Cum să fii un doctor bun? Sfaturi și idei la care nu te-ai gândit!

Când oamenii spun “cum să fii un profesionist mai bun?”, se gândesc automat la tot felul de lucruri inovatoare. Dacă vrei să fii un medic ortoped mai bun decât alții ar trebui, zice teoria și consensul general, să faci ceva ce nu fac alții – să ai o procedură doar a ta sau un echipament doar al tău sau lucruri specifice ție. Similar, dacă vrei să fii considerat un chirurg mai bun decât alții ar trebui, vocea generală spune, să faci chirurgie ca nimeni altul. Să fii diferit în cel puțin un punct, și asta e esența ta.

3644746113_0af7c186af_z

Prin urmare, când te uiți retrospectiv la ce face un medic sau fie mai bun sau mai slab decât altul, ajungi să cauți chichițe și lucruri minore. Te uiți după detalii și cauți esența în lucruri specifice acelei persoane. Ajungi, așadar, să crezi că succesul în meserie și să faci lucrurile mai bine e să îți găsești o nișă și să o super-exploatezi, să devii cel mai bun în nișa respectivă. Și un alt aspect e că îți explici lucrurile în funcție de acele lucruri – “a, evident că X e chirurg bun, a avut noroc că a găsit el o procedură”, “a, normal că pacienții vin la el, uite ce amplasare are cabinetul lui”.

Din păcate, cred că logica de mai sus este falsă. Nu cred că pentru a fi un bun profesionist trebuie să inventezi ceva, trebuie să găsești ceva ce nu fac alții, trebuie să cauți neapărat ca dintre 10 medici, tu să fii medicul roz, mai cu moț decât alții, total atipic și cu nișa lui.

Cred că succesul vine din două simple lucruri:

  • Să depui efort.
  • Să îți pese.

Atât. Dacă în primul an de practică va conta că ai mai multă sau mai puțină experiență, va conta cât de bine știi să gestionezi o situație, va fi important dacă știi să tratezi un caz într-un fel sau altul, după un an de zile am curajul să afirm că succesul unei persoane ține de doar doi factori – cât de mult efort a depus și dacă îi pasă. Talentul inițial, abilitatea de a fi ceva mai răsărit decât alții pălesc în fața unui lucru simplu – să depui efort și să îți pese la modul real de omul din fața ta.

Explicația e simplă – după un minim “rodaj” în practică, te vei întâlni cu problemele cele mai frecvente și mai importante. Dacă îți pasă și dacă depui eforturi, vei ajunge să reușești. Vei învăța din greșeli, vei fi mai bun, te vei perfecționa. Și asta va conta mai mult decât alte aspecte, precum faptul că ai niște lucruri înnăscute în tine sau nu, ai un talent și un dar.

Să dau un exemplu concret. Am avut uneori mici probleme cu dinții. În timpul facultății, în București, am fost la ceva dentist al facultății, pentru că la cabinetul școlii nu plăteam nimic, iar problemele erau minore (mici plombe). Cu timpul, însă, problemele s-au mărit, iar eu am terminat facultatea și nu mai aveam servicii gratuite. La cine să apelezi? Am încercat ca la ceva perioadă promoțională, când puteai să mergi la dentist fără să plătești (a fost ceva campanie Colgate pe tema asta), să vizitez niște medici. Entuziasmul meu s-a micșorat după prima vizită, așa că n-am mai continuat cu a căuta dentistul astfel. Am căutat pe net – nu am găsit răspuns. Am mai întrebat pe fieșcine, dar n-am găsit nici așa o soluție care să mă mulțumească. În cele din urmă, pe un forum pe care îl citeam intens în perioada respectivă – www.xf.ro – am găsit un comentariu admirativ despre Marius Burcuș. L-am vizitat, am fost mai mult decât mulțumit, am scris admirativ despre el pe blog aici. Îmi mențin și astăzi părerea despre domnul doctor, pe care îl vizitez o dată la câteva luni cu plăcere.

