- Noua achiziție extinde portofoliul grupului SAMEDAY în Centrul și Estul Europei, cu servicii dedicate magazinelor online
- În 2023, grupul Pactic a livrat în total aproximativ 3,5 milioane de colete.
- Tranzacția a fost aprobată de autoritățile competente.
București, 31 iulie 2024 – SAMEDAY, compania de curierat care a introdus livrarea în easybox pe piața din România, continuă să-și dezvolte infrastructura regională de livrare și anunță achiziția unei noi companii maghiare – grupul Pactic. În urma extinderii infrastructurii de livrare out of home în Ungaria, această nouă tranzacție se aliniază cu strategia SAMEDAY de a crea o zonă deschisă de livrare în regiune și de a-și îmbunătăți prezența atât pe piețele din Ungaria, cât și din Bulgaria.