Let’s say you want to learn flags (for example, by using Seterra Geography Games).
One good strategy I find (for example, for differentiating between Slovakia, Slovenia, Serbia) is to try and find out what is particular about a flag and associate something with that flag in my mind.
This small exercises proves to be able to solve the issue for me.
Sometimes, when you imagine things about a person, the image can come to an abrupt halt if you work with them and discover something else.
You meet a person, you like them, and after a while, you get so used to the person that you’ll find some things annoying.
But it’s all in your head.
… Și, în plus, creează emoții. Memorii emoționale.
Asta e un lucru esențial. Ați văzut. Oricare poate să spună că a avut profesori buni pe parcursul formării.
Nu mai știm exact ce ni s-a spus atunci, dar ne aducem aminte ce trăiam, ce senzație trăiam la lecția cutare de chimie pe care ne-o preda un profesor extraordinar.
A lot of memories I have with a lot of people are based on emotions.
I remember little of what X said/did, but I remember how I reacted to their gestures.
The trouble with this? If I was 8 when I was annoyed, it doesn’t matter if now I would look at the situation differently.
It matters that when I was 8, I was happy/sad/angry at a person.
Their gesture – it’s irrelevant. Most of the time, either I can’t recall it, or it’s got a huge deformation in my mind (I don’t recall it correctly).
In conclusion – the memory is tricking me into remembering the wrong things about a person, mostly due to emotions.
If I’m not mistaken, I’ve listened to Bishop Robert Barron saying something along the lines of – „Hurting someone is easy. Doing evil is easy. Doing good and being good is hard.”
Also:
Răul poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari și firile călite. Răul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulți.
– Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 162
I remember times when I hurt people. Most of those, I deeply regret. Some of them, I regret. For some, I’m indifferent. I’m proud of none.
Also:
Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea!
Or:
“Everyone you meet is fighting a battle you know nothing about. Be kind. Always.”
― Brad Meltzer
Do good, no matter how hard it is.
Gazeta Sporturilor – A fost o întâmplare nefericită în 2015. Trei persoane au căzut de la balconul unui apartament închiriat de tine. Doi au murit. Ce s-a întâmplat după?
D-l Lucian Bute – […] A fost un moment nefericit, noi n-am avut probleme, dar asigurările ne-au obligat să schimbăm balustradele la toate apartamentele dacă voiam să mai asigurăm casele. […]
I lived in London for one year. Multiple persons shared the same garbage bin (a special – for throwing things, not … ahem). At some point, the company taking the garbage left us a pre-written note along the lines of „We’re not taking your garbage, as it’s not properly sorted. Do this one more time next week, and you’ll pay a fine”.
It’s natural; mistakes happen. But if you enforce some way of preventing it from happening again, you can solve it in the long run.
Even if you do happen to fail one more time, if you get some sort of punishment, you’ll likely be more careful in the future.
On the other hand:
Eu sunt un mare adversar al puniției. De ce? Pentru că dacă eroarea este o eroare de bună credință, atunci treaba mea e să îl ajut pe om să nu o mai facă. Adică, mă bazez pe faptul că a făcut o eroare din bună intenție, de bună credință, și făcând ce trebuie, vreau să-l ajut să nu o mai facă. Asta este problema mea, pentru că ține de creșterea oamenilor și asta ar trebui să fie unul dintre subiectele pe lista mea. Dacă eroarea este făcută din prostie, neglijență, n-am ce să fac cu un astfel de om.
It’s not good for your mind to ruminate on the past.
You keep thinking of specific events; you come back to them again and again.
That’s got to be bad, right?
On the other hand, there’s a silver lining – you find out what went wrong, and you focus on solving issues.
So, not just focusing on the wrong things, but trying to make them improve.
I like this quote:
The trick for most ambitious pursuits, I’m afraid, is simply doing the obvious thing much, much more than most other people are willing to do—and not minding that it’s hard at times.
