“There is freedom waiting for you,
On the breezes of the sky,
And you ask “What if I fall?”
Oh but my darling,
What if you fly?” ― Erin Hanson
What if you fly? ― Erin Hanson
Non-practice
Helping others
– Îmi pare rău, vecine, de nenorocirea care ți s-a întâmplat: din cauza focului, ți-a murit și nevasta, și vaca.
– Da, sunt amărât. Toți îmi spun: lasă, îți găsești tu altă femeie, ia-o pe văduva cutare, uite, cunosc eu pe una tare gospodină. Unul n-ar veni să-mi zică: na, mă, și ție altă vacă…
As a personal observation, people tend to ask others to do things but rarely offer their work.
It’s rather easy to tell someone „do this and that”, but it’s not that easy to be proactive and do things yourself.
For example, I received a lot of feedback on how to improve my videos on YouTube (sound, for example, or moving the camera, or rotating the camera).
I don’t remember receiving any offer „Hey, I want to help you with your videos”.
Thanks? OK. Help? Not so much.
This is true happiness – Nikos Kazantzakis, Zorba the Greek
“This is true happiness: to have no ambition and to work like a horse as if you had every ambition. To live far from men, not to need them and yet to love them. To have the stars above, the land to your left and the sea to your right and to realize of a sudden that in your heart, life has accomplished its final miracle: it has become a fairy tale.”
― Zorba the Greek(via »)
Orbirea justiției
Despre a fi lăsat domnul Călin Georgescu să candideze la președinție sau nu.
Este o diferență între ce mi-aș dori eu și ce ar trebui. Mi-aș dori ca dl Georgescu să nu candideze, consider că ar trebui lăsat.
Legat de legalitatea candidaturii, zvonurile spun că semnăturile pentru candidaturi sunt în general viciate. Nu sunt de acord cu acest lucru (vicierea legalității canditaturii). Ar trebui ca legea să se aplice tuturor.
Legat de lucruri interzise practicate în campanie (exemple sunt destule), iarăși sunt încălcări ale legii care au tendința să treacă nesancționate.
Atâta timp cât legea se aplică candidaților în mod selectiv, discreționar, consider că nu ar trebui să i se aplice d-lui Georgescu.
Luat individual, nu ar trebui să candideze. Dar odată cu asta ar trebui aplicată legea tuturor. Inclusiv la strângerea semnăturilor.
E o diferență între operație reușită și pacient mort. Iarăși este o diferență între a analiza ante și post eveniment.
Dacă ar ajunge președinte dl Georgescu cred că ar fi o catastrofă pentru România.
Dar o justiție care nu e oarbă atunci când e aplicată pare o formă de intervenție arbitrară.
Problema pe care o am eu cu aplicarea arbitrară e că totul e o delăsare – „ce contează dacă semnăturile sunt viciate?”. Contează, că dacă accepți asta accepți multe altele. Dacă ți se pare firesc ca semnăturile să fie viciate, și să nu fie pedepsită asta, dacă ți se par firești ilegalitățile din campanie, lucrurile se pot extrapola.
Dacă am fi extrem de serioși și extrem de corecți, am descoperi că numărul semnăturilor e prea mare pentru majoritatea candidaților, că e foarte greu să fie strânse în mod real, și posibil să fie adaptări ale legii.
Dacă cei care fac campanie în mod ilegal ar fi sancționați, ar ieși la iveală lucruri bune.
Atâta tâmp cât acceptăm legea în anumite situații („nu vreau ca d-l Georgescu să fie președinte”), dar nu în altele („e OK să se fure semnături”), e un joc ipocrit pe care nu îl văd ca o soluție viabilă.
Soluția e aplicarea legii constant, peste tot, oricui, orbește.
Când apare asta, probabil va scădea numărul candidaților, și vor exista urmări.
Atâta timp cât aplicăm legea unora, iar altora nu, jocul ăsta ipocrit al lui „merge și așa” nu îmi place.
Altfel, la finalul zilei eu nu doresc ca d-l Georgescu să fie președinte, cred că ar fi o tragedie. Dar nu vreau ca asta să se întâmple în orice condiții.
Revenind la medic și operație – să iasă d-l Georgescu președinte ar fi ca operația să eșueze. Dar dacă te uiți ante-eveniment, ar trebui să faci operația cât mai bine, cu datele pe care le ai pe moment.
