Gala Galaction

Wikipedia says:

  • “Gala Galaction (IPA: /’ga.la ga.lak.ti’on/; the pen name of Grigore or Grigorie Pișculescu; April 16, 1879—March 8, 1961) was a Romanian Orthodox clergyman and theologian, writer, journalist, left-wing activist, as well as a political figure of the People’s Republic of Romania. Contrary to the spirit of the time, he was a promoter of tolerance towards the Jewish minority.” (more – Gala Galaction – Wikipedia, the free encyclopedia)

I say:

  • Gala Galaction was critical to my formation as an Orthodox, and, although since although since around 1999 until just today I regretted his influence on me, now I am (very much) at peace with this.

The article below is both about Gala Galaction and about me. How he didn’t change, and how I did.

TonitzaGalaction

More photos with him, copyright-protected:

Note: the Internet is filled with this photo of Bartolomeu Anania, wrongly attributed to Gala Galaction:

One guy even made a drawing after the photo and named the photo “Gala Galaction”:

About him:

You can hear him talk here:

(there’s even a movie about this story – Moara lui Califar – YouTube)

… and here, still him:

Introduction

In December 2013, F64 did a PR/publicity stunt when they announced they were being acquired and a press conference will follow in the next days. At the conference, it appeared that the anonymous investor was Santa Claus. The Internet was filled with comments on this, most of them negative, a few of them considering this pretty much equal to what bad PR is. You can find plenty articles on this online, in Romanian. This paragraph is the key to understanding my message, and the solution I found to better understand what Gala Galaction represents to me.

You might wonder what’s the relation between Gala Galaction (a 1900s Romanian Orthodox writer), focused on spiritual writings, and a publicity stunt of 2013, of a Romanian online store selling photo equipment, focused on new technologies. We’ll come back to this. First, some other things.

The are the only relevant texts I found written in English:

“Gala Galaction (literary pen name of the priest Grigore Pișculescu; 1879-1961), Romanian novelist and writer. Galaction was one of Romania’s outstanding literary figures, and his humanitarian outlook made him a great friend of the Jews. Jewish types abound in his novels and stories, and their high moral chracter is contrasted with their bitter struggle for survival. He attributed this survival to divine miracle. In two novels, Roxana (1930 and Papucii lui Mahmud (“Muhmmad’s Slippers”, 1932), he makes a plea for understanding between Christians, Muslims, and Jews. As a result of his friendship with Jewis intellectuals Galaction used to deliver lectures to Jewish organizations, and he also wrote articles of Jewish festivals and religious lore for Romanian-Jewish periodicals.
An admirer of Theodor Herzl, whom he considered a succesor to the biblical prophets, Galaction wrote many pro-Zionist essays which were collected in Sionismul la prieteni (“ionism among Friends”, in Herzl, 1929(. Avisit to Palestine (1926) inspired a series of articles in Adam (1929) and the novel Scrisori către Smiforoza: În pământul făgăduinței (“Letters to Simforoza: In the Promised Land”, 1930). Galaction exerted a notable influence by his literary translation of the Bible (1938; in collaboration with Vasile Radu). His translations of the Songs of the Songs and the Book of Psalms are particulary remarkable. It is significant that, even at the height of World War II, Galaction courageously maintained his close ties with the Jewish community of Romania, and when the Jews were forced to clear the streets of snow, he insisted on joining them.” (Encyclopaedia Judaica Volume 7 – Google Cărți)

Abstract : Gala Galaction is one of the authors that are rarely mentioned by the literary criticism being considered a second hand writer. We have dealt with a short story that represents his editorial debut: Moara lui Călifar (Călifar’s Mill). It was inspired by his father’s stories, stories that had made his childhood an inspiring fairytale land. The story centers on the mythological pattern of the deal with the devil, the Faustian pattern which involves a trade of one’s soul in exchange for a worldly happy life of eternal youth and fortune. The pattern brakes in Moara lui Călifar because Stoicea, who impersonates Faust is given a dream from which he wakes up and kills his tempter, Călifar. There is the life-as-a-dream theme that is recurrent in romantic literature. The paper undertakes an analysis of the phenomenon of temptation both in the biblical and in the archaic-pagan context of witchcraft concluding that the Devil represents the enslavement that awaits the one who subjects himself blindly to his instincts but also the fundamental resurrection and manifestation of one’s libido (psychic and emotional energy associated with instinctual biological drives). The next step in the analysis was the stressing of the role of the daimon (assimilated in a more or less founded manner by the early Christian tradition to a demonic force) both in one’s emancipation and in one’s falling from ens a se into non ens.
The text suggests a hidden Christian moral, and that is that your soul is more important that every possible richness on Earth. Nevertheless, at Galaction, one can witness a deviated tendency from Jung’s pair of anima and animus: here the classical scheme of the two concepts (in almost all the Faustian myths the one who makes the pact with the devil is saved by his amima, and perhaps most telling example remains Bulgakov’s pair from The Master and Margarita) follows a sinister, strange and unexpected evolution. (Ipostaze demonice în nuvela fantastică Moara lui Călifar / Demonic instances in the fantastic short-story Călifar’s MillIpostaze demonice în nuvela fantastică Moara lui Călifar / Demonic instances in the fantastic short-story Călifar’s Mill::Europe’s Times and Unknown Waters)

“Abstract: Gala Galaction was one of the Romanian writers who was influenced by the religious feeling, being in the same time a clergy man and a human with passions and sorrows. His most important belief was in the power of the human soul to be able to confront the sin and to achieve the eternal life. Although he was a controversial personality, his work is considered as a landmark for the Romanian literature.” (www.revista-studii-uvvg.ro/images/stories/19/pacatele si ispasirea lor.pdf)

Now, pretty much everything else is in Romanian:

“De la început trebuie spus că Gala Galaction a făcut în perioada interbelică o figură aparte față de majoritatea clerului ortodox și a populației României. […] Dacă în acea perioadă societatea românească era dominată de atitudini de dreapta, naționaliste, uneori mergând până la xenofobie, iar în plan bisericesc proaspăta unitate a ortodoxiei românești se cimenta uneori împotriva celuilalt, Gala Galaction a fost o persoană cu sentimente predominant de stânga, un apropiat sincer al evreilor (era, de altfel, un excelent cunoscător al limbii ebraice) și vorbea deschis despre unitatea Bisericii (mai ales de apropierea dintre ortodocși și catolici), într-o perioadă în care liderii diverselor culte se aflau în general în competiție.” (Gala Galaction și dilemele senectuții | Ziarul Lumina)

“Această “dezvrăjire” treptată poate fi jalonată cronologic. Momentul de apogeu al implicării lui Gala Galaction alături de forțele procomuniste îl reprezintă Congresul general al preoților din octombrie 1945. Considerat o achiziție de valoare, se vehicula în acea perioadă ideea că el va fi viitorul patriarh al României. S-a ferit de această ispită, însă a acceptat să candideze ca “independent” la alegerile din noiembrie 1946. Simțindu-se izolat și stingher în “lumea nouă”, Galaction, într-un moment de sinceritate, mărturisește de ce a acceptat să candideze: “Sunt și eu un candidat – fără voia mea – în județul Vâlcea. Ce păcat! De unde până aici, nimeni nu mă blestemase, în acest județ, azi o să curgă injuriile. Ce caut eu în această lume care vrea să se reformeze fără de Christos și fără de smerenia creștină? Unde dă Dumnezeu să cad jos din căruța electorală! De ce am primit – după destulă indispoziție – să rămân pe lista Blocului Partidelor Democratice? Fiindcă m-au rugat cei ce înlesniseră fiicelor mele plecarea în Italia… O, de n-ar fi fost copiii mei!”
Mai târziu, îi va explica “cu placiditate” prietenului N.D. Cocea: “Am fost o viață întreagă opoziționistul guvernelor noastre burgheze, am fost potrivnicul Bogatului nemilostiv! Când socialiștii și comuniștii au ajuns stăpânii vieții noastre sociale, era, deocamdată, firesc să nu le vreau decât binele. Dezamăgirea a căzut peste noi ca acele grele neguri de toamnă, când nu mai vezi nimic și te usucă ochii.
Ce pot eu să fac? Am în curând 70 de ani”.” (Gala Galaction și dilemele senectuții | Ziarul Lumina)

