Am un Paperwhite generația întâi, luat din State la un fel de resigilate eMAG. Foarte mulțumit.
- Bateria mă ține atât de mult, că uit de ea. E un ordin de săptămâni, cu toate că îl folosesc zilnic.
- Recomand să îi iei și ceva husă, dacă te plimbi cu el prin oraș. I-am luat o husă de la Amazon, cea recomandată, încântat.
- Are un flicker când dai pagina, am înțeles că ar fi mai mic la ultimul paperwhite, generația a doua (la Amazon sau la eMAG).
- E dificil să cauți ceva, relativ dificil să îl navighezi pe touch, e mai încet. Meniu. Home. Pagina 3, cartea 2.
- Îmi place mult butonul de back. Citești în carte, ajungi la pagina 40, apeși ceva aiurea și dai la pagina de final, apoi închizi cartea. Din greșeală. Ei, apeși de câteva ori back, și ești la pagina 40, din nou.
- Îți recomand să pui ceva dicționar .mobi pe el.
- Îmi place mult sistemul de trimitere a cărților prin e-mail. Îmi aleg cărți în PC, le convertesc în format Kindle, le trimit pe e-mail, se descarcă toate. Foarte drăguț.
- Transerul prin cablu nu prea funcționează simplu. Sunt soluții, dar e complicat, mult mai simplu prin wireless.
- Nu înțeleg cum ar putea cineva să fie enervat de reclame. Reclamele de pe Kindle mi se par geniale. Îți arată un titlu de carte de care nu ai auzit, o copertă drăguță, și ești invitat să cumperi cartea. Sunt foarte OK reclamele, mi-au plăcut multe dintre ele, nu m-au deranjat. Uneori, chiar, regret dacă închid o reclamă fără să apuc să o citesc, și revin pe prima pagină ca să mă mai uit o dată. Sunt frumoase, în concluzie. :)
- Îmi e un pic greu să îl țin într-o singură mână (și) datorită (din cauza) husei.
- L-am setat la font foarte mare. Mă ajută la lectură.
- Prefer să citesc cărțile în format landscape (orientare pe orizontală), mai degrabă decât portrait (orientare pe verticală).
- Sfatul meu e să frunzărești cărțile înainte să le pui pe Kindle, nu pe Kindle să te lămurești dacă îți plac sau nu. Frunzăritul nu e punctul forte al lui.
- Îmi place coperta standard a lui.
- Vezi că există două variante – una nouă și una veche. Citește despre cele două versiuni diferite de PaperWhite.
- Există o variantă. Amazon Kindle Paperwhite Leather Cover, Onyx Black (does not fit Kindle or Kindle Touch)
- Poți să iei în considerare să cumperi second-hand de pe eBAY. Te ajută dacă ai pe cineva din SUA care are drum prin România, și îl poți aduce fără taxe.
- Gândește-te cât de mult și intens vei folosi produsul. Dacă îl folosești puțin, ia produs second hand. Dacă îl folosești mult, investește mai mult în el.
- Eu aș compara prețurile din România (la care am avantajul garanției) cu prețul + efortul + riscul livrării din SUA / UK, de pe Amazon.com, Amazon.co.uk și eBAY.
- Când cumperi de pe eBAY, citește câteva lucruri despre vânzători, să aibă mai multe tranzacții la activ. Ține cont că termenul de livrare uneori nu e foarte strict respectat.
- În principiu, e un produs solid și bine făcut, nu prea are ce să se strice la el, e bine făcut.
- În prezent, de pe Amazon.com nu poți cumpăra refurbished / used, trebuie să iei de pe Amazon.
merci de post. chiar ma gandesc sa achizitionez un kindle din State, dar cineva zicea ca m-ar conditiona sa cumpar toate cartile nu stiu de unde, lalalalal, samd.
Nu. Poți trimite, simplu, prin email. Am cumpărat unele cărți, îmi era mai simplu și mai ieftin să le comand pentru kindle. Dar majoritatea – nu.
Buna!
As vrea sa stiu cat va costat ebook reader-ul cu tot cu vama transport??Si eu as vrea sa-mi achizitionez unul doar ca nu stiu daca de aici sau din state e mai convenabil…
Salut,
Mulțumesc de întrebare.
Pe mine m-a costat 110$, mi l-a adus cineva care venea din State. 110$ era prețul produsului refurbished la acea dată. Nu am plătit niciun fel de taxe de transport sau de import, pentru că l-a comandat cineva care era în State la momentul respectiv, și mi l-a livrat personal.
Dacă vrei să afli cât te costă livrarea unui produs, cu toate taxele, procedează în felul următor: adaugă produsul în coș, mergi la pasul următor, adaugă cardul, mergi la pasul următor și înainte de a trimite comanda, o să vezi prețul cu toate taxele. E necesar însă să ai cardul adăugat la ei pe site.
Dacă nu ai pe cineva care să ți-l aducă din State, sugestia mea este să îl cumperi din România. Iarăși, dacă îl cumperi din State, ia în considerare varianta second-hand/refurbished/promoție. Atunci da, chiar merită.
Ai aici alte detalii:
Cum cumperi un produs de pe Amazon.com și îl aduci, prin cineva, în România? Experiențe recente – Olivian.ro – de Olivian Breda : https://olivian.ro/amazon/