Și revenim la tema inițială – ce face un medic mai bun decât alții? Am crezut multă vreme că domnul doctor Marius Burcuș are ceva special. A învățat el pe undeva, a găsit el o soluție. Știe un mic secret, s-a consultat cu alții, a găsit soluția miraculoasă. Și articolul scris e în sensul ăsta – care sunt “chichițele” care îl fac pe el să fie un medic bun.

Dar cred, însă, că fundamental e că îi pasă și că depune eforturi ca lucrurile să iasă bine. Poate, la un moment dat, oricine face o greșeală. Poate o face și pe a doua. Întrebarea care se pune e dacă ai capacitatea internă, starea și dispoziția să spui “STOP!, nu mai vreau să repet eroarea asta” și să fii mai bun. E nevoie de voință și de efort. Cam atât.

Culmea e că pentru asta nu există școli. E un clip video pe TED.com pe tema asta – ajungi să pui reguli, să creezi proceduri, să ai sisteme ca să meargă totul bine. Dar, la sfârșitul zilei, un factor important e dacă îți pasă. Dacă vrei ca lucrurile să fie mai bune și să depui eforturi în direcția asta. Foarte probabil, meseria îți va da suficient de mult feed-back prin erori și încercări eșuate cât să îți fie foarte clar ce ai de făcut. Vei ști probabil care e soluția “cum să fiu un profesionist mai bun?”. Întrebarea e – îți pasă suficient de mult încât să vrei să te schimbi?

Dau un alt exemplu – fotografia. Am făcut câteva zeci de mii, poate câteva sute de mii de fotografii. Am câteva sute de albume de la evenimente la care am fost. Uneori, în perioada recentă mai ales, sunt singura persoană care face poze la un eveniment mai mare. Și, cu toate astea, când cineva îmi spune că sunt fotograf, mă simt ofensat. Am ajuns să asociez meseria de fotograf cu un soi de mercenarism, o chestie mercantilă, axată pe profit din satisfacerea unei nevoie. Și nu de asta fac eu poze, nu pentru profit, nu e o meserie, nu e un “trebuie”, ci e un “vreau” și un “aleg”. Când mă gândesc la un fotograf de evenimente, mă gândesc la cineva care vine, caută esența întâlnirii, aspectul cheie, subiectul de top, îl pozează, și pleacă. Dar nu de asta fac poze, și nu din asta îmi iau eu mulțumirea, și nu pentru a bifa o chestie care să îmi aducă ceva satisfacție materială fac eu poze. Iar cheia pentru un fotograf tipic – evenimentele importante la un eveniment, nu e și cheia pentru mine. Iar subiectul de top pentru un fotograf tipic – speakerii și oamenii de top, nu sunt și subiectele mele de top – ci participanții. Și lista continuă, totul de la diferența dintre a face poze ca job și ca atingerea unui scop “pac!, am făcut poza, am surprins cheia, am făcut o poză «artistică», acum aștept plata și ne vedem la anu'” versus opțiunea de a face poze pentru că te simți bine când faci poze și când aduci bucurii. Iar pentru bucurii personajul de top nu e primarul care vine la eveniment, nu ai nevoie de el.

Merg la evenimente de ceva timp. Poate am mai văzut altă dată, și uit acum, dar din memoria mea nu țin minte ca vreodată să fi văzut pe cineva care să și filmeze și să și facă poze, în același timp. Și fac asta constant de ani de zile. De ce cineva care vine la un eveniment și filmează nu poate avea o cameră și să facă câteva poze? Pentru că, pentru asta, trebuie să îndeplinească două condiții – să îi pese și să depună efort. La nunta unui prieten am făcut mai multe poze decât 4 fotografi profesioniști angajați pentru taskul respectiv, și doar eu am avut filmarea aproape integrală a evenimentului. E o chestie cantitativă, și probabil pozele lor sunt mai OK decât ale mele (echipament + experiență), și probabil filmul lor cu selecția momentelor cheie de la nuntă e mai bine văzut. Dar am și eu un loc în piață, pentru că nișa lui “a îți păsa” și “a depune efort” e deseori ignorată.

Îmi asum dezamăgirea produsă de titlul articolului, care e înșelător și manipulator.

(articol apărut și pe cetd.ro)

I am a Freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading. I live in London, and lots of things live in me.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.