Mai jos, ideile mele despre un fragment din “The Brothers Karamazov” by Fyodor Dostoevsky.
Non-practice
Despre schimbare la români
E oare reală percepția că suntem refractari la schimbare, ca popor?
Situația #1: Eram la un supermarket într-un orășel din apropierea Londrei (zona e cum e Ilfov față de București – Greater Area London, Brentford).
Se introdusese recent taxa ecologică pentru pungi.
Un domn, nu foarte în vârstă, undeva la 50-60 de ani, dacă nu mă înșală memoria, ajunge cu cumpărăturile la casă, și află că pungile costă. Nu mai știu suma, oricum era ceva similar cu prețurile din România pentru pungile de unică folosință.
Foarte indignat, că de ce trebuie să plătească? A plecat, a lăsat cumpărăturile acolo.
Situația #2: Am citit de un site care a vrut să schimbe culoarea de la albastru la verde, sau ceva de genul acesta.
Au schimbat, mare scandal, vrem site-ul vechi înapoi.
Au pus culorile inițiale, și au început să schime foarte puțin în fiecare zi, timp de câteva săptămâni/luni, timp în care au făcut tranziția.
N-a mai comentat nimeni.
Situația #3: Uitați-vă câți președinți reușesc să aibă un al doilea mandat, deși poate un suflu nou ar ajuta.
“Îl știu pe cel vechi, votez cu el/ea”.
Situația #4: de citit despre Balcerowicz Plan – Wikipedia.
Uneori, să iei măsuri drastice poate fi de bun augur. Noi am avut o tranziție cu schimbări mici, care e posibil să ne fi făcut mai mult rău decât bine.
Niște concluzii personale:
Nu cred că teama de schimbare e specifică românilor.
Altfel, cred că avem carențe la educație, dar, iarăși, depinde cu cine te compari. Suntem în UE, ne comparăm cu UE, dar global nu e chiar așa dramatică situația.
Tendința de a vedea totul în negru absolut “ca la noi la nimeni” poate duce la fatalism “a, păi suntem pe ultimul loc din lume, de ce să mai încercăm?”.
Cred că am evoluat (și, da, și prin schimbare) mult în ultima perioadă.
Să ne mai tragem și sufletul, și să nu vedem chiar totul în tendințe întunecate.
Despre programe antiplagiat
Să zicem că vrei să verifici cu un program antiplagiat dacă lucrarea ta de licență/disertație/doctorat trece testul.
Ca să verifici o lucrare antiplagiat, nu contează dacă softul X îți “zice” că nu ai plagiat. Ai nevoie să verifici fix cu programul folosit de facultatea ta.
Degeaba softul X afirmă că nu ai plagiat, nu te ajută cu nimic asta.
Despre cuvinte încrucișate
Taică-meu a colecționat ani de zile revista Rebus pe vremea lui Ceaușescu, aveam un munte de reviste.
Le completa cu creionul, ca eu, ulterior, să vin și să șterg și să completez din nou, când voi ajunge la o anumită vârstă.
Le-a aruncat maică-mea la gunoi, să facă infarct taică-meu, nu alta.
Îmi place să mă joc cu cuvintele, să scriu, să citesc, să inventez cuvinte și fraze.
Mi-a plăcut Wordle la lansare, l-am jucat ceva vreme.
Am completat și integrame/rebus, dar nu cine știe ce.
Cred că mi-ar plăcea Scrabble, e mai pe competiție.
Cum văd eu joburile viitorului?
E o carte care îmi place – și un articol rezumat:
- How to Fail at Almost Everything and Still Win Big: Kind of the Story of My Life : Adams, Scott: Amazon.co.uk: Books;
- ‘Dilbert’ Creator Scott Adams: How to Fail Your Way to Success.
Pe scurt, cartea zice să îți faci niște skill-uri, la care, chiar dacă nu ești expert, prin combinația lor poți reuși în viață.
Adică, decât să fii doar un desenator ca mulți alții, dacă combini desenul cu abilitatea de a lucra într-un birou și cu încă un skill (pe care l-am uitat), poți avea o combinație specifică ție și care să aibă o valoare mare.
Ce aș face eu ar fi să îmi învăț copilul niște lucruri de bază – gândire critică, creativitate, cunoștințe tehnice, limbi străine, sport, socializare. Sunt soluții care ajută la dezvoltarea lucrurilor ăstora.
De la citit la participarea la tot felul de cursuri și activități.
Despre Samsung A53
Probabil midrange-urile Samsung se vor vinde foarte bine, mi se pare că ăsta e sweet spot-ul Samsung – consider că la telefoanele de top Apple e mai bun, iar la cele entry-level sunt vânzători care au modele mai ieftine.
Cred că e o etichetă greșită pe Samsung că nu fac produse la fel de bune ca Apple, dar brandul și percepția contează mult.
Dacă mă întreabă un utilizator “normal” ce telefon recomand – Samsung. Pentru cei de top – Apple. Pentru telefoane ieftine trebuie făcut research punctual, că apar foarte multe modele frecvent, și rămâi în urmă.
Samsung e destul de competitiv și pe piața de telefoane entry-level și pentru flagship, dar mi se pare că sunt mai puțin competitivi acolo.
It’s for your own good!
Some people say: “I did X for your own good.”
The problem with the above quote is that the person did X for their own good, not mine. It’s such a cheesy line.
Some people like to be lied to, and people need to believe in placebos.
But the feeling of being lied to can be heartbreaking.
Examples in my life:
- “You must be busy; I’ll end the conversation and let you go now …”
- “It’s good for you to do so, as you already like …”
- “You lost the project, but this can make you improve your life on aspect X; so, even if you lost now, you could learn Y, and you’ll benefit from it…”
When can you use this technique? When you want to help someone, they might object.
“I’m giving you this object for free” is not as persuasive as “Please take this object; you need it more than me.” It’s not actually a lie, and people might agree with it.
“Take this object; I don’t actually need it; it’s good for you.”
How to learn things?
Some solutions:
- Do projects. NGOs, jobs, websites, networking, and conferences. Start stuff, be part of something. Then do even more.
- Read things. Books, mostly, but other media help.
- Write. Create a blog or a journal. Type or handwrite things.
- Leave some room for thinking. Let your mind wonder
Standing up to the people who are ridiculed
I once read in a book that if you see someone in an embarrassing situation, all on their own, you should consider standing by them, even if you don’t necessarily support their cause.
It’s not easy fighting social pressure.
I’m unsure what I would do, and I don’t think this is a 100%-proper recipe, but it’s good food for thought.
Power and Precision
“Power & Precision” was (as far as I remember) the motto of one very interesting person from CHiP forum (now inactive).
I find in life that you need to cover two things: the elephants in the room (that’s power) and the small details (that’s precision).
Both are necessary, like the horse and carriage, like love and marriage, and they interwind.
You need both intense things (power) and extensive solution, with lots of space (precision).