Folosire stop words din punct de vedere SEO

StacieBee - Words

Mai jos, discut despre stop words (cuvinte precum prepoziții „de, la, în”, sau conjuncții „și, dar, sau”), care sunt niște elemente care consumă, prin folosirea lor, niște spații în texte (un text ca „Cadouri pentru copii” e un text mai lung decât „Cadouri copii”), dar acel spațiu folosit poate fi uneori util pentru Google, alteori nu. Încerc în articolul de față să lămuresc, prin folosirea unor resurse online, dacă pentru SEO e de preferat să folosești stop words (cuvinte de oprit), atât în texte precum title, h1, meta description, conținut, dar și în URL-uri.

Citește mai departe

Interstellar (2014) – al 8-lea film care îmi place

Interstellar (2014) - al 8-lea film care îmi place

Am revăzut Interstellar (2014) – IMDb. Am scris anterior despre el când l-am văzut inițial, în 2015.

În perioada respectivă, aveam obiceiul să mă uit la filme fragmentat, mai mâncam, mai mă uitam peste 4 ore, mai a doua zi, și tot așa. Rareori stăteam la un film cap-coadă.

Între timp, aloc timp filmului și masa o iau fără astfel ca atenția (cel puțin privirea) să fie alocată mâncării, nu filmului, și mănânc în bucătărie, nu la calculator.

Mai nou, mă uit la filme pe Netflix, și printre filmele de acolo ai două mari opțiuni – revezi filme foarte bune, dar vechi, sau vezi filme OKish (în general), dar noi.

Și am mai mult filme vechi pe care vreau să le văd, decât filme noi cu note mici. Am reluat Interstellar, și m-a răscolit.

E încadrat la „Aventură, Dramă, SF”. Eu l-aș încadra la „telenovelă foarte siropoasă”. Băi, nu știai când să îți mai vină să plângi. Are notă foarte mare pe IMDb, dar cred că principalul motiv pentru care nu e în top 10 e că trage nene de tine să te facă să plângi, te bagă-n boală. Mai înțeleg, mai plângi așa un pic, o fază, două, dar aici trage tot filmul de tine pe o singură temă.

Ce să vă zic? Vă recomand să îl vedeți, a intrat în topul topurilor filmelor mele favorite, mi-a plăcut enorm să îl văd. Nu mai rețineam decât unele detalii, la momentul respectiv m-a mișcat, i-am dat 10, dar nu l-am considerat extraordinar. Am reținut că m-a făcut să plâng șî am zis să îi mai dau o șansă. Și filmul ăsta, neserios, m-a făcut din nou să plâng.

Filmul are idei, grafica superbă, muzica și tăcerea din film se împletesc bine, intri în atmosferă, ai și suspans și plictiseală, și acțiune. M-a mișcat mult.

Cred că îl pun pe același nivel cu Le notti di Cabiria.

Citește mai departe

Audit SEO detaliat – theescapers.ro (2020.02.29)

Audit SEO detaliat - theescapers.ro (2020.02.29)

De văzut:

(clipurile sunt unlisted, nu apar în căutări)

Notă importantă – auditul se poate descărca de aici: DOWNLOAD AUDIT.

Cuprins:

1. Screaming Frog
2. Teste diferite
3. Google Analytics, Google Search Console, Bing Webmaster Tools
4. Audit Excel

 

Citește mai departe

Despre mitul densității cuvintelor cheie și importanța lor pentru SEO

May Ledesma - write

Dacă citești diferite surse în online, poți ajunge la concluzia că densitatea de folosire a unor termeni în pagină contează.

Cu alte cuvinte, spun unii, contează de câte ori folosești un termen în pagină.

Eu zic așa – contează mult un research pe cuvinte cheie, să fii atent care sunt termenii cheie pe care să te axezi, asta e important.

Contează ca dacă scrii un articol pe un termen cheie, să folosești acel termen, pe undeva (meta titlu, titlu în sine – h1, meta descriere, conținut pagină). Dar scrie foarte natural, și ignoră orice încercare de a stabili o formulă magică pentru cuvintele cheie. Fă un text care să fie apreciat de vizitatori, asta contează mult mai mult decât o formulă pentru cuvintele cheie.

Pe de altă parte, dacă vrei să îți demonstrezi ție însuți că densitatea cuvintelor cheie contează, vei găsi resurse care zic asta. Yoast SEO calculează densitatea cuvintelor cheie. Ahrefs, la fel, au un articol pe blog. Am citit recent opinia unui specialist SEO care pune accentul pe densitatea cuvintelor cheie. Am scris de ce, Dacă totul este adevărat pe Internet, atunci nimic nu este adevărat! Despre gândirea critică pe Internet – Blog de Olivian Breda.

Citește mai departe