Glumă nouă și bună

Jan Vlugt - Fun

Consider că e greu să faci o glumă și bună și să fie și nouă.

Doar criteriile astea două și deja ai o problemă în a găsi glume.

Dacă mai pui și altele, nu mai sunt glume.

Scriu articolul cumva ca un răspuns al unui reproș primit pe Facebook – că o glume anume repetată de mine nu e o glumă cu mesaj subtil mai înalt, așa, superior.

Păi dacă luăm doar criteriile – noi și bune -, deja avem doar câteva bancuri.

Mai pui și altele, ajungi rapid la mulțimea vidă.

Citește mai departe

Citirea unui text în limba franceză

Hans Pohl - Fût-il un temps...

Stăpânesc franceza mai puțin, înțeleg destul de bine un jurnal tipic de radio, dar să mă exprim, în scris sau oral, e mai dificil.

E interesant cum atunci când citesc un text în franceză, pare scris greșit. Pare că cei care l-au scris greșesc, nu eu, care am probleme în a înțelege corect.

Altfel, îmi place cum sună franceza, e o limbă plăcută.

Aș aprecia-o și mai mult, poate, dacă ar face ce fac românii – anume, adoptarea unor termeni direct în engleză. Nu traduci „mouse” și „software”, ci îi scrii și pronunți ca în limba engleză. Îmi place asta.

Citește mai departe

Asocierea emoțională a zahărului

pbpho2 - tasty mess

Când te gândești la Moș Crăciun, te gândești la Coca-Cola.
Cadou special? Vine în minte „Zahăr”.
Rude în vizită (sau tu le vizitezi)? Cadou ceva dulce.
Așteptare și expectativă? Ciocolată cu lapte, nu broccoli și avocado.

E foarte greu să scapi de asocieri de genul acesta, și atâta timp cât „zahăr” = „ceva bun, de excepție, o ocazie”, vor fi amintiri frumoase, în plus față de senzația zilnică.

Soluția, cum o văd eu, e zero zahăr, să nu îți dea adicție.

Poți încerca să mai mănânci câte 2-3 bucățele de ciocolată neagră la câteva zile, dar pentru mine asta pare mai chinuitor decât să nu mănânc zahăr deloc.

Prefer câte-un lapte cald cu cacao (fără zahăr, sau foarte puțin zahăr), periodic.

Dar ai atâtea trigger-e (puncte de pornire, cârlige) în societatea contemporană pentru „pro-zahăr”, că e foarte greu să aplici.

Ciocolata Milka e mai bună ca un brand mai slab (ciocolată cu puțină cacao în ea, și multe e-uri), ciocolata neagră e mai bună ca Milka, să nu consumi deloc zahăr e optim.

Și extrem de greu.

Citește mai departe

Ce îmi lipsește de când a început pandemia?

rené van haeften - meetings

Cum m-a schimbat pandemia?

Cred că cel mai mult mi-a afectat întâlnirile în persoană și ieșirile.

Chiar dacă sunt vaccinat, am preferat să reduc la minimum interacțiunile.

Dar îmi lipsesc discuțiile față în față și tot felul de evenimente, de la teatru și cinema la conferințe.

Sigur, asta nu înseamnă că îmi iau riscuri nesăbuite.

Într-o perioadă când gradul de infectare era foarte scăzut, am avut întâlniri cu diverse persoane, am fost la teatru și evenimente.

Dar când au reapărut valuri după valuri, am evitat întâlnirile și evenimentele.

Citește mai departe

Be transient, be a passer-by, don’t stay put

Peter Thoeny - Quality HDR Photography - Seeing the light at the end of the tunnel

I like this article a lot: fiţi trecători  – JURNAℓ SCOȚIAN.

How do I interpret it ? You should be transient, be a passer-by, don’t stay put.

If you do something wrong, don’t stay in that state.

If something upsets you, don’t keep being upset.

If you love, love with all of your heart, but if you hate, don’t let the hate build a nest in your mind.

Also, change.

Don’t be the same person, stubborn in their sins, stubborn in their bad habits, stubborn in doing wrong.

Give some room to change.

Citește mai departe

On unpopular opinions

Susan Jane Golding - The Listeners

Sometimes, people say „Look, here’s an unpopular opinion – „.

And they continue saying something which might or might not be true.

But because they started with „I admit, you might not like this”, they are somehow favored.

People might enjoy listening to what they have to say, because they were honest, right from the start.

I find the comment „Here’s an unpopular opinion” rather manipulative.

You say this upfront, just so that then you are allowed to say anything.

It’s like saying „I’m going to say something, but you might not like it”.

Well, in that case, take a leap and either not tell it, or tell it without this game.

Citește mai departe

Consumi conținutul pe care îl produci?

Julie Jablonski - Be Content

La o conferința cu muuult timp în urmă, Bobby Voicu (sper că nu mă înșel) a zis ceva în genul – ar trebui să îți placă să consumi conținutul pe care îl consumi. Chiar dacă nu îl consumi, să îți placă să faci asta, ipotetic vorbind.

Dacă scrii pe blog, ar fi bine să scrii în așa fel încât să citești și tu ce scrii, să fie ceva util ție.

Mă simt vinovat, pe partea aceasta.

Rareori recitesc ce am scris.

Și mai flagrant e însă partea legată de video.

Aproape niciodată nu revăd un video filmat de mine.

Am colaborat o dată cu cineva, între 2015 și 2016, a filmat conferințe pe canalul meu de YouTube.

Habar n-am ce e acolo.

Sigur, văd titlul, am idee despre ce e vorba, dar în orele respective (sunt câteva zeci), pot fi multe lucruri.

Aproape un an de filmat conferințe, s-au strâns ceva date.

Și la multe conferințe la care am fost prin anii trecuți, habar n-am ce mai e acolo.

Am o vagă idee ce este pe canalele mele de YouTube, dar nu știu 100% exact.

Pe partea de evenimente ortodoxe, nu consum ce filmez, ci ma uit la Bishop Robert Barron. Îmi place mult stilul lui.

Poate că și în România sunt vorbitori fermecători, pentru mine însă mai degrabă prefer să mă uit la episcopul din State.

Citește mai departe

Răspunsuri la întrebări

Christopher Langmuir - Why So Serious?

Uneori, oamenii când sunt întrebați nu răspund fix la întrebarea pusă.

Te întreabă X, zici Y.

Fac asta în special politicienii, dar nu numai.

Uneori, stau și mă întreb dacă persoanelor care li se pun întrebări își dau seama că răspund la cu totul altceva.

Uneori, jurnaliștii sau intervievatorii insistă – „Stai, că eu te-am întrebat altceva”.

Dar se întâmplă deseori ca răspunsul să fie „good enough”, să fie o variantă mulțumitoare, chiar dacă nu e optimă.

Exemplu de la Netflix România:

Ne cerem scuze pentru discuțiile iscate la mesele de Crăciun referitoare la Don’t Look Up.
Răspunsul corect la întrebarea “Dacă Don’t Look Up e un film bun sau prost?” este DA.
Aici e evident vorba de o glumă, dar tipicul rămâne – te întreabă cineva ceva, răspunzi la altceva.

Citește mai departe