Permis pentru crimă (1989) / License to kill (1989) este un film cu spioni (James Bond). Însă sondajele/survey-urile care se dau la licență sunt o altă formă de a ucide. Detaliez mai jos opinia mea despre sondaje făcute pentru licență.
Când vine un cerșetor la tine să îi dai bani, îți imaginezi “Îi dau 1 leu ca să își ia un covrig”.
E posibil însă ca banii tăi să ajungă în alte mâini, și banii de covrig să fie folosiți de fapt de o rețea care întreține cerșetoria.
În Slumdog Millionaire (2008) unii copii sunt schingiuiți pentru a fi trimiși la cerșit cu succes.
Poți, așadar, să contribui la traficul de ființe umane din dorința de a da un covrig unui cerșetor.
Iar dacă în loc să dai un leu dai un covrig, tot n-ai rezolvat situația.
Dacă un cerșetor are de dat mai departe o anumită sumă zilnică, sau un procent din încasări, dacă alegi să dai de mâncare unui cerșetor, pur și simplu acel cerșetor nu va cheltui din banii câștigați procentul pentru mâncare. Adică nu rezolvi mare lucru dând produse cerșetorului, pur și simplu va economisi din banii alocați mâncării, și va redirecționa alți bani pentru alte scopuri.
Da, banii tăi ajung la cumpărarea covrigului, dar dacă nu i-ai fi dat bani, poate ar fi cheltuit din banii extra pentru covirg, așadar banii pentru covrig contribuie ca suma pentru alte scopuri să fie mai mare.
Nu sună tocmai bine, nu? “Cu 1 leu, ai contribuit ca un copil să fie traficat și posibil schingiuit”.
Revenind la sondaje. Când cineva îți cere să completezi un sondaj, apare în mintea ta, probabil “uite, e o persoană pe care o cunosc, mai are puțin până la licență, o voi ajuta să rezolve un sondaj științific, îi fac un bine”.
Eu văd însă lucrurile diferit.
Am completat câteva zeci de sondaje/survey-uri până acum, în general dacă cineva mi-a cerut ajutorul, cel puțin în perioada recentă, am căutat să i-l dau.
Intenționez însă să nu mai completez sondaje pentru licență/disertație/lucruri similare, consider că fac un rău persoanei, sistemului de învățământ și societății, în general, dacă completez sondaje.
Detaliez pe puncte.
- Multe sondaje sunt slabe calitativ. Nu cunosc profesorii care le-au făcut, și care, probabil, au aprobat sondajele, însă multe din ele sunt slabe calitativ, nu întreabă lucruri relevante. Dau niște exemple.
- Validarea datelor – unele sondaje nu sunt validate deloc. Era o glumă cu cerințele bărbaților pentru o potențială soție și singura cerință e să respire. Cam așa și cu sondajele, nu există validare. Nu ești întrebat dacă îndeplinești niște criterii, ci ești pus să alegi între A și B, chiar dacă nu ți se aplică. Glumea Cabral Ibacka odată că vede uneori reclame la produse 100% pentru femei și că nu înțelege targetarea. La un sondaj, poți avea întrebări inițiale de validare, cu eliminare totală respondenți. Majoritatea sondajelor nu au.
- Despre context:
- La unele sondaje ești aruncat direct în subiect, fără să ai un context foarte clar. “Stai, nene, de ce mă întrebi asta?”. “A, nu, că nu contează asta, tu răspunde la întrebare, fără să înțelegi contextul cercetării. Nu te privește.”
- La unele sondaje nu știu numele persoanei care a creat sondajul, tema lucrării, profesorul coordonator. “Unele” = “majoritatea din ele”.
- Localizare irelevantă. Ce părere au studenții din Dorovaiul din Deal despre situația națională? Ce contează? E nereprezentativ.
- Nereprezentare la nivel de societate. Știu doar că am fost întrebat de multe ori, dar multe sondaje (e posibil să mă înșel aici) nu caută să valideze datele la nivel național. Pur și simplu “am făcut un sondaj”. Da, dar dacă faci un sondaj în special printre studenții locali nu e reprezentativ.
