“Stay away from negative people. They have a problem for every solution.” (author unknown)
Non-practice
Next subway
I notice that on the Bucharest subway, the timings until the arrival of the next train don’t always correspond.
That’s a bit of a shame.
Procedures
I recently went to a large entity to help with software/hardware issues, although this is far from my first specialization.
Someone, at some point, bought a printer for the entity and made it work for a computer, then another.
Someone else bought another printer and made it work for a couple of computers.
Yet, I am almost certain that there have been issues with connectivity on the new computers.
The people who initially installed the printers left no written procedures.
How do you install another printer?
The computers I worked on had almost always the same issue: how do I install the printer?
No one from the original IT team left a written procedure on how to solve this.
Nicolae-Iordache Iordache has written about procedures and written documentation for doctors.
Computer doctors also need to create procedures and written documentation.
Carpooling
“Carpooling is the concept of sharing your car to accommodate more than one person at a time, eliminating the need for riders to drive themselves in separate vehicles.” – Liftango | What is Carpooling?
Self-driving cars are going to be a huge transformational disruption, and they’re probably going to happen faster than most people expect.
…
Starting in cities, starting with car-sharing, the economics and safety implications are too big to avoid:
…
* Instant and efficient carpooling, since the car knows who’s going where
I’m surprised that this hasn’t happened yet.
We have Bolt, we have Uber, we have people paying for a new form of taxis.
Yet, I see almost no one carpooling.
There are options:
Carpool & Bus Travel Deals | BlaBlaCar:
No matter where you’re going, by bus or carpool, find the perfect ride from our wide range of destinations and routes at low prices.
Yet, these seem to be much less popular than Uber/Bolt.
Hopefully, with self-driving cars, carpooling will rise (from almost zero, I dare presume).
De ce evit să intru în discuții online?
#1 Dacă pui în fața unor dovezi, fapte, lucruri de netăgăduit, există tendința de a nu recunoaște greșeala. Poți să vii să îi demonstrezi cuiva că greștește, poți să îi aduci dovezi, poți să faci ce vrei. Nimeni nu recunoaște vreodată “Da, am greșit.”.
#2 Dacă pui în fața unor dovezi, fapte, lucruri de netăgăduit, există tendința de a veni cu piste noi. Lămurești ceva, cauți, te zbați, apar teme noi. Dacă faci greșeala să încerci să rezolvi o dilemă, care e răsplata? Apar alte dileme. Se lansează piste noi, în cele din urmă tu fiind persoana care nu știe să răspundă, nu acele persoane că nu recunosc că au greșit, și vin cu piste noi.
#3 Dacă pui în fața unor dovezi, fapte, lucruri de netăgăduit, există tendința de a păstra convingerea. Chiar dacă tocmai am demonstrat, este irelevant. De multe ori, nu e vorba de o căutare a adevărului, ci o luptă pe “i-am tras-o, i-am închis gura, îi arăt eu lui”. Nu e o dilmeă globală, o căutare, o dorință de adevăr.
#4
„Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.” —F. M. Dostoievski, Scrisoare din 20 februarie 1854
Din păcate, citatul din Dostoievski este abuzat în multe discuții online. Se caută “calea lui Hristos”, iar ce e evident adevărul e ignorat. Problema e că Hristos nu e în afara adevărului.
#5 Lipsa unei rușini. Dacă cineva mi-ar arăta că am greșit, probabil aș lua niște măsuri. Când cineva își pierde timpul și îmi scrie un răspuns în care e evident că am făcut ceva greșit, caut să iau o măsură. În online, cineva spune un lucru fals, îi arăți că e fals, apoi postează altul.
Soluția? Atâta timp cât nu se respectă niște reguli de comunicare, discuțiile din online sunt de cele mai multe ori sterile, rareori fecunde. De evitat, pe cât posibil.
Sfântul Siluan Athonitul – Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui
Îmi place acest citat:
Sfântul Siluan Athonitul: “Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
Idei:
- Ce înseamnă cuvintele „ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”? | Doxologia
- Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! | Doxologia
- Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui
- Ține mintea ta în iad si nu deznădăjdui | pr. Iulian Nistea
- Tine mintea in iad si nu deznadajdui
- „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”
- Ce inseamna cuvintele „tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”?
- Ziua a șaptea – „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” | Sfântul Siluan Athonitul
- „Ține-ți mintea în iad și în Mine” | PEMPTOUSIA
… inclusiv doi români
O știre nouă despre o știre veche:
Doliul nostru devine și mai puternic, scrie Voința Națională: „Ziarul Le Temps din Paris dă, în lista pasagerilor de pe imensul vapor naufragiat, pe d-l și d-na Victor Penescu. Nu știm dacă d-l Penescu, despre care vorbește ziarul parizian, este secretarul legațiunei românești din Paris, dar e cert că naufragiul Titanicului a făcut două victime românești. La durerea omenească cu care am primit vestea înspăimântătorului accident, vine să se adauge durerea de a fi numărat printre victime, și pe doi conaționali.” O abordare care și astăzi ne sună familiar.
Nu sunt cel mai mare fan a afirmațiilor de tipul “au murit nu știu câți oameni și doi români”. Nu mi se pare că sună foarte OK.
De ce merită să vorbești corect în limba țării tale?
Scrierea corectă a unui text e importantă nu doar pentru cazurile extreme.
Da, există situații extreme în care dacă scrii greșit impactul e puternic, și există consecințe.
Însă în situațiile de zi cu zi merită să vorbești și scrii corect pentru că e limba țării în care trăiești. Nu strict din motive pragmatice, ci dintr-o formă de respect pentru trecutul țării în care locuiești.
