Review site simplu: cum se poate îmbunătăți Jocurică.ro, pentru a fi un site de jocuri încă și mai bun?

Bună,

În mesajul de față fac un review simplu de site pentru Jocurică.

Copywriting

+Vorbiți în general corect în descrieri;
1. Folosiți diacritice doar în logo; de ce?
2. Legat de textul din footer:
”    * Statistici:
* 0 membri online
* 47 membri inregistrati
* 436 jocuri

a. E confuz să îmi ziceți de membrii online, apoi să menționați numărul de membri total; aș spune:
0 din 47 membri online
sau
“0 membri online
47 total membri înregistrați”;
b. Între “436” și “jocuri” trebuie prepoziția “de”;
3. Spuneți “Jocuri noi”; dar eu nu vreau să văd “Jocuri noi”; eu vreau să văd cele mai nou introduse jocuri în site; asta ar trebui să “spună” titlul;
4. “Home” nu ar trebui să se numească “Acasă”?
5. Mai degrabă decât:
“Jocuri multiplayer”,
eu aș denumi categoria
“Jocuri în doi”;
Nu mi se pare relevant să numiți jocurile de pe site “multiplayer”; majoritatea sunt jocuri cu două persoane la un calculator, nu jocuri cu alți jucători de pe net;

Design

+Grafica site-ului e plăcută;

1. Grafica cu site-ul care pare o bucată de material în trei dimensiuni nu îmi place în mod deosebit;
2. Legat de logo:
a. “jocurică” nu ar trebui să înceapă cu Majusculă?
b. În grafică e un tip care stă cu mâinile la spate și zâmbește; e fericit, așadar, stând cu mâinile la spate; sigur asta e ideea site-ului – că poți să stai cu mâinile la spate și să fii fericit?
Dacă ideea din spatele logo-ului ar fi că tipul a fost prins făcând o boacănă și acum imită naivitatea și inocența, în opinia mea nu e tocmai clar acest lucru;

SEO

+Aveți sitemap.xml, excelent;
1. Multe site-uri au problema cu “prea puțin SEO”; voi ați dus totul într-o zonă radical opusă, și ați făcut prea mult SEO; e atât de mult SEO încât, ca vizitator (uman!) ai senzația că te înăbuși; exemple:
a. Descrierea site-ului, din sidebar, e înțesată de cuvântul “jocuri”:
“Jocurica.ro este un site de jocuri online, jocuri gratis. Jocurile se joaca online, direct din browser.
Ne-am propus sa adunam intr-un singur loc cele mai bune jocuri flash. Jocurile sunt atent alese, au descriere in limba romana si butoane specifice pentru a invata rapid cum se joaca.
Topul jocurilor este alcatuit pe baza voturilor dvs.”;
Ați scris “jocuri” de multe ori, l-ați repetat, obsesiv, cuvânt după cuvânt, l-ați scris cu caractere aldine, dar și cu litere italice;
b. Titlul paginii principale:
“Jocuri online – Jocuri noi in fiecare zi | Jocurica”
repetă obsesiv același pattern – folosim “Jocuri” de cât mai multe ori, doar-doar vom mai crește în poziționări;
Așadar, “jocuri” e de două ori în titlu; inutil, în opinia mea;
c. Linkurile externe din footer sunt înțesate de cuvântul cheie “Jocuri”;
d. (poate părea firesc, dar nu e) Categoriile din site-ul vostru abuzează, la rândul lor, de cuvântul cheie “Jocuri”; dacă sunt pe un site de jocuri, nu am nevoie de precizarea unei categorii numită “Jocuri”; de asemenea, “Jocuri multiplayer” poate fi, foarte bine, doar “Multiplayer”;
2. Aveți o mare problemă cu spam-ul în footer; citiți fragmentul care începe cu “Repetition of Keywords in Internal Anchor Text (particularly in footers) is Troubling” din această pagină și vedeți cum atât Google (prin Matt CUTTS), cât și Yahoo! condamnă vehement practica, vizibilă la voi în site, a linkurilor spammy; aveți în site 2 coloane de linkuri în footer, urmează a treia, e enorm!
Să vă zic un secret – linkurile din footer, cu font mic, la grămadă cu multe alte linkuri, sunt printre cele mai slabe tipuri de linkuri pe care un site le poate avea; muuuuuuuuuuuuuuuuult mai bine ar fi fost ca acele să fie în sidebar (dar asta ar face ca întreg site-ul să arate spammy, nu doar footer-ul), saaaau (și aici vine bomboana de pe tort) ați putea scrie articole despre acele site-uri; cu alte cuvinte, ați putea să scrieți un articol pe tema Jocuri de gătit și să puneți un link; Site-ul în cauză ar beneficia de linkuri mai bune (mult mai bune) decât linkurile pe care le are acum, iar voi ați beneficia în două feluri: (i.) scăpați de linkurile spammy din footer; și (ii.) obțineți noi articole de calitate (sper!) în site; e o situație win-win;
În prezent, linkurile arată foarte rău;
3. Mailul de înregistrare a venit în Spam;
4. Titlul unei pagini oarecare ar trebui să nu fie doar titlul paginii:
<title>Omoara iepurasii</title>,
ci și numele site-ului:
<title>Omoara iepurasii: Jocurica.ro</title>;
De asemenea, ar fi interesant dacă ați avea în acea pagină și titlul în limba engleză al unui joc, ajută pentru căutări;