“Mereu cautator si etern nemultumit fata de inechitatile sociale, Gala Galaction n-a devenit un om de stanga “orientandu-se” dupa vremurile care se anuntau in Romania, dupa 1945. Fusese intotdeauna de stanga, fara a face o politica militanta, iar schimbarea de regim o percepuse ca pe o confirmare a izbanzii ideilor sale. In literatura lui Galaction – dincolo de valoarea intrinseca a acesteia – transpar uneori aceste convingeri, dar acest fapt nu-i altereaza cu nimic din valoare. In timp ce Pompiliu Constantinescu incerca sa-l incadreze pe Gala Galaction in niste “tipare estetice”, spunand ca “romanul sau este o demonstratie de geometrie estetica”, Tudor Vianu il completa spunand ca Galaction “se situeaza printre scriitorii intelectuali si esteti”, iar George Calinescu, mai nuantat cu interpretarea operei, scria ca “subiectele sale sunt controverse sentimentale, care intra in sfera artei proportional cu impetuozitatea lor…” Referindu-se la opera lui Galaction, Al. Philippide, preciza la randul sau “…el pune intotdeauna frumosul in slujba adevarului, adica a unei idei pe care el o socoteste adevarata”. Tratand atat omul, cat si opera in termeni mai putini laudativi, Teodor Vargolici scria despre Gala Galaction ca “…a fost un om ca toti oamenii, caruia nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost strain, dar si slujitor al dogmelor crestine…Ca om, Gala Galaction n-a fost un abstinent, ci dimpotriva, a sorbit din tot ce e lumesc, chiar daca propria-i persoana intrupa un teolog si apoi un cleric ortodox. In opera sa literara e adesea evident un amestec de paganism si serafism”. Insa poate ca cel mai bine isi caracteriza viata – si indirect opera – chiar Gala Galaction. “Viata mea, spunea acesta, este un lung sir de ciudatenii”.” (CLIPA.com : Talmacitorul muresean al lui Gala Galaction)

“1896 – Gala Galaction rămâne intenționat repetent, ca să fie coleg cu bunul său prieten Tudor Arghezi, care era mai mic cu un an, deci și cu o clasă.” (Cronologia lui Gala Galaction – crispedia.ro)

“Fire contemplativă și acut sensibilă, chiar „bolnăvicioasă” potrivit unei autocaracterizări, atras în copilărie, „ca fetele”, de „culori și lucruri gingașe”, „rătăcit în visuri, în poezia câmpiei și a codrului și în labirintul cărților”, Galaction a găsit în adolescență cel mai propice climat pentru valorificarea artistică a predispozițiilor sale în cenaclul macedonskian de la „Literatorul”. Aici promovarea spiritului novator, a unor valori literare încă neomologate la noi, superficial cunoscute, respinse, cultivarea insolitului, a tot ce contraria simțul comun, a bizarului și fantasticului nu puteau decât să-i stimuleze înclinația spre visare și introspecție, interesul pentru problematica morală și religioasă, să-i accentueze gustul pentru straniu, pentru fabulos, să-i sporească atracția către arta rafinată și către frumos în genere. O sensibilitate ca a lui, generoasă prin definiție, includea și deschiderea spre lumea dezmoșteniților, receptivitatea față de suferințele semenilor. Preocuparea pentru condiția socială a celor mulți, a sărmanilor și năpăstuiților îl orientează spre socialism.” (Gala Galaction – crispedia.ro)

“Ca teolog, părintele Galaction a publicat un număr impresionant de articole religioase, conferințe și predici în presa vremii.
În acest domeniu, cel mai mare merit al lui Gala Galaction rămâne traducerea Sfintei Scripturi în limba română. Traducerea s-a dovedit o muncă titanică care a durat între anii 1928-1934, pe vrea când era profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău.
Gala Galaction a lucrat la traducerea Sfintei Scripturi ajutat de părintele Vasile Radu. Lui Gala Galaction îi aparțin cărțile deuterocanonice, lov și Noul Testament.” (135 de ani de la nașterea lui Gala Galaction, traducătorul Sfintei Scripturi | adevarul.ro)

Zigu Ornea: “Teolog prin formatie spirituală (din 1926 era chiar profesor de teologie), întîmplarea a făcut ca, în 1930, să fie hirotonit preot, romanele pe care le scrie fiind profund irigate de credinta religiei ortodoxe, conferindu-le un nepotrivit aer tezist. Si este atît de puternic încît exegetul său, D. Caracostea, îl invita: “Întoarce-te la literatură!… Întoarce-te la Gloria Constantini! Mai putin moralism, mai putină predică în ceea ce scrii!”. În prefata la Doctorul Taifun (1933), în care se referea la acest îndemn al lui Caracostea, autorul îi răspundea, făcînd apel la vetustele teorii care distingeau între artă pentru artă si artă cu tendintă, apărîndu-si conceptia despre “fosforescenta operei lui Dumnezeu”, adăugînd: “nici o tendintă – cinstită, utilă, legitimă, morală… si cu atît mai mult crestină – nu poate să constituie vină si nu poate să aducă descalificare operei de artă. Vină si descalificare aduc artei numai lipsa de talent si prostia înfumurată”. N-avea dreptate.” (Romanele lui Galaction – Fundatia România Literara)

“Deși s-a căsătorit, Pișculescu a purtat în taina inimii o dragoste aparte pentru lumea monahală. Ca semn al acestei iubiri neîmplinite, el va semna opera literară cu pseudonimul Galaction, iar ca prenume și-a asociat un nume de creație proprie, de fapt prima parte a numelui. Așa s-a născut Gala Galaction, nume rămas de pururi în conștiința literară a neamului nostru românesc.” (8 martie 1961, ziua trecerii la Domnul a lui Gala Galaction – Mie, 07 Mar 2012 11:06:20 | Doxologia)

Nicolae Manolescu despre Gala Galaction: “De la indulgența, fără umbră de severitate, a, în general, necruțătorului E. Ionescu, atunci cînd comentează, în epocă, romanul Roxana (“Romanul cuprinde o tragedie religioasă a întinării ofrandei și a incompletitudinii sacrificiului”, în Fapta din 1930) și pînă la severitatea, fără umbră de indulgență, a, în general, înțelegătorului I. Negoițescu (“”A scris nenumărate pagini de proză mizerabilă”, în Istoria literaturii române, 1991), se poate urmări curba descrescătoare a interesului criticii pentru literatura lui Gala Galaction. O cauză se află în opera însăși – a unui scriitor, format în bizara ambianță macedonskiană din jurul lui 1900, prezență respectată în întreg interbelicul șI harnic strîngător de compromisuri politice și morale după 1947, – care nu s-a dovedit îndeajuns de profesionistă ca să evite poncifele epocilor succesive și o proastă concepție despre literatură. Cea de a doua cauză se află în declinul simpatiei comentatorilor, tot mai puțin dispuși să închidă ochii la tezismele șI stîngăciile scriitorului-preot. Ceea ce Ionescu și contemporanii lui nu luau în considerare era chiar faptul că autorul unui roman foarte slab cum este Roxana nu era scriitorul, ci preotul: adică acela care ține cu tot dinadinsul să păstreze secretul confesiunii principalului personaj feminin, făcînd ininteligibilă drama protagonistului și lăsînd neexplicate motivele comportării sale. Ce rămîne, în defintiv, dintr-o operă care nu e integral cuprinsă în cele șapte volume cîte numără deocamdată ediția critică a lui Teodor Vârgolici? Probabil, cîteva din povestirile de la început, înainte de primul război, o admirabilă Viață a lui Eminescu, tot de atunci, și romanul Papucii lui Mahmud din 1932. Peste tot restul s-a așternut praful.” (Gala Galaction – Fundatia România Literara)

