Follow-up: Dr. Stelian Gomboș: Reîntâlnire și revedere – Vizită șantier Așezământ “Sf. Ier. Nectarie” (Cihei, com. Sânmărtin, Bihor) – realizat de Fundația “Mihai Neșu” (2023.08.17)

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș: Vizită șantier Așezământ "Sf. Ier. Nectarie" (Cihei, com. Sânmărtin, Bihor) - realizat Fundația "Mihai Neșu" (2022.08.19)

Dr. Stelian Gomboș: Din mila lui Dumnezeu și din dragostea câtorva oameni frumoși, în frunte cu Mihai Neșu și Părintele Paroh Alexandru Crenec, pe 17 august 2023 am vizitat, din nou, la distanță de un an, șantierul Așezământului “Sf Ier. Nectarie” din localitatea Cihei, comuna Sânmărtin, județul Bihor, realizat de către Fundația “Mihai Neșu”, șantier alcătuit dintr-o frumoasă biserică și alte multe construcții extrem de utile, de folositoare și de necesare.

Construcția lăcașului de cult se apropie de finalizare, fiind la stadiul pictării/picturii interioare.

Biserica va avea hramurile „Buna Vestire” și „Sfântul Ierarh Ioan de Shanghai și San Francisco”.

Peste 4,5 milioane de euro au fost investite în edificarea Centrului de recuperare „Sfântul Nectarie”, estimările indicând faptul că va mai fi nevoie de încă 1,7 milioane de euro pentru a putea finaliza lucrările și pentru a acoperi diferențele de sume cauzate de scumpirile materialelor de construcție.

Cei care doresc să susțină financiar, în continuare, lucrările de construire, finisare și finalizare a complexului de recuperare din Cihei, o pot face direct pe site-ul fundației sau pot dona lunar 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „CRED” la numărul de telefon 8848.

Dumnezeu să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș – Predică la Praznicul Schimbării la Față a Domnului (2023.08.06, Biserica Sfântul Ilie Tabaci din Ploiești)

Dr. Stelian Gomboș - Predică la Praznicul Schimbării la Față a Domnului (2023.08.06, Biserica Sfântul Ilie Tabaci din Ploiești)

În data de 6 august 2023 a avut loc la Biserica Sf. Ilie (Tabaci) din Ploiești slujba din Praznicul Schimbării la Față a Domnului.

Dr. Stelian Gomboș a susținut un cuvânt de învățătură.

Prezentăm mai jos și un fragment din slujba ținută, între alții, de părintele Daniel Goga.

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș – Pelerinaj la Mănăstirile Frăsinei și Bascovele (2023.08.04-05)

Dr. Stelian Gomboș - Pelerinaj la Mănăstirile Frăsinei și Bascovele (2023.08.04-05)

În perioada 4-5 august 2023 a avut loc un pelerinaj la Mănăstirile Frăsinei și Bascovele.

Pelerinajul a avut loc la mijlocul Postului Adormirii Maicii Domnului.

Plecarea a avut loc vineri după amiaza (04 august 2023), la orele 18:00, cu mașinile proprii.

Întoarcerea a fost sâmbătă (05 august 2023), după Sfânta Liturghie.

Masa de vineri seara (cina) s-a servit la Mănăstirea Frăsinei.

Masa de sâmbătă la prânz s-a servit la Mănăstirea Bascovele.

Cazarea a fost la Mănăstirea Frăsinei.

Au fost duse la ambele mănăstiri pomelnice, acatiste și prinoase.

Dr. Stelian Gomboș a fost organizator.

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Zi de hram și sărbătoare – Hramul Bisericii Sfântul Ilie Tabaci din Ploiești (2023.07.19-20, Biserica Sfântul Ilie Tabaci din Ploiești)

Dr. Stelian Gomboș: Cuvânt de învățătură. Hramul Bisericii Sf. Ilie Tabaci din Ploiești (2023.07.19)

Pe 19-20 iulie 2023 a avut loc la Biserica Sf. Ilie (Tabaci) din Ploiești hramul bisericii:

  • Miercuri, 19.07.2023, începând cu orele 17,00 în ales sobor de preoți, a fost oficiată Slujba Acatistului Sf. Ilie Tesviteanul, a Vecerniei celei Mari și a Litiei.
  • Joi – 20.07.2023:
    • Începând cu orele 08,30, dimineața, s-a săvârșit Slujba Utreniei, urmată, la orele 09:30, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
    • La orele 12:00, s-a oficiat Sfânta Slujbă de Pomenire, a Parastasului, pentru ctitori, donatori și binefăcători;
    • Totodată, Sfintele Slujbe au fost urmate, începând cu orele 12:30, de agapa creștină, în curtea bisericii.

Dr. Stelian Gomboș a susținut un cuvânt de învățătură.

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Evenimente părintele Arsenie Papacioc – 1. Parastas (Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol), 2. Simpozion – Respectăm Testamentul părintelui? (Restaurant Dorna, Mamaia) – 2023.07.19

conferinta in memoria Pr. Arsenie Papacioc - Testament

Pe 19 iulie 2023 au avut loc două evenimente legate de arhimandritul Arsenie Papacioc:

#1 Parastas 12 ani părintele Arsenie Papacioc (Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol)
#2 Simpozion părintele Arsenie Papacioc – Respectăm Testamentul părintelui? (a avut loc la Restaurant Dorna, Stațiunea Mamaia, Constanța)

La Simpozion au luat cuvântul, în ordine: Î.P.S. Prof.Univ.Dr. Teodosie PetrescuArhiepiscopul Tomisului, Arhim. Andrei Tudor, Protos. Iustin Petre, Ierom. Ilarion Dan, Pr. Cezar Axinte.

Moderator: Arhim. Andrei Tudor.

Organizatori: Școala și Grădinița Brâncovenească, Curtea Brâncovenească, Restaurant Dorna.

Părintele Arsenie Papacioc a reposat la 19 iulie 2011 (la vârsta de 96 de ani).

Mai jos, imagini, audio și video de la eveniment.

Citește mai departe

Follow-up: Dr. Stelian Gomboș – Cuvânt învățătură Duminica a 4-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutașului (2023.07.02, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Șoseaua Antiaeriană – București)

Duminica a 4-a după Rusalii - Vindecarea slugii sutașului (2023.07.02, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Șoseaua Antiaeriană - București)

Pe 2 iulie 2023 a avut slujba Sfintei Liturghii pentru Duminica a 4-a după RusaliiVindecarea slugii sutașului – oficiate la Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Șoseaua Antiaeriană – București.

Dr. Stelian Gomboș a susținut un cuvânt de învățătură.

Mai jos, imagini și video de la eveniment.

Citește mai departe