Nicolae

Nicolae Breda

La înmormântarea tatălui meu nu aveam pregătit un discurs. Nici nu m-am gândit că aș putea spune ceva.

Acesta e discursul pe care acum aș vrea să-l fi zis atunci.

Întâi, o povestire:

Sfântul Nicolae dimpreună cu Sfântul Ioan Casian se îndreaptă degrabă și-nveșmântați în straie strălucitoare spre locul unde au laolaltă întâlnire cu Dumnezeu. Pe drum, întâlnesc căruța unui țăran adânc înțepenită în glod. Sfântul Nicolae parcă ar dori să se oprească și să dea celui necăjit o mână de ajutor. Îl ceartă însă Sfântul Casian: Se poate să întârziem, ferească sfântul, la întâlnire și să ne înfățișăm înaintea Domnului cu haine mânjite sau, mai știi, chiar sfâșiate!? Așa o fi, așa este, încuviințează Sfântul Nicolae, dar nici pe năpăstuitul acesta nu-l putem lăsa la voia întâmplării și a trece pe lângă el ca preotul și levitul din parabola samarineanului milostiv. Și nici una, nici două își sumecă poalele hlamidei, își suflecă mânecele stiharului și coboară alături de țăran, punând voinicește umărul sub codârlă. Se zbate, se opintește, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă greu, iar încearcă, i se fac veșmintele harcea-parcea… Dar, până la urmă, căruța e scoasă la drum drept și omul vesel și bucuros, blagoslovindu-și binefăcătorul, își poate urma calea. Sfântul Casian, în acel timp, privind la cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri și pleacă zorit nevoie mare. Sosesc amândoi la întâlnire. Sfântul Casian așteaptă de multă vreme, când, în sfârșit, apare și bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-și sufletul și într-un hal de murdărie și neorânduială de neînchipuit. Sfântul Casian, uimit și nițel scandalizat. Atotputernicul atunci ce face? Pe Sfântul Casian îl primește cu o glacială politețe, iar pe Sfântul Nicolae cu mare prietenie. Și le grăiește astfel: Numele tău, imaculatule și neîntârziatule, respectuosule și multprotocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni – Și încă! Vei fi prăznuit numai o dată la patru ani. Iar al tău, o, mult mânjitule, nepunctualule, ne­parolistule, dar vrednic iubitor de aproapele tău și adevărat ucenic al multcompătimitorului Meu Fiu, va fi printre cele mai populare din toată lumea.

Sursa »

Tatăl meu, Nicolae, îmi amintește de povestea de mai sus.

Cred că tatăl meu, dacă ar fi trecut pe lângă cineva în nevoie, nu s-ar fi jenat să ajute. Ar fi făcut cum considera că e mai bine, indiferent de normele sociale, indiferent de costuri.

Dacă tatăl meu a avut niște vicii, au fost niște vicii în aceeași idee – o dăruire totală, o intrare în viciu atât de mare încât îl consumă până la capăt.

Dar, de partea cealaltă, a Binelui, tatăl meu nu s-ar fi dat niciodată la o parte, de rușinea, jena, și norma socială de a ajuta.

În bine și în rău, tatălui meu i-a păsat mai mult de o problemă anume decât de presiunea socială și norme.

Tatăl meu avea probleme cu spatele. Motivul? Probabil și un eveniment punctual, în care a încercat să ridice o piatră grea și a “rupt” ceva la coloană, dar și anii de zile în care a cărat cu spatele lucruri pentru alții. Nu i-a păsat de spate, coloană, dureri – avea lucruri de cărat în spate. De la copii mici (eu și fratele meu), la de-ale gurii pentru bunici, la bucăți mari de fân în vremea fânului. Fără nicio grijă de consecințe. A cărat până și-a “rupt” spatele.

De asta, când mă gândesc la tatăl meu, îmi vine în minte povestirea Sfântului Nicolae.

Posibil ca povestirea cu Sf. Nicolae să fie imaginară. Viața tatălui meu, Nicolae Breda, a fost cât se poate de reală.

Citește mai departe

Cum să folosești Anki Cards pentru a repeta mai bine materia pentru un examen? (2025.02.16, online)

Cum să folosești Anki Cards pentru a repeta mai bine materia pentru un examen? (2025.02.16, online)

În video-ul de mai jos vorbesc despre:

Anki – powerful, intelligent flashcards https://apps.ankiweb.net/

Decks – AnkiWeb https://ankiweb.net/decks

How I ranked 1st at Cambridge University – The Essay Memorisation Framework – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=-46Vyiwat_Y

How to study for exams – Evidence-based revision tips – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=ukLnPbIffxE

How to Learn Anything FASTER – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=unityETmypk

Așadar – cum să folosești Anki Cards pentru a repeta mai bine materia pentru un examen?

Citește mai departe

61% dintre consumatorii etici cumpără produse alimentare sustenabile. Trend sau necesitate?

61% dintre consumatorii etici cumpără produse alimentare sustenabile. Trend sau necesitate?