Nicolae Manolescu: (despre Jurnalul lui Gala Galaction) “Din nefericire, foarte așteptatul Jurnal s-a dovedit în bună parte o decepție. Publicat postum, în anii ’70, într-o ediție din care cenzura a eliminat destule pasaje, și reluat, fără omisiunile cu pricina, în cinci volume, tipărite între 1996 și 2003, Jurnalul, merită înainte de toate o mențiune mai ales pentru întinderea lui. într-o literatură lipsită de astfel de opere, unde doar însemnările zilnice ale lui Maiorescu acoperă o perioadă de timp mai lungă, existența notelor aproape cotidiene ale lui Galaction dintre 1898 și 1955 constituie o probă de disciplină intelectuală cu care nu sîntem obișnuiți.” (Gala Galaction – Fundatia România Literara)

Nicolae Manolescu: “În sfîrșit, probabil povestirea desăvîrșită între toate este Lîngă apa Vodislavei. Nu există nici o întîmplare mai cumplită în întreaga noastră proză decît răzbunarea ciobanului bătut de un cojocar bogat și înjugat la car. Subiectul e relatat foarte simplu. Nici o vorbă în plus. Fără gesturi de prisos. Și, mai ales, lucru rar la Galaction, fără comentarii auctoriale. Setea de răzbunare e mai puternică și decît banii, și decît comunitatea de religie. Abia la tînărul Preda vom regăsi acest comportament crud și perfect amoral care l-a șocat pe Lovinescu. într-o proză impregnată de spirit religios, ca a lui Galaction, unde mai în fiecare bucată putem identifica o referință biblică, această despuiere de orice semnificație este cu totul neașteptată. Umilitul cioban nu-l iartă pe cojocar pentru nimic în lume. Finalul, în care turcul, nevenindu-i parcă să creadă, încearcă zadarnic să obțină îngăduința ciobanului, fie și dîndu-i o parte din banii capturați, este antologic:
“- Scoate la tine, bre, chimirul cu parale.
Iordache se încinsese cu el pe sub cămașă. îl scoase, cum și-ar fi scos inima, și-l puse pe proțapul carului. Turcul porunci unuia din bejenari să-i ție calul în locul ciobanului, iar ciobanului îi porunci să lege pe Iordache cu mîinile la spate. Și fiindcă Profira cu celelalte muieri și cu copiii începură să țipe și să-și smulgă părul, turcul mai porunci să piară de la fața locului și muierile și copiii. Turcul se întoarse către cioban și-i arătă chimirul de pe proțap:
– Jumătate: judecată la mine; jumătate: ispașă la tine.
– Nu vreau, boierule, să trăiești! Dumneata ia-ți chimirul și mie dă-mi ispașă capul lui.
Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. Apoi, în soarele celei din urmă dimineți a lui Iordache, trase iataganul. Cu o mînă în părul lui Iordache, cu cealaltă să facă răzbunare, turcul dădea pe față că între inima lui și iataganul lui este o deosebire:
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, boierule!
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, boierule!
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, să trăiești, boierule!
Atunci iataganul, pe care turcul îl ținea încremenit în soare, căzu în șuier pe gîtul lui Iordache și, cu căpățînă cu tot, răsună de pămînt.
– Țîne, bre.
Și turcul i-aruncă ciobanului în piept ispașa udă și bolborositoare.”” (Gala Galaction – Fundatia România Literara)

Nicolae Manolescu: “Scriitor fiind, nu numai preot, Galaction are în romanul „Papucii lui Mahmud“ un personaj care crede, el, în iertare: ca să-și ispășească un mare păcat, nu vrea să moară înainte de a apuca să dăruiască 1000 de papuci lucrați de el tuturor nevoiașilor. Indiferent de religie, se înțelege.” („Iartă la el, bre, că e lege al tău!“ | Nicolae Manolescu | adevarul.ro)

(un citat despre Nicolae Manolescu) “Nu i-a prea plăcut la relectură nuvela «De la noi la Cladova» de Gala Galaction, despre un preot de țară care rezistă iubirii unei țărănci, cum citim în «Ce nu știa Borivoje». Nuvela aceasta nu i-a plăcut nici lui M. Preda, care era un spirit deloc apropiat de prozatorul conregional din generația anterioară. Pe critic nu-l supără preotul, dar povestitorul didactic care dezvăluie misterul unei femei frumoase. În «Istoria critică…», după selecție, rămân suficiente opere, chiar și cu statut de capodoperă, un roman, biografia lui Eminescu.” (Nicolae Manolescu (Romanian edition) – Marian Victor Buciu – Google Cărți)

George Călinescu: “Gala Galaction (*1879) are comun cu I. Agârbiceanu, fiind și el poet, obișnuința de a pune probleme de conștiință. Ba chiar e de părere că “îndeletnicirea literară trebuie să fie prevăzătoare, dornică să instruiască pe ceilalți și să le folosească”, iar scriitorul, “un pedagog, dacă nu un profesor”. “Arta pentru artă este o iluzie și o deșartă fanfaronadă.” La început tendenționismul e discret, constând în zugrăvirea luptei între virtute și ispită. Cea mai bună nuvelă de această categorie este De la noi, la Cladova. De popa Tonea s-a îndrăgostit Borivoje, nevasta prea tânără a lui jupân Traico. Popa, om aprins și supus ispitelor, nu scapă neturburat, dar are totuși puterea să învingă demonul cu chip atât de ingenuu al sârboaicei. Scena respectivă este puternică și de un stil focos. Ocolită de Tonea, Borivoje se îmbolnăvește și are doar consolația să moară la pieptul lui în duhul, de astă dată foarte suav, al unei îmbrățisări mistice. O bună nuvelă este Gloria Constantini, cu acțiunea tot lângă Dunăre, de astă dată la Corabia, în același mediu cosmopolit balcanic, eroul fiind fiul românului Tudor Fierescu și al unei turcoaice. Gala Galaction se dovedește în ultimă analiză un verist. Verga își lua lumea lui din sudul Italiei, acolo unde sângele e mai iute, ca să explice izbucnirile eroilor, Galaction îi alege printre sârbi, greci, turci, hibrizi balcano-dunăreni cu sufletul pripit și aprins. Constantin râvnește la cumnată-sa, găsește o comoară, își omoară fratele și cade împușcat de grăniceri când dă să fugă cu iubita. Scriitorul definește cu sau fără voie specificul zonei dunărene. Mai târziu Gala Galaction se dedică cu totul propagandei. Într-un loc se arată interesat de comunism și salută Internaționala. În Papucii lui Mahmud, mai mult parabolă decât roman, profesează un soi de religie naturală, admițând valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun e o dezvinovățire a femeii “plurivire”, a Magdalenelor. În fine, La răspântie de veacuri, varietate de Dichtung und Wahrheit, e o autobiografie voalată suferind de dilatație verbală. Logosul îmbracă aici toate varietățile: monologul, dialogul, dizertația, conferința, discursul, predica, omilia, catehisirea.”

