Am văzut aseară piesa de teatru „A douăsprezecea noapte” – de William Shakespeare (regia: Andrei Șerban).
Consider piesa unul din cele mai frumoase spectacole de teatru pe care le-am văzut.
Piesa se joacă la Teatrul de Stat Constanța. Pentru cei din București există proiectul Autostrada spre teatru, m-am întâlnit cu o cunoștință veche din București aseară.
Mai jos, impresii, cu mici spoiler-e!
- Mi-a plăcut enorm cum au jucat actorii. Câteva idei:
- VIOLA: Cristiana Luca mi s-a părut că a exprimat foarte bine emoții.
- SIR ANDREW AGUECHEEK: Cătălin Bucur mi-a plăcut foarte mult, m-a distrat.
- MARIA: Ecaterina Lupu m-a amuzat.
- ORSINO: Andrei Bibire a fost o redescoperire după spectacolele de teatru-sport, aici a avut altă abordare.
- FESTE: Ștefan Mihai mi-a plăcut.
- SEBASTIAN: Theodor Șoptelea mi l-am imaginat tot amuzant, îl știam din alte roluri.
- OLIVIA: Mihaela Velicu a exprimat emoție.
- SIR TOBY BELCH: Liviu Manolache mi l-am imaginat amuzant.
- Mi-au plăcut decorurile, mi s-a părut superbă partea aceasta, de efect și cu resurse, estimez eu, nu așa mari. (Scenografia: Carmencita Brojboiu)
- Mi-a plăcut lumina. (Lighting design: Cristian Niculescu)
- Îmi place să merg la teatru. În definiția ei, atâta vreme cât nu ai ceva împotriva lui William Shakespeare, ești nevoit să vezi piese. Nu pot altfel. Spun „nevoit” pentru că am avut unele din cele mai negative experiențe cu piesele lui. Am văzut mai multe piese în care îmi plăceau luminile, îmi plăceau decorurile, actorii păreau drăguți, dar dacă mă întrebai la sfârșit ce s-a întâmplat în piesă, nu puteam să îți spun. Și eu eram un mini-erou, mergeam la piesă fără să fi citit nimic înainte, și nu e ușor să pui în scenă o piesă scrisă acum câteva sute de ani. Cert e că majoritatea (să zic toate, mai puțin cea curentă?) pieselor pe care le-am văzut au fost criptice. Nu și aici. Nu am înțeles tot din piesă, am citit ulterior un rezumat pe Wikipedia și au fost multe lucruri neclare mie, deși le-am văzut pe scenă, dar am înțeles o mare parte din subiect, înțelegeam în general cine e cine, ce caută acolo, ce se întâmplă pe scenă. Nu am două capete acum, față de acum să zicem 10 ani, deci consider că felul cum a fost pusă în scenă și jucată au contribuit major la acest lucru.
- Mi-a recomandat cineva piesa, voiam să o văd cât mai curând după ce a fost pusă în scenă, dar nu am găsit bilete. Când i-am spus persoanei de temerea mea, că „nu voi înțelege mare lucru”, mi-a zis că nu e cazul. Eu eram tot sceptic, dar s-a dovedit că m-am înșelat.
- Cred că în piesele lui William Shakespeare, la modul general, emoțiile sunt exagerate. Și asta nu poate să fie decât distractiv/emoționant/mișcător.
- Un lucru special la piesele lui William Shakespeare e că uneori vezi reacția fără să vezi construcția emoției. Adică o persoană se îndrăgostește într-o secundă total de o persoană. Nu ți se arată cum s-a îndrăgostit, vezi reacția ulterioară, tot felul de emoții, dar nu neapărat procesul îndrăgostirii. Poate fi o idee nerealist, și simți că lipsește ceva, dar e interesantă abordarea.
- Mi-a plăcut piesă în piesă, joc în joc, ieșire din piesă, intrare la loc în ea.
- La un moment dat, în timpul piesei, m-am trezit lăcrimând.
- Intenționez să văd una din multele adaptări ale piesei de teatru – Twelfth Night (1996). De asemenea, Shakespeare in Love (1998).
Notă – spectacol cu nuditate parțială.
