La ce conferințe / training-uri / workshop-uri / seminarii din România să participi? Cum alegi? Experiențe personale

Să zicem că vrei să participi la niște conferințe / training-uri / workshop-uri / seminarii. Cum alegi între ele?

Particip la conferințe de prin 2001; la început mai puțin, apoi foarte intens prin anii 2005-2010, în ultima vreme ceva mai puțin, dar; totuși, consistent; în acest mesaj dau soluțiile mele;

Sunt mai multe criterii, le analizez din diferite perspective:

A. Cât costă?

  • Gratuite – sunt diferite evenimente la care poți participa gratuit; criteriul, paradoxal, nu e neapărat valoarea – sunt
  • Cu plată:
    • Cu plată – lucrurile sunt clare, ai de plătit o sumă o plătești;
    • Cu plată, dar cu invitație (se dă pentru companii, persoane importante, concursuri – sau obții de la una din persoanele care au primit invitație invitația în sine) – poți urmări site-uri de concursuri, iar pentru a primi invitații fie ai conexiuni, fie n-ai;
    • Cu plată, dar cu efort – poți solicita organizatorilor evenimentului să fii voluntar pe un anumit segment de organizare a evenimentului și să primești în schimb drept de participare;

B. Cum afli de ele?

  • Media de specialitate – în revistele de psihologie / resurse umane afli de anumite conferințe; pe blogurile de IT poți afla de evenimente de IT; ați înțeles ideea, dacă citești presa/blogurile/site-urile dintr-un domeniu, vei afla probabil de evenimentele din domeniul respectiv;
  • Comunicate de presă – sunt mai multe site-uri de comunicate de presă; te poți abona prin email sau RSS (sau o combinație) și urmări evenimentele anunțate pe acele site-uri;
  • Media specializată în anunțuri de conferințe – nu am o recomandare clară, pentru că nu folosesc serviciul acesta; puteți căuta la Google, însă sunt foarte multe teme care pot fi abordate (adică se pot urmări „toate” conferințele, sau doar pe o nișă; e un pic complicat de găsit un site, așa că nu am soluție clară aici; eu personal gestionez grupul de discuții conferințe); și în acest caz te poți abona la noutăți;
  • Întrebi – vechea școală: „Tu unde mergi?” (Facebook face, oarecum, asta cu Events);