Pentru o analiză detaliată a tendințelor și oportunităților din piață, studiul complet Consumatorul Etic 2025 este disponibil gratuit aici: https://mkor.ro/studii/consumatorul-etic-2025/

  • 61% dintre consumatorii etici aleg produse alimentare sustenabile – o creștere de 22%
  • Doar 13% dintre români prioritizează constant alimentația sănătoasă, în special consumatorii etici
  • Reducerea risipei alimentare a crescut cu 17% față de anul anterior – Cum influențează acest lucru comportamentul de cumpărare?

Sustenabilitatea nu mai este doar un trend, ci o realitate care influențează din ce în ce mai mult alegerile de consum ale românilor. Conform studiului MKOR — Consumatorul Etic din România în 2025, incidența consumului etic a crescut cu +5% de la an la an, arătând un trend pozitiv al comportamentelor de cumpărare și consum responsabil.

Așa cum reiese din date, 61% dintre consumatorii etici cumpără produse alimentare sustenabile, o creștere importantă de 22% față de anii anteriori. Această schimbare indică o preocupare tot mai mare pentru sănătate, mediu și calitatea produselor consumate zilnic. Cu toate acestea, rămân multe provocări: prețurile ridicate, lipsa informațiilor clare și scepticismul față de etichetele eco sunt doar câteva dintre barierele care împiedică o adoptare mai largă a unui stil de viață sustenabil.

În același timp, comportamentele de consum continuă să evolueze. Reducerea risipei alimentare a devenit o preocupare majoră, în timp ce tot mai mulți consumatori încearcă să facă alegeri mai informate în privința alimentației lor.

Cu toate acestea, doar 13% dintre români prioritizează constant o alimentație sănătoasă, ceea ce ridică o întrebare importantă: sustenabilitatea în alimentație este o necesitate reală sau doar un trend influențat de marketing? Prin acest studiu, MKOR a explorat factorii care determină aceste alegeri, barierele care încă persistă și oportunitățile pentru brandurile care doresc să răspundă acestor nevoi emergente.

Citește mai departe

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș – Cuvânt de învățătură la Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) (2025.02.09, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Biserica Oțetari)

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș - Cuvânt de învățătură la Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) (2025.02.09, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Biserica Oțetari)

În data de 9 februarie 2025 a avut loc la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Biserica Oțetari Sfânta Liturghie – Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului).

Dr. Stelian Gomboș a susținut un cuvânt de învățătură.

Mai jos, înregistrarea audio a evenimentului.

Citește mai departe

Does SEO remain the same?

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

When considering estimating a performance over 1 year, you should take into account:
1. Google’s algorithms are constantly changing; it doesn’t change overnight, but in a few years, things vary;
2. Competition changes, too; your competitors change from one point to the other;
3. Your goals change – if you target a keyword now, perhaps you will target a different one 6 months from now.

So, while some things in SEO remain intact, there still are some changes to be done.

Citește mai departe

Cages

Thomas Hawk - Doctor Banksy

“Bert: Let’s sit down. You know, begging your pardon, but the one my heart goes out to is your father. There he is, in that cold heartless bank day after day, hammed in by mounds of cold heartless money. I don’t like to see any living thing caged up.

Jane: Father in a cage?

Bert: They makes cages of all sizes and shapes, you know. Bank-shaped, some of them, carpets and all.”

Mary Poppins (1964)

There are different types of cages.

You can be a prisoner in a physical realm. But also inside you.

You can be surrounded by things and people and be in a cage. And you can be all alone in a small space and be free.

 

Citește mai departe

Voting for others

Dar eu, eu cu cine votez?

If someone asks you to vote for a friend.

What should you do?

My first instinct – ignore it.

When they ask for a vote, the request is not “vote for the best, according to your opinion”, but “manipulate your vote”.

If I would vote based on my actual opinion, my friend would be upset.

The solution? Ignore the request.

Don’t tell them you won’t vote, but also don’t vote for anyone.

Voting for the best option would like them do them wrong.

I think this is the best option.

Citește mai departe

De unde puteți să cumpărați lucruri?

Amazon Prime Day 2018

Dacă v-a apucat febra cumpărăturilor și căutați niște idei despre site-uri unde puteți găsi lucruri:

iHerb – Vitamins, Supplements, Natural Health Products
= Comand de aici suplimente nutritive. Livrează din SUA în România.
Căutați NEAPĂRAT coduri de discount pe Internet, de exemplu GOLD120 poate fi folosit pentru comenzi mai mari cu reducere foarte bună.
Livrează prin Fan Courier.
E rentabil pentru comenzi mai mari, adică nu comandați o cutie, comandați mai multe produse, valoare mai mare etc.

Driedfruits
= Semințe și nuci la preț bun.
Îi folosesc de ani de zile.

Ulei de masline extravirgin, presat la rece – Sotirelis – Sotirelis
= Ulei de măsline. Sunt mai multe site-uri de unde poți lua, eu am încredere în ei.
Preț relativ OK, calitate bună, livrare promptă, produse ambalate bine.