- Prea scurte sau prea lungi – unele sondaje pun doar foarte puține întrebări despre o temă. Altele se joacă cu timpul intervievatului și pun prea multe.
- În unele sondaje ți se cer, senin, date foarte personale. Probabil datele ajung într-o lucrare, poate chiar pe Net. Nu ți se cere niciun fel de permisiune de publicare, doar “Hai, ești în sondaj, dă datele tale private”.
- Multe întrebări ar trebui să aibă și opțiunea “nu știu/nu răspund”, sau chiar o opțiune de a adăuga răspunsuri “altele”. Multor sondaje le lipsește asta.
- Apar uneori în sondaje întrebări obligatorii la care nu se poate răspunde. De exemplu, te întreabă ceva de tip “da”/”nu”, iar dacă zici “nu”, următoarea întrebare, obligatorie, e, “dacă ai zis «da» la întrebarea anterioară, atunci …”. Păi ce să răspund, dacă am zis nu? E doar un exemplu, dar apar uneori lucruri de tipul “alege între a/b/c”, și niciuna din opțiuni nu e OK.
- Uneori, întrebările sunt astfel formulate că ești obligat să minți. Efectiv, nu ai nicio opțiune care să reflecte situația din context.
- Limba română:
- Sondaje fără diacritice.
- Sondaje cu erori de tastare (e OK să greșești, dar să nu pui verificare ortografică automată nu e OK; nu mai vorbesc să îl citești de suficiente ori încât să nu mai apară greșeli flagrante).
- Delăsarea totală despre calitate.
- Nu întreabă nimeni, nu rețin să fi văzut vreodată, “e bun sondajul meu, e calitativ? Poți să îmi zici dacă e OK, înainte să îl trimit altora?”. Nu interesează pe nimeni asta. Da, vorbești cu profesorul coordonator despre asta, dar atât. Nu ceri vreodată feedback ante-sondaj “Oare fac bine acest sondaj”.
- După volumul erorilor din sondaje, sondajele sunt făcute delăsător.
- Am scris uneori mesaje respondenților “vezi că ai greșit”. Uneori mi s-a răspuns, alteori nu. Îmi iau din timp să trag pe cineva de mânecă, uneori nici nu mi se răspunde.
- Să zicem că găsesc o greșeală fundamentală în sondaj și o semnalez. Exemplu – întrebi da/nu, iar următoarea întrebare, obligatorie, presupune că ai zis da. În mod normal, ar trebui reluate sondajele de la zero, refăcut tot chestionarul și întrebat încă o dată toți oamenii. Care e probabilitatea să se întâmple asta?
- Recompensarea persoanei care completează.
- Multe sondaje, în cererea de completare (mesajul care ajunge la tine) nu specifică cât durează completarea, în medie. Uneori, nici în descrierea sondajului.
- Nu am văzut decât foarte rar pe cineva să revină cu un mesaj de mulțumire. Apar mesaje de “completează-mi cererea”, nu am văzut decât arareori mesaje de mulțumire “da, mersi de completare”.
- Să recompensezi financiar/material într-o formă sau alta persoanele care completează nu am văzut vreodată la sondajele tipice (se poate da un premiu, de forma unui concurs). A devenit cumva firesc să ceri un lucru (timpul și atenția altora) și să nu oferi nimic în schimb. Nici măcar nu se pune problema. “Dar și alții fac așa” nu e o scuză. O facultate/master îți oferă acces la o carieră mai bună, în care poți investi, dacă faci o licență, pentru a primi răspunsuri relevante. “Sunt student și am buget zero.” Eu nu consider că vreun student are vreodată buget zero. Interesul pentru cercetare, da, acesta însă poate tinde spre zero.
- Era o vreme când după completarea unui sondaj, trimiteam mesaj de confirmare “vezi că am scris”. A trecut ceva timp și am pus pe un grup “completați-mi și mie un sondaj pentru cineva”. Nimeni nu m-a contactat, din cei cărora le scrisesem anterior, să îmi zică “uite, am completat și eu sondajul tău, la schimb”.
