De ce să mergi cu caiacul pe Dunăre? (follow-up 2012.04.30-2012.05.01, Oltenița-Călărași)

În perioada 2012.04.30-2012.05.01 am fost cu caiacul pe Dunăre, între Oltenița și Călărași. De ce să faci și tu asta?

Multimedia

Doar fotografii panormaice (full-screen):

Toate fotografiile (full-screen):

Video – rezoluție mică:

Video – rezoluție bună:

Introducere

Am fost în trei ture pe Dunăre până acum, cu caiacul. Am pus aici impresii de la prima tură:

• A kayak trip on the Danube between Giurgiu and Oltenița on Labor Day: the best outdoor experience I’ve had: Olivian BREDA

și aici de la a doua:

• 2011.05.28-29 The pleasure goes on: kayaking from Oltenița to Călărași or how to use the kayak as a submarine: Olivian BREDA

, plus un scurt interviu cu Costin IATAN, organizator:

• Costin IATAN from TID Romania – short interview: Olivian BREDA

din partea TID România:

• TID Romania | Site-ul oficial al Asociatiei „TID Romania”

Aș fi vrut să pun linkul cu Costin IATAN din Top 300 cei mai bogați români, dar topul românilor bogați sufletește încă nu a fost alcătuit.

Primul moment

• Te trezești dimineața, să fii la 7:45 în Oltenița. Faci bagaj, un pic grăbit, ajungi la întâlnirea cu persoana care m-a dus, ajungi la destinație. Pui lucrurile în caiac, faci poze, îți dai seama că ai pus în caiacul greșit, alte poze, mici discuții, te pregătești de plecare, te sui în caiac, rogi pe cineva să te ajute. Încerci să zici „nu”, ești deja pe apă. Te gândești că nu ți-ai pus la brâu o protecție la picăturile de apă și n-ai apucat să stai să discuți asta, cum voiai. Și te mai gândești că ce ai de evitat e să nu te răstorni, mai degrabă decât să nu te uzi. Și padelezi cu teamă. Reînveți să padelezi și te bucuri. (undeva în momentele astea îți dai și seama, din nou, de cât de mult îți place să ai pielea umedă de apă)

Ultimul moment

• Te dai jos din caiac, uimit că nu te-ai răsturnat în două zile, deși ești de obicei foarte neîndemânatic. Ajungi în București și brusc frica de câini nu mai e atât de importantă.

De ce o astfel de tură?