Waiting 5 more minutes
I see this occurring from time to time:
- „Let’s wait for 5 minutes, until everybody arrives”. An event where 90% of the people are present, but we wait for the remaining 10%.
- Or, if it is a conference with a clear deadline for paper submissions, why not wait until the last moment to announce the participants who successfully followed the rules?
- Or an event organizer announcing a conference a few days (sometimes a few hours, even) before the start.
Problems:
- If you say you start at 17, and you start at 17:05, you punish those who are on time. What’s the likely behavior of those people? They will arrive at 17:05 next time, because they will know 17:05 is the actual starting time.
- You don’t follow the rules you set for yourself for the conference.
- You satisfy those who make plans at the last moment, at the expense of those who plan long ahead.
A better solution?
- If you can’t keep a promise to start at 17, instead of 17:05, start at 17:05 right from the announcement. Or announce the event to start not at 18:00 or 19:00, but at 18:23. And keep your promise.
- Follow the deadline for the conference. And announce the list of successful paper submissions as early as possible, not one day prior to the event, and of course, not in the evening prior to the event, also.
- Announce the event long before the actual start. Follow up a few days prior to the event.
In my opinion, it helps people to have plans. Can’t plan two weeks again? Perhaps you are not busy enough with the important things.
Judecata lui Solomon
16. Atunci au venit două femei desfrânate la rege și au stat înaintea lui.
17. Și a zis una din femei: „Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; și eu am născut la ea, în casa aceea.
18. A treia zi după ce am născut eu, a născut și această femeie și eram împreună și nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă.
19. Însă noaptea a muțit fiul acestei femei, căci a adormit peste el.
21. Dimineața când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineața, acesta nu era fiut meu, pe care-l născusem”.
22. Iar cealaltă femeie a zis: „Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tău e mort!” Iar aceasta îi zicea: „Ba nu, fiul tău este mort și al meu e viu!” și vorbeau ele așa înaintea regelui.
23. Atunci regele a zis: „Aceasta zice: Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort; iar aceea zice; Ba nu, fiul tău este cel mort și fiul meu aste cel viu”.
24. Și s-a sculat ea pe la miezul nopții și mi-a luat pe fiul meu de lângă mine, când eu, roaba ta, dormeam și l-a pus la pieptul ci; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu.
24. Apoi a zis Solomon: „Dați-mi o sabie”; și i s-a adus regelui o sabie.
25. Și a zis regele: „Tăiați copilul cel viu în două și dați o jumătate din el uneia și o jumătate din el celeilalte!”
26. Și a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui, – căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: „Rogu-mă, domnul meu, dați-i ei acest prunc viu și nu-l omorâți!” Iar cealaltă a zis: „Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiați-l!”
27. Și regele a zis: „Dați-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!”
28. Și a auzit tot Israelul do judecata aceasta pe care a făcut-o regele. Și au început să se teamă de rege, căci vedeau că înțelepciunea lui Dumnezeu este în el, ca să facă judecată și dreptate.
Am întâlnit periodic situații în care diferite entități preferă să își facă rău, doar ca să nu reușească altcineva.
Nicolae
La înmormântarea tatălui meu nu aveam pregătit un discurs. Nici nu m-am gândit că aș putea spune ceva.
Acesta e discursul pe care acum aș vrea să-l fi zis atunci.