Arta și funcția publică
D-l Horia-Roman Patapievici a fost criticat cândva că, sub conducerea lui, la una din expozițiile Institutului Cultural Român a fost expus un ponei cu o zvastică pe fund.
Eu, dacă aș vedea că e o expoziție mare și doar un minor exponat e buclucaș, aș zice că e ceva minor.
Și aș mai zice că dacă zvastica e pe fund asta e o denigrare a nazismului, nu o preaslăvire a lui.
Totuși, d-l Horia-Roman Patapievici a fost criticat că “uite ce se întâmplă în ICR”.
La fel, au apărut niște lucruri, că ar fi aprobat niște lucruri cu valori non-creștine (LGBTQ, dacă nu mă înșel).
Chestia e așa – d-l Horia-Roman Patapievici are nevoie să reprezinte valorile ICR.
Dacă la ICR valorile nu sunt creștine, d-l Horia-Roman Patapievici trebuie să se muleze pe valorile ICR.
Dacă ai o problemă cu faptul că la ICR se întâmplă lucruri necreștine în artă, atunci problema nu e la conducătorul ICR, care implementează valorile ICR, ci la instituția ICR în sine.
Mai nou, d-lui Nicușor Dan i se impută că Primăria Generală București a aprobat evenimente necreștine în București.
D-l Nicușor Dan trebuie să reprezinte valorile Primăriei Generale, nu ale sale personal.
Dacă Untold e necreștin, dacă o paradă LGBTQ e necreștină, atâta timp cât se încadrează în valorile Primăriei Generale, nu contează care e părerea personală a primarului general, oricare ar fi el.
D-l Nicușor Dan e analizat de unii care își spun despre ei înșiși că sunt creștini ca și cum ar avea puterea să iasă din limitele funcției. Un fel de dictator, puteri absolute.
Este analizat un primar ca și cum ar fi un Episcop. Evident, e absurd.
D-l președinte Donald Trump a prezentat recent o poză în care apare în ipostaza Papei de la Roma.
Evident, era o glumă, nu mă pronunț despre firescul de a face o astfel de glumă. Dar, evident, era o glumă.
Problema e că d-l Nicușor Dan acum, și în trecut Horia-Roman Patapievici sunt și au fost analizați în perspectiva unei funcții publice din perspectiva lor de creștini.
Este evident că d-l Donald Trump nu e Papă, dar pentru unele persoane nu e evident că d-l Nicușor Dan nu e Episcop.
Dacă ai o problemă cu ce artă este promovată de ICR și de Primăria Capitalei, uită-te la valorile instituției, nu la valorile primarului.
Iar un primar nu ar trebui să fie analizat ca și cum ar fi un Episcop, nu acela e rolul lui.
E o memă pe tema: “Well, Well, Well, If It Isn’t The Consequences Of My Own Actions”. („Ei bine, bine, bine, dacă nu cumva sunt chiar consecințele propriilor mele acțiuni.”)
Să te superi pe un primar care își respectă statutul și valorile instituției din care face parte, și să analizezi asta cu valori personale arată o neînțelegere a funcției de Primar.
Dacă vrei să fii primar și valorile tale nu coincid cu ale Primăriei, nu mai deveni primar, sau asumă-ți că vei face și lucruri cu care nu ești de acord.
Dacă vrei să fii avocat, nu prea contează părerea ta despre dreptate. Când ești avocat, joci rolul până la capăt, indiferent dacă ți se pare că omul pe care îl aperi e vinovat. Trebuie să acționezi în favoarea clientului tău, nu să îți iei rol de judecător.
Într-un clip, părintele Nicolae Tănase spune ce să întrebi duhovnicul și ce nu – Ce să nu îl întrebi niciodată pe duhovnic? Părintele Nicolae Tănase – YouTube. Există o tendință de a întreba un preot lucruri care nu țin de competența lui.
Acum ceva ani, erau tot felul de situații în care la nivelul UE erau oameni care spuneau că cred în Hristos (nu neapărat o anumită religie) și apăreau probleme – UE considera că o persoană care crede în Hristos va acționa în anumit cadru. Eu consideram atunci că e o falsă problemă, și că poți acționa ca un European, atâta vreme cât în cadrul privat crezi în Hristos. Se pare însă că temerile celor din UE erau întemeiate în anumite situații. Pentru mine problema UE era atunci o “Hristo-fobie”. Văd însă în prezent că avea totuși un fundament.
Dacă am ofensat pe cineva, îmi cer scuze acelei persoane
La dezbaterile prezidențiale recente, am tot auzit asta: “Dacă am ofensat pe cineva, îmi cer scuze acelei persoane”.
Ideea e să îți pară rău că ai făcut ceva greșit, nu să îți ceri scuze doar dacă cineva crede că ai greșit.
Dacă îți ceri scuze unei persoane, care consideră că ai greșit, tu de fapt zici ceva de genul “Eu nu cred că am greșit, eu sunt bun, eu sunt perfect, dar dacă persoana X zice că am greșit, OK, nu contează, îi cer scuze acelei persoane. Revenind la mine, eu sunt bun și perfect.”
Ce mai scuză!
O altă problemă e că scuza sună ca o acuză asupra persoanei care se simte ofensate: “Dom’le, eu n-am greșit, eu sunt perfect, dar ciudata persoană X, care se manifestă dubios și atipic și ciudat, zice că am greșit. OK, fie, îi fac un hatâr, îmi cer scuze. Dar, revenind la subiect, v-am zis că X e o persoană ciudată?”.