Structurarea informației

+Site-ul are o structură simplă, ușor de înțeles;
1. Aș opta pentru structurarea jocurilor în funcție de categorie sau de tag-uri; voi aveți și așa și așa; multe jocuri nu au tag-uri, așa că tag cloud-ul e destul de “subțire”; optim ar fi categorii bine realizate, doar cu tipurile de jocuri principale de jocuri (acțiune, arcade, aventuri, barbie, board games, colecții, curse auto/moto, diverse, educative, pentru copii, puzzle, role playing, shooting (FPS), simulatoare, sporturi, strategie, strategie în timp real, strategie turn-based), nu cu unele minore; în prezent voi amestecați categoriile cu tag-urile; de exemplu, nu ar trebui să existe “make up” ca și categorie, ci ca tag; la fel, “minimax”; nu e categoria de jocuri “minimax”, e absurd; eventual puneți și o listare a jocurilor după producător;
2. Dacă vreți să vindeți link-uri, în footer nu ar trebui să scrieți “Link aici” și atât; nu! Puneți linkul respectiv să ducă către o pagină de pe care pot afla cum cumpăr linkuri de la voi din site;
3. Aveți secțiunea “utile” goală, așteptați să vină cineva să pună linkurile pentru voi? Chiar nu înțeleg de ce ați lăsat goală o secțiune care trebuie completată chiar de voi;
4. Spuneți “Top jocuri”, dar nu precizați criteriul; pe ce bază e făcută lista de jocuri de top? Numărul de afișări? Numărul de lansări a jocului? Numărul de Tweet-uri? Numărul de voturi? Nota voturilor? Numărul de favorite? Sugestie: faceți o listă cu top jocuri și dați vizitatorilor opțiunea să sorteze jocurile după toate criteriile pe care le-am precizat;
5. Intru pe un site de jocuri; mă aștept să găsesc … (atenție, urmează un cuvânt șocant, surpriză!, tobe!) … jocuri; da, când intru pe un site de jocuri vreau să văd pe prima pagină a site-ului niște jocuri;
La voi găsesc 10 jocuri la “Top jocuri”, “Jocuri multiplayer” și “Jocuri noi”; mai sunt 4 în meniul scroll-abil și cam atât; în schimb am: categorii, tag-uri, meniuri, funcție de login, link-uri externe, linkuri în footer; am de toate; ce-i drept, îmi cam lipsesc jocurile; sunt puține; o “mică” problemă; “minoră”, de altfel;
6. Am problema asta: vreau un joc rapid de tipul Tower defense; caut pe net, găsesc mai multe site-uri; și ele fac fix ce faceți și voi: îmi afișați, la grămadă, fără nicio noimă, o listă de jocuri de tipul Tower defense; multe mediocre, o parte slabe și o parte bune; cum aleg? Aia e, că nu aleg; trebuie să joc tot jocul de la cap la altul, apoi mai joc unul și după ce am jucat 5 jocuri am devenit expert în a găsi un joc bun; dar nu vreau să fac asta; eu vreau să intru pe un site și să beneficiez de cei de dinaintea mea; am nevoie de: o descriere foarte bună a jocului, câteva sfaturi (de exemplu, să mi se zică de la început că dacă joc la nivelul de dificultate minim îmi va fi prea ușor, e banal jocul), un review bine făcut; dați-mi informații, spuneți-mi comentarii, veniți cu feed-back; ajutați-mă și cu statistici despre cât de jucat e jocul respectiv la voi în site, dar fiți și umani și ziceți-mi părerea voastră; în acest caz, da, aș juca;
7. De ce nu aveți funcție de comentarii pentru un joc anume?

