About this:
Alexandru Macedonski: Noaptea de Decemvrie – Érettségi 2024:
„Meka şi Meka conţine o parabolă dictată de inspiraţia “cu limbă de foc” într-o noapte de decembrie, cu ger şi zăpadă, a unui poet sărac şi în dezacord cu lumea guvernată de vanitate şi aur. Scrierea în proză valorifică o legendă orientată în care Mahomet Ben Hassan – Ben Ali lasă cu limbă de moarte fiului său Ali recomandarea de a nu se abate niciodată în viaţă de la calea cea dreaptă. Îl sfătuieşte, totodată, să se ducă, aşa cum trebuie să facă orice credincios musulman, la cetatea sfântă Meka, pentru a putea obţine astfel iertarea păcatelor. Ascultând de îndemnul părintelui său Ali porneşte în pelerinaj la Meka, însoţit de un mare convoi de cămile şi servitori, cu multe provizii de drum, hotărât să străbată pustiul arab pe drumul cel drept. În acelaşi timp, spre aceeaşi ţintă porneşte şi Pocitan-Ben-Pehlivan, un cerşetor respingător la înfăţişare. Deşi este invitat de Ali să meargă în fastnosul său convoi, Pocitan refuză, alegând, spre a ajunge la Meka, nişte căi ocolite dar mai uşor de străbătut. Ali îşi continuă însă drumul prin pustiu; dar marile dificultăţi ale călătoriei nu pot fi învinse şi convoiul piere, oamenii şi cămilele murind rând pe rând, până când emirul, sleit de puteri şi rămas singur, moare şi el, înainte de a-şi fi putut vedea visul cu ochii, căci imaginea Mekăi rămâne o iluzie înşelătoare ca fata morgana. În schimb, hidosul Pocitan-Ben-Pehlivan ajunge la cetatea sfântă.”
/
„Meka and Meka” contains a parable inspired by a „tongue of fire” revelation during a snowy, freezing December night, dictated to a poor poet at odds with a world governed by vanity and gold. This prose work draws on an Eastern legend in which Mahomet Ben Hassan – Ben Ali, on his deathbed, urges his son Ali never to stray from the path of righteousness. He also advises him to go—just as any faithful Muslim should—to the holy city of Mecca, in order to obtain forgiveness for his sins.
Obeying his father’s advice, Ali sets out on a pilgrimage to Mecca, accompanied by a large convoy of camels and servants, with plenty of provisions, determined to cross the Arabian desert on the straight path. At the same time, heading toward the same goal is Pocitan-Ben-Pehlivan, a beggar repulsive in appearance. Although invited by Ali to join his luxurious convoy, Pocitan declines, choosing instead to reach Mecca via winding but easier routes.
Ali continues his journey through the desert, but the great hardships of the journey prove insurmountable. The convoy perishes—camels and people dying one by one—until finally, the exhausted emir, left alone, also dies before ever seeing his dream fulfilled, for the image of Mecca remains an illusory mirage like a fata morgana. By contrast, the hideous Pocitan-Ben-Pehlivan reaches the holy city.
It makes me think – who has better values? The one that succeeds with small concessions, or the one who dies for his principles (even though they might not be the right ones?).
This is more unclear than it appears.
