“When people are free to do as they please, they usually imitate each other.” – Eric Hoffer

Ieri și azi am trecut prin niște schimbări. Teoretic, nu s-a schimbat mare lucru. Practica diferă.

De la ce pornim?

• La un curs de branding personal, participanții trebuiau să își descrie menirea în viață. Eu am zis că vreau să ajung în rai. Persoana care ținea cursul îmi zice (citat parafrazator) că e un paradox că vreau să fac asta, și totuși fac SEO și sunt la un curs de branding personal. În principiu, ideea e greșită – poți ajunge în rai făcând multe lucruri, nu e o cale bătută. Îndrăznesc să spun că căile bătute sunt nejustificat bătute. În orice caz, ideea de la care a pornit era greșită. Dar principiul, că, totuși, poate mă risipesc în alte lucruri, care nu țin de obiectivul meu, a rămas în mine.
• Unul din modelele mele intenționa să țină un curs despre “Cum să îți convingi părinții că ai devenit adult”. Cursul nu s-a ținut, ideea a prins însă în mine.
• Un amic de-al meu mi-a spus că i s-a spus că oamenii au tendința să profite de mine.
• Recent, am ajuns la concluzia că oamenii sunt relativ egoiști. Relativ foarte mult.
• Am din ce în ce mai mare nevoie de variație.
• Foarte recent, am devenit nervos pe niște faze cu modelele mele.

Despre modele

• Status până ieri dimineața – Modelele pentru mine erau foarte importante. Am scris în trecut despre oameni care sunt publici pe blogul ăsta (de văzut primele patru persoane de la “Ce îmi place” de aici, am pus pe LinkedIn recomandări, urmăresc anumiți oameni pe Twitter, Google Plus, și pe Facebook).
• Ieri dimineața mă gândesc la tot felul de lucruri – în primul rând, citatul de la cursul de branding, că nu îmi urmez principiile 100% dacă nu trăiesc pur ortodox m-a frământat. Ideea mea – “Dacă eu apreciez pe X mai mult decât pe tot restul alfabetului :) , nu e o diferențiere?”. Și am început să lucrez pe “a aprecia foarte mult”:
  • La momentul T, când mi s-a întâmplat un anumit lucru cu o persoană din lista mea, a fost un moment de “WOW”. De citit un astfel de exemplu (cu o concluzie – In the Bible, old Simeon says: Sovereign Lord, as you have promised, you now dismiss your servant in peace. For my eyes have seen your salvation, which you have prepared in the sight of all people, a light for revelation to the Gentiles and for glory to your people Israel.). Ai văzut totul. Nu mai e nimic de văzut mai important decât asta. Recent însă, momentele nu s-au repetat foarte mult. Adică, da, la momentul T a fost o super-revelatoareo-importanto-schimbare în mine. Dar timpul a trecut, și schimbarea a rămas, dar nu s-a re-re-repetat. Oamenii au rămas la fel, eu m-am schimbat. Da, admir ce s-a întâmplat la momentul T, dar acum suntem la T+1, T+2, T+5, T+15 ani chiar. Timpul a trecut față de acel moment.
  • Paradoxul suprem e când un curs neținut (Cum să îți convingi părinții că ai devenit adult) se aplică chiar persoanei care voia să îl țină.
  • Revenim la cursul de branding – dacă eu favorizez pe X, e un gest creștinesc? Dacă pentru mine X e mai mare decât orice altceva, e firesc? Poate, asemenea cursului, faci 31 de ani în curând, și ai devenit adult, și nu te mai legi de trecut.
• Ei, și pe raționamente de genul de mai sus, am ajuns la o concluzie – hiper-admirația e relativ nefirească. Iisus nu zice nicăieri să iubești mai mult pe X decât pe Y. E ceva nefiresc în logica “All animals are equal, but some animals are more equal than others” (George Orwell).

Primele acțiuni

• Din experiențe anterioare, am decis să nu acționez 100% pe baza noilor idei – toată lumea are aceleași drepturi. OK, în mare parte analizăm și acționăm cu consecințe minime.
• Am început prin a nu mai urmări pe Facebook cam … pe toată lumea. După un timp, am zis – OK, mai e totuși o persoană OK în listă. Și am urmărit-o pe aceea.
• Ce facem cu lista? Modele + rude + prieteni + alții pe-acolo? Redus la zero lista. Au rămas rudele, dar cu importanță relativ mică, cum și erau. Paradoxal, în cursul de mai sus părinții nu erau neapărat părinții.
• Și cu admirația? Admiri omul de acum, din prezent, raportat la cum ești tu în prezent? Păi … nu prea. Da, îl admir pe X la momentul T, dar acum e T+1 și eu am evoluat și X poate s-a schimbat.