Uzabilitate

+Logo-ul e click-abil, îmi place asta;
1. Voi tratați abonarea la newsletter ca pe un serviciu pe care mi-l faceți voi mie; nu doar că mă puneți să mă abonez, dar mă forțați și să fiu de acord cu termeni și condiții; eu personal aș face abonarea la newsletter să fie prezentă pe orice pagină de forma unui banner sau link; când fac click, să fiu dus într-o pagină unde să mi se spună nu doar care sunt obligațiile mele (cum faceți voi acum cu termeni și condiții), ci și să mă informați despre drepturile mele; să am în acea pagină opțiune de dezabonare, să pot vedea newsletter-ele anterioare, să îmi spuneți cât de frecvent voi primi emailuri; ar fi util de știut dacă mă pot abona și prin RSS sau Twitter, sau Facebook; m-ar interesa mai multe tipuri de abonare – săptămânală, lunară; iar butonul de trimitere a adresei de email nu ar trebui să se numească “Trimite”; vreau să am o oarecare siguranță (pe care nu mi-o dați, pentru că nu aveți așa text) că adresa mea de email nu va fi folosită pentru Spam; spuneți așadar butonului “Mă înscriu” sau “Mă abonez”;
Nu îmi dați în prezent niciun motiv serios să mă înscriu la newsletter; vedeți asta ca pe ceva firesc, natural; eu nu văd însă lucrurile așa; motivați-mă – “dacă te înscrii, vei afla despre cele mai noi jocuri”, “dacă te înscrii, avem o tragere la sorți lunară cu premii în console”, etc.;
2. Funcția de căutare mă aștept să fie în colțul din dreapta-sus; la voi e în stânga-sus;
3. Cum poți să ai ca prieten:
“# Prieteni
# Jocuri pc
# Jocuri de gatit
# Jocuri cu camioane”?
Jocurile cu camioane sunt prietenii mei? Vă sună logic așa ceva?
4. Legat de contul meu:
a. Nu am nicio opțiune să fac contul meu invizibil; dacă mă joc de la muncă?
b. Când uploadez avatar-ul pentru prima oară, butonul scrie “Modifică”, în loc de “upload”;
c. La lunile anului, aș scrie “Octombrie, Noiembrie …”, nu “10, 11 …”;
d. Nu am nicio opțiune de date private – dacă vreau să nu fiu contactat cum procedez? Acum îmi dau seama de ce mailul inițial a intrat în Spam;
e. Nu am o funcție de ștergere profil; sunt datele mele, ar trebui să am această opțiune;
f. La contul meu am “Informații de bază” și “Informații sumară”; halal separare!
g. Dacă îmi știți numele, de ce ziceți, sec, “Bine ai venit !”, și nu “Bine ai venit, Olivian !”?
5. Căutarea caută doar în titlul jocului, nu și în descriere; mi se pare o funcție slabă, în acest caz;
6. Când vă contactez, nu îmi precizați care sunt câmpurile obligatorii, foarte rău;
7. Am încercat să vă contactez cu un mesaj cu diacritice, se vedeau foarte rău; scrieți un mesaj cu diacritice, nu completați telefonul, vedeți cum arată;
8. Mă așteptam să îmi dați o motivație – “Joacă, adună puncte, pentru a primi … ceva”; ziceți-mi ceva, dați-mi o bomboană dacă sunt pe locul 1 într-o anumită lună;

__________
Tragem linia: Jocurică este un site de jocuri foarte bun, cu numeroase jocuri plăcute. Așadar, pentru Jocuri, inclusiv Jocuri masini, vedeți Jocurică.

Trimite pe WhatsAppEroare linkuri?

5 comentarii la „Review site simplu: cum se poate îmbunătăți Jocurică.ro, pentru a fi un site de jocuri încă și mai bun?”

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).