• Înveți mai ușor dintr-o întâlnire cu natura decât într-o întâlnire cu un cadru business. Într-un cadru business, poate apărea un obstacol. Și stai și te gândești, și ai alternative. Sunt două probleme aici – nu ai timp foarte mare de gândire (vezi punctul de mai jos), și lucrurile sunt complexe. În natură lucrurile sunt, de obicei, mult mai simple, obstacolele sunt destul de simpluțe. E un obstacol, îl treci, gata, lucrurile s-au rezolvat. Atât, o singură problemă. Simplu și la obiect.
• Ai un cadru în care ești îndemnat să te gândești la lucruri. În viața de zi cu zi, uneori nu ai timp de gândire. Acționezi mecanic, totul e rapid și iute. Acolo ești, câteva ore pe zi, tu, caiacul, și uneori un partener de caiac sau câțiva parteneri de drum. Dar, oricum ar fi, ai timp de gândire. Poți să fii tu cu tine și să te gândești. Și asta e o șansă, pentru că îți dă posibilitatea să te gândești la lucruri.
• Poți să ai încredere în ceilalți. Ai putea, probabil, să te descurci singur într-o excursie cu caiacul. Însă noaptea dormi mai liniștit într-o tabără decât în singurătate, pe apă e foarte OK să știi că sunt și alții alături de tine, în aceeași expediție, și riscurile sunt cumva împărțite, și, în general, e bine să știi că poți conta pe cineva.
• În astfel de ture, se leagă lucrurile mai bine decât în alte medii. Te duci la lucru, lucrezi, te întorci acasă. Faci asta ani de zile, aceeași colegi. Pe de altă parte, mergi în natură câteva zile, apoi alte câteva zile. Culmea e că, deși excursiile în aer liber sunt mai scurte, lucrurile se leagă mai bine. Am impresia că cunosc mai bine oamenii cu caiacele decât oameni pe care i-am cunoscut în alte contexte. Și, ținând cont că teambuilding-urile se realizează (și) în aer liber, nu cred că sunt singurul.
• Înveți să te adaptezi la nou. Apare o chestiune – mi-am uitat papucii acasă. Observi că te poți descurca și desculț. Ai uitat să aranjezi bine spătarul. Observi că poți sta totuși și într-o poziție mai puțin confortabilă. Uiți să bei apă (da, se poate!). Te adaptezi, cumva la asta. Opțiunile sunt multiple, la oricare din situațiile de mai sus. Soluția nu e, mereu, „dom’le, lupt pentru mine, am nevoie de asta, ies la mal”, sau, invers, „abandonez dorința personală, voi face un mic efort și voi suporta”. Ai, în cele mai multe situații, mai multe opțiuni. Ce e de învățat din toate astea nu e atât cum să rezolvi o anumită situație (de câte ori vei avea nevoie să știi cum te descurci dacă ți-ai uitat șlapii acasă?), ci faptul că o situație, aparent fără soluție, are totuși o soluție. Și cum te adaptezi, de fiecare dată la nou.
• Înveți despre a uita. Poți să uiți să treci un lucru pe o listă, apoi poți uita un lucru acasă, deși e pe listă, apoi poți uita un obiect prin popasuri, poți uita și să faci un anumit lucru. Sunt mai multe lucruri pe care le poți uita. Dar dacă uiți suficient de mult și asta te și afectează într-un fel, poate vei învăța din greșeli și, pe viitor, nu vei mai uita.
• Mâncarea e foarte mișto. Pește gătit la ceaun, cu ciorbă, cu pește prăjit, cu vin local, cu cartofi copți, cu mămăligă, ce să vrei mai mult? OK, sunt și chestii mai moderne, însă în contextul de față cred că e bine să mănânci chestii foarte locale, pe care nu le poți găsi ușor în oraș. Eu personal, am considerat că a fost prea multă mâncare „de oraș” și prea puțină mâncare „de Dunăre”. Totuși, peștele prăjit a fost puțin solicitat, pe când cașcavalul a fost intens vânat.
• A fost și băutură, vin, bere, țuică.

Chestiuni intelectuale

1. E un pic de frică. De barje / șalupe / alte ambarcacțiui cu care împarți Dunărea. De apă (prin răsturnare). De soare. De singurătate. De potențiale ciocniri cu alte caiace.
2. E multă plăcere când dai cu padela în apă și sar niște stropi, din care câțiva ajung pe mână.
3. E și plăcerea să vezi cum o chestie pe care o conduci tu înaintează prin apă.
4. E frumusețea de a vedea peisajele, pozele vorbesc de la sine.
5. Auzul e și el încântat, chiar și de broaște, dacă nu de păsări.
6. Eu personal am fost plăcut mișcat de oamenii din jurul meu. Oameni foarte OK.
7. Ai tendința să uiți de toate când ești pe apă.

Chestiuni fizice

Nu știu alții cum sunt, dar eu am avut următoarele probleme:
1. Apă și nisip peste tot (foarte natural, rezolvat acasă).
2. Trezit de frig dimineața, pus geacă, adormit la loc.
3. Bătături la palme.
4. Febră / mici dureri / le-am simțit în zonele: încheieturi mâini, spate (aici a fost mai complicat un pic), picioare (de sus până jos).
5. Nas roșu (m-am dat cu cremă, poate nu așa riguros cum ar fi trebuit)

De ce e totul sigur?

• Pentru că sunt participanți care vin cu copiii. E un argument circular (e sigur pentru că vin oameni cu copii, deci e sigur, deci vino, deci o să vină alții cu copii)

Cum se manevrează caiacul?

