Dacă îți e frică să încerci, ai o garanție: vei eșua.
Dacă îți asumi și riști, ai un risc și o probabilitate: poți reuși/eșua.
E de preferat riscul, în fața garanției, în situația de față.
Algoritmul e bazat pe o afirmație din facultate a unui profesor: dacă îți plătești angajații bine, ai un risc: poți avea angajați buni sau slabi; dacă dai salarii rele, ai o garanție: vei avea angajați slabi, cei buni își vor căuta de lucru în altă parte.
Cum este fericirea în lumea modernă?
Majoritatea oamenilor au acces la mai multe lucruri pentru a fi fericiți decât aveau regii și prinții din Antichitate.
Un om obișnuit are acces la multă informație, și cu un oarecare efort poate fi pe multe planuri mai bogat decât un rege Antic.
Cred că sărăcia, astăzi, ține în primul rând de supraviețuire. Dacă poți să supraviețuiești, nu mai ești sărac (cel puțin, pentru mine). Și sunt încă foarte mulți oameni care sunt în starea aceasta.
Sărăcia e foarte greu de eradicat, chiar și pentru cei mai bogați oameni ai lumii ar fi dificil să facă asta (Elon Musk offers $US6 billion to UN World Food Programme if it can prove it’ll end world hunger – ABC News).
Altfel, dacă vrei să fii bogat, ești așa când nu mai ai nevoie să lucrezi, ci lucrezi din plăcere.
În momentul când faci asta, deja ți-ai asigurat o bază, și poți construi de la asta în sus.
Ai ceva pe care poți pune o cărămidă.
I think there’s a lot of value in negative comments.
They tend to offend me, but I tend to learn from them.
It’s a form of feedback, from which I can grow.
Sure, if a comment is a personal attack, or it doesn’t use polite words, I’ll delete it, but, generally, if someone tells me something bad, I try to learn from it, although that’s not my initial reaction (which is to feel offended, even if that’s not the case).
One guy on an online forum, long ago, told me something similar to: “Olivian, you wrote above that reading books helps with intelligence. Everybody, does it look to you that Olivian says smart things?”.
Boy, that comment really hurt me, I got so offended for it. But it was true, on multiple levels: I wasn’t a big reader (so I wasn’t speaking from direct experience), and I didn’t practice thinking about tough subjects that much. When I look at various messages written in those times (this happened almost 20 years ago), I feel rather ashamed on how silly I used to write.
That person was right.
Did the message motivate me? You bet.
I don’t think that there’s an upper limit on how much you should learn (Why You Don’t Need to Be Exceptional – YouTube).
You always need to learn a lot of things, there’s always a need to grow.
Still, since that message was posted, I tried to improve myself in various means.
It may be paradoxical, but I don’t think that just by reading books you can get very smart. So, I tried various means.
I’m not saying I’m a genius/wise man, I’m just saying that I think I’m a bit smarter than in ~2004, when that message was posted.
And the message was a motivating factor to me, all these years.
Eu cred că, vrem sau nu, atâta timp cât ești online, îți partajezi viața.
Cred că întrebarea e doar “în ce grad ți-ai partaja viața pe Internet?”. Nu “dacă”, ci doar “cât demult”.
Când intri pe un site, se salvează date despre tine. Cauți ceva, se salvează. Folosești rețele sociale, alte date. Și tot așa.
Da, video cu tine aproape 24/7 arată un procent mai mare de date partajate, dar și dacă nu faci în gradul ăsta, tot sunt multe date despre tine.
Da, sunt grade mari, poți intra pe Internet și păstra datele cât mai private, sau poți partaja lucruri foarte intime.
Dar, atâta timp cât ești online, sunt ochi asupra ta.
Finally, the single most important thing to remember about any enterprise is that there are no results inside its walls. The result of a business is a satisfied customer. The result of a hospital is a healed patient. The result of a school is a student who has learned something and puts it to work ten years later. Inside an enterprise, there are only cost centers. Results exist only on the outside.
Peter F. Drucker – Management and the World’s Work, Harvard Business Review.
When you make a sale, you shouldn’t stop when the package leaves your store, you need to make sure your client is happy using the product.
If someone visits your medical practice, you don’t need to only solve that particular issue the patient came to you, you need to make sure the person is healthy, overall.
Am fost la o conferință, a arătat cineva o poză cu (dacă rețin bine) primul aparat DSLR, a întrebat cine e în poză? Am zis Kodak, pentru că știam un studiu de caz cu Kodak, care a pierdut trenul, dar nu știam cine e în poză. Nu cunoșteam poza.
Vorbitorul, cam jenat că nu i-a mers jocul, a confirmat că e Kodak, și în sală a fost un murmur că am ghicit.
A ieșit bine pariul meu, dar eu nu știam că chiar a fost Kodak.