“Cu exactitate, cu patimă, la fel cu marii mei pilduitori, consemnam, în jurnalul meu, aceste perle ale high-life-ului bucureștean”; îl abandonează pentru a-l relua în 1898, când, îndrăgostit de „surioara Zoe” (Zoe Dumitriu, „mistica mea logodnică”), o călugăriță de la Agapia, cu 11 ani mai în vârstă decât el, trece de la platonism la erotism, își exersează retorica erotico-religioasă pentru a o cuceri și notează ardent tot romanul sentimental. În 1903, „surioara” îi devine soție și, așezat la casa lui, retorica încetează, patetismul, uneori insuportabil, cum îl consideră Eugen Simion, lasă loc altei retorici.” (Gala Galaction – Misterul personalității și “mania goncourt” | Arhiva revistei literare Faleze de piatră)

“Prin prietenia lor exemplară, Gala și Theo, cum îi apropie când scrie despre ei Șerban Cioculescu, se situează între istorie și legendă. Partea de legendă este explicabilă prin cantitatea de neobișnuit și excepție într-o lume zbuciumată și confuză în care orgoliile fac ca relațiile să se schimbe mereu, să evolueze, uneori, pe treptele degradante ale disprețului și urii. În momente diferite ale existenței sale, marcate de dramatism, dar nu de tragedie, căci viața i-a încercat pe amândoi pentru a le trasa destinul, Tudor Arghezi are în Gala Galaction un adevărat prieten. Acceptat ca nonconformist, Tudor Arghezi este înțeles și iertat de omul și preotul Galaction, deși nu poate fi de acord cu renunțarea la diaconie a acestuia. În această atitudine, se disting, cred, admirația pentru personalitatea lui Arghezi, care are curajul de a-și asuma și înfrunta prejudecata prin astfel de gesturi demiurgice care-l ridică deasupra mediei, a banalului.” (Gala Galaction – Misterul personalității și “mania goncourt” | Arhiva revistei literare Faleze de piatră)

“Vorbind despre prietenie, Socrate spunea că în această relație există trei aspecte. Îți faci prieten pentru că te simți superior, inferior sau egalul lui. Care este adevărata prietenie? Cei mai mulți vor opta, teoretic, pentru cel de-al treilea aspect; și pentru că o astfel de prietenie este rară, ești tentat, atunci când o întâlnești, fie să o privești mefient și să te îndoiești, fie să o accepți ca pe un dar al zeilor. Acesta este secretul longevității și trăiniciei prieteniei acestor oameni – Gala, Theo, Cocea. Fiecare l-a slujit pe celălalt, deși Șerban Cioculescu lăsa să se înțeleagă că Gala Galaction a avut această vocație într-o măsură mai mare decât Tudor Arghezi: „Dacă aș fi întrebat, care din doi(Gala și Theo, n.n.) avea o mai caldă vocație a prieteniei, aș răspunde fără șovăire: Gala Galaction. Să nu mi se ceară însă motivele; ele nu mai sunt de ordinul judecăților literare, ca să fie obligatorii. Rog să fiu crezut pe cuvânt”, ceea ce ar însemna că unul a făcut concesii și pentru celălalt pentru ca prietenia să se bucure de cele șase decenii de viață…” (Gala Galaction – Misterul personalității și “mania goncourt” | Arhiva revistei literare Faleze de piatră)

“A-l căuta în operă și-n spatele operei pe omul Gala Galaction este o provocare. Poate aceasta îl va apropia pe cititorul grăbit și internaut și-l va determina să-l redescopere și să-l prețuiască.” (Gala Galaction – Misterul personalității și “mania goncourt” | Arhiva revistei literare Faleze de piatră)

“În viziunea lui Galaction, scriitorul trebuie să instruiască, să fie un adevărat mentor pentru neamul său, zugrăvind în operele sale relație între virtute și păcat, credincios și păcătos, raportându-se mereu la norma morală și la dogma religioasă, acesta fiind un bun cunoscător al Bibliei, pe care a și tradus-o împreună cu profesorul Vasile Radu. […]
Prin scrierile sale, scriitorul și-a afirmat credința că omul își poate depăși instinctualitatea, păcatul, ispita pentru a accede purificat la viața veșnică.” (www.revista-studii-uvvg.ro/images/stories/19/pacatele si ispasirea lor.pdf)

(despre relația cu Eugen Lovinescu) “Gala Galaction, aflat (repet!) la debut, constituie obiectul unei negații furibunde, iar toată argumentația se rezumă la excesul neologistic, probat printr-o avalanșă cu totul exagerată de exemple. Titlul enigmatic al articolului de revizuire prematură, S. P. L., s-ar traduce prin “Societatea pentru Protecția Limbii”, societate care ar trebui să fie Academia, iar aceasta în loc să ne apere de o monstruozitate, cum este volumul de povestiri Bisericuța din Răzoare, o premiază: “Dintre scriitorii noștri de azi, nimeni nu pângărește limba română cu o stăruință mai barbară decât dl. Gala Galaction” – afirmă tăios și prăpăstios criticul. Abia dacă vede câteva “părticele de frumos înecate în putregaiul unei limbi corupte”, singurele care rezistă fiind povestirile Moara lui Călifar și La Vulturi!. În rest, o deșănțată lipsă de talent literar și “crimă împotriva limbei”; se găsește ceva acceptabil totuși în “poezia fantastică” și atât. Niciodată nu a primit E. Lovinescu cu atâta cruzime și ostilitate un debut.” (Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction – Fundatia România Literara)

“Galaction, cel vândut nemților în timpul primului război, va fi și cazul cel mai flagrant și mai frecvent invocat în campania revizuirilor morale. Tot în “Flacăra”, la o distanță de numai câteva luni, în numărul din 12 decembrie 1915, Gala Galaction va fi atacat din nou. Aversiunea lui Lovinescu față de el se va menține constantă aproape două decenii. Abia după 1935 se va stinge treptat, nu fără sechele, pe care le pot observa numai “specialiștii”.” (Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction – Fundatia România Literara)

“A fost slujitorul altarului strămoșesc și al teologiei românești, prin cercetarea și traducerea Sfintei Scripturi. A fost slujitorul condeiului prin opera literară de excepție pe care a scris-o, dar și omul dialogului. Gala Galaction a fost cel care a înțeles că pentru pacea socială este nevoie de dialogul interconfesional, de a-l accepta pe celălalt, de altă confesiune, fără a abdica de la convingerile sale religioase. De aceea a fost considerat, de unii mai categorici, ca fiind omul compromisului în relațiile cu romano-catolicii, evreii și socialiștii. De altfel, aceștia din urmă l-au considerat chiar un reper, pe care l-au cultivat și utilizat în perioada postbelică. A fost poate unul dintre cei mai respectați preoți în perioada comunistă, cel mai publicat și cel mai necenzurat. Cu toate acestea, Gala Galaction rămâne unul dintre pilonii de referință ai Teologiei românești și ai literaturii universale deopotrivă.” (La comemorarea lui Gala Galaction | Ziarul Lumina)

“Dintre cele mai de seama traduceri ale sale, le amintim pe urmatoarele: “Noul Testament” (Bucuresti, 1927), “Psaltirea” (Bucuresti, 1929) si “Sfanta Scriptura, tradusa dupa textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu cel ebraic” (Bucuresti, 1936).” (Parintele Gala Galaction – Grigore Pisculescu)

“Faptul ca Gala Galaction, ca teolog si apoi ca slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane, a iubit sincer poporul evreu si a imbratisat cauza lui Israel, sionismul, nu are nimic paradoxal, ci are o motivatie profunda, caracteristica viziunii si conceptiei sale proprii. Gala Galaction a ajuns sa imbratiseze cauza lui Israel pe calea spiritualitatii crestine, care i-a revelat ca poporul evreu este poporul ales de Dumnezeu pentru a-l naste in sanul sau pe Fiul Omului, Iisus Christos. De asemenea, Gala Galaction considera ca Biblia, Cartea Sfanta a crestinatatii, a fost creata de profetii, evanghelistii si apostolii apartinand neamului lui Israel. Biblia – scria Gala Galaction – este primul si nemuritorul titlu de noblete al poporului Israel! Cum poti sa ridici intre Biblie si Israel un zid despartitor? Minunile, frumusetile, intelepciunea si toata comoara mistica, pe care ne-am insusit-o noi crestinii de doua mii de ani incoace sunt opera si proprietatea acestui popor providential”. ” (Observatorul)

“În opera sa, Gala Galaction este însă unul și același, cu toată structura ei flagrant contradictorie. Fără îndoială, se poate separa activitatea preotului de cea a scriitorului, din punctul de vedere al preocupărilor personale. Când a scris exclusiv ca preot, a tratat chestiuni pur teologice, religioase, contingente cu literatura numai prin aceea că erau așternute pe hârtie cu pana unui desăvârșit artist al cuvântului, care nu-și putea disocia și anula modul propriu, caracteristic de a se exprima. Particularitatea esențială a operei lui Gala Galaction este însă interferența osmotică, unitară și originală dintre concepția laică, dintre viziunea realistă asupra oamenilor și a vieții, și tezele și preceptele biblice, religioase, pe care încerca să le justifice, să le adapteze și să le aplice în zugrăvirea realităților umane și sociale.” (Gala Galaction, prozator, memorialist, traducător și preot ortodox | Jurnalul de Drajna)

