When you complain online, you create a bad image, you ruin someone’s day.
„X robbed me” doesn’t help many people. Yes, there’s a small likelihood you’ll encounter X, but the chances are small.
I try and avoid complaining online. Water under the bridge.
Cred că cel mai important criteriu la trecerea străzii e să nu o faci automat, ci să stai într-o mică tensiune și să fii concentrat(ă).
Eu am mereu o strângere de inimă când sunt pe orice tip de spațiu unde ar putea fi mașini – parcări, străzi cu sens unic (mă uit în ambele sensuri), drumuri puțin circulate.
Am în minte aproape constant „aici ar putea/nu ar putea trece o mașină”, și încerc să îmi impun – „Când treci strada, atenție să fii concentrat”.
Altfel, dacă fac lucrurile automat, la un moment dat, cel puțin la mine, apare excepția – „Am trecut de atâtea ori pe aici, știu cum e, sunt stăpân pe situație”.
Dacă ai o stare de tensiune, o să cauți, în mod normal, soluții să eviți un potențial accident.
Eu nu sunt părinte, dar pentru cel mai important lucru în dezvoltarea unui copil e cum își petrece timpul.
Câteva lucruri care mi se par importante, din perspectiva mea de non-părinte:
1. Timp cu familia;
2. Timp limitat la dispozitive electronice; să fie anumite restricții;
3. Timp în natură (preferabil bunici sau rude la țară, petrecut ceva timp; dacă nu, e OK și vizite ca turist/tabere);
Asta cu „am obiectul cutare sau nu” mi se pare destul de irelevantă. Petrecerea timpului mi se pare mai importantă, contează cum se alocă acel timp. Dacă un Lego costă câteva sute bune de lei și e folosit rar, poate fi o achiziție mai puțin utilă.
Separat de lucrurile astea, abilitatea de a zice „Nu”. Să pot zice „Stop, nu face asta”.
Experiența mea personală cu persoanele guralive e independentă de succes – știu oameni vorbăreți care au ajuns foarte bine și alții care mai puțin.
Eu văd însă o corelație cu următoarele lucruri:
Știu oameni tenace, care lucrează în domeniul studiilor și cu prezență pe piața internațională. Chiar și cu 2 din 3 criterii îndeplinite, de obicei ajungi foarte bine.
Revenind la „vorbăreți”, am întâlnit vorbăreți tenace, și cu restul de condiții au ajuns bine.
Oamenii descriși în articol au o parte bună – își doresc mai mult, de la ei sau de la societate. Vor mai multe. Au pretenții. Și au o jumătate rea – nu sunt dispuși să facă ceva pentru asta.
E nevoie de ambele pentru progres, și la nivel personal și la nivel de societate.
E și un pic de lipsă de modestie acolo „dar ce are X și eu nu am?”. Păi are ceva, chiar dacă nu îți e evident.
Faptul că o trăsătură de succes îți scapă nu înseamnă că ea lipsește.
Eu încă cred și sper în România.
Sunt și cazuri extreme, în care anumite persoane, în funcție de gradul de putere și de abilitățile pe care le au, acționează într-un fel în care nu sunt de acord.
Dar România e formată și din oameni obișnuiți, iar aici nu stăm așa de rău.
În presă n-o să vezi niciodată că „În orașul X lucrurile merg bine, azi n-a fost nicio problemă, și a fost soare”. În presă apar accidentele și furtunile.
Încerc să mă detașez.
Da, mă gândesc cu îngrijorare la situația în care aș avea nevoie să fiu internat într-un spital.
Am avut și unele interacțiuni cu Statul care m-au nemulțumit.
Mineriadele, cazul Colectiv, 10 August pot fi considerare eșecuri ale Statului.
Însă nu văd că extremele de comportament sunt media.
Nu văd eșecurile Statului ca eșecuri ale societății, pentru mine e mai mult de atât.
Ca o concluzie pozitivă – faceți sport și mâncați sănătos, să nu ajungeți să aveți nevoie de spital. :)
Ce sunt UE și NATO pentru România?
