Când mergeam la Curmătură, în copilărie, mergeam periodic la biserică.
Procentual, nu era tot site-ul la biserică, era o biserică mică, nu era chiar așa de multă lume la biserică, dar, oricum, era ceva lume la biserică.
Ce mi-a rămas din perioada aceea e o atmosferă în biserică, un fel de a fi, de a te raporta la lume și Dumnezeu.
Și, mai concret, mi-au rămas în minte imagini cu (în special) doamnele care pregăteau diferite bunătăți pentru a fi partajate cu ceilalți.
Erau tot felul de produse, pe mine mă pasionau gogoșile.
Probabil oameni săraci, oamenii nu își puneau niciodată problema “cum ar fi să nu duc azi ceva la biserică?”.
Aduceau, pentru cei din jur.
Și în bisericile din oraș se mai aduce câte ceva, copiii primesc bunătăți după Sf. Împărtășanie.
Dar sentimentul acela “duminică merg la biserică, o să duc ceva, și o să mă bucur cu tot satul” nu îl retrăiesc în prezent.
Eram în Paradis și nu știam.
Reclame: