Douglas A. Boneparth @dougboneparth
Before the internet, people thought stupidity was due to a lack of access to information.Yeah, it wasn’t that.
Eu sunt pro unire, dar consider că din punct de vedere economic (și rațional) pentru România ar fi o pierdere.
Emoțional însă, votul meu e pro unire.
E o decizie greșită, pe care o iau emoțional.
La un curier care vine des la mine, tot anul, periodic (o dată sau de două ori pe an) îi las un bacșiș mai mare. (din perspectiva mea)
Însă, în general, nu las bacșiș curierului.
La restaurant e diferit, acolo las. La curier, însă nu.
Cred că aș lăsa mai des dacă aș comanda mâncare sau să mi se facă cumpărături și să mi se livreze acasă.
Tatălui meu îi plăceau întârzierile, economia până la ultima centimă, mai pierdea câte-un tren, mai rata un termen-limită.
În drumul dinspre bunicii din partea mamei (un sat din județul Buzău – Curmătură) înspre casă (Năvodari – Constanța), mergeam cu două trenuri – unul din zona satului spre Buzău, unul dinspre Buzău spre Constanța.
Legătura între aceste două trenuri era destul de la limită. Mai întârzia trenul spre Buzău, aveai și oarece distanță de parcurs, nu existau telefoane mobile.
În Buzău erau faimoșii covrigi de Buzău, care, fratelui meu, mie, și oricui altcuiva ni se păreau o delicatesă. (alte vremuri, alte amintiri)
Am în memorie un episod, undeva în anii ’90, în care tatăl meu s-a dat jos din trenul care ajungea în Buzău. Aici s-a despărțit de noi (mama mea, fratele meu, și eu), și urma să ia covrigi și apoi să se suie în tren.
Înțelegerea ca înțelegerea, dar trenul a pornit, și Nic (așa îi spuneam) nu era.
După ceva timp, a venit, urcase în tren undeva mai în față, și a venit spre noi, care, ca aproape mereu, eram la ultimul vagon, chiar în ultimele banchete.
Așteptarea respectivă (Oare s-a urcat în tren?, și mai ales – Ce s-a întâmplat cu covrigii?) îmi stă în minte.
Bucuria revederii după așteptare n-o să o mai trăim în viața aceasta.
Poate că nu numai pentru covrigii așteptați am această amintire în memorie.
***
Sergiu Neguț:
„Dar eu nu cred că există «optim» în business. Eu cred că există «mai bine», știi?
Și există «optimizare»; și există chestia aia se cheamă «continuous improvement».
Și există aia […] care se cheamă – iarăși, cu niște vorbe din astea de consultanți – «customer centricity», adică să-ți pese naibii de client și să te focusezi pe ce are el nevoie.(asta pe tema „optimizare”, un pic legat de SEO – „search engine optimization”)
I sometimes hear other people saying, „I’m not on Facebook! I don’t like the platform.”
But this is like saying, „I don’t like all the accounts people have on Facebook.”
There are billions of people; even if you select the top 0.01%, you still get a huge number of accounts that post things that might interest you.
I once posted the photo you see attached to this blog post. One person reposted the photo, and they got a reply: „But who’s asking you?”
Even if I don’t like the mechanics of Facebook, some notifications you can’t block, some ads you can’t skip, the difficulty in saving things, the way the video player works, or other things, Facebook is still a very important social network for me.
Why? Because of the people on it.
I don’t like newsletters, I prefer reading news on websites much more.
But there are some newsletters that are so well-made that I don’t want to miss a thing.
I use some messenger solutions that are rather obscure in Romania – Microsoft Teams, Signal. Even Telegram is rarely used. But I use all of these platforms because there are some people in there that I want to talk to.
Even TikTok – I don’t like the network, but I still have an account, because there are things in there that I want to see.
Combing back to „I’m not on Facebook!”, the answer is „But who’s asking if you like the platform or not? Just be there!”.
The conclusion? Be on Facebook, use newsletters, have a TikTok account, use obscure messaging media, not because you like the platform so much, but because there are people in there who are worth being there for.
What is with the logo? Vaț viz der logo?
Un logo poate fi interpretat cum dorești, poți găsi ce simbol dorești. Nu o să intru în simbol.
Vreau însă să mă refer la culori – am vrut să am în logo ceva diferit față de restul site-ului.
Altfel, de ce acele culori, ce înseamnă logo-ul, cum l-am ales? Asta rămâne să descoperiți voi, cititorii.
Iacătă, așadar, un articol de blog cu culoare.
Era o vreme când mergeam la teatru ca să mă simt bine.
Mai nou, merg în special pentru ce face teatrul din mine (idei și emoții).
Când te uiți la prețul unui bilet de teatru și vezi „50 de lei”, e posibil să ți se pară mult.
Însă Teatrele de Stat sunt subvenționate de Primării.
În mod normal, prețul ar fi, de obicei, mult mai mare.
Așa că suma de 50 de lei e de fapt mult redusă față de costul real.
I had no Internet access until 1997.
Until 2001-2002, I rarely had Internet access.
After the winter of 2002-2003, when I joined LEADERS Foundation and had almost 24/7 computer & Internet access, I always had Internet access at least once a week.
I can say that after 2002 lots of decisions were clearer because there was a place I could get information from, and before 2002 there was a lot of fog.