“Până în clasa întâia de liceu, mărturisește Gala Galaction, nu văzuse trandafiri. I-a fost dat să-i privească și să se îmbete de parfumul lor, pentru prima dată, la un examen de limba latină, când s-a așezat lângă el, în bancă, o colegă necunoscută, plină de grație, care purta în mână un buchet de asemenea încântătoare flori. Trandafirii reprezintă imaginea frumosului pământesc, sensul sublim al vieții umane obișnuite, laice. Când gingașa școlăriță îi dăruiește buchetul, ca omagiu pentru exemplarele lui răspunsuri în fața examinatorului, se simte încercat de beatitudine, dar și de sentimentul nelămurit al unui lucru neîngăduit: „Aprins la față și descumpănit, am luat buchetul de trandafiri și am ieșit din clasă. Stranii senzații încercau sufletul meu! Simțeam în mine ceva plăcut și cald, dar totuși bolnăvicios și vinovat.”” (Gala Galaction, prozator, memorialist, traducător și preot ortodox | Jurnalul de Drajna)

“Aflându-se la Chișinău, el a tradus împreună cu preotul Vasile Radu Biblia, varianta intrată în istorie cu numele Biblia de la Chișinău, considerată drept cea mai reușită traducere din punct de vedere artistic.
Curios este faptul că Gala Galaction, profesând avocatura, era apărătorul frecvent al comuniștilor în procesele judiciare. Era celebru prin faptul că drept onorariu pentru această muncă lua simbolica plată de un leu, fiindcă fără anunțarea onorariului instanța nu-i permitea să-i exercite funcția de apărător.
Chișinăul interbelic îl recunoștea imediat pe avocatul Gala Galaction când anunța suma onorariului un leu.” (Iurie Colesnic: Gala Galaction și Basarabia visului | Istorie)

“Mai târziu, părintele-scriitor Gala Galaction, care a lucrat mulți ani în ținut, va face un scurt portret moral al Basarabiei, care va sintetiza toate observațiile pertinente de până atunci. După ce vorbește de mai multe ori despre agerimea, spiritul de observație, umorul și călirea basarabenilor în greutățile și vitregiile vremurilor, el va scrie cu nostalgie și durere (ținutul tocmai fusese răpit de sovietici) aceste rânduri: “Basarabia trebuie să-mi rămână de-a pururi visătoare, blajină, misterios melancolică și răscolitoare de daruri și de amintiri eroice…” (Bessarabiana: Teritoriul dintre Prut și Nistru în cîteva ipostaze istorice … – Ion Țurcanu – Google Cărți)

“Gala Galaction, plasat în ipostaza clericului, a fost acuzat de contaminarea scrierilor literare cu idei teologice. Încercând să dea naștere unor scrieri care să fie mai mult decât texte cu valoare estetică, scriitorul a pus adesea accentul pe caracterul moralizator al nuvelelor, devenind patetic sau situându-se, pe alocuri, la limita dintre predică și literatură. Dar filonul folcloric, alăturat celui teologic, au creat, în cele mai multe scrieri ale sale, frământări sincere și zbucium interior, care au emoționat cititorul. Tocmai acest caracter contradictoriu, bipolar, paradoxal, a reprezentat noutatea, factorul creator original al textelor lui.” (www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/PANDELEA MIRON CORNELIA ELENA – Gala Galaction – studiu monografic/REZUMAT.pdf)

“Prin atitudinea sa teologică față de viață, în noțiunile de adevăr, de bine și de frumos (kalokagathie), G. Galaction a căutat să armonizeze virtuțile creștine cu frumusețile fizice. Ca un corolar, la toată strădania sa de scriitor, G. Galaction avea să spună: “Am voit pururea să aduc la altarul Domnului, tot ce am putut să culeg din grădina mea, chiar dacă n-am nimerit totdeauna florile cele mai cuviincioase” (în întroducere la vol. de nuvele “Bisericuța din Răzoare…”. Edit. Socec, București, p. 26).” (Gala Galaction | Petru Dumitreasă)

“Dupa o congestie cerebrala, isi va petrece ultimii ani de viata in pat.
In Israel, primaria orasului Ierusalim a numit o piateta in amintirea sa, ca semn de apreciere a contributiei sale la promovarea intelegerii intre crestini si evrei, inclusiv in timpurile cand omenirea a fost pusa greu la incercare.
La Mangalia si Rosiorii de Vede, cate o scoala ii poarta numele.” (Astazi se implinesc 135 de ani de la nasterea lui Grigore Pisculescu (Gala Galaction) – Miercuri, 16 Aprilie 2014)

“Gala Galaction (pseudonim a lui Grigore Pișculescu) este unul dintre autorii care au fost lăsați într-un con de umbră în cadrul grupărilor literar-artistice românești. Autor regăsit în manualele de ciclu gimnazial acum câțiva ani, cu nuvela La vulturi, Galaction este văzut cu scepticism atât de criticii mici (lectorul copil) cât și de criticii literari care îl omit din canon.” (Ipostaze demonice în nuvela fantastică Moara lui Călifar / Demonic instances in the fantastic short-story Călifar’s MillIpostaze demonice în nuvela fantastică Moara lui Călifar / Demonic instances in the fantastic short-story Călifar’s Mill::Europe’s Times and Unknown Waters)

Lingvistul, traducătorul, scriitorul, cineastul Dan Alexe: “Printre monumentele limbii române, care m-au impresionat cel mai mult, din tot ce am citit eu până azi, nimic nu e peste Biblia lui Gala Galaction. Eram adolescent și eram firește ateu, și popa din satul nostru știa că sunt ateu, dar nu îi păsa. Era un popă foarte simpatic. Mi-a făcut un cadou – Biblia asta a lui Gala Galaction, care din ce știu eu nu a mai fost reeditată. E pe o hârtie foarte proastă, din anii ’30, se descompune. Sunt pagini care dacă dă un pic de vânt în cameră zboară. Toate Bibliile recente sunt traduse atroce. Toate ale sectanților protestanți sunt… Pe Gala Galaction îl chema Grigore Pișculescu. Părintele Pișculescu. El a și scris literatură, dar foarte proastă. Nu se poate citi. N-am putut să o parcurg. Dar în Biblie, probabil și din patos, pătruns de credință, a reușit să dea o dimensiune profetică în anumite cărți, de exemplu în Ezechiel. “Ezechiel” tradus de Gala Galaction e un vârf al limbii române. Îl citesc atât de des încât știu pasaje întregi pe deasupra. Nu știu cum sună în ebraică, nici nu știu dacă o să am timp vreodată să citesc originalul. Nu talentul lui de traducător mă interesează. E un fragment în care Ezechiel se adresează cetății Ierusalimului și îi reproșează că a acceptat comercianți și s-a prostituat cu egipteni Deci, Ezechiel se adresează cetății Ierusalimului: “Te-ai crăcit, târfo, la toate răscrucile și te-ai dat fiilor Eghipetului, celor cu vâna ca vâna de măgar și scurgerea ca scurgerea de harmăsar!”. Păi nu-ți dă piele de găină? Îți dai seama, până și repetiția asta biblică…” (Lingvistul, traducătorul, scriitorul, cineastul Dan Alexe: “Cred în generația nouă de români!” | Viitorul Romaniei)

