Noul Easy BuyBack by eMAG&Flip: clienții eMAG pot cumpăra telefoane noi prin vânzarea celor vechi pe aceeași platforma

  • Clienții pot vinde telefonul vechi în regim buyback către Flip direct din platforma eMAG și primesc bani pentru achiziția unui telefon de generație nouă
  • Peste 25.000 de clienți au beneficiat de versiunea anterioară a programului de buyback în ultimele 20 de luni, economisind, în medie, 1.800 de lei
  • eMAG estimează că unul din cinci produse va fi comandat prin buyback în perioada următoare

 București, 15 aprilie. 2024. În condițiile în care prețul mediu al celor mai vândute branduri de telefoane mobile s-a dublat în ultimii patru ani, clienții eMAG pot cumpăra telefoane de ultimă generație folosind și banii obținuți din vânzarea telefoanelor vechi prin programul Easy BuyBack by eMAG&Flip, un nou program 100% online. Cu Easy BuyBack, care este disponibil în întreaga țară, clienții își pot valorifica vechiul telefon și cumpăra altul nou direct de pe eMAG fără a mai migra pe o altă platformă sau a mai merge la un alt magazin pentru a evalua telefonul vechi sau pentru a-l preda. Vechiul dispozitiv poate fi predat la easybox sau la curier, iar aceasta face ca întregul proces să necesite efort minim din partea clientului.

De asemenea, clienții pot achita noul produs printr-una dintre metodele flexibile de plată din contul eMAG Wallet: plata în patru rate, în 12 rate sau la 30 de zile.

Programul este disponibil pe eMAG pentru modelele eligibile, urmând să fie extins pe viitor și pentru alte categorii de produse. Easy BuyBack by eMAG&Flip este disponibil în România și va fi lansat în curând și în Ungaria și Bulgaria.

„În general, oamenii înlocuiesc telefonul o dată la trei ani, iar telefoanele de nouă generație sunt tot mai scumpe. Cu noul program de buyback, care este cât se poate de simplu și intuitiv, clienții eMAG pot să își cumpere telefoane abia apărute pe piață la prețuri mai bune, vânzând telefonul vechi pe platforma noastră. În doar câteva minute oricine poate să efectueze tranzacția fără a se mai deplasa în magazin sau a migra pe o altă platformă. Mă aștept ca în următorii doi ani să vindem cel puțin 100.000 de telefoane prin Easy BuyBack și să completăm gama de produse și cu alte categorii de interes pentru clienți”, a spus Cristian Cârjan, Senior Commercial Director eMAG.

 

„Prin consolidarea parteneriatului buyback pentru clienții eMAG, aducem procesul de evaluare și vânzare a telefoanelor direct în platforma eMAG. Așa ne asigurăm că drumul telefoanelor către Flip este cât mai scurt, eficient și sigur, în beneficiul clienților. Conform datelor noastre, clienții au economisit în medie 1.800 lei anul trecut prin programul buyback, cele mai populare modele valorificate fiind iPhone 11, 12, 13, Galaxy S22 Ultra”, a declarat George Moroianu, co-fondator Flip.

 

În ultimii aproximativ doi ani, peste 25.000 de clienți eMAG și-au valorificat telefoanele vechi pe platforma Flip și au achiziționat produse noi. Clienții care achiziționează prin buyback își permit să acceseze produse mai avansate precum iPhone 15, iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max, Samsung S24, Samsung S24 Ultra. Segmentul de buyback are un potențial important de creștere de până la 20% din vânzările totale de telefoane mobile, potrivit estimărilor eMAG.

 

Despre eMAG

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful).  Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG accesați about.emag.ro.

 

Despre Flip.ro

Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. La fel ca în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de cel puțin 12 luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea electronicelor recondiționate contribuie la protejarea planetei. Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 200 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria, Ungaria și Grecia. Până acum, peste 300.000 de clienți și peste 9000 de companii au apelat la Flip.ro și la serviciile dedicate segmentului de business pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou și pentru a implementa soluții care reduc impactul asupra mediului.

Noul Easy BuyBack by eMAG&Flip: clienții eMAG pot cumpăra telefoane noi prin vânzarea celor vechi pe aceeași platforma

Trimite pe WhatsAppEroare linkuri?

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).