Operație nereușită (am luat un pariu riscant), pacient viu (că s-a nimerit să fie bine).
Aici pacientul trăiește, dar mi-am luat niște riscuri pe care ar fi trebuit să le evit.
“Hai la ghici, mă gândesc că ar fi X”.
În general, presupunerile nu duc la lucruri bune.
Stăpânul și lucrătorul, de Lev Tolstoi:
La o nuntă veni multă lume. Vecinul celui cu nunta chemă la el pe lucrătorul său și îi spuse:
– Du-te și vezi câți oameni s-au adunat la nunta vecinului.
Lucrătorul se duse, trase în fața intrării în casa vecinului un butuc, iar el se așeză pe prispă, așteptând ceasul când oaspeții vor începe să se împrăștie pe la casele lor.
În sfârșit, oaspeții începură să plece. Fiecare, de cum ieșea din casă, se poticnea de butuc, scăpa câte o sudalmă și pleca mai departe. Numai o singură bătrâna, după ce se poticni de butuc, se întoarse din drum și îl îndepărtă din fața intrării.
Lucrătorul se înapoie la stăpânul său. Acesta îl întrebă:
Mulți oameni au fost?
– Un singur om, dar și acela era o bătrână.
Cum așa?
Păi, cum altfel. Am așezat un butuc la intrare, toți s-au împiedicat de el, dar nimeni nu i-a dat la o parte. Așa fac și oile. O singură bătrâna a îndepărtat butucul de acolo. Așa procedează numai oamenii. Deci, un singur om a fost.
Îmi place atât de mult povestirea aceasta!
eMAG easybox este un serviciu prin care poți avea livrarea nu acasă, că poate îți e greu să tot aștepți un curier acasă, ci în zona unde locuiești sau lucrezi, și să ridici coletul tu însuți. Îl ridici de la un loc de livrare colete, numit locker.
Dacă termenii easybox și locker ți-au atras atenția, e poate pentru că e posibil să nu fie ușor de folosit aceasă tehnologie.
Ideea mi-a venit dintr-un articol de-al lui Radu, în care spune, printre altele:
Pe Internet este complicat. Operațiuni care nouă ni se par banale și le facem în 20 de milisecunde sau care ni se par atât de logice încât nu înțelegem cum de altcineva nu s-ar putea descurca sunt, de fapt, extrem de complicate pentru foarte mulți oameni.
Trecerea la mobile-first a făcut interfețele și mai neintuitive, că totul este mai mic și bazat pe simboluri sau pe gesturi pe ecran. Culmea este că exact persoanele care nu se pricep folosesc probabil exclusiv mobilul pentru acces la Internet, că n-au și laptop. Telefonul mobil le-a introdus Internetul în viața cotidiană.
La fel și cu easybox.
La întrebarea – este Black Friday o țeapă? – răspunsul meu e, în general, negativ.
Pe de altă parte, dacă nu știi să cauți un produs pe mai multe magazine, nu înțelegi cum funcționează comerțul online, și îți scapă multe din lucrurile din care ai nevoie ca să iei o decizie informată, atunci, da, cu siguranță, comerțul poate fi o țeapă, inclusiv la marii vânzători.
În principiu, dacă știi să cauți și să te informezi, te poți păzi de un preț cu promoție artificială.
E însă dificil pentru mulți utilizatori așa că, da, pentru acele persoane ar Black Friday putea fi considerat “țeapă”.
Totul începe de la termen – “Black Friday”. Este această denumire adresată persoanelor în vârstă, nefamiliare cu limba engleză, în general? M-aș mira.
Așa că easybox s-ar putea să fie dificil pentru unii.
(spoiler alert!)
“You’re handcuffed, forced to swallow the key.”
[…]
“[…] you’re left there to suffocate. The Securitat did it to Romanians when they wouldn’t inform or confess.”
“Otherwise, you died knowing that the key to your freedom… was inside of you the entire time.”
It’s always the case, isn’t it?
100% of the time, you’re accountable for what happens to you.
You can find excuses, external factors, reasons to fail.
But, in the end, it’s all you.
În lumea modernă, nu e o mare nevoie de ceasuri cu afișaj analogic, ceasurile acelea clasice, rotunde și cu numere romane.
Ceasurile digitale ar putea înlocui cu succes un astfel de ceas, și, în general, ar trebui să fie mai ieftine, că nu au mecanism care se învârte.
Pe de altă parte, în acest moment, pe eMAG sunt 8604 ceasuri de perete analogice, și 89 digitale (tot de perete).
Aproximativ 1% din ceasuri sunt ceasuri digitale, restul sunt analogice.
Explicația, în opinia mea?
Oamenii vor frumusețe, aspect, tradiție, plăcere. Un ceas digital e mai eficient, dar, de multe ori, nu la fel de aspectuos.
Plus, că nu respectă tradiția și obiceiul.