Bună,
Vorbesc în mesajul de față despre: “Creștetul ghețarului” – Constanța BUZEA, Editura Humanitas, 2009.
Istoric
Am găsit cartea în biblioteca părinților; arăta frumos, era legată modern, coperți lucitoare; am citit-o, sceptic, ca o recomandare de lectură; scepticismul era legat de faptul că, în perioada în care are loc jurnalul, Constanța BUZEA era soția lui Adrian PĂUNESCU; nu intru în detalii, nu eram mare fan; așteptările mi-au fost infirmate, lectura cărții a fost o încântare;
Ce mi-a plăcut la carte?
a. Stilul – Constanța BUZEA scrie frumos; e plăcut să citești, m-am simțit bine, mi-a făcut plăcere lectura; cuvinte frumoase și calde;
b. Excesul de normalitate – mai jos dau patru citate din carte; ce uluitor, extravagant și șocant e excesul de normalitate al autoarei; o stare de bun simț, măsură, cale dreaptă, alegere simplă care pe mine m-a uluit; șocantă e normalitatea în atâta măsură;
c. O modestie și o smerenie care m-au încântat;
Mai vreau să citesc cărți cu un stil frumos, mă încântă să văd oameni cu modestie și bun simț; excesul de normalitate mi-a plăcut însă cel mai mult; OK, poate nu e o carte care să determine să citești poezie de acum încolo, și doar cărțile autoarei, dar e o lectură foarte plăcută, cuminte și frumoasă; rămâi cu lucruri frumoase după ea;
Note:
pagina 58 – “Ioana privește la noi toți și la tot ce se întâmplă cu ochii ei frumoși, dilatați de-o sfântă uimire…”
pagina 94 – “Omul care minte este în stare de orice ticăloșie. Minciuna e semnul unei dezordini interioare, este o infirmitate morală.”
pagina 115 – “6 octombrie – către părinți
(Trimitem ilustrate în plic, pentru copii. Le dăm instrucțiuni părinților, cu un zel disperant, cum să se poarte cu Ioana.)
«Știu cât mă iubește și cât de părăsită se poate simți în suflețelul ei. Spuneți-i povești scurte și simple cu animale și cu păsări, cu gângănii simpatice. Jucați-vă cu frunze în acest anotimp minunat. Vorbiți-i despre bine și rău. Când e cazul, în loc să-i interziceți ceva, mai bine inventați o povestioară. E sensibilă și receptivă și va fi mai ușor așa să cădeți la pace. Priviți-o în ochi când stați de vorbă. Ioana e un copil bun. La vârsta ei, crește din minciuni inteligente și din povești, la fel cum crește din mâncare și din somn. Să nu-mi spuneți că nu e dificil… Pentru ea, fiecare matur e un Dumnezeu care știe tot, capabil de minuni, cheie a tuturor întrebărilor. Să nu-i spuneți niciodată «Nu știu» și nici să nu-i promiteți ceva ce nu puteți să faceți. Îi place să i se dea de lucru. Sacrificați gheme, petice, lăsați-o să strice hârtie, creioane, cretă. Nu uitați că, atunci când se lovește, o doare. Și, ca să tacă, nu-i spuneți să tacă, ori că deranjează vecinii. Spuneți-i că, în locul în care a căzut, până mâine, acolo va crește un… elefant. Va tăcea ca prin minune, va deveni tainică și va uita de mica ei durere. Să nu-i bateți. Vor deveni fricoși și ascunși și chiar se vor prosti, înrăi…»”
pagina 136 – “Mamei îi e dor de mine. Îmi pune-n plic desene de-ale copiilor, dar și o fotografie veche de-a noastră. Noi două pe Calea Victoriei, prin 1946-1947. Amândouă avem pe umăr genți de sfoară lucrate de tata. Din sfoară de hârtie răsucită. Obiecte bine făcute, originale, durabile și frumoase. Era îndemânatic în tinerețe și avea o răbdare pe care și-a pierdut-o în timp. După război s-a trezit invalid și fără serviciu. Se apucase de făcut poșete de sfoară de diferite mărimi, pe care le vindea în Obor. Mama și cu mine, în schimb, tricotam botoșei de lână cu aceeași umilă destinație, să ne câștigăm de pe-o zi pe alta traiul într-o țară săracă.”
Verdict? “Creștetul ghețarului” – Constanța BUZEA, Editura Humanitas (alte cărți), 2009 – mi-a plăcut lectura.
Notă: sursa foto.
Suna interesant
Mă bucur!
Buna, cartea si interesanta. Am citit-o si eu!
E foarte frumoasă. :)