Revista Biz a lansat astăzi a nouă ediţie a Top Social Brands, clasamentul brandurilor cu cea mai puternică prezenţă în social media. Samsung, Coca Cola şi Avon ocupă primele trei poziţii în ediţia Top Social Brands 2017. Ele sunt urmate de Vodafone, Lidl, Huawei, McDonald’s, Orange, Banca Transilvania şi Bitdefender.
Rezultatele studiului au fost anunţate în cadrul conferinţei Top Social Brands, eveniment care a avut loc astăzi la ARCUB Gabroveni, Bucureşti. Topul reuneşte 75 de branduri care integrează cele mai de impact strategii şi cele mai eficiente canale de comunicare ale momentului.
Conferinţa Top Social Brands a prezentat strategii eficiente de promovare în reţelele sociale şi a identificat tendinţele şi provocările industriei digitale.
“Studiul Top Social Brands arată în fiecare an ce branduri au reuşit să se impună având o strategie coerentă şi, în acelaşi timp, este un indicator util companiilor care vor să urmărească ce canale au funcţionat şi cine sunt adevăraţii campioni în comunicarea digitală”, a declarat Marta Uşurelu, redactor şef şi acţionar majoritar al revistei Biz.
Metodologie:
Studiul Top Social Brands 2017 este rezultatul unei analize complexe a activităţilor desfăşurate de brandurile active în social media, în intervalul 30 aprilie 2016 – 30 aprilie 2017.
În analizarea brandurilor au fost luate în calcul toate tipurile de activități care pot fi desfășurate pentru promovarea în social media: blog de companie / de brand; campanii pe bloguri / cu videobloggeri; pagina de Facebook; aplicații Facebook; cont de Twitter; cont de companie pe LinkedIn; cont YouTube; cont Google+; cont Instagram; activități de brand (promovare, interacțiune, customer care) în noi rețele sociale (Snapchat, Periscope, WhatsApp); campanii de promovare sau endorsement pe paginile de Facebook ale unor celebrități; campanii de advertising (paid media) în rețele de socializare de nișă și aplicații mobile (Shazam, Instagram, Twitter, Foursquare, Flipboard); proiecte speciale video; alte conturi de social media (Pinterest, Flickr, Wikipedia, Snapchat, Tumblr etc) sau alte activități in afara celor menționate mai sus.
Top Social Brands 2017 a rezultat în urma ponderării rezultatelor înregistrate de branduri în două clasamente preliminare: topul ZeList (apariții și viewership) – (35%) și topul realizat de revista Biz pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra peisajului social media din România (65%).
Clasamentul celor 75 de branduri poate fi accest pe site-ul www.revistabiz.ro. Studiul poate fi citit integral şi în Revista Biz.
***
Despre Biz
Biz este brandul care reuneşte o puternică comunitate de oameni de afaceri, atât online, cât şi offline. Redacţia s-a impus prin realizarea unor importante studii şi topuri în parteneriat cu agenţii de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul Directorilor de Marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul Agenţiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.
Biz este unic laureat Red Dot din România. În premieră absolută pentru România, Brandient şi Biz au câştigat legendarul premiu Red Dot Design Award, cea mai prestigioasă competiţie internaţională de design, pentru coperta ediţiei BizSingapore
Jurnaliştii revistei au lansat puternice campanii de conştientizare a valorilor româneşti (Susţinem inovaţia, Sunt un ţăran) sau proiecte unice în lume precum Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanţi directori de marketing din România îşi schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează. O altă inovaţie este Biz World, ediţii ale revistei realizate integral peste hotarele ţării, în Bruxelles, Londra, SUA, Germania, Singapore şi Austria.
Biz este un brand unic în mass-media de afaceri din România. De 15 ani organizează puternice evenimente de afaceri în 9 oraşe din ţară şi 8 capitale din lume, de pe 3 continente.