De Coltesti – Descopera cele mai noi oferta din magazinul nostru
= Îmi place foarte mult smântâna și brânzeturile maturate. Scump, dar e alt nivel de calitate față de ce ești obișnuit.
Livrează cu curieri care folosesc combine frigorifice, așa că produsele ajung ca și cum ar fi ținute la frigider tot drumul.

Amazon.de: Low Prices in Electronics, Books, Sports Equipment & more
= Pentru livrări peste 50€, livrare gratuită în România.
Atenție dacă comandați tablete sau ceva mai scump că e posibil să nu ajungă. Primiți banii înapoi, puteți face comanda din nou, dar mi s-a întâmplat ca produse mai scumpe să nu mai fie livrate, și să mai fac o dată comanda.
În România livrează prin curieri diverși, în general Fan Courier, UPS.
Au pe site tot felul de produse, practic e un eMAG mai mare.
Nu livrează în România lucruri gen baterii, UPS-uri.
Nu livrează 100% produsele din site, dar o mare majoritate a produselor pot fi livrate în România.

Farmacia Tei
= Au prețuri bune, nu poți comanda însă în anumite condiții (anumite tipuri de produse au o politică de livrare atipică).
Uneori, au cost de livrare, dar de obicei se amortizează foarte rapid prin reducerile produselor.

Produse Românești Cinstite – Răzvan Idicel
= Am lăsat la urmă plăcerile vinovate.
Dulceața de vișine îmi place, comand aproape exclusiv asta.
Ciocolata cu zmeură e OK, dar nu e chiar extraordinară. Puteți încerca.

PS: Cred că de la cei de la Starea Nației am aflat despre:

Măslinescu – Singura cramă de ulei de măsline din România. Nu am comandat însă. :)

Citește mai departe

Studiu: 45% dintre tinerii din România spun că au trecut prin abuz emoțional în relații. Aceasta este cea mai întâlnită formă de abuz menționată de tineri, urmată de cel în mediul digital cu aproape 30% dintre mențiuni și de cel fizic cu 20%

Studiu: 45% dintre tinerii din România spun că au trecut prin abuz emoțional în relații. Aceasta este cea mai întâlnită formă de abuz menționată de tineri, urmată de cel în mediul digital cu aproape 30% dintre mențiuni și de cel fizic cu 20%
  • Ce apreciază tinerii la partenerii de cuplu
  • Ce îi face pe tineri să se despartă de partenerii de cuplu
  • Abuzul emoțional: 20% dintre fete spun că sunt amenințate, condiționate sau constrânse frecvent în cuplu
  • Abuzul digital: Un sfert dintre tineri au observat frecvent în alte cupluri urmărirea partenerului prin stalking online sau aplicații GPS
  • Abuzul fizic: 14% dintre fete spun ca sunt lovite frecvent cu palmele în cuplu
  • Abuzul financiar: 10% dintre respondenți au observat în alte cupluri ascunderea sau furtul banilor
  • Abuzul sexual: 16% dintre respondenți au observat frecvent atingeri în zone intime fără consimțământ, la alte cupluri
  • Campania online #InstaSorry promovează cercetarea „Iubirea și abuzul la Gen Z & Alpha”

București, 6 februarie 2025: Aproape jumătate (45%) dintre tinerii români cu vârste între 14-25 de ani spun că au întâlnit abuzul emoțional în propria relație sau ca matori, aceasta fiind cea mai des întîlnită formă de abuz menționată de tineri. Totuși, 52% dintre fete identifică această problemă, comparativ cu doar 38% dintre băieți, conform studiului “In a relationship – Iubirea și abuzul la Gen Z & Alpha” realizat de Fundația Friends for Friends și Reveal Marketing Research.

Abuzul emoțional este urmat de cel în mediul digital cu 28% dintre mențiuni, de cel fizic cu 20%, de abuzul financiar (12% dintre mențiuni) și abuzul sexual (10%).

Studiul este reprezentativ la nivel național și a fost realizat în aprilie – mai 2024, pe un eșantion de 403 tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 ani, utilizatori de internet (metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviews). 52% dintre respondenți sunt fete.

Cercetarea a luat în considerare cele cinci forme de abuz: emoțional, fizic, sexual, financiar și în mediul digital.

Citește mai departe

SERP Conf. Sofia 2025 Returns with an Exciting Lineup and the Best Speakers from the Balkans

SERP Conf. Sofia 2025 Returns with an Exciting Lineup and the Best Speakers from the Balkans

NOTE: For more information and to enhance your knowledge in SEO, AI, and E-commerce, follow this link: https://serpconf.com/sofia/tickets/

Grab your ticket with 20% OFF with a promo code: olivian-20

The region’s elite in SEO, AI, and E-commerce will gather in Bulgaria for one of the most anticipated conferences, which this year will be held in both Bulgarian and English.

Citește mai departe