• La prima tură am fost în caiac dublu. Inițial am condus eu caiacul. Partenerul meu spunea inițial „Ce prost conduci, nu e bine, nu conduci bine, vai, cât greșești.”. Apoi am schimbat locurile. A zis „ce caiac greșit, nu e bun deloc, caiacul e prost”. Cred că astea vor fi și pendulările voastre – între vina pe propriile abilități și factori extern (caiac și curenți, deși contează un pic și vântul). Caiacul nu e extrem de ușor de mânuit, însă în general e destul de OK și cu puțină atenție nu e nicio problemă, înveți pe parcurs.
• La prima tură am căpătat prostul obicei să mă ciocnesc de caiacele altora și să văd că nu se întâmplă nimic. La prima astfel de experiență singur, obiceiul s-a dovedit neinspirat.
• Ești în mers, vrei să virezi mai puternic la stânga (sau dreapta, nu asta contează). Cum faci? O soluție ar fi să padelezi în partea opusă. Adică iei padela și dacă vrei la stânga, padelezi la dreapta. Da, e o soluție și asta. Din păcate, din cauza inerției, e mai înceată manevra, adică vei merge o bucată de drum pe vechiul traseu. Mai eficient însă mi s-a părut ca, dacă vrei să o iei la stânga, să pui padela în apă în partea stângă și să oprești destul de rapid. Apoi, când vei padela în partea dreaptă (pentru a vira la stânga), impactul padelării va fi mult mai puternic și vei lua curba rapid. Soluția mi s-a părut mai eficientă. BALZAC zicea o dată (într-o carte de scurte maxime pe care am citit-o) că cel ce învață să nu îi învețe și pe alții. Îmi asum riscul.
• Sunt câteva momente-cheie la conducerea unui caiac – urcarea și coborârea, ciocnirea cu alt caiac (nu a fost cazul recent), curbele, înotul în amonte (nu a fost cazul în ultima tură), și mersul efectiv. Asta e tot ce ai de stăpânit.
• Chestii de făcut ca începător – stai în grup, vezi ce în spatele tău din când în când (nu întoarce totuși capul brusc, caiacul e instabil), nu sta în ultimul grup de caiace, nu merge foarte în față, evită să mergi foarte înspre stânga sau înspre dreapta, dacă caiacul se clatină stai foarte liniștit, adu padela la orizontală și stai așa.
• Eu aș evita trunchiurile de copaci de pe Dunăre (OK, cred că au fost vreo 5 în toată tura, nu e o avalanșă de copaci pe Dunăre; totuși, le-aș evita, se văd clar în apă).
• E foarte indicat să fii atent la alte ambarcațiuni de pe Dunăre (barje, șalupe).

Ce să iei cu tine în turele viitoare?

