întâmplat) sau dacă își asumă responsabilitate.

Poze

01 Primele zile – Montana Excel, King’s Cross, London (2015.06.10-2015.06.12)

Vezi album: 01 Primele zile – Montana Excel, King’s Cross, London (2015.06.10-2015.06.12) »

(notă – am făcut fotografii cu aparat foto DSLR, cu telefon mobil Samsung Galaxy S4, și cu un telefon Samung foarte mic; există diferențe de calitate, desigur)

Englizlor le place să mănânce proteine – ou, cârnați.

Aveam cu mine bagaje voluminoase, 3 din ele erau heavy, unul, cel de mână, era și el măricel. La 20 de KG, cât aveau fiecare din cele mari, cu greu le ridicai.

Am luat cu mine un calculator întreg – PC Full Tower (cel mai mare tip de unitate) + Monitor de 27″ + Boxe (second-hand, dar măricele) + Amplificator (Second Hand, dar măricel) + Cameră foto (o voi duce în România) + Cameră video (am trimis-o deja în România).

Am stat vreo 3 zile la un hotel din centrul Londrei, după care m-am mutat.

Ce am mâncat? La hotel + hostel, întotdeauna am luat micul lor dejun (am făcut poze).

Sincronicități: stația de metrou la care am ajuns se numea King’s Cross. Fiecare cu bagajul lui.

02 De la Hotel la Hostel – St Christopher’s Greenwich (2015.06.12-2015.06.19)

Vezi album: 02 De la Hotel la Hostel – St Christopher’s Greenwich (2015.06.12-2015.06.19) »

Am ajuns la Greenwich din greșeală, voiam să stau inițial într-un hostel (atenție, nu hotel!, e diferență) lângă o stație de metrou. M-am uitat pe harta metroului (london tube map), și am văzut că există metrou spre Greenwich.

“Super!”, zic eu în mintea mea. Am rezervat biletul, la plecare am vrut să iau, conform hărții, metroul spre Greenwich. După multe întrebări de tipul “OK, dar unde e metroul, că nu îl văd?”, mă lămuresc că acel metrou nu există, și e de fapt un DLR, care e un metrou suprateran, combinație între metrou/tramvai/tren de suprafață. Are șofer, are doar câteva linii, merge destul de repede. DAR nu e metrou, și ești taxat suplimentar (la metrou ai daily capping, limită maximă, DLR-ul nu intră în același sistem de taxare).

Am ajuns la Greenwich semi-dezamăgit. Urma să am probabil zilnic călătorii în centru x2 se ajungea la o sumă care m-ar fi făcut să pierd timp, energie și bani zilnic (nu e confortabil și rapid să schimbi DLR-metrou, pierzi timp, merge mai încet, costă), doar pentru că nu am înțeles diferența între metrou și DLR.

Când am ajuns la Canary Wharf, lucrurile s-au schimbat însă. În excursia anterioară în Londra, în 2013, fusese zona care mi-a plăcut cel mai mult. Pe unii oameni îi motivează diferite lucruri, poate natura, poate firea umană, poate niște peisaje, poate confortul, poate plăcerile, poate puterea, poate iubirea. Fiecare pe undeva pe ierarhia nevoilor (și a plăcerilor) lui Maslow.

Pe mine mă motivează mult să merg și să stau aproape de oameni îmbrăcați îngrijit, stilați, într-o zonă cu clădiri de birouri uriașe, oțel și sticlă, lux, curs de apă. Stăteam într-un hostel în care, ca să ajung la metrou, eram forțat să trec prin Canary Wharf.

Brusc, dezavantajul s-a transformat în avantaj. Plimbarea cu DLR-ul îmi dădea energie și mă motiva. “Vreau să ajung și eu aici”.

Încă ceva, hostelurile arată, cam toate, la fel. Cel în care am stat, St Christopher’s Greenwich, era foarte frumos, era un peisaj plăcut în jurul hostelului și în interior (St Christopher’s Greenwich – Căutare Google).

Greenwich e o zonă plină de verdeață și e liniștită și calmă. Vizitasem în 2013 zona și mi-a plăcut.

Da, nu era aproape de zonele care mă interesau pe mine pentru interviuri (centrul Londrei, în medie), dar în vreo 40 de minute ajungeam în centru, și staționarea mea era temporară. Nu urma să locuiesc permanent acolo, urma să îmi caut de lucru o perioadă.