Pași următori?

• OK, dacă până acum aveai modele, acum nu mai ai, ce facem? Soluția, până acum, era simplă – citatul din titlu. Acum – ei bine, acum totul e posibil.
• Ce facem cu utilitatea modelelor – sunt ele utile? Da, dar într-o importanță mai mică. Există și alți scriitori creștini (nu neapărat ortodocși) în afară de Nicolae Steinhardt. Gânditori de calitate mai sunt în România, nu neapărat Horia-Roman Patapievici. Idei pot să îmi vină și de la alte cursuri decât de la cursurile lui Cătălin Zaharia / Jim Bagnola. Și mai sunt oameni buni în afară de Carmen Cucul. Și restul modelelor, care nu sunt publice, au lucruri complementare. Iar dacă nu îmi vine un exemplu în minte, cu siguranță va fi la un moment dat, dacă îl caut. Și dacă nivelul la care sunt oamenii ăștia nu a fost încă re-atins, asta nu e neapărat o problemă.
• Pe cine recomand pe LinkedIn? Doar modele sau mai pui și altceva în mod public pe profilul tău? Ăăă, punem pe toată lumea.
• Ce faci cu legăturile anterioare? Pe unele le ții – dacă ai promis ceva, faci. Dacă ți-ai promis ție (de exemplu, că te vei uita o dată la arhiva de înregistrări a lui Horia-Roman Patapievici din calculator), le anulezi.
• Hai să ducem toate astea la o altă scară – dacă niciun om nu e foarte important, apreciezi România și pe români? Nu, că ar fi o diferențiere. OK, iată și explicația emigrării.
• Care e criteriul în viață? Ortodoxia. Și soluția concretă – deși lucrurile sunt mai clare și simple acum, fiind doar un criteriu, rămâne încă opțiunea și cum alegi. Dar e mai simplă decizia acțiunilor.
• În ziua de ieri am avut o mică deprimare, în paralel cu o dilemă – “poți să faci ce vrei, ai libertate totală, ce faci?”.

Ce s-a întâmplat azi?

• Noaptea e un sfetnic prost, și toate concluziile de ieri mi-au fost întărite astăzi. Lucrurile erau lămurite.
• A trecut ceva timp și am reanalizat acțiunile mele – ce să fac cu modelele? Mmm, pe majoritatea le trătăm ca pe regular Joe. Era totuși o persoană care mă știa de foarte mic, grație căreia am o stea în frunte, și pe care nu voiam să o șterg de pe listă. “OK, cum justificăm asta? Păi … prin recunoștință. Sunt recunoscător persoanei și îmi voi exprima asta”. Phew, a rămas totuși cineva.
  
• “Mmm, dar am putea extrapola raționamentul cu recunoștința și altor persoane? Păi … da”. Și atunci mi-a venit ideea – da, în prezent lucrurile nu sunt roze. E posibil ca eu să zic că Jim Bagnola are super abilități de a fi trainer, dar, totuși, să mergi la un training și să ai mai multe insight-uri de la un alt trainer. Poți să mergi la un curs cu Cătălin Zaharia, și totuși să consideri un curs similar mai bun. Poate sunt oameni mai buni decât Carmen Cucul. Poate Sfântul Siluan Athonitul scrie mai inspirat decât Nicolae Steinhardt. Poate Andrei Pleșu, rațional vorbind, e mai OK decât Horia-Roman Patapievici, care uneori zice lucruri greșite. Dar nu prea contează. Eu sunt recunoscător că l-am întâlnit pe Nicolae Steinhardt în liceu. Și, pentru mine, scrie mai bine decât Sfântul Siluan Athonitul. Iar Cătălin Zaharia mă impresionează și mă mișcă și în prezent, iar când s-a produs a fost un super-mega eveniment și asta e important pentru mine. Da, Andrei Pleșu nu greșește, iar Horia-Roman Patapievici greșește uneori. Spune lucruri greșite, sau e agresiv, sau nu se poartă corect. Dar mie mi-a plăcut momentul când mi-a plăcut pentru prima dată și îi sunt recunoscător pentru că a fost un model pentru mine mult timp. Sunt foarte încântat de momentul descris mai sus în cazul lui Carmen Cucul. Iar Jim Bagnola, chiar dacă nu îmi mai dă acum insight-urile de altă dată, chiar dacă am învățat multe din replicile lui, chiar dacă am citit cartea de mai multe ori, îmi place pentru cum mi-a plăcut în 2001, când l-am cunoscut prima dată.

Și, care sunt concluziile?

