“Certainty is a form of hiding. It is a way of drowning out our fear, but it’s also a surefire way to fail to see what’s really happening around us.
If you’re certain, you’re probably not prepared for the unexpected, and sooner or later, you’re going to be badly surprised.
People without doubt aren’t looking hard enough.” Seth’s Blog: Without a doubt
“Cînd e bine să ai dileme? 1) Cînd participi la un dialog. Dialogul nu e posibil cînd unul dintre interlocutori adoptă tonul peremptoriu al deşteptului suveran. Nu poţi discuta cu cineva care crede în indiscutabilul opiniei sale. Cine nu are în vocabularul său uzual expresii de tipul „cred că“, „poate“, „o să mă mai gîndesc“ nu e pregătit să intre în dialog cu nimeni. Infailibilul, atotştiutorul, vanitosul, parvenitul, pe scurt prostul, prostul fudul, sigur de sine şi fericit de sine nu trebuie inclus în nici o întreprindere dialogică; e pierdere de vreme. 2) Cînd eşti înclinat să arunci asupra semenului tău o judecată morală definitivă. Simţul etic nu lucrează cu intransigenţe, ci cu nenumărate pogorăminte, cu răbdare, precauţie şi iertare. Chiar aşa? Chiar şi cînd vorbim de criminali, hoţi şi lichele? Da, chiar aşa! Şi chiar dacă a contempla dilematic asemenea cazuri e un soi de jertfă interioară, o investiţie în alb, eventual nerentabilă. 3) Cînd te ocupi de politică (direct sau de pe margine). Nu se lucrează cu absoluturi, cînd te mişti în zona strictei relativităţi. E ridicol să te învineţeşti de ură sau să leşini de entuziasm, cînd nu ţi se cere decît un vot rezonabil. Numai spiritul dilematic garantează capacitatea de a face compromisuri utile, de a evita grosolănia polemică, încăpăţînarea contra-productivă. Nedilematicul e, prin definiţie, conflictual. Jan Patocka avea dreptate să spună că războaiele sînt provocate de oameni fără dileme, oameni care cred că au dreptate totală pe toate planurile, oameni care nu percep dimensiunea problematică a lucrurilor. 4) Cînd eşti prea tînăr şi ai, prematur, mai multe răspunsuri decît întrebări. 5) Cînd eşti prea bătrîn şi simţi mijind înăuntrul tău spectrul lui Conu’ Leonida. 6) Cînd te auzi proferînd locuri comune. 7) Etc.
Andrei Pleșu: “Cu sau fără dileme?”
Cînd nu e bine să ai dileme? 1) Cînd e vorba de eticheta comunitară, adică de politeţe. Nu e cazul să devii dilematic, dacă eşti invitat să vorbeşti cuviincios, să te porţi afabil şi să nu scuipi pe jos. 2) Cînd poţi face cuiva un bine, oricît ar fi de costisitor. 3) Cînd poţi evita să faci cuiva un rău. 4) Cînd e vorba de pedagogie şi instrucţie: nu poţi educa (forma) pe nimeni pe bază de dileme. Şi educatorul, şi cel educat trebuie să accepte un set de reguli, un fond de geometrie, fără de care orice efort modelator devine o negociere sterilă, o subtilă coreografie a neputinţei binevoitoare. Permisivitatea practicată orbeşte sfîrşeşte prin a-i sminti şi pe pedagog, şi pe învăţăcel. La limită, actul formativ însuşi poate fi pus, dilematic, sub semnul întrebării, cu rezultatul unei generale destructurări. 5) Cînd e vorba de onoarea proprie. Comportamentul nedemn, necinstea, slugărnicia, sperjurul nu pot fi justificate prin sofisticate palori dilematice. 6) Cînd e vorba de iubire. În teritoriul extatic al iubirii nu e loc pentru clarobscur. Sau cînd e, iubirea e pe sfîrşite. Nu există îndrăgostire dilematică, pasiune dubitativă, fericire analitică. Dăruirea de sine nu poate avea aspectul unei tatonări logice. Dacă e un spaţiu în care dilema e mai stingheră decît oriunde, în care cîntărirea atentă, rezerva înţeleaptă, disponibilitatea speculativă sînt mai scandalos inadecvate, acela este spaţiul întîlnirii cu fiinţa iubită. Nu există bucurie deplină cu dileme adiacente. 7) Cînd e vorba de Dilema veche. Cu sau fără ea? Dacă ne-am înţeles bine cititorii, răspunsul nu poate fi decît nedilematic: cu! 8) Etc. ”
Andrei Pleșu: “Cu sau fără dileme?”
“Creştinismul – scrie Andrei Pleşu – “e dozajul optim (…) între autoritate supramundană şi compasiune omenească: ne aflăm faţă-n faţă cu un foarte sus coborâtor, care deschide astfel calea unui foarte jos în ascensiune. Se vorbeşte despre altceva, despre cu totul altceva, în termenii lui aici. Se vorbeşte despre ceea ce nu ştim, în termenii a ceea ce ştim. Aceasta e definiţia însăşi a parabolelor lui Iisus.” (pag. 77)
Această viziune – care poate părea contrariantă – a creştinismului ca religie a curajului şi a “tupeului” chibzuit, ca respingere a pre-judecăţilor şi a oricărei ideologii (evident generalizatoare), căreia i se adaugă incursiunile în cele mai complicate paradoxuri hristice, dar cu rămânerea controlată în teritoriul dilemelor actuale, pentru a nu pierde nici o clipă concentrarea şi interesul celui care citeşte, constituie puterile acestei cărţi extraordinare, apărută oarecum de nicăieri, ca un nesperat dar de Crăciun făcut culturii române.”
Omiliile lui Pleşu. Credinţa ca atenţie | Mihnea Măruţă | adevarul.ro
“Credinţa, aşa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox. Ca pe un mister şi ca pe un paradox ne este înfăţişat actul de credinţă – mai acut şi mai tainic decât oriunde altundeva – la Marcu 9, 24. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenţia că acelui ce crede toate îi sunt cu putinţă): „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât „problema încuietoare”, cunoscută în logică drept paradoxul cretanului. Toţi cretanii sunt mincinoşi este premisa de la care se porneşte; o afirmă un cretan. Dar de vreme ce este cretan, înseamnă că şi el minte şi că – prin urmare – afirmaţia sa nu este adevărată, altfel spus, nu toţi cretanii sunt mincinoşi. Dacă însă cretanul căruia i se pune întrebarea: cu adevărat sunt toţi cretanii mincinoşi? dă un răspuns negativ, ce deducem? Că, fiind şi el mincinos ca toţi cretanii, răspunsul lui negativ înseamnă că de fapt cretanii toţi rostesc neapărat neadevăruri. Descurcă-se cine poate!”
În “De la noi la Cladova” de Gala Galaction: preotul Tonea spune o rugăciune frumoasă, în care îi cere Divinității să fie puternic, fără sa fie dur, și să fie blând, fără să fie moale. (citat aproximativ).
“O, Stăpâne Sfinte! pune în preajma mea custodia sfinților voievozi și ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare!” – Gala Galaction (Grigore Pișculescu), în “De la noi, la Cladova”
PS, 2020.07.13: Quote:
“the test of a first-rate intelligence is the ability to hold two opposed ideas in the mind at the same time, and still retain the ability to function.” — F. Scott Fitzgerald.
PS, 2020.09.16:
“Everything in moderation. Including moderation.” – Oscar Wilde