• Papuci sau sandale, sau alte chestii de care nu ți-ar fi milă să mergi cu ele prin – nisip, nămol, apă. Există și varianta adidașilor, atâta vreme cât nu ții mult la ei, și ai cu ce să îi înlocuiești cât timp stai pe insulă. În prima expediție am avut doar adidași, i-am udat. În a treia expediție mi-am notat să iau papuci, i-am pus la teancul cu obiecte de luat și i-am uitat acasă. Am stat desculț la popasuri și în caiac (e OK, nu e mare problema), la popas am purtat adidași.
• Saci impermeabili. Sunt mai multe soluții aici, preferata mea e un sac de plastic, ceva mai gros (nu de gunoi, în caiac lucrurile stau mai înghesuite, și se va rupe rapid). Am legat un astfel de sac la gură, apoi am pus sacul în alt sac, invers (cu gura în jos). Procedura a rezistat la expunerea pe un caiac (s-a legat sacul de un caiac, și a mers pe caiac, așa, o vreme).
• Burete pentru a curăța barca de apă.
• Chestiuni de filmat / pozat. Aici e discutabil, e foarte probabil să se ocupe alții de asta pentru tine, dar dacă vrei să ai sentimentul „poza mea, filmul meu”, e bine să iei cu tine așa ceva.
• Noaptea pe insulă se face frig (în luna mai cel puțin). E OK sac de dormit, eu însă nu m-am putut adapta să dorm în el, așa că o geacă pentru noapte a fost binevenită (am purtat sacul de dormit de la brâu în jos, geaca în rest).
• Pălărie cu boruri lungi. Fes nu e OK. Șapcă nu e foarte OK. Pălărie cu boruri (inclusiv varianta pescărească) e OK.
• Cremă de protecție solară.
• Apă. Eu beau destul de multă apă, cu ceva atenție și fără jenă de a mânca spălat pe mâini în apa din Dunăre, sunt suficienți 5-6 litri. Cred că se poate rezista și cu 4 litri, dar mi se pare destul de puțin pentru două zile în soare, cu padele. Dacă vrei să te speli foarte igienic pe mâini, mai mult.
• Ca mâncare, eu aș lua ceva ce ar fi OK să ajungă în preajma apei. Ambalate bine, multe mâncăruri trec proba asta. Mai e și proba căldurii de peste zi.
• Telefoane mobile – au existat persoane cu telefoane mobile în huse cu protecție foarte bună la apă. Eu tot nu știu dacă aș veni cu un iPhone în excursie, dar soluția a prins foarte bine.
• Camere video / Camere foto destinate out-door. Nu m-am simțit confortabil să vin cu camera video pe care o dețin. Dar un point&shoot e foarte OK. Un DSLR? După gust. În general, vor exista oameni care să capteze momentele, însă poate dorești să ai pozele tale, la calitate foarte bună, făcute de mâna ta, și pe gustul tău. Da, atunci ia aparate profesioniste. În a doua mea tură a existat un cameraman de la o televiziune și în prima un jurnalist cu un aparat foarte valoros. Revin, eu nu aș aduce așa electronică cu mine.
• Pentru caiac: pantaloni scurți și haină cu mâneci lungi – asta mi se pare combinația ideală. În caiac poți sta cu pantaloni scurți, însă haina cu mâneci lungi e foarte bună pentru soare.
• (eventual) Mănuși. În prima tură aș fi vrut să îmi fi luat mănușile cu mine. În a treia tură le-am avut și nu le-am folosit. Evident că vei face bătături în palme, însă dacă porți mănuși nu cred că ai un atât de bun control asupra padelei, și, în plus, există riscul să faci bătături și cu mănuși. Le-aș lua cu mine la prima tură.
• Haine pentru stat pe insulă și de mers înapoi acasă – de obicei, dacă ai grijă, cele două vor coincide într-un mod fericit (vii cu haine pe tine, te schimbi pentru caiac, te schimbi la primul popas în hainele de acasă, iar în hainele pentru caiac, apoi te schimbi în hainele pentru acasă/popas).
• Lanternă – nu am avut nevoie personal mai mult decât de un telefon mobil (și lumina aferentă), dar nu strică. Nu mi-am luat în niciuna din ture.
• Chestii de care au alții nevoie – dacă aduci burete cu tine, poți fi util și altora. Dacă aduci 10 litri de apă, va avea cine să se folosească de ei și să îți mulțumească. Dacă vii cu dulciuri, sunt binevenite. Nu e o practică neapărat foarte comună, deci e cu atât mai valoroasă. Au fost oameni și cu dulciuri, și cu apă în plus, și cu burete.
• Ochelari de soare. Nu obligatorii, dar foarte utili. Eu am ochelari de vedere, însă mi-ar fi folosit de soare.
• Briceag. Nu știu la ce e util, însă sunt zvonuri care zic că e util.
• Cutii de protejare a documentelor / telefonului mobil / aparat foto. Eu am folosit cutii de iaurt de 1 KG.
• Echipament de campare – cort, izopren, sac de dormit.

Ce să nu iei?

• Orice poți. O să cari de acasă la locul de îmbarcare. De acolo în caiac. Din caiac la locul de poposire. De la locul de poposire în cort și înapoi în caiac. Din caiac la locul de debarcare. De aici la mașină și de la mașină acasă. Evită să iei ceva de care nu ai nevoie. Un telefon vechi cu cartelă? Da. Al doilea telefon, smartphone? Poate că nu. Trei sticle de apă plată? Da. Trei sticle de șampanie? Păi cine bea șampanie pe Dunăre?
• Obiceiul de a fi tot timpul conectat – să răspund la toate apelurile, inclusiv în pauze (OK, am răspuns înainte să plec, la popas și când am ajuns la destinație, însă nu în popasuri).
• Oboseala. E bine să mergi odihnit.