La hostel locuiam mulți în cameră, nu mai știu numărul, dar undeva 8-16 paturi (nu mai știu, undeva în zona asta). Nu erau ocupate toate, în același timp, desigur.

Gradul de insensibilitate la somnul altora mi s-a părut fascinant. La 12, 1, 2 noaptea, nu conta ora, veneau oameni, trânteau ușa, făceau un zgomot infernal, aprindeau becurile, călcau pe podeaua din parchet zgomotos. Dimineața, cine se scula devreme scula toți vecinii.

Eram, în general, foarte obosit și nu puteam dormi. Combinația ideală.

Ce am mâncat? La hotel + hostel, întotdeauna am luat micul lor dejun (am făcut poze).

La hostel aveau un sistem prin care îți puteai încuia hainele și lucrurile de valoare. Era totul electronic, și, în același timp, relativ slab făcut, am plătit mai mult decât aș fi vrut (plăteai pentru 24 de ore, nu știai dacă s-a prelungit sau nu, primeai penalități, nu aveai rest, etc.)

03 Plimbare prin Greenwich (2015.06.12-2015.06.19)

Vezi album: 03 Plimbare prin Greenwich (2015.06.12-2015.06.19) »

Despre parcuri – Consider că mai mulți oameni merg prin România în parcuri decât Londonezi. Poate mă înșel.

04 Canary Wharf – vrand, nevrand, treci pe aici (2015.06.12-2015.06.19)

Vezi album: 04 De la Hostel la o camera care arata ca un hotel – Brentford (2015.06.19-prezent) »

Zona mea favorită din Londra.
Mașini frumoase, oameni la costum, oțel și sticlă, apă.

05 De la Hostel la o camera care arata ca un hotel – Brentford (2015.06.19-prezent)

Vezi album: 05 Canary Wharf – vrand, nevrand, treci pe aici (2015.06.12-2015.06.19) »

Site, adresă, poze: Rooms to Rent, Brentford TW8 9LP, London.

Îmi place mult parcul pe care, în ultima vreme, l-am neglijat în favoarea sălii de forță de la muncă.

Nu îmi place că am cerut de la început Internet bun, mi s-a spus “nobody ever complained” (nu s-a plâns nimeni până acum), ulterior le-am zis că Internetul nu merge bine, mi s-a spus “nobody complained”, ca și cum eu sunt irelevant, atâta timp cât majoritatea a spus că Internetul e OK.

Camera în care stau e foarte mare, pentru două persoane. 8 apartamente, dușuri și baia la comun.

Frigider (cu spațiu relativ puțin, suntem 8 persoane pe 2 frigidere), mașină de spălat vase, aspirator (îmi scapă motivul pentru care nu e înlocuit, mi se pare o decizie greșită să nu invesești în asta).

Unele probleme cu gunoiul, care trebuie sortat, și, desigur, sunt probleme cu asta.

Există un singur router Internet, o singură conexiune, pentru 8 persoane. Semnalul e slab (e firesc, sunt ziduri groase din beton), și Internetul merge rău. Iarăși, raportul între cost și beneficiu e atât de mare încât e un paradox că nu se rezolvă problema Internetului.

Altfel, colegi de casă prietenoși, oamenii care ne găzduiesc amabili, casa arată frumos, eu, în ansamblu, mai puțin Internetul, sunt foarte mulțumit.

Condițiile sunt foarte OK, îmi place, etc. Dar nu pot veni acasă la un Internet “surpriză” (merge, nu merge, merge rău, merge vag bine).

Sincronicități: vizavi de casa mea sunt numerele 41 și 43, fix în partea opusă a străzii e o alee, unde ar trebui să fie numărul 42 (răspunsul la toate problemele vieții – Why and how is 42 the answer to life, the universe and everything? – Quora). Mergi pe acea alee până la capăt și dai de un drum înfundat. Ai aflat răspunsul, dar ești blocat.

06 Plimbare in Birmingham (West Midlands, England, 2015.07.02)

Vezi album: 06 Plimbare in Birmingham (West Midlands, England, 2015.07.02) »

Am călătorit cu mai multe trenuri în UK, mi s-au părut, în general, că arată OK. Și în călătoria în UK (Londra) – Irlanda (Ireland – Olivian.ro – de Olivian Breda) am călătorit dus-întors cu un autocar care arăta foarte bine.