- Uneori, mi se cer date private. Rareori mi s-a cerut adresa de email pentru a mi se trimite rezultatele sondajelor pe care le-am completat. “Lasă emailul, pentru validare.” Păi dacă tot ai emailul, fă treaba până la capăt, dă-mi răspunsurile. Not gonna happen.
- Pe grupuri apar mesaje cu “am nevoie de completat sondajul”. Nu apar mesaje cu “asta e lucrarea, astea sunt concluziile”. Dacă o lucrare ar avea interes științific, și nu interesul strict de a face ceva, mai degrabă decât a nu face nimic, ar fi o temă justificată, pe o nevoie justificată. Dar, nu, în loc avem “fac și eu o chestie, nu contează ce răspunsuri dați, oricum e irelevant, așa că concluziile vor fi oricum irelevante, nu am niciun interes științific. Vreau doar să fiu absolvent.”
- Date private.
- Nu ești informat în unele cazuri ce se întâmplă cu datele tale din sondaj. Chiar dacă dai doar date statistice (deși uneori ți se cer și date personale), nu e clar unde ajung datele tale și cine le vede. Cât se păstrează, cum se stochează, cum sunt securizate. “Completează mai repede, te rog, că n-avem timp.”.
- Încadrarea în timp.
- Nu rețin multe exemple de sondaje făcute cu mai mult de 9 luni înainte de susținerea licenței (adică înainte de octombrie/noiembrie pentru licență în iulie anul următor). În schimb, sunt multe sondaje în ultimele 2 luni înainte de licență.
- Date științifice.
- Lucrarea de licență și cea de disertație au un prestigiu, e o încununare a unui efort. Dar nu e suficient să fie aspecte teoretice, e nevoie și de ceva practic. Mulți studenți/masteranzi apelează însă la cercetări de tip sondaje pentru că e o metodă practică facilă. Găsești un număr de respondenți, faci o interpretare a datelor și gata partea practică. Dar cercetarea făcută e de multe ori complet irelevantă.
- O altă problemă, majoră, e utilitatea lucrării. Apar glumițe uneori despre cercetătorii britanici care cercetează niște lucruri absurde. Și se fac glume că cercetarea britanică e dusă în derizoriu. Multe teme din sondaje sunt fie irelevante prin natura lor, fie devin irelevante prin metoda de sondare sau calitatea procesului.
- Faptul că profesorii acceptă astfel de lucrări e un semnal negativ asupra sistemului de învățământ, cel puțin așa consider eu.
- Interpretarea datelor.
- Aici speculez mult, și poate greșesc, dar mă aștept ca nici interpretarea datelor să nu fie la cel mai mare nivel. Întrebi un grup de oameni ceva, obții un rezultat. Ce altă interpretare decât “Mai mult de jumătate au zis … ceea ce înseamnă …”. OK, pentru asta se obține o licență, că ai observat că mai mult de jumătate din respondenți fac așa și pe dincolo? Se pot face și analize mai detaliate, dar problema e legată și de sursa datelor – sigur-sigur datele sunt valide, pe un eșantion reprezentativ etc.? Sau e un chestionar “să fie ceva, ca să nu fie nimic”? Și asta e cercetarea făcută? Ai 100 de respondenți, pui o poză cu răspunsurile și zici că bucata cea mai mare din cercul din grafic e albastră? Asta e o lucrare științifică de absolvire a facultății?
Opinia mea e că completând sondaje e mai mare riscul să faci un lucru rău decât potențialul să ajuți. Există o probabilitate să încurajezi un sistem viciat, în care studenții fac ceva, ca să nu facă nimic, profesorii girează acest lucru, din păcate, iar sistemul de învățământ produce noi absolvenți cu efort minim. Pierzătorul cel mai mare e societatea, care e pusă în fața unui absolvent care, probabil, nu contribuie, și evident a ales încă de la începutul carierei calea ușoară. Eu nu zic ca facultatea să fie o tortură și chin, să îți pui cuie sub scaun și să închei socotelile tragic ca într-un poem. Însă nici extrema cealaltă, în care “dacă se poate ușor, toată lumea face ușor.”.