“Zaharia Stancu numește Biblia de la Chișinău “o capodoperă, asupra căreia istoria literaturii române nu poate să treacă“. Nicolae Popescu-Prahova a numit Biblia de la Chișinău “cunună a Facultății de Teologie basarabene”, iar autorizatul profesor Nicolae I. Nicolaescu de la Facultatea de Teologie din București apreciază că aceasta “întrece în valoare exegetică și frumusețe literară toate traducerile anterioare și constituie o piatră de hotar în istoria Bibliei românești”. Inșiși traducătorii precizează în Prefața la prima ediție că au transpus textul biblic într-o limbă românească “așa cum am deprins-o din gura mamei, așa cum am învățat-o în cărțile clasicilor români și așa cum ne-au impus-o astăzi, către mijlocul veacului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare și de îmbogățire”. Gândul și dorința traducătorilor Bibliei de la Chișinău au fost ca aceasta “să se răspândească și în colibe și în palate, și pe mesele cărturarilor și pe pupitrele studenților, și printre iubitorii cucernici și printre iubitorii de poezie”.” (BIBLIA DE LA CHIȘINĂU | Vlad Cubreacov)

“Ca parte a LUMII ORTODOXE, poporul român si-a avut Biblia tradusa tot dupa SEPTUAGINTA. Citam pe cele mai importante:
– BIBLIA DE LA BUCURESTI a lui Serban Cantacuzino – 1688;
– BIBLIA de la Buzau – 1854-1856;
– BIBLIA lui Andrei Saguna de la Sibiu – 1856-1858;
– BIBLIA lui Bob de la Blaj – 1795, pentru uzul greco-catolicilor;
– BIBLIA de la Bucuresti din 1914 – ultima editie din marea filiatie a SEPTUAGINTEI, singura Editie a Sfântului Sinod.
Marea ruptura s-a produs în 1936, odata cu aparitia BIBLIEI traduse dupa TEXTUL MASORETIC de catre Gala Galaction, Vasile Radu si Nicodim Munteanu. Aceasta optiune a fost motivata de Gala Galaction prin trebuinta ca si noi, ortodocsii, sa avem textul folosit de sectele neoprotestante, spre a le putea combate mai usor! E de mirare, acum, cu câta usurinta a fost acceptata (sau trecuta cu vederea) aceasta motivatie, desi patriarhul Nicodim îsi îngaduise, în 1944, un semnal de alarma. Asa se face ca toate versiunile românesti ale Vechiului Testament aparute dupa editia Bibliei din 1936 nu sunt decât reluari ale acesteia, revizuiri mai mult sau mai putin importante, mai mult sau mai putin controlate. Timp de opt decenii, Biserica Ortodoxa Româna nu a mai avut o versiune vechi-testamentara dupa SEPTUAGINTA: e motivul pentru care atât Parintele Dumitru Staniloae cât si Parintele Dumitru Fecioru, mai marii traducatori din Sfintii Parinti si din literatura filocalica, au fost nevoiti sa-si extraga citatele biblice tot din editia din 1914.” (Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (II) | CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ) – nu sunt de acord cu ce se scrie aici, dar textul e, totuși, relevant.

“Asemenea celor care l-au cunoscut personal ori i-au studiat cu mare atenție opera, Adriana Niculiu, a demonstrat prin monografia sa că Gala Galaction a fost om ca toți oamenii, căruia nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin și slujitor al dogmelor creștine; a fost sincer apropiat de durerile, frământările și luptele maselor muncitoare, pe care le-a înțeles și le-a apărat cu fapta și cu cuvântul său înflăcărat, dar și predicator de pe amvon, desprins de cele lumești. A fost scriitor cu o viziune realistă asupra vieții, nelipsite de accente critice protestatare.” (documentareonline.ro/pdf_samples/Sample_qzGdjpYihnW5Ou3E5P8Kdd5.pdf)

(text din 2009, între timp a apărut varianta Bartolomeu Anania) “În general, am putea vorbi despre existența de patru versiuni ale Bibliei în limba română:
– Biblia Ortodoxă
– Biblia Catolică
– Biblia Protestantă (la noi mai este numită și Biblia “Cornilescu”, după numele traducătorului, Dumitru Cornilescu)
– Biblia TOB („Traduction Oecumenique de la Bible” – sau Biblia Ecumenică)
Versiunea care este cea mai apropiată de duhul ortodox, este cea efectuată de Gala Galaction în 1936 și servește și azi drept călăuză pentru creștinii ortodocși.” (Este Biblia ortodoxă și protestantă aceeași carte? | Octavian Racu)

Din 10 iunie 2014: La Vulturi:

Writings:

Multimedia:

His works, listed:

Various things:

Buy:

History of things and my current view on Gala Galaction

Around 1997 I focused on becoming a good Orthodox. At that time, I was studying at school “La Vulturi!” novel, written by Gala Galaction (a priest, Grigore Pișculescu, with this literary name), so to me it was a coherent step, to me, to continue reading more about him. I was just discovering Orthodoxy, its writings, its people. During those years, I really liked Gala Galaction. I’ve read quite a lot of his books, some of his journal, his novels, even his articles on newspapers and magazines of his time. I didn’t read everything he wrote, but I read the essential works, and the works which were most relevant to me than once. I read other authors, back then, but Gala Galaction was the best of the best. I liked my life back then, with him as a guide. Things were simple, clear. Not always happy, stress was there, too, I was forcing things, at times, but things were simple & clear, to me. I had the impression I was doing the right thing.

Sometimes in 1999, I go to an Olympiad (a local school contest) at Constanza (I was living in Năvodari back then). I knew only a girl from my high school, one year younger than me. We talked prior to the contest. She told me about this monk, Nicolae DeLaRohia (FromRohia), she said, who wrote a journal, and lived some of his life in prisons, where he become an Orthodox (he was Hebrew). I wasn’t impressed but what she said, but the person was important to me, and I valued her advice. I found the book after a while – Happiness Diary, by Nicolae Steinhardt -, I started reading it. If Gala Galaction was smart, this person was a genius. If Gala Galaction was, at times, making me think and provoking me, this person was unbelievable.

What stroke me right from the beginning was this piece of text, somewhere, at the beginning of the “Happiness Diary”:

RO: Blagoslovit fie și părintele Gala Galaction că a găsit – așa taler cu două sau trei fețe cum a fost – pentru unele din cărțile sale titluri cu minunat ecou: Clopotele mănăstirii Neamțu, Lîngă apa Vodislavei, Piatra din capul unghiului, Bisericuța din răzoare.

EN (my translation): Father Gala Galaction should be blessed also, – although he to bore two faces under one hood – , for finding for some of his books great titles with great echoes (sounds): The bells of Neamțu monastery, Near the waters of Vodislava, The cornerstone, The little church from balks.

I had no idea what “although he to bore two faces under one hood” meant, what it referred to. You take Gala Galaction, a person who lived through two world wars, had various political, religious, cultural functions at the time, was married, had a family, had lots of connections, had strong emotions and convictions about various things, inherently failed in some of his actions, was smart, but not a genius, and you want to know what Steinhardt specifically didn’t like about him. Impossible task. Since then, I’ve put the question to various persons – “Why did Nicolae Steinhardt say the above thing about Gala Galaction?”. It might well be that the real answer remains a mystery, but anyhow, one can form various hypothesis.

But just by looking at that phrase, it’s quite easy to understand that this is a negative assertion. Nicolae Steinhardt speaks poorly of Gala Galaction, he criticizes him. “Despite of his flaws …”. After two years of really loving father Gala Galaction, and trying to go by what I thought was his message, now I had a dilemma – I liked Nicolae Steinhardt better, but there seemed to be some sort of a conflict between the two. There was an even bigger conflict between what I considered the teachings of Gala Galaction were and what Nicolae Steinhardt were saying (at times, they said opposing things, Gala Galaction being more focused on reducing the paths, while Nicolae Steinhardt on giving more options). Which of the two should I choose?

To solve my dilemma, I took just one of the many aspects that were conflicting, and presented it to the priest I was confessing to. He solved it in Nicolae Steinhardt’s favor. (later on, I found no similar doubts with Nicolae Steinhardt)

I hated Gala Galaction. I hated him with all my “you should not hate anybody”-kind-of-hate I could have as a Christian. I refused to read anything by him. After some years, I rarely quoted him online, and when I did, I did this because there was really no alternative. In the past years, I tried to read his journal, to read his novels again (most of them which I kind of knew, around 1998, by heart, since I read them a few times). I couldn’t, hate was coming back to me.

