Scrierea corectă a unui text e importantă nu doar pentru cazurile extreme.
Da, există situații extreme în care dacă scrii greșit impactul e puternic, și există consecințe.
Însă în situațiile de zi cu zi merită să vorbești și scrii corect pentru că e limba țării în care trăiești. Nu strict din motive pragmatice, ci dintr-o formă de respect pentru trecutul țării în care locuiești.
D-l Horia-Roman Patapievici a fost criticat cândva că, sub conducerea lui, la una din expozițiile Institutului Cultural Român a fost expus un ponei cu o zvastică pe fund.
Eu, dacă aș vedea că e o expoziție mare și doar un minor exponat e buclucaș, aș zice că e ceva minor.
Și aș mai zice că dacă zvastica e pe fund asta e o denigrare a nazismului, nu o preaslăvire a lui.
Totuși, d-l Horia-Roman Patapievici a fost criticat că „uite ce se întâmplă în ICR”.
La fel, au apărut niște lucruri, că ar fi aprobat niște lucruri cu valori non-creștine (LGBTQ, dacă nu mă înșel).
Chestia e așa – d-l Horia-Roman Patapievici are nevoie să reprezinte valorile ICR.
Dacă la ICR valorile nu sunt creștine, d-l Horia-Roman Patapievici trebuie să se muleze pe valorile ICR.
Dacă ai o problemă cu faptul că la ICR se întâmplă lucruri necreștine în artă, atunci problema nu e la conducătorul ICR, care implementează valorile ICR, ci la instituția ICR în sine.
Mai nou, d-lui Nicușor Dan i se impută că Primăria Generală București a aprobat evenimente necreștine în București.
D-l Nicușor Dan trebuie să reprezinte valorile Primăriei Generale, nu ale sale personal.
Dacă Untold e necreștin, dacă o paradă LGBTQ e necreștină, atâta timp cât se încadrează în valorile Primăriei Generale, nu contează care e părerea personală a primarului general, oricare ar fi el.
D-l Nicușor Dan e analizat de unii care își spun despre ei înșiși că sunt creștini ca și cum ar avea puterea să iasă din limitele funcției. Un fel de dictator, puteri absolute.
Este analizat un primar ca și cum ar fi un Episcop. Evident, e absurd.
D-l președinte Donald Trump a prezentat recent o poză în care apare în ipostaza Papei de la Roma.
Evident, era o glumă, nu mă pronunț despre firescul de a face o astfel de glumă. Dar, evident, era o glumă.
Problema e că d-l Nicușor Dan acum, și în trecut Horia-Roman Patapievici sunt și au fost analizați în perspectiva unei funcții publice din perspectiva lor de creștini.
Este evident că d-l Donald Trump nu e Papă, dar pentru unele persoane nu e evident că d-l Nicușor Dan nu e Episcop.
Dacă ai o problemă cu ce artă este promovată de ICR și de Primăria Capitalei, uită-te la valorile instituției, nu la valorile primarului.
Iar un primar nu ar trebui să fie analizat ca și cum ar fi un Episcop, nu acela e rolul lui.
E o memă pe tema: „Well, Well, Well, If It Isn’t The Consequences Of My Own Actions”. („Ei bine, bine, bine, dacă nu cumva sunt chiar consecințele propriilor mele acțiuni.”)
Să te superi pe un primar care își respectă statutul și valorile instituției din care face parte, și să analizezi asta cu valori personale arată o neînțelegere a funcției de Primar.
Dacă vrei să fii primar și valorile tale nu coincid cu ale Primăriei, nu mai deveni primar, sau asumă-ți că vei face și lucruri cu care nu ești de acord.
Dacă vrei să fii avocat, nu prea contează părerea ta despre dreptate. Când ești avocat, joci rolul până la capăt, indiferent dacă ți se pare că omul pe care îl aperi e vinovat. Trebuie să acționezi în favoarea clientului tău, nu să îți iei rol de judecător.
Într-un clip, părintele Nicolae Tănase spune ce să întrebi duhovnicul și ce nu – Ce să nu îl întrebi niciodată pe duhovnic? Părintele Nicolae Tănase – YouTube. Există o tendință de a întreba un preot lucruri care nu țin de competența lui.
Acum ceva ani, erau tot felul de situații în care la nivelul UE erau oameni care spuneau că cred în Hristos (nu neapărat o anumită religie) și apăreau probleme – UE considera că o persoană care crede în Hristos va acționa în anumit cadru. Eu consideram atunci că e o falsă problemă, și că poți acționa ca un European, atâta vreme cât în cadrul privat crezi în Hristos. Se pare însă că temerile celor din UE erau întemeiate în anumite situații. Pentru mine problema UE era atunci o „Hristo-fobie”. Văd însă în prezent că avea totuși un fundament.
La dezbaterile prezidențiale recente, am tot auzit asta: „Dacă am ofensat pe cineva, îmi cer scuze acelei persoane”.
