Poate fi uneori deranjant să fii extra-politicos. Poți deranja, încercând să faci binele, poți lăsa o percepție greșită, poți încerca să fii amabil și să calci pe bătături.
Eu sunt fan al unei formalități, până la un punct. Să nu te tutuiești, eventual să deschizi o discuție, chiar virtuală, cu o formă de salut, să mulțumești (chiar dacă nu e evident pentru ce), să scrii „cu plăcere” când ți se mulțumește – toate acestea pot fi enervante, dar pentru mine sunt, totuși, binevenite.
Am fost o vreme în Marea Britanie, și „cheers!” (bucurie) sau „cheers, mate!” erau o formulă universală. Dacă ziceai „Thank you” (mulțumesc), ți se zicea „No worries”, să nu îți faci griji inutil.
Mie îmi plăcea să îmi fie adus aminte să mă bucur și să nu îmi fac griji.
De acord că se poate ajunge la exagerări, la formule pompoase fără substanță, la prețiozitate unde nu e cazul.
Pentru mine, e însă o mai mare problemă extrema cealaltă, care vine la pachet cu agresivitatea în multe forme.
Prefer un nervos „O zi bună!” după ce am fost certat, și e supus pe un ton de genul „Nu mai avem ce discuta”, decât să lipsească complet o astfel de formulă.
Politețea mi-a lăsat amintiri plăcute în Marea Britanie.
Oamenii nu mi s-au părut excesiv de formaliști, se spunea adevărul, era o franchețe, dar multe lucruri erau elegante, ți se vorbea frumos, oamenii erau deschiși, și politețea mi s-a părut un semn de civilizație, nu o problemă de exagerare în comunicare.
Cred că o problemă în România e lipsa politeții, nu exagerarea ei.
Da, există un fariseism – vezi oameni care fac urări pompoase și aruncă hârtii pe jos, vezi oameni care zâmbesc în față, și pe la spate te bârfesc -, dar, cu toate astea, prefer politețea oricărei alte variante.
Într-adevăr, exprimările pot fi inautentice. Să urezi ceva text lung și pompos, fără nicio legătură cu ce e în tine poate fi lipsit de autenticitate – mesajul nu e credibil și sincer.
Pe de altă parte, o lingușire, chiar dacă e percepută astfel, produce o stare de bine. Știu că mă “periezi”, dar tot mă simt bine.
Așa și cu urările, poate – știi că sunt nesincere, dar tot te fac să te simți bine.
Inautenticitatra mesajului. Nu e credibil și sincer. Dar și o minciuna evident minciuna lingușitor poate fi crezut și ne face sa ne simțim bine Nicolae Steinhardt, în Jurnalul Fericirii:
să poftească vreunul să-mi spună, după ce am trecut pe la Securitate, am făcut cinci ani de puşcărie şi trei ani şi jumătate de muncă manuală alături de ţigani — că politeţea e o deşertăciune desuetă, să poftească şi-l scuip drept în faţă — să-mi moară mama, să fiu nebun şi să-mi sară ochii de nu
