O nouă poveste de la cursul de povești al Monicăi BRÂNDUȘESCU

Bună, am scris într-un mesaj anterior despre o poveste la cursul de povești al Monicăi BRÂNDUȘESCU – Billy și întâlnirea (cu necunoscutul trickster). Vești bune! Revin cu o nouă poveste. De data aceasta, povestea a fost începută de Jeanina CÎRSTOIU și continuată de mine.

Focul

(început al Jeaninei CÎRSTOIU)

Cândva, în mijlocul cercului de pietre, căzuse un fulger.

Imens, sfâșiase tot cerul până să ajungă la ei.

La început l-au privit cu spaimă, mâinile acoperindu-le ochii. A ars multă vreme, iar ei l-au dus în casele lor, flacără cu flacără.

La un moment dat s-a stins, și nimeni nu mai avea nici o fărâmă din lumina și căldura lui.

Au fost la început disperați, apoi disperarea a devenit furie. Le era foame și frig și au început să lovească pietrele din cerc una de alta. O dată, de mai multe ori până când dintr-una din pietre a sărit o scânteie. Ritmurile monotone s-au transformat în urlete la început triumfale, apoi disperate, pe măsură ce scânteile dispăreau din nou.

Pe cel care iscase scânteia și apoi o pierduse l-au lovit cu propria piatra. Trupul rănit zăcea acum inert între ei.

În zare, la început ușor, apoi din ce în ce mai intens, fulgerele sfâșiau din nou cerul.

Oare era binecuvântarea zeilor pentru sacrificiul săvârșit sau pedeapsa pentru crimă?
(continuarea mea)

Zeii erau însă zei. Ceea ce muritorii așteptau – o binecuvântare sau un blestem –, nu au primit.

Fulgerele cădeau și unul dintre ele a atins un copac. Lemnul a prins viață și focul s-a răspândit imediat. În luminișul în care se aflau, oamenii vedeau cum tot ce îi înconjura se transforma într-un iad. Temperatura creștea, așa că oamenii s-au strâns în cercul de pietre. Erau, culmea, protejați tocmai în cercul în care cineva murise. Unul dintre ei.

Pădurea a ars. A doua zi oamenii au privit la ce îi înconjura cu tristețe – nu mai aveau casa lor.

Cum își puteau reface viața? Unul dintre oameni, care aruncase primul cu piatra, veni cu o idee – cum ar fi să încerce să refacă pădurea? Și a plantat, așa cum înțelesese el să facă, un fruct în pământ. Era un gest menit să împace pădurea. Și pădurea le mulțumi, și cu timpul crescu la loc.

Oamenii au învățat astfel că puteau planta. A trecut timpul și experiența aceasta i-a transformat, încet, în agricultori.

Ceea ce le dăruiseră zeii a fost atât un blestem – arderea pădurii –, cât și o binefacere – au învățat să trăiască din pământ.

Iar omul jertfit a adus consătenilor lui un nou succes – focul.

Jertfa omului și a pădurii aveau, iarăși, sens.

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.