Când ai de făcut cumpărături importante – de forma unui frigider, un laptop, un alt produs mai costisitor – merită să amâni un pic achiziția.
Câteva idei:
- Dacă vrei să cumperi echipament foto, cei de la F64 au în general promoții bune în Noiembrie, de Black Friday. Ce e de reținut aici e că apar constant aparate foto-video noi, și e bine să iei o decizie informată – de exemplu, dacă aștepți un an de zile să iei un aparat foto mai ieftin de Black Friday, și la o perioadă scurtă apare un model mai performant, și, poate, mai convenabil la preț, e posibil ca decizia să nu fie cea mai bună.
- Anumite tipuri de electronice și cărți în limba engleză poți să iei la preț bun de la Amazon – .com / .co.uk / .fr / .de / .it / .es. În general, ei au promoții mai bune de Prime Day, decât de Black Friday (care, de obicei, spre deosebire de BF din România, e cu o săptămână sau două mai târziu, tot în noiembrie, de obicei în ultima vineri a lunii noiembrie). În anii trecuți, Prime Day a avut loc în luna iulie, anul acesta s-a amânat, posibil să aiba loc în septembrie. Ce e Prime Day? O zi în care sunt numeroase promoție, atenție!, pentru clienții Amazon care au pachetul Amazon Prime. Dar puteți crea un cont nou pe Amazon, adăugați un card, faceți comanda de Prime Day, și anulați Prime Day ulterior. În anii trecuți puteai face asta. E mai neplăcut procesul de anulare a contului, îți ia ceva pași, cei de la Amazon în mod intenționat te fac să fie procesul mai greu. Ce să cumperi? În principal lucruri pentru care consideri că nu vei avea nevoie de garanție, și pe care nu prea le găsești în România. Exemple – o cameră video abia lansată (în România ajung mai greu), hard diskuri (în ideea că le folosești pentru backup, nu pentru date importante; dacă ai probleme cu garanția, cam asta e), cărți fizice în limba engleză, și alte lucruri, mai puțin importante. E utilă Prime Day, în special pentru că dacă vrei să comanzi ceva în Decembrie, după ce a trecut Black Friday, teoretic aștepți un an. Practic, poți comanda vara următoare, deci după cam 8 luni, de Prime Day.
- În general, majoritatea produselor le comand de Black Friday, iar aici eMAG ia partea leului. Câteva observații – în general, cumpăr direct de la eMAG, altfel va trebui să iau în considerare și costul de livrare, și uneori reducerea obținută se cam anulează. Am discutat anterior despre sfaturi și ponturi.
- Alibaba au Singles’ Day, dar nu am cumpărat vreodată de la ei. Am mai comandat de la diferite alte magazine, DX.com, de exemplu.
- Desigur, sunt produse pe care nu le iau nici de la F64, nici de pe Amazon, nici de la eMAG, în special produse mai nișate sau servicii. Și pentru acestea poate fi util Black Friday, dar rețineți că ar trebui să aveți niște standarde precum “Vreau un produs din gama X”, nu “Vreau neapărat produsul Y, lansat recent, și la prețul Z”. Cu cât e mai generalistă căutarea, de genul “Vreau un frigider cu volum interior de X litri, să fie ieftin și bun, dar nu contează altceva”, cu atât cresc șansele să găsești un produs relevant.
- La modul general, ca să răspund la întrebarea din titlul articolului, în general merită să îți programezi cumpărăturile. Sigur, procentele de reduceri pot fi artificial manipulate, adică dacă scrie că e o reducere de 30%, poate ea este de 20% sau 15%. De asemenea, pentru că Black Friday a devenit un fenomen în sine, am observat că unele companii nu fac reduceri în perioada iulie-noiembrie, iar când reduc prețul unui produs, de Black Friday, pare o reducere spectaculoasă. Dar dacă urmărești prețul produsului, ulterior, poți observa că reducerea e de fapt standardul, și acela e prețul real. Mi s-a întâmplat și ca reduceri de Black Friday să fie depășite în perioada imediat următoare. Pe de altă parte, dacă ai un buget mai mare, și cumperi nu un produs sau două, ci ceva mai multe, în general vei putea beneficia de reducere. Mai este un aspect – timpul dedicat cercetării pentru un produs. Sunt produse pentru care ai de făcut cercetare înainte de achiziție mai mică (ce frigider cumpăr?) sau mai mare (ce tastatură mecanică? Ce mouse? Ce laptop). Uneori, un produs ieftin (tastatura) poate solicita o cercetare mai mare decât unul scump (UPS). Ei, eu prefer să fac cercetarea și, apoi, tot procesul de comandă, într-un calup mare, cu câteva săptămâni înainte de achiziție, pentru mai multe produse. Da, sunt produse pentru care mă mai informez din timp, ca să îmi fac o idee despre piață, mai ales dacă sunt produse despre care nu știu nimic, și am nevoie să mă informez.
- Ca o concluzie, în general merită să aștepți o perioadă și să faci cumpărături de Prime Day / Black Friday, din două motive mari – reduceri de prețuri, și efortul mai mic de a comanda mai multe produse în aceeași zi.