Licența/disertația e transformată într-o joacă. Un mini sondaj, cu mici respondenți, pentru mică cercetare practică, pentru o mică absolvire.
Aplică măcar 3 din criteriile prezentate mai sus unei lucrări, și deja am dubii despre calitatea realizării.
Problema celor care cer completarea unor sondaje nu e la cei ce cer, e dreptul lor să ceară, problema e la mine, care aleg să completez sondajul. Nu am nicio problemă că mi se cere să completez sondaje. Nu am însă nicio problemă să refuz.
Dacă cineva îți cere ajutorul cu o temă (să îi rezolvi direct tema de școală), poți să îi indici niște piste de explorat, poți să îi confirmi dacă a făcut bine, poți să îi dai principiul. Dacă însă îi faci tema, probabil faci ceva greșit.
Sondajele sunt, pentru mine, o formă de a trișa.
Dacă vă imaginați că se întâmplă asta doar la unele universități, și doar la nivel de facultate, am citit o lucrare de doctorat a cărei parte practică era un sondaj. Partea de teorie și partea de analiză sondaj și iei doctorat.
Am participat odată la o absolvire de masterat (urma să prezint disertația). Înainte de mine, o doamnă a avut o prezentare cu matematică de nivel de liceu. Un profesor din comisie a criticat-o public foarte mult. Nu știu sigur, dar mă aștept să fi promovat, chiar cu o notă slabă. E un conflict de interese aici – universitățile au uneori mai multe locuri libere decât candidați, prin urmare au interesul de a face studiile cât mai atrăgătoare, lăsând să promoveze și studenți care poate nu merită. Un al doilea aspect – cum a ajuns lucrarea aceea slabă în etapa de prezentare? Cum a fost aprobată de profesorul coordonator?. Și mai e o întrebare – credeți că persoana mustrată a învățat lecția, și-a schimbat radical percepția asupra vieții, va alege să fie mai muncitoare etc.? Sau va zâmbi că a reușit să păcălească sistemul așa ușor, a scăpat cu o mustrare care nu e atât de dureroasă, și are diplomă de absolvire?
Am participat la toate concursurile școlare la care am putut în ultimii ani – olimpiade, planuri de afaceri -, dar și la unele externe facultății, dar care au avut loc în facultate. De obicei, la nivel de facultate (sunt mai multe facultăți) era o medie de aproximativ 20 de echipe participante la concursuri, poate 25. O echipă avea 1-3 studenți participanți, de obicei 2. Întrebare – la nivel de tip formare (master + facultate), la nivel de facultate (sunt mai multe facultăți), la nivel de ani (3 ani de facultate), vorbim de un număr mare de studenți potențial participanți. Unde e interesul științific al studenților/masteranzilor, dacă în total participă 25 de echipe la nivel de facultate + master, toți anii?
La cea mai recentă facultate pe care am absolvit-o, probabil în generație cu mine au fost studenți care au avut lucrări de licență cu sondaje. În lucrarea mea (am pus-o aici), am căutat să vin cu ceva nou în domeniu, am scris un plugin, am avut un algoritm, am avut studiu de caz, teoria a avut multe surse etc. La o olimpiadă de nivel național la care am participat cu o variantă a părții mele practice din lucrare am luat mențiune. Pot spune că lucrarea a fost primele 1/3 din lucrări la nivel național. O parte din competiția mea de la licență sunt studenți care au dat spre completare sondaje pentru partea practică.
Revenind, sunt toate sondajele pentru licență slab făcute? Nu, dar eu nu am timpul să fac verificare ortografică unui sondaj făcut într-un dezinteres total. Am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.
“Am întrebat 100 de români…” – de multe ori nu funcționează lucrurile chiar așa, și ce poate fi OK pentru un spectacol televizat s-ar putea să nu fie OK pentru absolvirea unei facultăți.
În concluzie, prefer să nu dau licență pentru crimă.
PS: Am scris anterior despre educație: Cum văd eu educația? – Blog de Olivian Breda.