Am văzut filmul “7 Cuvinte”, care poate fi văzut online gratuit până pe 7 iunie 2020. Filmul descrie viața pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, inclusiv experiența de 21 de ani din închisorile comuniste, cele 7 cuvinte către tineri (o serie de predici), viața în SUA ș.a.
Mai jos, câteva idei în furma vizionării. Conțin lucruri cu detalii din film, dar e un film mai degrabă documentar, nu consider că strică prea mult din farmecul filmului, chiar dacă, da, voi dezvălui din farmec.
- Mi-a plăcut faptul că sunet a fost bun, și subtitrarea a fost binevenită în situațiile în care unii vorbitori aveau unele dificultăți în a rosti cuvintele.
- Am apreciat faptul că se prezentau vorbitorii de mai multe ori, poate nu rețineai de prima dată cine este vorbitorul X. Nu s-a exagerat cu asta, dar soluția, de a afișa numele de câteva ori succesiv, a fost binevenită.
- Imaginile cu Delta și calul pe plajă au fost foarte frumoase.
- Mi-au plăcut imaginile în stilul unor icoane, dacă am înțeles bine fiind făcute de Mănăstirea Diaconești.
- Ca prim aspect negativ, filmul se vede un pic întrețesut pe Vimeo la 540px. Am ales să nu văd filmul la calitate maximă, deoarece în perioada asta poate au alții mai multă nevoie de date decât am eu pentru a vedea un film. Ei bine, când erau unele animații, unele lucruri se vedeau cam rău. E posibil să nu fie de la film, ci de la filmarea anumitor cadre, cu anumiți vorbitori.
- Un aspect mai neplăcut a fost și faptul că un vorbitor spunea ceva, continua altcineva. În general, când preiei o afirmație a cuiva, o scoți din context (am auzit asta de la scriitorul Mircea Cărtărescu – context) și asta o face discutabilă. Adică contextul afirmației, cui se adresează vorbitorul, ce zice înainte și după o frază, ce s-a zis înainte, toate contează în analiza unei fraze. Nu există fraze, în vorbirea curentă, care să nu depindă de context. Ei bine, în film, și nu doar o dată, spunea cineva o propoziție, apoi altcineva continua cu o altă propoziție despre același subiect, apoi se revenea la prima persoană, și tot așa era un dans. În opinia mea, procedeul este mai puțin corect față de percepția cititorului. Este greu să îți faci o imagine mentală a unei povești spusă intercalat de mai mulți vorbitori. Trecerea de la A la B, apoi de la B la A și tot așa, poate uneori și câte-un C (nu am reținut asta, și nu doresc să reiau tot filmul pentru a stabili asta, dacă era și C) e năucitoare. Nu mai știi cu cine să asociezi o poveste. Nu e același lucru ca un dialog, în care A zice și B răspunde. Nu, e altceva aici – nu mai reușești să asociezi o propoziție cu un vorbitor din cauza jocului acestuia. De asemenea, A și B nu își propun să aibă un dialog cu B, ci A își propune să zică o poveste, și B aceeași poveste din altă perspective. Trecerea între cele două, prin interacalare te zăpăcește rău de tot, nu mai știi cine zice ce, nu mai ascoiezi. Trecerea e bruscă, și creierul nu are timp să se adapteze la schimbare. Dacă cauți pe Internet clipuri video cu filmulețe editate, poți găsi filmulețe în care zeci de discursuri sunt tăiate și se preia un cuvânt din fiecare discurs, se pun cap la cap și rezultă un film în care vezi persoana vorbind, ea chiar a zis cuvintele respective, dar scoase din context și unite și alipite dau altceva. E amuzant, dar nu e documentar, nu așa se face. Efectul din film e similar cu acela din clipurile respective, la o scară mai mică, dar principiul rămâne. Da, când faci un documentar e firesc să tai doar secvențe, și să le pui într-un context poate atipic a ce s-a zis inițial. E inerent, că filmul are limitări de durată. Dar când faci un dialog cu un joc ping-pong imaginat între 2 personaje care nu au avut real acel dialog, e confuzant.
- Filmul e făcut din filmări, estimez, de-a lungul multor ani, se vede o evoluție a calității sunetului și imaginii, dar, altfel, imaginea e destul de coerentă.
- Am zis mai sus aspecte în general tehnice, și mai puțin emoționale. Vă zic și un aspect emoțional, cu care trag și concluzia finală – filmul este foarte emoțional, cu impact puternic, pe mine m-a mișcat. Consider că un lucru important în aceste emoții a fost jucat de tema site-ului și raportarea mea la ea – credința creștină ortodoxă. Nu e barbar, nu te forțează să treci prin stări, îți pune pe tavă ceva și poți accepta sau respinge darul. Nu e o emoție vulgară, dar nici foarte subtilă, e undeva pe dificil-de-stabilit linie de mijloc, care face filmul foarte plăcut. Îi dau 9 pentru emoțiile transmise. Recomand filmul tuturor celor interesați de subiect.
Ca notă – cei care doresc să susțină acest gen de proiecte pot face donații pe site-ul: scrumfilmul.ro.
De la regizorul filmului 7 CUVINTE, Andrei Negoită, urmează SCRUM …un lungmetraj inspirat din fapte reale despre Păsările Phoenix ale României, care s-au ridicat și se ridică, zilnic, din propria cenușă, sfidând greutățile vieții cu zâmbetul pe buze.
Un film destul de interesant din cate se intelege din recenzia ta, problemele tehnice apar la multe filme…asa ca nu ar trebui sa reprezinte o problema grava, ci mai degraba ceva de apreciat fiindca este regizat de un roman. Multumesc pentru recomandare!
Mulțumesc și eu pentru comentariu. În general, nu mă leg de aspecte tehnice, dar aici erau destul de stridente.
Cele bune!