La modul general, la infrastructură stau bine. Probleme sunt oriunde, dar, în general, la infrastructură stau OK.

07 Plimbare in Richmond Park – The Royal Parks – Greater London (2015.07.18)

Vezi album: 07 Plimbare in Richmond Park – The Royal Parks – Greater London (2015.07.18) »

Cerbi și căprioare în parc în aer liber. Cam asta e tot ce e de zis.

08 Alte locatii, diferite plimbari, majoritatea in Londra (2015.06.11-2015.09.13)

Vezi album: 08 Alte locatii, diferite plimbari, majoritatea in Londra (2015.06.11-2015.09.13) »

Vezi frecvent avioane zburând deasupra Londrei.

“Around 6,000 flights go in and out of the UK in a typical 24 hour period with more than half of those going in and out of London.” (de văzut video: Time lapse video of every daily flight in UK airspace – CBBC Newsround)

Primark e un magazin cunoscut în Londra mai ales pentru prețurile mici. Calitatea e decentă, nu extraordinară, dar nici rea. Un fel de Leonardo (România), cum ar trebui să fie (calitate OK, nu slabă).

09 Metrou + reclame + panotaj, UK (2015.06.19-2015.09.13)

Vezi album: 09 Metro + reclame + panotaj, UK (2015.06.19-2015.09.13) »

Mi-a fost foarte ușor să mă înțeleg cu instrucțiunile de la metrou, după ce le-am priceput.
Nu a fost la fel de simplu cu instrucțiunile de la autobuz.
Hărțile sunt OK.
Unele stații de metrou arată maiestuos.
Uneori, vezi poezii pe stâlpi.
Programul autobuzelor e foarte bine programat, până la minut.
Serviciile costă mult (salarii mari, chirii mari). Prin urmare, lor li se pare firesc să fie diferență de curs valutar la dolar de la 1.51 la 1.33 (e foarte mare diferența între cele două extreme, cumpărat vs. vândut valută) și 1.69 vs. 1.5 (iarăși, diferență foarte mare).
Polițiștii mi s-au părut prietenoși. Și, la modul general, oamenii.
La autobuz au niște bănci înclinate parțial. Nu poți “uita” gunoaie acolo, dar de stat stai confortabil. Sunt înguste, și foarte solide.
La metrou, se respectă mult regula cu circulat pe partea dreaptă. Și pe scările rulante se lasă spațiu, și și când mergi printr-un culoar/tunel oamenii merg, în general, organizat.
La modul general, caută cât mai mult să evită erorile umane. Sigur, nu pot fi evitate toate, dar caută, în general, să le prevină (anunțuri, semne, fă aia, nu fă aia, atenție, nu călca).

10 Stiri din ziare (2015.06.17-2015.07.02)

Vezi album: 10 Stiri din ziare (2015.06.17-2015.07.02) »

La modul general – politicoase / scorțoase, uneori foarte amuzante (ai impresia că citești Times New Roman), relaxante, mai deschise spre internațional decât pe la noi, uneori tabloidizate (mă refer, desigur, la ce citesc eu).

11 Cumpraturi (2015.06.18-2015.10.05)

Vezi album: 11 Cumpraturi (2015.06.18-2015.10.05) »

Vedeți în poze săpunul de măsline cu miros foarte rău.
Se văd și felul în care fac cumpărături, pun lucrurile în sacoșe de pânză, nu de plastic. De luna asta au început să taxeze sacoșele de plastic, și, în plus, nu sunt rezistente (dacă pleci cu 4-5 sacoșe, și ți se rupe una din ele pe drum, situația nu e plăcută).

Am găsit să cumpăr salată deja tăiată, deja spălată. Deschizi punga, mănânci.

Au multe tipuri de salate, multe tipuri de roșii. Există un paradox al alegerilor (Barry Schwartz despre paradoxul opțiunilor | TED Talk | TED.com), care spune că dacă ai multe tipuri de produse din care să alegi, dacă nu te uiți la toate o să ai sentiment de neîmplinire (nu ai făcut sarcina până la capăt) și o să te gândești tot timpul “dar dacă mai era de văzut”. Paradoxul e că ai mai multe tipuri de roșii ca în România, dar ești, probabil, mai nefericit, pentru că nu știi 100% că ai ales ceva bine.