Ideea e să îți pară rău că ai făcut ceva greșit, nu să îți ceri scuze doar dacă cineva crede că ai greșit.
Dacă îți ceri scuze unei persoane, care consideră că ai greșit, tu de fapt zici ceva de genul „Eu nu cred că am greșit, eu sunt bun, eu sunt perfect, dar dacă persoana X zice că am greșit, OK, nu contează, îi cer scuze acelei persoane. Revenind la mine, eu sunt bun și perfect.”
Ce mai scuză!
O altă problemă e că scuza sună ca o acuză asupra persoanei care se simte ofensate: „Dom’le, eu n-am greșit, eu sunt perfect, dar ciudata persoană X, care se manifestă dubios și atipic și ciudat, zice că am greșit. OK, fie, îi fac un hatâr, îmi cer scuze. Dar, revenind la subiect, v-am zis că X e o persoană ciudată?”.
Am ascultat / văzut ca melodie de fundal și uneori în prim plan toate cele 3 dezbateri, mai puțin ultima parte din a treia de la Antena 1.
Concluziile mele?
Notă – sunt conștient că public articolul după turul I al alegerilor, nu am fost în localitate în perioada respectivă, am ascultat pe drum.
Am vizitat recent satul Curmătură.
Mi-a plăcut mult mirosul, mi-a provocat amintiri.
Peisajele sunt superbe. Am călătorit periodic în munți, revin la ideea mea – îmi place Curmătura și peisajele de aici.
E cu totul diferit să locuiești în Curmătură vs. să vii în vizita. Una e să vii ca turist, alta e să stai aici.
Am făcut cam o oră un lucru repetitiv, aplecat – să plivesc (elimin) niște buruieni din curte. Foarte neplăcut, și din cauza repetiției, și din cauza faptului că nu aveam imaginea globală (nu înțelegeam foarte clar tot procesul, cu ce ajută efortul meu), și din faptul că stăteam aplecat.
E un citat:
“I like work. it fascinates me. I can sit and stare at it for hours” ― Jerome K. Jerome.
„Îmi place munca. Mă fascinează. Pot să stau și să o privesc ore în șir.” ― Jerome K. Jerome
Marvin Hagler once said: „It’s tough to get out of bed to do roadwork at 5am when you’re sleeping in silk pajamas.” (via »)
A fot o dezbatere la Digi24.
Defecte Nicușor Dan:
Calități Nicușor Dan:
Votul meu merge către d-l Nicușor Dan.
Dragoș Mănac: Dragi specialiști,
Am nevoie de niște sfaturi.
Văd, când fac pe consultantul la cerere, următorul tipar:
Beneficiarul îmi cere sfatul în domeniul business-ului și împărtășesc din experiența mea directă. De foarte multe ori primesc înapoi o avalanșă de „păreri alternative” și dezbateri teoretice.
Mă gândesc că atunci când mergem la doctor, nu începem să negociem diagnosticul bazându-ne pe ce am citit pe internet (nu că mă văd eu mare doctor). Dar, când vine vorba de business, sau alte domenii considerate „soft” sau empirice, toată lumea pare să aibă o convingere de expert, chiar și când cere opiniile altora.
Voi cum gestionați situațiile de acest tip? Apelul explicit la autoritate mi se pare ușor penibil. Autoritatea percepută pare a fi cheia sau rădăcina problemei. Cum treceți de acel „da, dar…”?
Răspunsul meu:
L-am auzit o dată pe Horia-Roman Patapievici zicând ceva de genul: Matematicile avansate cer acces la un limbaj. Ca să citești o lucrare de matematici avansate ai nevoie să știi niște lucruri și ca înțelegi ce scrie în lucrare. Ca să interpretezi filozofie sau istorie e însă mult mai simplu – autorii vorbesc în general în limbaj comun. Prin urmare, sunt mulți care comentează despre istorie și filozofie și puțini care comentează matematicile.
În această linie, dacă în business dai consultanță foarte tehnică, probabil nu o să primești multe obiecții. Dacă dai o strategie în cuvinte simple, brusc mult mai multe persoane vor deveni experte.
Cum fac când cineva îmi cere părerea și nu se raportează la răspunsul meu ca la o literă de lege, ci ca ceva foarte flexibil – o opinie?
Evit să spun „știi, eu sunt expertul în discuție”, și caut să demonstrez și/sau să vin cu argumente externe (linkuri, dovezi, poze, chestii).
Și îmi pun memo intern să evit să fac eu însumi asta când cer părerea altora.
„Give me the luxuries of life and I will willingly do without the necessities.” – Frank Lloyd Wright
“I can resist everything except temptation.” ― Oscar Wilde
Dumnezeu să-l odihnească!
Avea d-l Horia-Roman Patapievici o vorbă despre un Papă – dacă nu mă înșel despre Papa Ioan Paul al II-lea – anume, că avea un ochi și către trecut și un ochi și către viitor.
Cam așa și cu Papa Francisc – a îmbinat și modernitatea și tradiția.