Întâi, o povestire:
Sfântul Nicolae dimpreună cu Sfântul Ioan Casian se îndreaptă degrabă și-nveșmântați în straie strălucitoare spre locul unde au laolaltă întâlnire cu Dumnezeu. Pe drum, întâlnesc căruța unui țăran adânc înțepenită în glod. Sfântul Nicolae parcă ar dori să se oprească și să dea celui necăjit o mână de ajutor. Îl ceartă însă Sfântul Casian: Se poate să întârziem, ferească sfântul, la întâlnire și să ne înfățișăm înaintea Domnului cu haine mânjite sau, mai știi, chiar sfâșiate!? Așa o fi, așa este, încuviințează Sfântul Nicolae, dar nici pe năpăstuitul acesta nu-l putem lăsa la voia întâmplării și a trece pe lângă el ca preotul și levitul din parabola samarineanului milostiv. Și nici una, nici două își sumecă poalele hlamidei, își suflecă mânecele stiharului și coboară alături de țăran, punând voinicește umărul sub codârlă. Se zbate, se opintește, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă greu, iar încearcă, i se fac veșmintele harcea-parcea… Dar, până la urmă, căruța e scoasă la drum drept și omul vesel și bucuros, blagoslovindu-și binefăcătorul, își poate urma calea. Sfântul Casian, în acel timp, privind la cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri și pleacă zorit nevoie mare. Sosesc amândoi la întâlnire. Sfântul Casian așteaptă de multă vreme, când, în sfârșit, apare și bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-și sufletul și într-un hal de murdărie și neorânduială de neînchipuit. Sfântul Casian, uimit și nițel scandalizat. Atotputernicul atunci ce face? Pe Sfântul Casian îl primește cu o glacială politețe, iar pe Sfântul Nicolae cu mare prietenie. Și le grăiește astfel: Numele tău, imaculatule și neîntârziatule, respectuosule și multprotocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni – Și încă! Vei fi prăznuit numai o dată la patru ani. Iar al tău, o, mult mânjitule, nepunctualule, neparolistule, dar vrednic iubitor de aproapele tău și adevărat ucenic al multcompătimitorului Meu Fiu, va fi printre cele mai populare din toată lumea.
Tatăl meu, Nicolae, îmi amintește de povestea de mai sus.
Cred că tatăl meu, dacă ar fi trecut pe lângă cineva în nevoie, nu s-ar fi jenat să ajute. Ar fi făcut cum considera că e mai bine, indiferent de normele sociale, indiferent de costuri.
Dacă tatăl meu a avut niște vicii, au fost niște vicii în aceeași idee – o dăruire totală, o intrare în viciu atât de mare încât îl consumă până la capăt.
Dar, de partea cealaltă, a Binelui, tatăl meu nu s-ar fi dat niciodată la o parte, de rușinea, jena, și norma socială de a ajuta.
În bine și în rău, tatălui meu i-a păsat mai mult de o problemă anume decât de presiunea socială și norme.
Tatăl meu avea probleme cu spatele. Motivul? Probabil și un eveniment punctual, în care a încercat să ridice o piatră grea și a „rupt” ceva la coloană, dar și anii de zile în care a cărat cu spatele lucruri pentru alții. Nu i-a păsat de spate, coloană, dureri – avea lucruri de cărat în spate. De la copii mici (eu și fratele meu), la de-ale gurii pentru bunici, la bucăți mari de fân în vremea fânului. Fără nicio grijă de consecințe. A cărat până și-a „rupt” spatele.
De asta, când mă gândesc la tatăl meu, îmi vine în minte povestirea Sfântului Nicolae.
Posibil ca povestirea cu Sf. Nicolae să fie imaginară. Viața tatălui meu, Nicolae Breda, a fost cât se poate de reală.
Cages
„Bert: Let’s sit down. You know, begging your pardon, but the one my heart goes out to is your father. There he is, in that cold heartless bank day after day, hammed in by mounds of cold heartless money. I don’t like to see any living thing caged up.
Jane: Father in a cage?
Bert: They makes cages of all sizes and shapes, you know. Bank-shaped, some of them, carpets and all.”
There are different types of cages.
You can be a prisoner in a physical realm. But also inside you.
You can be surrounded by things and people and be in a cage. And you can be all alone in a small space and be free.
Voting for others
If someone asks you to vote for a friend.
What should you do?
My first instinct – ignore it.
When they ask for a vote, the request is not „vote for the best, according to your opinion”, but „manipulate your vote”.
If I would vote based on my actual opinion, my friend would be upset.
The solution? Ignore the request.
Don’t tell them you won’t vote, but also don’t vote for anyone.
Voting for the best option would like them do them wrong.
I think this is the best option.
Despre La moartea unui clovn – Alina Mungiu-Pippidi
În editorialul La moartea unui clovn, d-na Alina Mungiu-Pippidi scria despre lipsa unui succes major al d-lui George Pruteanu. Acesta din urmă ar fi preferat lucruri mai degrabă caraghioase, în fața unor lucruri mari.
Articolul m-a făcut să mă gândesc la:
“Not all of us can do great things. But we can do small things with great love.” ― Mother Teresa
De asemenea, poate din lucrurile așa zis „mici” pe care le-a făcut d-l George Pruteanu nu sunt toate chiar „mici”.