Uneori, alegerile sunt ciudate. Ai de ales între 3 tipuri de banane – pachet de 6 banane mari, preț per bucată (dar cumperi pachetul), pachet de 8 banane mici, preț per bucată (dar cumperi pachetul), și banane la preț per kilogram. Să iei o decizie aparent simplă – ce banane să cumperi? Devine, brusc, complicat.

Uneori, prețurile variază, promoții, preț redus la cantitate mare cumpărată, lucru care influențează și mai mult decizia.

Pentru transport produse, prefer să folosesc sacoșe din pânză. Recent, au introdus, ca în România o mini-taxă la sacoșele din plastic.

Mi s-a întâmplat periodic să intru într-un magazin în căutare de pâine care să nu conțină făină albă (100% făină neagră / făină de ceva plante gen orez / semințe) și să nu găsesc. Foarte rar s-a întâmplat asta în România. Uneori, în România, nu ai garanția că făina neagră e chiar făină neagră, și nu albă + coloranți, dar să intru în magazin mare și să nu găsesc pâine neagră nu mi s-a întâmplat.

Am comandat odată un săpun de măsline, 10 bucăți, bio, special, etc. Mirosea foarte rău, chair nefolosit (mirosea în cameră, dacă îl duceai la baia comună și îl lăsai/uitai acolo, mirosea peste tot. Când am reproșat vânzătorului că mirosul este foarte rău, și nu au precizat nimic despre asta în descriere produs, mi s-a răspuns că e doar opinia mea.

Promoțiiile sunt chiar promoții. Am văzut After Eight redus de la de la 3.49 la o liră. Pantofi reduși cu 50-80%, promoții reale. Da, prețurile inițiale sunt mari, dar, cu tot cu reducere, găsești produse la prețuri mai mici ca în România.

În ansamblu, însă, cel puțin la unele produse (alimente), prețurile sunt mai mari. La haine, dacă vrei haine ietine + de calitate, Primark e o soluție bună, dar, în general, dacă vrei haine ca în UK, foarte probabil plătești mai mult ca în România.

La electronice, situația e delicată. În general, însă, prețurile la electronice sunt mai mari ca în România, iar de Black Friday reducerile sunt mai mici ca în România. Ce ai însă e o gamă mai mare de produse, livrare gratuită, și servicii clienți de calitate superioară.

Paradoxal, livrarea în UK e, în general, mult mai lentă ca în România. Dacă dorești livrare a doua zi, serviciu în general tipic la mai multe magazine din România, plătești suplimentar. Standard e să aștepți câteva zile bune.

12 Birmingham (2015.10.16)

Vezi album: 12 Birmingham (2015.10.16) »

La metrou vezi periodic păsări. Odată am văzut un șoricel.

Ce am învățat copii, în urma lecției de azi?
Faptul că am venit în Londra m-a ajutat pe următoarele planuri:
Am început să merg la sală mai des ca în România.
Mănânc mai sănătos ca în România, pentru că îmi gătesc singur.
Am devenit mai responsabil, în sensul că am stat o perioadă singur în casă, lucru care nu s-a întâmplat anterior.
Cred că m-a ajutat expunerea la o nouă țară, și noi culturi (oamenii din UK sunt de diferite nații și culturi, nu doar născuți aici de generații).
Am devenit mai asertiv (cu alte cuvinte, mai ciufut și răutăcios, în limbaj românesc).
Cred că sunt mai fericit, pentru că am senzația că fac mai multe lucruri decât în perioada când stăteam în România.
M-a ajutat mult să stau în cameră cu cineva, e o experiență prin care am aflat, și aflu, lucruri despre mine. Cămin v. 2.0, reloaded, 10 ani mai târziu.

13 Notting Hill Carnival 2016 (2015.08.30)

Vezi album: 13 Notting Hill Carnival 2016 (2015.08.30) »


P.S.: Also see the Yahoo! Group on which I present similar events: Conferinte recomandate To join, email conferinte7-subscribe@yahoogroups.com and reply to the confirmation email.

You will find videos made by me on my YouTube channel, and photos on my Picasa Web Albums accounts.