The Simple Rule for Achieving Ambitious Goals – Scott H Young.
It happens everywhere, even in SEO (Why Good Unique Content Needs to Die – Moz).
I wrote about this here:
I don’t think the work-life balance exists. If you want to succeed a lot in any of it (life vs. work), you’ll need to make sacrifices.
I think it’s worthwhile to be the only person doing a certain thing.
Why keep voting, even if your vote doesn’t seem to count?
Why keep an Eco-friendly life (as much as you possibly can), when the planet seems to go down?
Why keep insisting on doing what you perceive is good despite the seemingly low impact?
Read and see The Hummingbird Parable: What We Can Do For Earth.
Also read: The starfish story – The Robert D. and Billie Ray Center.
The answer is this – because it’s worthwhile. Because it’s the right thing to do. Because you can set an example even if no one follows it.
On a practical level, a new iPhone appeared recently. Do you think that people who weep at Avatar (franchise) would think twice about buying the most powerful and newest iPhone?
„Yes, the planet is doomed, but I need the iPhone!”.
No you likely don’t, while the planet will likely suffer.
The iPhone might look like a silly example, but pretty much no one seems to comment, „Oh, by buying an iPhone, you doom the future of the planet!”.
All people seem to think is along the lines of „Oh, but I need it!”. Likely, you don’t.
I’m not saying you should live in a cave, but most people living today don’t need the most powerful phone.
And if you say that Apple does good things for the planet, I’m not to judge that, but it’s impossible to create a $1,000+ product and not have a big impact on the environment. No matter what.
Tell a person buying cryptocurrency that they’re harming the plant. „Who cares?”.
It’s disheartening.
There’s just one solution in life – keep insisting on the good things. Keep doing it. Save the starfish and matter for that precious little being’s life!
Be the lone ranger who keeps doing the good things.
“Not all of us can do great things. But we can do small things with great love.”
― Mother Teresa
Articol de Dr. Stelian Gomboș:
Eu, unul, în viața mea am întâlnit și cunoscut foarte mulți slujitori, frumoși, buni, cinstiți, sinceri, modești, smeriți, discreți și cuminți, de la ierarhi până la stareți, duhovnici, ieromonahi și preoți de miri, parohi ori ba, în fața cărora, mă înclin, cu respect, prețuire, admirație și recunoștință!…
Oameni, slujitori de toată isprava, vrednici, veritabili și autentici!…
Fără aere, fără pretenții, fără ifose, fără orgolii, fără complicații!…
Slujitori pe care, atunci când te întâlneai cu ei, aveai senzația, că te intersectezi, aievea, cu Duhul lui Dumnezeu, slujitori, duhovnicești și pastorali, despre care s-a vorbit ori se amintește sau pomenește prea puțin dacă nu, mai deloc!…
Unii au trecut dincolo de pragul acestei lumi și vieți, alții sunt pensionari, alții sunt suferinzi, alții sunt, în continuare, evlavioși sau râvnitori misionari!…
Aceștia sunt, stimați domni politically correct, slujitorii Bisericii, care și-au dus ori își duc, în continuare, traiul cotidian, cu bune și cu rele, cu grele și ușoare, așa, ca oricare dintre noi!…
Au, și ei, familii, soții, copii, griji, probleme, greutăți, bucurii, împliniri, necazuri, cheltuieli, credite, obligații, rate ori datorii!…
I-am văzut plângând, i-am văzut râzând, i-am văzut cum se roagă, cum se nevoiesc, cum trăiesc, cum slujesc, cum postesc, cum se ostenesc!…
Despre aceștia de ce nu vorbește și nu scrie nimeni, nimic ori, sunt consemnați și pomeniți prea puțin!…
Am participat la multe hirotonii, sfințiri, pensionari și chiar înmormântări de preoți și sacerdoți, i-am surprins în diferite stadii, situații, împrejurări sau ipostaze și, credeți-mă că, din toate am ieșit sau plecat, impresionat, marcat, folosit și învățat!…
Și, să știți, oameni buni, că acești vrednici slujitori, laolaltă sau dimpreună cu Dumnezeu și cu poporul Său dreptcredincios țin, apără și mărturisesc Biserica!…
Restul, sunt vorbe, judecați, comentarii, acuzații, bârfe, că știm că nu știm, nu contează, la așa ceva ne pricepem cu toții!…
Da, într-adevăr, „ce cauți aceea găsești!”
