În copilărie, cu aventurile din primii ani ai lui ’90, am supărat pe cineva foarte tare.
M-a așteptat cu fratele lui să mă bată. M-a lovit, etc.
Am vrut să plec, știam că vrea să îmi facă mai mult rău.
La un moment dat, după câteva secunde, fiind strict cu spatele, m-am aplecat brusc foarte mult.
Deasupra mea a trecut un bolovan, o piatră de câteva kilograme bune, aruncată direct asupra zonei gâtului/capului.
El l-a aruncat cu convingerea că nu mă uit. Nu mă uitasem.
A fost una din situațiile în care știu sigur că aș fi pățit ceva foarte grav.
Intenționat când am mers am mers în așa fel încât să dau impresia că nu mă uit, și să fie sigur și să dea.
Dar sincronizarea cu bolovanul a fost la secundă.
Nu ar fi fost o situație de viață și de moarte, dar sigur m-ar fi afectat fizic puternic.