C. Cum alegi?

  • Primul criteriu e tipul de eveniment: eu personal prefer evenimentele în care am ceva de zis; adică la o conferință de obicei e o comunicare de tip ‘de la unul la mulți’; vorbitorul are ceva de zis, zice tuturor ceva; e OK să asculți speech-uri, dar aici sunt foarte selectiv; prefer mult mai mult un seminar / workshop, cu oameni mai puțini, în care comunicarea e și între participanți, în care eu am ceva de zis, în care eu fac ceva, în care eu sunt implicat; și nu doar eu, ci și ceilalți; ca tip de eveniment, prefer, în ordine: școli de vară/iarnă sau tabere (în primul rând); apoi seminarii / workshop-uri (în al doilea rând); conferințe (final);
  • Dintre speaker-ii de conferințe, cine mi-a plăcut în mod deosebit? OK, dacă alegeți să mergeți la o conferință, mie mi-au plăcut foarte mult, și am scris despre ei, următorii: Jim BAGNOLA, Horia-Roman PATAPIEVICI; foarte buni îi consider și pe: Eric KISH, Bruno MEDICINA, Nigel RISNER; îi găsiți mai greu pe Eric și pe Nigel (țin conferințe mai rar); pe Jim îl găsiți în România dacă îi urmăriți contul de Twitter sau blogul, pe Horia-Roman îl găsiți la diferite evenimente (inclusiv cele ale ICR), pe Bruno îl găsiți la evenimente pe care le anunță prin diferite canale, pe care le găsiți pe site-ul lui; follow-up-uri de conferințe făcute de mine;
  • Ca și conferințe generale la care să participi, vă recomand MBA Master Class-urile; am participat, în București, la MBA Master Class-uri ținute de MSM România, IEDC, INSEAD, ASEBUSS; mai sunt și altele, probabil, de care eu nu am aflat; în general, le anunț pe grupul conferințe, menționat mai sus; de ce îmi plac MBA Master Class-urile? Sunt făcute să vândă programe de zeci de mii de euro anual, într-o sesiune de două ore; speaker-i de top (profesori la acele școli), teme pe care le consider interesante; OK, poate nu neapărat ceva revoluționar, însă un nivel întotdeauna înalt; follow-up-uri făcute de mine pe tema asta;
  • La seminarii / workshop-uri contează destul de mult tema, moderatorul și participanții; alegeți pe criteriul ăsta; follow-up-uri de workshop-uri și seminarii realizate de mine; mi-a plăcut foarte mult ca și conținut de workshop un seminar intensiv de coaching NLP ținut de MindMaster (cu Cătălin ZAHARIA); am făcut seminarul intensiv de două ori (5 zile pentru fiecare);
  • La școli de vară / tabere – dacă criteriul e tema, căutați la Google termeni precum „summer school/tabără/școală de vară/summer camp [tema] 2011”; o variantă foarte OK este să participați la tabere finanțate de Uniunea Europeană; eu am participat la Enjoy the colours of my society (poze); puteți afla despre asemenea tabere pe grupul Eurodesk; sau pe site-ul Tineret în Acțiune; alte detalii; dacă aveți sub 30 de ani, nu ratați! De ce să participi la un astfel de proiect?
    • Are costuri minime (masă + cazare asigurată; transportul e decontat ulterior în procent de, în general, 70%);
    • Participanți internaționali (au oameni din mai multe țări) și diverși (adică raport variat fete/băieți, uneori și grupuri discriminate, rromi/persoane cu handicap/minorități/altele);
    • E o altă țară, pe care o poți vizita pe drumul către, în timp ce are loc trainingul sau după / înainte, dacă îți organizezi singur o perioadă de vizitat;
    • Înveți lucruri pe tema aleasă; dar chiar nu contează tema, adică n-o să îți dea acolo „Cum construiești rachete spațiale?” (de care, poate, nu ai nevoie), ci chestii umane, de viață (leadership, non-discriminare, lucru în echipă, comunicare, chestii din astea; și aici nu prea contează tema, o să fie atât de multă interacțiune încât poate să fie despre orice);
