Limba: Română

Pentru mine, pandemia nu s-a terminat, absolut deloc chiar. Sunt vaccinat, iau măsuri pe cât pot.

Mă uit în jur, și relaxarea (și/sau lehamitea) e la cote maxime.

Lucrez de acasă, și probabil va dura mult timp până voi considera că mersul la birou e sigur.

Situația e cam rea: Analogia aceea urâtă: este ca și cum trei avioane pline de români s-ar fi prăbușit în aceeași zi – nwradu blog.

Cum au făcut alții.

Citește mai departe

Cred că atacurile la persoană sunt cele mai des întâlnite moduri de neadecvare în online. În opinia mea, orice fel de atac asupra unei persoane nu e OK.

Dacă ai ceva de zis despre o acțiune, fă-o, dar nu despre persoană. Combate ideea.

Și un alt aspect e că în online lucrurile par mai serioase. Dacă ești sarcastic, ironic, un pic malițios, când persoana va citi e posibil să citească încă și mai negativ totul.

„Be kind, for everyone you meet is fighting a battle you know nothing about.” Plato / Ian MacLaren

Citește mai departe

Nicolae Steinhardt dă multe citate, și evită să spună platitudini. Pe de altă parte, majoritatea cărților asta sunt – banalități sau platitudini.

Cum scapi de asta? Poți scrie o carte cu ceva nou 100%; dar asta e foarte greu. Sau poți face, cum a făcut Nicolae Steinhardt, o carte cu notițe din alții – „uite, X zice așa; uite, Y zice așa”. Faza e că iese, în acest fel, un fel de tocăniță cu de toate.

Nu vreau să scriu lucruri banale, dar uneori binele merită spus și respus, merită insistat pe el. Chiar dacă e banal, binele are nevoie de un loc de exprimare.

Citește mai departe

Mi-a zis odată o persoană pe un grup de discuții ortodox că scriu/postez prea mult pe acel grup.

Eu consider că nu scriu prea mult, ci, dimpotrivă, sunt oameni care ar trebui să posteze ei mai mult, și mai calitativ.

Regula lui Pareto, aplicată celor care postează pe Wikipedia – sunt puțini care fac asta. Și din cei care au postat ceva, foarte puțini sunt realmente semnificativi.

Sau cei lasă comentarii la ce citesc. Sau scriu recenzii produse.

Eu consider că lumea, la modul general, are nevoie mai mult de acțiune – este singura metodă de a învăța.

Fă un lucru de 10, 100, 1.000 de ori, și, pe măsură ce îl faci, crești.

Da, e posibil să joci foarte mult șah și să nu evoluezi, totuși (How Long Does It Take Ordinary People To „Get Good” At Chess?), dar, la modul general, acțiuni repetate, din care primești și o formă de feed-back (comentarii), și te interesează progresul (faci o autoanaliză), ar trebui să ajute la creștere.

Faptul că majoritatea nu face, nu înseamnă că nu ar trebui să facă nimeni.

@AlexAndBooks_: If you’re overthinking, write. If you’re underthinking, read.

(via 1, 2).

Citește mai departe

România n-o să se facă bine în timpul vieții noastre. E o chestiune de opțiune personală dacă vrei să tragi pentru o țară mai ok peste 200-300 de ani. Nu-i de condamnat nici abandonul acestui front, nici lupta în orb. Fiecare cu sensul pe care vrea să și-l dea; (Ce am înțeles din cele mai recente reportaje Recorder » Georgeisme)

Cam asta e concluzia. Tragi acum pentru ceva ce va fi OK peste câteva sute de ani. Cu opțiuni multiple – abandonezi sau lupți pentru viitorul altora.

Așa sunt de multiple opțiunile, că sunt doar două.

Citește mai departe

Cine e în proces de învățare să nu îi învețe pe alții (cine învață, să nu predea) – am citit acest citat aproximativ într-o carte cu maxime și cugetări, când eram în generală/liceu, pe-acolo, pe undeva printr-a 8-a +/- câțiva ani. (undeva prin 1998)

A circulat o știre în perioada recentă („Erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu – Edupedu.ro) în care este criticat proiectul Neuroștiința la clasă.

Nu am un răspuns și opinie ultimativă:

• Ideea de a aduce neuroștiința la școală e ultra-binevenită, cel puțin în opinia mea, de complet și ultra- nespecialist.
• Îmi plac unele din persoanele din spatele Mind Architect . Ro by Paul Olteanu – Un ecosistem de învățare și dezvoltare personală și profesională fundamentat în neuroștiință și psihologie aplicate în viața de zi cu zi.
• Este corectă observația din știrea de mai sus, că există unele lacune în partea de pregătire formală, academică.

Ca o concluzie personală – proiectul e bine că existe, dar e loc de perfecționare. Nu e un proiect de 10, perfect pe toate planurile. Cu toate astea, mă bucură că există.

Tot ca o concluzie personală, în urma lecturii articolului, am abandonat ideea de a îi urmări pe Mind Architect . Ro.

Dacă la școală poți veni cu o idee nemestecată, jumătate de adevăr și mai expirată, eu prefer să nu parcurg asta.

Dar eu am opțiuni, și cred că am alternative bune. Dacă e să aleg, pentru un elev de 10 ani să zicem, strict între neuroștiința la clasă și să învețe mai știu eu ce altceva, probabil aleg neuroștiința. Dacă aleg între neuroștiința predată prin acest proiect și surse mai bune, aleg sursele mai bune.

E un proiect de 8, dar școala, la modul general, e aproape corijentă. 8 e mai bine ca 6 și mult mai bine ca 4. Când vor fi opțiuni de 9 și 10, comparăm atunci.

Citește mai departe