I’ve recently read an article – ~ « – whose thesis is:
E un lucru aşa de rar dialogul, încât l-am pierdut din vedere. Un fel de sacrificiu. Trebuie să presupun dinainte că celălalt m-ar putea convinge; mai mult, că voi ieşi din acest dialog cu viaţa zdruncinată de revelaţia că toate lucrurile în care am crezut sunt eronate. Trebuie să-mi imaginez această posibilitate care-mi pune în joc fiinţa. Să ai un dialog înseamnă să tremuri. Cei doi conced că nu au principii, ci convingeri şi, mai puţin încă, opinii. Să-ţi spui că orice principiu al tău e de fapt o convingere, care nu e în definitiv decât o biată opinie.
In order to have a proper dialogue, the author says, one has to start with a sort of sacrifice – both partners of the conversation have to be willing to sacrifice his own convictions to make the dialogue work.