    • Mie mi-a plăcut mult mai mult să pot interacționa cu alte persoane din Europa, decât mi-a plăcut, ulterior, să văd Budapesta, Viena, Bratislava; orașul e un oraș, dar să stai 10 zile în training cu oameni de națiuni diferite mi se pare un lucru foarte bun;
  • Un alt criteriu ține de felul de a învăța:
    • Poți să te duci la un eveniment pentru a învăța lucruri în mod indirect – mergi la o conferință pe tema blogging-ului ca să înveți despre blogging; conferință despre grădinărit? Afli lucruri noi pe tema grădinăritului;
    • Lucrurile pot fi învățate și indirect – la o conferință, se poate întâmpla ca un trainer să spună un anumit lucru, tu să te gândești la ceva conex, și să înveți ceva din lucrul ăsta; adică, spre exemplu, speaker-ul spune „Blogging-ul te ajută să fii organizat, pentru că te face să scrii”; și tu să zici „a, deci dacă îmi notez lucrurile devin organizat; hm, voi ține un jurnal personal atunci”; sau speaker-ul să zică „Roșul e o culoare puternică” și tu să te gândești „N-am ales încă culoarea pentru petrecerea de mâine; ce-ar fi să aleg verde drept culoare a petrecerii?”; ca regulă, poți învăța din gândurile proprii, ce nu sunt neapărat cele transmise de trainer; Bruno MEDICINA îmi dă astfel de idei;
    • Poți învăța făcând singur – la un workshop sau seminar ți se dau, de obicei, lucruri de făcut – să vii cu idei, să lucrezi în echipă, să creezi ceva; înveți ceva din procesul ăsta;
    • Poți merge pentru interacțiune – la o școală de vară ăsta ar trebui să fie criteriul principal;
  • Contează și cine organizează evenimentul – ai o oarecare garanție că un eveniment organizat de o companie care are multă experiență în evenimente (Evensys, Business Edu) va avea anumiți indicatori de succes îndepliniți (speaker-i de calitate, organizare OK, temă bună; uneori nu excepțional – dacă excepționalitatea vine din „diferit” -, dar nivel totuși ridicat, ai o semi-garanție aici); pe criteriul acesta merg la Master Class-urile de MBA-uri;
  • Un criteriu ține de filtrare:
    • Eu, ca să descopăr că îmi plac anumite tipuri de programe, mai mult decât altele, ca să aflu cine sunt, pentru mine, traineri și speaker-i de top, am participat la multe evenimente, uneori fără nicio selecție; „A! Vorbește X, pe tema Y, despre care nu știu nimic? OK, hai să merg”; și am tot testat; și acum pot lua relativ ușor o decizie, pe baza unor factori ca tema (știu ce mă interesează și ce nu, ce vreau să dezvolt la mine și ce nu), locația (e și ăsta un factor, pentru un eveniment de o oră aflat în afara Bucureștiului), costul (da, e un criteriu), speaker-ii (îi știu? Nu îi știu?), potențialii participanți (poți face niște estimări despre profilul participanților), ce voi învăța de acolo (e conferință? Învăț ceva; e workshop? Învăț altfel/altceva); dar întâi de toate am participat nediscriminatoriu la multe evenimente, și acum pot lua o decizie;
    • Uneori, experiențele anterioare nu ajută; poți merge la un trainer care are o conferință pe o temă și tu să fii „WOW! Cât am crescut în urma experienței ăsteia” și, cu proxima ocazie, să suferi o dezamăgire, pe baza nivelului înalt stabilit; desigur, reciproca e la fel de valabilă, poți avea revelații de la un vorbitor pe care anterior îl discreditaseși; dar, pentru simplificare, poate fi uneori util să zici „Știu cam ce o să obțin de aici, așa că pot să evit evenimentul”;
    • Filtrarea e bine să țină cont și de alternative – „Nu merg la conferință, dar fac asta”; îți va fi mai ușor să iei o decizie, dacă știi care sunt opțiunile;
    • Cred că filtrarea e un risc – poți avea riscuri mari sau mici; tu alegi cum le tratezi, ai pe de o parte timpul tău limitat, pe de altă parte posibilitatea de a găsi aur la o conferință și tu să nu fii acolo; ce alegi – timp / potențial aur?