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

11 Comments

  • Ela

    20 October 2015 - 07:51

    Couchsurfingul se plateste neoficial cu lucruri aduse din tara ta pentru gada. E bun pentru cei extrovertiti, dispusi sa socializeze mult, sa-si petreaca timpul liber cu gazda, sa-i distreze.

    Foarte util ca ai detaliat tot procesul si cum este acolo pe asa multe planuri. Am deja doi prieteni buni stabiliti in Londra, am vizitat si eu orasul, si tot am aflat multe lucruri noi. Plus ideea cu pozele bonurilor pentru a tine o evidenta.

    Si eu am facut de curand o mutare, in centrul Bucurestiului la un apartament 42 :) (pe mine 11 ma urmareste si incerc sa il elucidez), si la fel ca tine sunt mai fericita si pot face mai multe lucruri. Imi suna clar a o decizie foarte buna. Felicitari (e mare lucru mutarea) si succes si pe mai departe.

  • Olivian Breda

    20 October 2015 - 08:04

    Mulțumesc frumos pentru sprijin, Ela! :) Numai bine!

  • Eduard Serbanoiu

    20 October 2015 - 08:38

    Heey Olivian,
    Mersi inca o data pentru recomandarea prin care am “aterizat” la locul de munca din Londra ;)

    Am incercat sa citesc acest articol pe drumul de unde stau pana la munca ( o ora) , dar nu am reusit la cat de lung este :)
    Totusi, acum l-am terminat.
    Foarte bun! Ai detaliat absolut orice…

    Ne vedem maine in drum spre casa.

  • Olivian Breda

    20 October 2015 - 14:13

    Mulțumesc frumos, Eduard, spor în ce faci!

  • elena

    20 October 2015 - 20:56

    Olivian, tocmai ce am citit spovedania ta cu straturi de ceapa. Desi, povestea ultimelor mele luni este total diferita in exterior de a ta, in esenta, este la fel. Framantari, indoieli, intrebari, suceli, uneori si lacrimi. Desigur, acestea nu vin singure, vin la pachet cu multe lucruri minunate si invataturi.

    Ma bucur ca ne-ai impartasit calatoria ta, detaliat si curajos & ma bucur sa te cunosc!

    Sa ne auzim cu bine, cu citate la fel de banale in aparenta, dar profunde in esenta!
    Elena

  • Olivian Breda

    20 October 2015 - 21:41

    Mulțumesc frumos, Elena. :)

    Mă bucur că te cunosc.

  • Radu

    21 October 2015 - 08:09

    Buna Olivian,

    Marturisesc ca nu am reusit sa citesc tot post-ul. E destul de lung si poate ar fi meritat segmentat, dar asta a fost alegerea ta si sunt ok cu ea. Apreciez acuratetea si nevoia de a fi cit mai detaliat. Sunt terapeutice.

    Voiam sa te intreb care sunt cele 2 site-uri pe care ai incercat sa gasesti de lucru in Londra?

    Radu

  • Olivian Breda

    21 October 2015 - 13:19

    Salut, Radu,

    Dacă cauți la Google “jobs UK”, găsești rezultate OK.

    În principiu monster, reed, jobsite.

    Eu am folosit aproape doar Reed, dar sunt mai multe.

    Erau atâtea joburi pe Reed în fiecare zi, doar online marketing, că nu puteam aplica la toate cele noi, nu mai vorbesc să ajung în urmă cu aplicația.

    Voi publica un articol pe tema “jobs in UK”, dar va mai trece un timp.

    Dacă vrei, dă-mi un email, ai detaliile la contact și îți dau niște informații.

    Mersi frumos de impresii și interes.

  • OanaIistrate

    21 October 2015 - 22:11

    Uite ca am citit un mesaj prea captivant prezentat intr-un mod greu de gasit in internetul din Romania. Acum, dupa ce am gasit acest articol, doresc sa va spun ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se schimba ora, macar fixati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu uita sa ajungeti la timp unde trebuie sa ajunget. Multumesc!

  • Anca

    2 November 2015 - 18:25

    Olivian, inspiri si faci lumea sa mediteze cu astfel de articole :)

  • Olivian Breda

    2 November 2015 - 18:27

    Ce să zic? Mă bucur. :)

Leave a comment

Your email address will not be published.