• Legat de cursul cu părinții – e ciudat să analizezi un curs care nu s-a ținut. Analizez însă strict premisa din mintea mea – că la un moment dat trebuie să separi lucrurile între tine și părinții tăi, să te maturizezi și să spui stop. Cred că sunt două abordări aici – una e pacifistă – “merg pe soluția mamei, care-o fi aia, realitatea ei e mai importantă decât realitatea mea” -, și una e bazată pe dreptate – “eu sunt important, realitatea mea e mai importantă decât realitatea mamei”. Nu știu care e soluția între cele două, ce știu e că, în momentul ăsta “așa e firesc / așa se face / asta e tradiția” contează prea puțin pentru mine, încerc să am cât mai puține norme, personale sau ale altora. Așa că dacă realitatea mamei e una și a mea e alta, nu prea contează. Legat de chestiunea cu emoțiile – la ce moment în viață e necesar să te maturizezi și să nu dai atâta importanță emoțiilor pentru părinți (vezi admirația de mai sus), se aplică același algoritm al recunoștinței (dacă poți vedea, în situația asta, lucrurile rațional).
• Acum, că avem iar modele, dăm un citat din Jim Bagnola – “Parents are not always right, but they should always be treated right”. Soluția e, din nou, paradoxul, nu soluția ultimativă. Dacă ai un curs pe tema “parents are not always right”, și nu ai contra-balans-ul, ceva nu e OK.
• Legat de emigrare, o soluție ar fi să nu aplici prezentul și viitorul – “acum îmi e semi-bine, mâine îmi va fi, în România semi-bine. Dacă plec, acum îmi va fi semi-bine în acea țară, mâine îmi va fi bine” sau “acum nu țin neapărat la români mai mult ca la alte popoare”, ci să vezi lucrurile în trecut. Dacă nu în trecutul scurt anterior, în trecutul îndelung anterior – “sunt recunoscător românilor din trecut, care au făcut ca eu să fiu azi aici”. Nu e o decizie finală, există și rute ocolitoare (“plec 5 ani, ca să învăț meserie, și, ulterior, mă întorc”), însă e un algoritm. Soluția poate fi nu neapărat “admir România de azi”, ci “îi sunt recunoscător României de ieri”. De asemenea, există posibilitatea ca corelația să nu fie cauzalitate – “Dacă emigrez, atunci îmi necinstesc strămoșii”. Nu e neapărat așa (iar dacă nu e așa, atunci raționamentul cu recunoștința pică – nu îți manifești recunoștința dacă cauzalitatea non-emigrare = recunoștință nu există).
• De ieri până azi, lista modelelor (și restul) a ajuns la zero. Azi a crescut cu două persoane, care nu își aveau neapărat sensul în admirație, dar în recunoștință au loc.
• Au revenit oamenii pe Facebook.
• E soluția mea ortodoxă? Hai să vedem ce zice Nicolae Steinhardt.

Printre altele: un fost coleg de puşcărie mereu vine să mă tapeze; duhneşte a băutură şi uneori îmi aruncă-n obraz poveşti sfruntate: că i-a murit copilul şi îi lipsesc banii de înmormântare – mie care ştiu că nu e tată. I-am dat ce i-am dat, apoi l-am respins. Simt totuşi o nelinişte. Dar ce să fi făcut cu un beţiv?

Să-i fi dat, mă întrerupe duhovnicul. Când mai vine, dă-i, nu-l judeca! Şi eu – zice – am un prieten beţiv, un nenorocit, şi când vine pe aici îl omenesc. Dă-i!

Cât de bine îmi pare că m-am făcut ortodox. (sursa)

… și …

Tot lipsa de micime şi îngrijorare pentru bănişori vădeşte şi reacţia Domnului la ungerea Sa cu mir de către femeia păcătoasă: pe apostoli, risipa aceasta îi supără şi îi scandalizează.

În Evanghelia Sfântului Ioan ca supărat şi scandalizat e pomenit numai Iuda (Ioan 12, 5). Dar Sf. Apostol Matei ne spune că s-au mâniat toţi ucenicii (Matei 26, 8), iar Sf. Marcu scrie că „erau mâhniţi şi cârteau unii între ei” (Matei 14, 4). Oricum ar fi, rezultă că apostolii, vai, au reacţionat, în general, foarte omeneşte şi lumeşte, asemenea unor mici gospodari prudenţi şi sperioşi pe care grozav îi irită şi-i scoate din răbdări orice mânuire cu dezinvoltură şi uşurătate a banilor. Trei sute de dinari, îşi vor fi zis – totodată mâhniţi şi înfricoşaţi – pentru nişte mir, pentru o mireasmă din care peste câteva clipe nu o să mai rămână nimic!

