Mi-a plăcut mult „Jesus Christ Superstar”, în toate formele lui: operă pop-rock – interpretarea originală (1970), film, dar și spectacol „live”, de la care a și pornit pasiunea mea pentru JCS. Am învățat versurile, pronunția cuvintelor, gesturile.
Am citit și părerea părintelui Steinhardt despre operă.
De fapt, mi-a plăcut „Jesus Christ Superstar”, în varietatea lui, atât de mult, încât am devenit, ulterior, fan Andrew Lloyd Webber și al musical-urilor lui.
Am văzut azi „Jesus Christ Superstar: Live Arena Tour” (Video 2012) – este disponibil gratuit doar în weekendul în care scriu acest articol pe un canal dedicat. Vor fi și alte piese, pe parcursului lui Aprilie 2020.
Câteva impresii despre acest spectacol.
- Mi-a plăcut adaptarea versurilor. Foarte rar, mai pregnant în scena cu vânzătorii din templu, versurile au fost schimbate, dar cu atenție să nu exagereze, deranjeze sau altereze mesajul original. Mi-a plăcut asta.
- Am fost de acord și cu adaptarea situațiilor. JCS e un spectacol modern în sine, dar varianta din 2012 încă și mai și. Adaptări moderne, dar cu sens și bine justificate în context.
- Mi-a plăcut interpretarea actorilor/cântăreților. În unele variante, am tot căutat să găsesc sunetul din interpretarea din 1970, aici am fost în acord cu noile voci. Mi-au plăcut.
- Muzica a fost atât de bine cântată, că nu îți dădeai seama că nu e înregistrată anterior, ci e o interpretare în direct.
- Sunet impecabil din punct de vedere tehnic, costum și decor foarte bune, nu s-a exagerat cu efectele speciale, dar au fost binevenite.
- Ce nu mi-a plăcut a fost reproșul pe care îl am față de orice transpunere a unui spectacol pe o scenă – când ești acolo, te simți bine, dar când vezi un video cu o filmare a unei scene ai o senzație de „vreau mai mult, vreau în afara scenei”. Am devenit atât de obișnuit cu filmul, încât teatrul, opera, baletul, și, iată, specatcolele, nu se „simt” bine văzute pe Internet. Îi dau 9/10 pentru că am așteptări de film de la ceva ce nu e film.
