- Când râzi, lași garda jos. Dacă eu vorbesc pe un ton foarte monoton, și tu nu te poți abține să nu râzi, dar nu batjocoritor, ci pentru că ți-ai dat seama de o chestie pe care am zis-o eu, tu în momentul ăla ești vulnerabil. Suferi un pic. Ai inițiat râsul. Tu însuți devii ținta întrebării “De ce râzi? De ce ești așa ciudat? De ce ieși din starea de normalitate?” Când râzi, primul lucru e că devii mai slab, și ai o mică suferință.
- Când râzi, creezi o legătură. Ca să te simți confortabil cu cineva și să râzi, te legi de omul respectiv. Te conectezi cu el. Te-ai prins de poantă, i-ai cedat ceva, te mișcă ceva.
- Când râzi, nu mimezi asta. E foarte greu să mimezi un râs veridic. Poți să îmi zici “Vai, ce observație bună”, dar să fie fals mesajul ăsta. Să nu crezi, relamente asta. Dar e foarte dificil să râzi credibil.
Despre dovada că râsul produce suferință și se creează o legătură. Vezi clipul ăsta: Dutch TV presenter wont stop laughing – YouTube. Există și varianta clipului cu traducerea, dar originalul pe care îl dau aici e mult mai OK. Așa, deci – tipul nu se poate abține să nu râdă. Nu are voie, nu e OK. Ulterior, își va pierde, în viața reală, jobul pentru chestia respectivă. Din păcate, are un râs batjocoritor (râde de om, nu de idee). Rămâne însă în clip observația că se creează o conexiune între cei doi. E ceva. Se mișcă ceva. Și că cedează ceva din el când râde. E, ceva în genul ăsta vreau să stârnesc eu. Dacă discuția dintre oamenii respectivi ar fi avut loc la un nivel normal, ar putea să fie falsă. Ar putea să mimeze că înțelege suferința, că de acord. Dar nu poate mima râsul.