Îşi iubesc, fără îndoială, Domnul şi învăţătorul, dar nu pot sta reci şi nepăsători în prezenţa unui act pe care-l consideră a fi mărturie de nesăbuinţă, se simt jigniţi în adâncul fiinţei lor de oameni cuminţi, cu scaun la cap şi păstrători.

Iisus însă îi mustră, cu destulă asprime şi melancolie, ca un mare „boier” cum se află şi le expune ceea ce după două milenii avea să constituie temelia teoriei jertfei propusă de filosoful francez Georges Bataille; omul se cunoaşte după capacitatea lui de jertfa, după cât e în stare să „risipească”, să „irosească” din avutul şi bunurile sale în mod neutilitar, numai pentru plăcerea înălţătoare şi euforizantă de a dărui altuia ori de a sărbători cu fast un eveniment, ori a-şi acorda sloboda bucurie de a ieşi când şi când din monotonia şi sordidul vieţii cotidiene.

Interpretând ungerea cu mir ca o jertfa cu bun miros, ca o manifestare de iubire şi ca un simbol al îmbălsămării Sale apropiate, certându-şi ucenicii pentru a fi dat în vileag o minte obtuză, o concepţie meschină a vieţii şi un ataşament avar pentru arginţi, Iisus iarăşi ni Se înfăţişează ca un adevărat gentleman şi totodată ca un model pentru toţi creştinii care se cade să fie cât mai puţin înrobiţi de bunurile trecătoare ale acestei vieţi şi cât mai convinşi că Hristos e vrednic de orice sacrificiu, că nimic nu-i prea bun ori prea mult ori prea costisitor pentru El; (sursa)

• Așadar, dacă vrei să faci bine, fă-l, indiferent de context. Dacă vreau să fiu recunoscător, pot face asta. E OK. Nu e OK să fac doar asta și ăsta să fie scopul final al vieții mele. Dar pot face asta.
• Întrebarea – “dacă ești ortodox, atunci de ce nu …” (cursul de branding) pică. Nu există soluție universală.

Pașii următori – acțiune

• Legat de variație – da, am nevoie de ea. Da, prefer un atelier unei conferințe, dar conferințele pot fi filmate. Da, uneori prefer ceva nou decât același Jim Bagnola, dar vreau să merg la Jim. :)
• Legat de oamenii egoiști – soluția e să le dai. Am așa o tendință să zic “Nu”, să fac lucruri mai bune cu timpul meu… Dar soluția e să îi dai.
• E OK să ai nervi când dai. Fă treaba și vezi-ți de nervii tăi în timpul liber.
• Despre egalitate – aici trebuie să aleg. Nu pot să fiu, din punctul ăsta de vedere, și așa și pe dincolo. Ori diferențiezi, ori nu. Dar, dacă e OK ca ortodox să fac asta, îmi asum o eroare umană. Da, fac diferențe între X și restul alfabetului.
• Despre emigrare – pentru studiu, da. Pentru altceva, în analiză. Nu e o decizie pentru mâine.
• Despre admirație / iubire. E OK să vezi lucrurile în trecut, de forma unei recunoștințe, chiar față de o amintire a unei clipe. Nu e neapărat necesar să fie “acum, în momentul ăsta X e cel mai super-erou pe care l-ai putea întâlni”, dar e “pentru mine, la momentul T, X a fost atât de tare încât m-a marcat mult”.
• Dacă vrei să faci schimbări radicale, e OK să faci ceva de test întâi și să nu aplici direct la scară mare.
• Scrie numele de familie cu litere mici. Oricât de împotriva oricărui obicei sunt, are sens să scrii Olivian Breda, nu Olivian BREDA. Pentru că așa e obiceiul.
• Caută soluție la unele emoții de-ale tale.
• Legat de conferințe, fă ce deja făceai – preferință către workshop-uri, preferință către modele, preferință către lucruri pe care le poți filma și face publice ulterior.
• Legat de murphismul cu care dau titlul articolului – “Când oamenii sunt lăsați să facă ce doresc, de obicei se imită unii pe alții.” – obiceiurile sunt, principial, greșite. Modelele pot fi OK, chiar la un moment în trecut – T -, pentru care le sunt recunoscător.

Sunt așa de fericit.

Update, 2018.12.26: Dacă urmărești intens un scriitor, nu este garantat că experiența lui este transferabilă vieții tale. Contează mult contextul unei afirmații pe care o face un scriitor, și nu ai acces la o mare parte din detaliile care formează un context.

PS, 2021.10.30:

Charlie Munger: A second idea that I got very early was that there is no love that’s so right as admiration-based love, and that love should include the instructive dead. Somehow, I got that idea and I lived with it all my life; and it’s been very, very useful to me.

Copiază URL articolTrimite pe FacebookTrimite pe WhatsAppEroare linkuri?