În pofida știrilor preponderent negative, UE și NATO au însemnat, în opinia mea, salvarea României, pe cât s-a putut. Republica Moldova, Ucraina, Serbia vs. România și Bulgaria – stăm mult mai bine noi.
E și știrea de zilele astea:
„România poate depăși Polonia din perspectiva PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare până la jumătatea acestui deceniu, condiționat de accelerarea reformelor, digitalizarea sectorului public și atenția mai ridicată acordată investițiilor în cercetare, arată o analiză Banca Transilvania.”
(via »)
Unde vedeam așa ceva în afara UE?
Despre faptul că România a putea-o duce rău.
Acest lucru ar face rău tuturor, inclusiv celor de la Bruxelles care pierd o piață de consumatori destul de mare.
Nimănui nu îi face bine un stat care eșuează, nu doar statului respectiv.
În economie există conceptul de cost de oportunitate. Ce ai putea face cu resursele tale în mod alternativ, față de o acțiune anume?
Ce aș putea face eu mai bine decât să fac armata?
Aproape orice e mai tentant, inclusiv să nu fac nimic cu timpul meu. Orice e mai tentant decât armata.
Pe de altă parte, patrie, țară, patriotism, naționalism, lucruri de genul acesta – dacă ar fi cazul, cu mintea de acum, care poate fi foarte diferită de mintea din momentul efectiv al deciziei, aș zice da unui serviciu militar pentru a îmi apăra țara.
În general, e greu să zici „când o să fie o mobilizare generală, știu cum voi acționa”.
Ce știu e că am o estimare, mai mult de atât, însă, nu.
Când analizezi cryptomonedele, contează și problema eticii, cryptomonedele pot fi folosite și în scopuri dubioase, iar investind în ele contribui, parțial, la răul respectiv.
The strongest argument against cryptocurrencies used to be that they had yet to show they were much good for anything. Now the strongest argument against them may be that they have become far too good at one thing: enabling crime.
Why Crime Could Kill Crypto – WSJ
Sau:
Is it ethical to invest in cryptocurrency? | Stuff.co.nz.
Is bitcoin an ethical currency? Not according to professor’s new research | Rutgers Business School.
Desigur, sunt și voci contrare:
Poți zice că și cu alte monede există corupție.
E ca în cazul doamnei Kovesi, care a zis că: „Nu există țări lipsite de corupție.” (referitor la state UE). Problema e că în unele cărți e mai mult ca în altele.
Și banii tipăriți pot fi folosiți pentru plata unor activități, dar la Bitcoin poate fi un risc mai ridicat.
Contraargumentele date mai sus sunt pe tema „Noi suntem în România, n-avem timp de Eco, etică și altele, avem alte priorități, nu ne interesează salvarea planetei”.
Răspunsul meu aici e că banii investiți în Crypto sunt pentru investiții, nu pentru supraviețuirea de zi cu zi. Așa că se poate aplica și ceva etică.
Un citat din N. Steinhardt:
Îmi povesteşte că Mihail Sadoveanu a stilizat traducerea psalmilor făcută de ebraistul Moses Duff. Despre un scriitor vândut regimului şi pe care conu Mihail îl apăra spunând: „Ce vrei? ce nu face omul pentru o pâine?“, ovreiul, răspunzând, a precizat: „Pentru o pâine da, nu însă şi pentru un cozonac“.
Aici nu vorbim de bani pentru supraviețuire, vorbim de bani pentru investiții, și ar putea să conteze și alte lucruri decât nevoile de bază.
SUA au PIB-ul cel mai mare din lume, dar la PIB/locuitor nu stau așa bine.
Prima dată mi-a atras atenția asupra acestui aspect un coleg de muncă, undeva prin 2008.
Sunt țara posibil printre cele mai apropiate de ce înseamnă libertarianism (cel puțin așa o percep eu; au inclusiv un partid care se zbate la câteva procente în alegeri), și rezultatele par dramatice.
Teoretic, libertarianismul e un ideal.
Practic, au o grămadă de bani, și tot fac niște lucruri care te sperie.
Nu e deloc simplu să aplici o politică și să zici „gata, asta rezolvă totul”.
Sunt fan al pieței libere, capitalism, democrație. Uneori, însă, sistemele pot eșua.