Bună,
Am participat miercuri, 2011.01.26, la un curs de povești al Monicăi BRÂNDUȘESCU. Mai jos o poveste mai degrabă neconvențională pe care am inițiat-o eu, iar continuarea a fost scrisă de Monica însăși (vedeți alte exemple de povești de la curs). E o poveste atipică față de alte povești de la curs. Voiam un alt fel de poveste, care să nu înceapă cu “A fost odată”. :)
Billy și întâlnirea (cu necunoscutul trickster)
Noapte. Târziu. Ploua mărunt de câteva ore. Era o noapte fără lună. Cerul era din când în când fragmentat de un fulger. Părea ca o ruptură, fulgerele împărțeau aerul în două.
Billy, “Puștiul” cum îi spuneau prietenii, mergea prin preeria unui stat oarecare al Americii. Uitase cum e să aibă casa lui. Plecat dintr-o Spanie în care nu se mai simțea fericit, își încercase norocul în Lumea Nouă.
O luase de la zero, alt nume – uitând astfel de numele său inițial Benito SANTANDER -, un nou stil de viață, alți prieteni. Acum vâna recompense, trecea dintr-un orășel în altul, vizita mereu lumi n oi în căutarea unor răufăcători.
Îi plăcea viața lui din prezent. Da, nu mai avea amicii din Spania. Da, nu mai avea o casă a lui. Da, avea o viață riscantă. Însă trăia fiecare zi ca un nou început și privea cu fericire, cu recunoștință, la noua lui țară adoptivă.
Avea timp de gândire berechet. Rareori era atent la drum. Calul lui își știa stăpânul, se înțelegeau de minune.
Billy nu observă astfel cum tropăitul calului lui începu să fie urmat de un alt tropăit. Deodată însă, sesiză și se întoarse. Prea târziu însă. Simți cum calul cade brusc și pușca lui scânteie prea târziu. Căzuse. Amețit de căzătură, leșină. Când se trezi …
(aici povestea mea se încheie și e continuată de Monica BRÂNDUȘESCU)
avea capul greu, mintea amețită și cu privirile împăienjenite reuși să distingă o imagine care îi crea o imensă senzație de ușurare: perdelele zdravăn apretate, de brocart împodobit cu broderii iscusite ale mamei. Se simțea confuz de parcă tocmai ieșea de sub vrajă. Toată această confuzie fu însă brusc întreruptă de vocea sonoră a mamei care îi strigă dintr-o îndepărtare oarecum confortabilă: “Benito, grăbește-te, întârziem la biserică!”
Se ridică mecanic, deși nu foarte convins că asta vrea să facă, își aruncă vreo doi pumni de apă cu lavandă din ligheanul pregătit de cu seară de mamă-sa, se aruncă direct în hainele de duminică și năvăli năprasnic pe scări, care protestau scârțâind sub fiecare pas al lui. Traversă în grabă grădina încărcată de rouă și de miresmele dimineții și în scurt timp își prinse din urmă mama care se îndrepta cu pas sprințar și hotărât către biserică. I se alătură zâmbind ștrengărește fără să țină seama de rafala de bombăneli cu care fu întâmpinat. Aerul dimineții îi stârnea o reverie plăcută alungând și ultimele fărâme de ale coșmarului din noaptea precedentă.
Pe când înainta el așa cu gândurile slobode, se trezi deja în fața bisericii, nas în nas cu rumena Izabela care se fâstâci și îl privi îmbujorată pe sub gene. Atunci simți cum în inima lui se aprinde o scânteie și în același moment clopotele au început să bată.
Update: vedeți și:
O nouă poveste de la cursul de povești al Monicăi BRÂNDUȘESCU.
monica esti o profesionista.