Since Gala Galaction didn’t specifically wrote a code – “do this, do that” -, but had literary characters, most of them complex, and some of them with opposite behavior, might have I interpreted his message wrong? That’s for sure. Did this fact matter to me? No. He was whatever I attributed him to be.

What I perceived Gala Galaction to be sayingWhat I perceived Nicolae Steinhardt to be saying
In one of his books, there was a servant who was praised for her humility. She kept her head bowed. Thus, I thought it was normal to mimic this behavior. If the servant was doing it, this was surely right.You should have your set of rules, but you should focus on not disturbing the liberties of others. You can safely practice whatever thoughts you have, but not at the costs of the wellbeing of others. Society and social norms have their importance, you can’t do everything you’d like.
In one of his books (I think “La răspântie de veacuri”) some young people have a loud laughter, they feel good. Gala Galaction seemed to me, through its characters, offended by this behavior. Thus, I focused on being very serious all the time.Nothing is wrong in itself. Laughter might be wrong, but also being serious. It’s not inherent that if you laugh loudly you do something evil, and if you never laugh, you’re a good person.
Listen to your parents, to the point that it breaks your personal will. At the same time, have some personal will, as long as it doesn’t break rule #1. This was very conflicting to me, it wasn’t clear what I should do by my own will, and what I should let my parents to think for me.Listening to your parents is good. Doing as your heart tells you is good. Do good.
There are good things and there are bad things. Gala Galaction didn’t like Mathematics? I shouldn’t like Mathematics, either. If you like it – conflicts.You should focus on expanding your knowledge. Don’t limit yourself to Orthodox readings, read lots of stuff from various things. Experiment, try, taste. Don’t keep yourself in a cage.
Life’s meaning is mostly avoiding hell. (he has a novel in which there’s a young nun, and she’s not very rigid in Orthodox living, and an older nun prays for God to show her the hell, so that she could self-impose herself to become a better person; she does see it, and Gala Galaction describes it)Think of whatever makes you comfortable. Life is not easy, what’s in your mind is in your mind. But you should know a Christian is easily recognizable by the fact that he is generally smiling. And the diary, let’s not forget, is of happiness, and the process of finding it.
Monks are better than regular people. A convent life is better than the regular life. Thus, (to me) trying to live, as much as possible, a life which is close to a life in a monastery is the way to go.Being a monk is, first of all, a risk – you give up certainty and you throw yourself into risk. Nothing is ever guaranteed. You can, as well, live a life dedicated to God and still not be a good Christian. Also, he quotes at one time a monk who should much rather prefer eating meat all the time, than admit, in public, that he fasts (thus, you should not impose your I-like-to-live-in-a-monastery thinking to other people).
Girls and Boys relationships are not evil. But being a monk is the way to go, it’s something superior. Thus, if you are a boy, abstinence from everything which is contact with girls, is the way to go (I thought).He quotes a scene in which two monks travel along a road. At one time, there’s a river and a girl wants to pass the river, but she can’t, due to the water. One monk (A), carries the girl on his back to the other side. The monks, then, leave the girl behind. The other monk (B) says it was inappropriate for a monk to carry the girl like that. Monk A says that he has left the girl at the river, while monk B seems to still carry her.
Despite not providing a personal example, Gala Galaction seemed to favor the people who were silent, quite, kept their places.Nothing is guaranteed, but, generally, it’s better to take risks. If you think you don’t have a certain gift (speaking, for example), you should try and teach/donate that gift to others. You’ll acquire the gift in the process.
Whatever you do, do it with a feeling of guilt, and force yourself to regret the decision.“Love, and do what you like.” – Saint Augustine
I can influence people.Focus on yourself, this is the place to start when making change.

At that time I was a relatively good performance pupil, I was probably in the top 20% pupils of my generation, overall. Not the best in the country, but better than the average. I was 15 when I started reading Gala Galaction seriously, and did so until around 17. I’m sure one can read his works and get the exact opposite meaning of what I said. Even in the Mathematics example, Gala Galaction didn’t say that people should not enjoy Mathematics and focus on literature, this was my interpretation. You give a complex novel, with various characters, with good people who do, at times, bad deeds, and with bad people who do good deeds, and you focus on extracting something from this, and mistakes appear. His works are full of lessons, but the message is not always clear cut. At that time, my comparison at that time were similar authors, some of them even more rigid (again, my perception) than Gala Galaction. Example – Nicodim Măndiță. So, Gala Galaction was the good guy.

Now take a 15 year old boy and give him to read a novel (“La răspântie de veacuri”), in which the main character sees at one point a servant (I think I recall the scene correctly). She is timid, doesn’t look up, speaks only when required. Either the character or the author gives some sort of signal that this is a nice person. I’m not saying it absolutely isn’t. I’m just saying it might not be. The problem with this is finding a rigid system to solve all the problems (“shut up, don’t look up, be timid”), instead of going for solutions which are adapted to the situations.

Anyhow, life between 1997 and 1999 was not pleasant either for me, or for the people around me, there was plenty of irritation. I had a system in place, but I was pretty much a creep, trying to model other Orthodox people and forcing what I thought to be an Orthodox behavior in other people’s lives. I will not detail the problems or situations created at that time, you can use your imagination. I tried to fix things, after 1999, as much as I could, but marks (naturally) remained. I offended people, I was, at times, a jerk, all based on a self-imposed model of behavior. At times, I apologized later, but, sometimes, it was too late. Opportunities were lost, and failure is generally not the way to go, as a constant route, for two years, constantly.

I’m not sure why they give Gala Galaction as an author, in school, for young people. To me, he’s totally inappropriate. If you start reading other things than the recommended works from school, you might actual be scared. You can understand him when you’re older, but not when you’re an adolescent.

Coming back to my story – I told you I kept hating Gala Galaction until quite recently. Let’s go back to F64 case, presented at the beginning, to solve the dilemma:

In December 2013, F64 did a PR/publicity stunt when they announced they were being acquired and a press conference will follow in the next days. At the conference, it appeared that the anonymous investor was Santa Claus. The Internet was filled with comments on this, most of them negative, a few of them considering this pretty much equal to what bad PR is. You can find plenty articles on this online, in Romanian.

I always thought that F64 did a poor job, it was a big mistake to try & manipulate people to get a result. “They shouldn’t have done this!”, I thought. But, actually, it’s a bit more complicated than this:

  • You can evolve in life by doing two things:
    • Be better at what you are doing. Google has the best search algorithm ever. Facebook has the best social network engine, overall. Amazon provides the best customer experience. These are focused on the long-term. For this, you generally need incremental changes (Google is better today than it was two months ago; so is Facebook and Amazon).
    • Do a specific thing which gets people to say “Wow!”, and work on the image this brings you. These are generally short-term. Google launched its Gmail on April 1st, intentionally, to get media attention and coverage. They change their logo quite often (this is often quoted by media outlets). Facebook launched a (failed) phone (but, boy, were there talks about it!). Amazon launched a browser for its tablets which no one else had (and, apparently, need). For this steps, you generally need a rapid, fast, powerful change (Google launched with a new algorithm, Page Rank; Gmail launched with 1 GB of space; Facebook was the best solution for networking between collage students). You need something powerful & quick, something newsworthy. “Google is 0,1% better today than it was yesterday” is not news. Even “Google is 1% better than it was yesterday” is not news. “Google launched X” might be news. “Goolge launched X on April 1stis news.
  • You inevitably fail at some point. No business continuously grows, each business has its ups and downs. You can’t incrementally go only up.
  • Most fails are in the short-term PR stunts, but most launches need a PR stunt. Gmail needed to launch on April 1st. It was useful to them that rumors were created. Facebook needed the free advertising/PR around their phone. It wasn’t enough, but they needed this.
  • It’s better to start change with a PR stunt, rather than a slow increment. Google launched with increments, but it would have probably been easier had they launched with a publicity event.
  • Did F64 do good? Probably not. And if they haven’t learned any lessons out of this, it was probably not worth it. But if they are, now, much better with both PR (short-term) and quality of services / customer service / business processes / logistics / pricing / customer satisfaction (long-term), their lesson can prove worthy.
  • Is it worth it to go through a big pain / effort at the beginning? It’s not the most helpful thing, but it can help you become better. In Romania we had an online store named “with testicles/balls” (link). It now redirects to a new domain, called SensoDays (probably something with “sensible days”). Quite a change! It was probably a big effort (and pain) to start with a name which raises eyebrows and then to admit you are wrong and start over.
  • There’s a risk if you do only small incremental changes, that you won’t notice the big picture. Chip magazine closed its business this year, after being on the market for 13 years. They generally did no PR stunts, they focused on small change. And they kind of failed, due to more reasons, but also due the fact that feed-back was incremental, not sudden. (the printing market went down, itself, though, so it was surely not easy for them to have survived a collapsing market)