D. Ce faci în timpul și după?

  • Ai de ales între a întârzia și a nu ajunge – eu aș alege, în această situație, să întârzii; nu e politicos, pierzi o parte din experiență, dar 10 minute dintr-un final de conferință plus interacțiunea de după îți vor da o idee despre ce a fost; dacă ai de luat decizia „întârzii/nu merg”, eu aleg să întârzii;
  • Ești atent la conferință – tentațiile sunt multe: telefon, laptop, alți participanți; dar dacă scopul tău e să fii acolo, poate ar fi bine, totuși, chiar să fii acolo;
  • Notezi – sugestia mea e să ai ceva pe care să îți poți nota lucrurile de top; nu e necesar să scrii tot ce se spune acolo, dar poți nota lucrurile care sunt total noi pentru tine sau lucrurile pe care vrei să le implementezi;
  • Comunici – unul din motivele pentru care ești acolo poate să fie să faci networking; vorbește cu participanții, speaker-ii, organizatorii; stai în față (e mai greu să fii activ din ultimul rând), fii activ, vorbește; dacă vrei, altfel poți sta și în spate și în pauze într-un colț, nu te obligă nimeni să fii activ; dar ar fi poate avantajos să profiți de oportunități; e indicat să ai cărți de vizită la tine;
  • Pui întrebări – dacă le ai pregătite ante-eveniment sau îți apar pe măsură ce are loc evenimentul;
  • Renunți? – Merită să pleci în timpul unui eveniment? De obicei, nu; dacă ai făcut efortul să ajungi acolo, dacă deja ești acolo, poți sta până la sfârșitul conferinței; dacă ai însă opțiunea să schimbi o sală cu alta (adică au loc mai multe seminarii în același timp și tu ai nimerit la unul care îți displace, poți lua în considerare să alegi o altă sală); gândește-te așa – dintr-o conferință de la care ai „luat” doar introducerea, ai garanția că nu ai învățat nimic; de la o conferință la care stai până la sfârșit, chiar dacă îți displace, ai riscul să nu înveți nimic, dar și posibilitatea să înveți totuși ceva; mai ales că, deși poate îți displace ce se spune, tu poți totuși să înveți din ce auzi tu din ce se spune (am explicat mai sus cum vorbitorul poate spune ceva, și tu să înveți, în fapt, altceva); nu exagera, totuși, cu regula aceasta; dacă e o conferință de o oră și jumătate, poți sta până la sfârșit, așteptând totuși să înțelegi ceva; la o conferință de două zile, te poți lămuri rapid dacă ai de învățat ceva sau nu; stai până la prima pauză și ia atunci decizia dacă merită sau nu să continui; la un workshop / seminar / tabără merită să stai până la sfârșit, pentru că totul ține de experiențele cu ceilalți participanți și ele vor fi întotdeauna altfel, adică e foarte greu să estimezi clar „A, nu o să îmi placă să vorbesc cu X, cu care nu am vorbit până acum”;
  • Filmezi / faci poze, dacă ai permisiune; poți face asta pentru plăcerea ta personală sau pentru …
  • … Follow-up – dacă ai blog, scrie un articol pe blog, și, dacă ai permisiunea, pune poze și filme și notițe pe blog; dacă ai cont de Facebook, fă ceva similar; dacă consideri procesul inutil pentru tine (consideri că tu nu înveți nimic dacă scrii textul din nou în format electronic) sau pentru alții (adică crezi că ceilalți nu vor avea beneficii din pozele / filmele tale pe net), poți să nu faci follow-up-ul de forma unui mesaj; poți însă să trimiți un email celor pe care i-ai întâlnit și care ți-au dat cărțile de vizită;
  • Fă ce ți-ai notat la conferință – se întâmplă uneori să mergi la conferințe și să vii cu idei noi „Ah, ce idee bună e asta!”; OK, cum implementezi ce ai învățat? Fă și asta;
  • Ții legătura cu oamenii – cu unii participanți, cu toți (dacă faci o listă de discuții pe Yahoo! Groups sau un grup pe Facebook), cu organizatorii, cu speaker-ii; dacă vrei și dacă e cazul;

Ca o concluzie generală, eu particip la conferințe (și alte evenimente de acest gen) pentru că sunt experiențe de nereprodus în alt context, și din care am cum să mă dezvolt. Pe mine mă găsiți la evenimentele pe care le anunț pe Facebook (Olivian BREDA), și pe grupul de discuții olivianarmerge.

P.S: De văzut: Dacă ești voluntar prin Tineret prin Acțiune, poți avea traininguri de perfecționare finanțate de UE: Olivian Breda

PS, 2015.12.21: What Do Attendees Want from Marketing Conferences? – Rand’s Blog

PS, 2016.09.26: Dacă aș fi organizator de evenimente, aș face la o conferință 2-3 workshop-uri în paralel. Și să poți alege. E bine să ai și o prezentare de 2 minute a workshop-urilor respective, ca omul să știe la ce se înhamă.

De pus oameni „mari” pe scenă. Prezenătări de impact.

Aș lua în considerare să fac evenimentele și în afara orelor de muncă, fie dimineața devreme, fie seara târziu.

Contează mult networking-ul, cu cine poți interacționa.

Partajează pe WhatsAppLinkurile dau eroare?

14 comentarii la „La ce conferințe / training-uri / workshop-uri / seminarii din România să participi? Cum alegi? Experiențe personale”

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).