Chestiuni atipice

• Am avut tendința să fac multe poze, exagerat poate. OK, dacă vrei să te bucuri de discuții și de comunitate, nu e neapărat cea mai inspirată soluție. Dacă vrei să te bucuri de lucruri vizual (eu) și dacă vrei să documentezi bine lucrurile (așa a fost aici – eu), cred că e o soluție bună. Pe mine personal mă ajută să fiu atent la lucrurile din jur, dacă am un scop. Adică, da, pot vedea – „ăsta e un peisaj frumos” -, dar dacă sunt cu camera în mână și îmi pun întrebarea „ce anume din peisaj, neîndoilenic unul frumos, ar trebui să capturez?”, voi fi mai atent la ce e în jurul meu.
• N-o să vă zică nimeni asta, dar legat de poze, sunt două momente cheie în călătorie – unul e la sfârșitul popasului, poza de grup. Un altul e când se unesc pe apă mai multe caiace și se face o poză de grup așa.
• Uneori, e nevoie de ajutor – cărat lemne, strâns în urma mesei, cărat caiace, ajutat la coborâre / urcare în caiac. Sunt multe motive pentru care merită să ajutați pe alții, vă zic doar de două: voluntariatul aduce o stare de spirit bună (te simți bine) și un motiv important pentru care un om nu îl ajută pe altul e dat, de obicei, de starea de urgență (am ceva de făcut, nu stau acum să văd de ce ai făcut pană). Când ești pe Dunăre, e posibil să nu ai mari urgențe.
• Cred că padelatul e ca mersul pe bicicletă. (și aici urma o glumă proastă, pe baza modificării unei comparații vechi? Nuuuuu) Odată învățat, nu îl mai uiți. Nu știu dacă am învățat, dar la a treia tură, am putut relua același stil (cred) ca la a doua tură, de acum aproape un an.
• Mie mi-a fost util să înțeleg diferența dintre a doua tură („a, ce salvator sunt eu, au venit amici mei, eu sunt erou super-experimentat, să vă arăt eu cum se face”) și a treia tură („sunt începător, mă voi purta ca atare”).
• Apa în mai nu e foarte rece.

Care sunt concluziile mele?

• Pornesc cu un dacă. „Dacă” îți place să te plimbi, să vezi lucruri noi, să vezi lumea dintr-o nouă perspectivă, dacă îți place frumosul, dacă vrei să fii cu oameni buni, dacă vrei să vezi România într-o perspectivă inedită, atunci să te plimbi cu caiacul e una din cele mai frumoase lucruri pe care le-ai putea face. Așa consider. E peste a te plimba pe munți, a vedea un oraș, a vizita o zonă a României. Multă frumusețe, jocul apei pe mâini, senzația de a conduce caiacul, compania în care petreci timpul, totul e superb.
• Pentru mine personal, e una din cele mai frumoase posibilități de a petrece timpul ca turist, dacă nu cea mai frumoasă. Nu rețin să fi văzut, ca turist, ca explorator al României, ceva mai frumos.
• Pe de altă parte, mi-am dat seama că perspectiva de turist nu e atât de atrăgătoare pentru mine. E o chestie, „ce ți-ai dori să fi făcut, când o să fii pe patul de moarte?”. Mulți vor zice „să văd mai multe lucruri, să experimentez mai multe lucruri, să mă bucur de lucruri noi”. OK, poate voi zice și eu asta. Dar probabil voi zice „să fi făcut mai multe lucruri bune” și voi zice „să fi văzut frumusețea”. Și frumusețea, pentru mine, ține mai mult de oameni decât de locuri și experiențe. Asta e frumusețea totală, asta caut și asta vreau să văd mai mult.
• Revin însă, dacă îți place să călătorești și să vezi lucruri noi, consider că e o experiență superbă.

Concluzia concluziilor

• Știți, e chestia aia cu „când o să fac … milioane de dolari, o să mă retrag pe o insulă pustie, cu mult nisip și înconjurată de apă, o insulă mică cu vegetație, soare și frumusețe totală, voi mânca bunătăți, voi fi înconjurat de oameni buni și mă voi simți bine”. Dacă asta e definiția paradisului, ei bine am fost acolo. De trei ori.

Copiază URL articolPartajează pe FacebookPartajează pe WhatsAppLinkurile dau eroare?