Let’s go back to my story:

  • Since 1999, I was very upset I have not “discovered” Nicolae Steinhardt earlier. It had so much freedom, it was so empowering.
  • Would have it been better had I discovered Nicolae Steinhardt earlier? I’m not sure, right now. Let me state my reasons.
    • First of all, at the specific time I looked for a model in Orthodoxy, I needed a change. Nicolae Steinhardt is wildly freedom-empowering, but the changes I got from him were most on the line of “Love, and do what you like.” – Saint Augustine. My self-imposed rules I got by following Gala Galaction were, most of them, rather stupid. But they also challenged me to change and to understand things. If you force yourself to do something, even if it’s wrong, you get lots of feed-back. It’s certainly not pleasant, but growth, due to pain, is, pretty much, inevitable.
    • I learned a lot of things by doing things the wrong way. It’s not easy to live by imposing your weird rules on others. There are social norms, and you get feed-back. Sometimes, people are angry with you not being very social, at other times, you just hurt people. Not the most pleasant of feed-back, but this is feed-back. The brand with balls must have had some powerful feed-back to change its name. Their own name was linked to “courage”, and, due to feed-back, they kind of embraced fear (sensitivity is a kind of courage, but by giving up your own name, you seem to embrace fear).
    • Compare this with the slow feed-back Chip magazine got. 13 years on the market, and eventually they failed. It was not something specific which they did, but, overall, they failed. Slow, simple, incremental feed-back didn’t help them enough to survive. Perhaps they needed some shocks. Perhaps that by reading the slow version of Nicolae Steinhardt, I would have not appreciated real change, and development. Perhaps I would have not known what damage (yes, damage!) Orthodoxy, wrongly understood, can bring.
    • Right now, I presented the situations in a view which makes Gala Galaction look good, and Nicolae Steinhardt bad. The reverse might also have happened. Google launched by being better than others, and kept on becoming better. So did Facebook and Amazon. Google also got some “we’re upset!” feed-back, at various times during its existence, but they kept on improving. They didn’t, generally, do any major PR stunts. They focused on becoming better. Nicolae Steinhardt-style. Work yourself, incrementally, until you reach your goal. No sudden moves, no sudden changes, no abrupt feed-back. Work to be today the better you.
    • After I embraced Nicolae Steinhardt, I didn’t become my pre-Gala Galaction version, but in some area, I did so. Change took a while.
    • Come to think of it, despite social norms and everything, despite the wrong social impact I had during that time, there are some clear areas in which I was much better in 1997-1999, compared to the following period. There’s some light in darkness.
  • Right now, I am very much at peace with Gala Galaction, and I intend to re-read some of his books (old friends of mine) and to quote him more often on my blog, if I would find this appropriate (it’s a different thing than putting him in a manual, and I’ll contextualize). Why the change of heart?
    • I am at a point in my life when I can look at something which he writes and reject it, but still let it go through me. I can allow things to go through me, and not stay there. Sure, I will be influenced, but it’s not all black.
    • I think I am much more able, right now, to put things into paradoxes, to find opposite views on the same thing. “OK, Gala Galaction says X. Hmm, how about seeing this as exactly negative, minus X? What’s the exact opposite of X?”
    • I miss him. After all this time, I miss him.
    • I think, after all this time, it was not him who did/wrote anything wrong, but that at 15 years of age I wasn’t ready at all to read works by Gala Galaction on soul redemption. (and happiness, because he is also happy)
    • Finally, because I want to be like the Romanian store – The brand with balls – and face my fears and annoyances. If, back then, Gala Galaction was something to be left behind, now he’s something to understand better. I think I am actually at a point were I can learn more by questioning “Why does this sentence by Gala Galaction annoys me so much?” rather than saying “And here is another perfect, never debatable, quote by Nicolae Steinhardt”. (that’s not entirely true, but close to it)

My article has no title, other than the name of the author. I have such mixed emotions about Gala Galaction right now, that I can’t decide very well a decisive characterization for the article. The very old emotions (love), the old emotions (hate), and the very new emotions (love again) mix so deeply, that I can’t place my finger on any one of them.

I recently got to understand my father better: Despre iubire, sau cum m-am împăcat în sinea mea cu tatăl meu după 30 de ani de frământări, sau cum se ia iubirea, se disecă, se asamblează la loc și iese altceva (continuarea celui mai bun articol al meu, despre ură, cu diferența că articolul ăsta e și un pic relevant) » Oliii.com – by Olivian Breda. Compared with that process, the process of first understanding, and then changing my view on Gala Galaction was much simpler.

Come to think of it, Nicolae Steinhardt’s “love and you can do everything you like”-kind of rules tend to be quite boring, and Gala Galaction’s forced rules quite exciting. Boring is much easier to be accepted than exciting, though.

Another criteria to compare them is the ability to look at both faces under one hood, despite what Nicolae Steinhardt said about Gala Galaction – While Nicolae Steinhardt had looked at both two faces under the hood (What’s the pro of doing this? What’s the con?), Gala Galaction chose only one side.

What strikes me is that they both try really hard in being good Christians. They work a lot on this. Nicolae Steinhardt goes to jail for his convictions, and, after he is set free, still acts with courage, Gala Galaction works a lot, and goes through a lot of trouble to accomplish something (it’s not easy to have work yourself so much as to have the literary and work capacities to translate the Bible, at a not-so-young age, and have what is still considered today one of the best translations of it). On the other hand, Nicolae Steinhardt mostly focuses on asking things from himself, while Gala Galaction seems to have no fear in asking others to do the same. It’s, mostly, a difference in the liberties you can demand from others.

1997-1999 was my PR stunt. Not the shortest the of time, but with plenty of (painful) learning. Now, I think I (might have) actually be needing this. It might have been actually necessary for me to go through this process.

P.S.: Around 2004-2005, when I was around 22-23 years old, I found out new things on libertarianism (via). I had no clear previous idea what economic doctrine should I pick, but I was much rather a socialist.

A man who has not been a socialist before 25 has no heart. If he remains one after 25 he has no head.—King Oscar II of Sweden (more on this topic)

P.S. #2, 2014.07.23: I tend to evaluate my life, right now, as being rather without rules after 1999, and with rules prior to that time. And I have a sudden need for more rules in my life, right now.

P.S. #3, 2014.08.07: I think in my Gala Galaction period I loved God more than anything else. I, with a lot of cruelty in me, stepped over corpses and skeletons, just to be near to my God. It was so painful that it still hurts to this day. My post-Gala Galaction time, the Nicolae Steinhardt time, was full of liberties, of room for errors, of things you can do. And these, at time, overlapped with my will to serve God. And I learn, from the pains of Gala Galaction time, that it’s Ok to take from God and give to people.

P.S. #4, 2016.12.04: De la noi, la Cladova: “O, stăpâne sfinte! pune în preajma mea custodia sfinților voievozi și ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare!”

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.