Eu, personal, mă simt răsfățat de Dumnezeu și pentru faptul că, am avut și, am, în continuare, privilegiul de a întâlni și cunoaște slujitori, demni de puși în ramă sau, pe rană, altfel spus, adevărate icoane vii, de la care am învățat multe și, mai ales, am învățat că, Dumnezeu dă fiecăruia după inima sa, după sufletul și după cugetul lui!…
În altă ordine de idei, astăzi, din nefericire, despre toate tagmele ori profesiile vocaționale se vorbește, prea puțin de bine și prea mult de rău!…
Cine mai vorbește, bunăoară, despre educatorii, învățătorii și dascălii noștri de odinioară ori despre artiștii de ieri și de alaltăieri!…
În sfârșit, mila lui Dumnezeu în toate!…
Eu atât vreau doar să mai spun că, noi, acest neam și popor, dispunem, încă, de un tezaur uman și de un patrimoniu sacerdotal, viu, nobil și binecuvântat, pe care, însă, îl tratam, de cele mai multe ori, cu indiferență, ignoranță și, chiar, aroganța!…
Dar, să luăm aminte că, tare mă tem că, într-o bună zi nu o să-i mai avem și, atunci, vom realiza și, chiar, regretă, căci, spre ce ori spre cine ne vom mai îndrepta sau adresa noi, în momentele delicate sau dificile ale vieții?!…
Cu alte cuvinte, am întrebat, deunăzi, un preot, septuagenar și, deci, pensionar, care crede sfinția sa că, este marele nostru păcat, colectiv, contemporan?!…
Răspunsul: Ne folosim, unii pe alții și unii de alții, cât avem interes după care ne uitam și ne lepădăm unii de alții sau unii pe alții ca și cum ori ca și când nici măcar nu am exista!…
Ce adevărat, din păcate, și ce trist, dureros și cutremurător!…
Și, încă ceva: Un părinte ieromonah, în vârstă și înțelept, mi-a spus, la un moment dat, așa: omul care îl va uita pe binefăcătorul lui și binele făcut, lipsit fiind de recunoștință, va ajunge, exact, în același loc, adică, va avea și el parte, într-o bună zi, de mâhnirea și (de) întristarea ori suferința binefăcătorului său!…
Să nu fie!…
Doamne miluiește!…
Notă – articol de Dr. Stelian Gomboș.
I like this quote:
Cînd vezi, de aproape, un sportiv profesionist antrenîndu-se ai sentimentul că face parte dintr-o specie diferită. Că vine de pe altă planetă. Dacă Gabi Szabo și-ar arunca pantofii cu toc de la recepție și ar lua-o la fugă dinspre Romană spre Universitate n-ai prinde-o nici cu bicicleta.
Faceți această experiență o dată. Asistați la un maraton de undeva de aproape, pentru ca plutonul să vă treacă prin fața ochilor! Veți avea sentimentul că ei aleargă 42 de kilometri cum alergăm noi suta de metri.
Cătălin Tolontan: Mircea Badea, Lordul John și un simulacru.
I think in chess you can see the top players playing. There are match databases with games of Magnus Carlsen, for example.
The thing is – try and imitate some of the player’s moves and try to understand them.
To me, at least, most moves seem out of this world.
Trying to anticipate – „Oh, he’ll move so and so” – generally leads to me making errors and bluffs.
Yet the top players generally can anticipate a good move.
Chess top players are really out of this world.