There’s a problem:
În camerele din închisori — pentru că acolo e violent amplificată, exacerbată — am înțeles cât de mizerabilă e situația noastră în lume: prin simpla noastră existență deranjăm pe alții.
N-avem încotro. Se cuvine să înțelegem că orice am face și oricât ne-am strădui, tot supărăm. Singura soluție e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, să tăcem. Să nu facem răul, și nici binele cu sila. Dar și trecând, tăcând, tot nemulțumim. Odată pentru totdeauna se cade să ne băgăm bine în minte: deranjăm doar pentru că suntem prezenți. Și să nu ne oprim aici: mai trebuie să recunoaștem că și ei ne deranjează pe noi! Gând înfiorător: Căci nu suntem mai buni ca ceilalți, tot în aceeași oală ne aflăm și fierbem înăbușit.
Absurdul e unul din parametrii condiției omenești.
Ieșim din obezi prin dragostea de Hristos, cale ocolită, dar sigură către iubirea de aproapele — și îndurarea prezenței lui.
And a solution:
In the (perfect) movie adaptation, Hannibal calls Clarice on the phone, and he says it just a little differently: “The world’s more interesting with you in it.”
I think about this line all the time in our contemporary era.
Yes, you may annoy some people just by being on this Earth.
The solution? Think of it this way – the world can be more interesting due to this.
