Cea mai mare problemă în facultate și în masterat e pierderea de timp

Logistic, să faci un curs sau două pe zi, de obicei 3h maximum la master, dar tot de obicei în jur de 2h, pentru care trebuia să pierzi timp zilnic în trafic. Cum ar fi să ai 3-4 cursuri pe zi, și o singură zi de cursuri?

Profesori cu cerințe de efort aberante. 100 de pagini material scris la un singur curs.

Necesitatea 100% de a fi venit la curs pentru a putea promova.

Lipsă materiale făcute cu cap – cursuri însoțite de explicații detaliate, din care să înțelegi ce ai de făcut fără să fie nevoie să mergi la școală.

Program secretariat 10-12, cu cursuri care încep zilnic de la 16.

Obligativitatea de a merge la secretariat pentru lucruri absurde (înscriere în an școlar, de exemplu, pe baza unei cereri scrise). Aș putea să o trimit prin poștă? Dar unde s-a mai auzit așa ceva?

Explicații trase și întinse în mod aberant, cursuri lungite la maximum pentru niște explicații simpliste.

Abuz de putere, raport perfect inegal între profesor și elev, cu permisiuni care nu s-ar cădea (țipat, de exemplu; sau examen picat pe alte criterii decât competența).

Și, orgoliul! Oh, da, orgoliul! Să te uiți la cel din fața ta ca la o ființă inferioară.

Există și o ruptură între: ce știi/ce se presupune că știi deja. Apoi, între momentul în care d-l sau d-na profesor imaginează cursul, îl predă, dă un suport electronic sau fizic, studentul/masterandul învață și examen. Nu e aproape niciodată 100% clar ce ar trebui să înveți și să știi bine, și ce vei primi efectiv la examen. Faptul că sunt studenți/masteranzi care promovează cu media generală 10 mă lasă perplex. În mod normal, nu există o acoperire clară între ce înveți și ce subiecte primești la examen. Apoi, dacă lipsești de la un curs sau altul, nu ai variante ocolitoare, e o lipsă greu de trecut, lucru care, în opinia mea, e nefiresc.

Am avut în școala generală o doamnă profesoară de chimie care în prima lecție ne-a dat un “Barem minim de cunoștințe”. Ce să știi pentru nota 5. La vremea respectivă nu înțelegeam cuvântul “Barem”. Acum mă mir că la nicio materie, înainte de examen nu îți e clar ce ar trebui să știi pentru 5, 7, 9 și 10. Se poate întâmpla să știi, dar e excepția, nu regula.

Și mai e repetiția. Să dă o lecție, se dă un exercițiu. L-ai înțeles? Bine. Nu l-ai înțeles? Asta e, alte exerciții nu mai primești, la majoritatea materiilor nu ai unde să faci exerciții similare ușor (cu un suport curs, de exemplu).

Adaug la toate astea o chestie care e aproape complet ignorată – lipsa de recunoștință, de uimire, și de tratare a omului din fața ta ca pe un individ unic, diferit de generațiile de oameni care ți-au trecut prin mână. Există o tendință să se adune un sictir complet, și de studenți, și de meserie, și asta se simte.

Ca o concluzie generală, problema cea mai importantă în facultate și masterat e pierderea de timp. Da, înveți unele lucruri, dar timpul alocat pentru acel proces de învățare este nejustificat de lung. Se merge pe o medie, care îi trage în jos pe cei avansați, și îi provoacă prea mult pe cei sub medie. Și, în ansamblu, oriunde te-ai afla în raportul față de nivelul mediu, ai putea învăța de unul singur mult mai rapid și bine multe lucruri.

Mai e și aspectul mecanic al lucrurilor – am avut seminarii în care am făcut lucruri, dar: licențele nu funcționau, și prin urmare programele nu mergeau, nu exista Internet, sistemele erau foarte vechi și, deci, greoaie, era greu să vezi ce vorbea d-l/d-na profesor cu colegii la un calculator anume.

Un lucru care ar diferenția cursurile de cursuri online ar fi posibilitatea de a pune întrebări. Trebuie să ai însă și ce să întrebi. Cum ar fi un sistem american, în care înveți în timpul liber, și la cursuri doar vii și întrebi ce nu ai înțeles? De comparat asta cu sistemul românesc, în care citești (nu înveți, citești) materia doar cu câteva zile înainte de examen, și toate eventualele întrebări se pierd.

Și încă ceva – ar fi utile cât mai multe resurse. Să poți exersa înainte de examen pe resurse diverse. La câte din materii am avut resurse de pe care să învăț suplimentar, să pot să cresc de la începător la mediu și de la mediu la avansat? La prea puține. Ai o materie, un suport de curs, n-ai înțeles – e treaba ta.

În anul II de facultate lipseam frecvent de la cursuri. Regretul meu e că n-am păstrat obiceiul.

Am avut un profesor în facultate despre care în general opinia era foarte favorabilă. Și în anul I am picat un examen la el, am luat 8 în restanță. În anii 3 și 4 materia cu el era fie facultativă, fie opțională. A fost mult mai puțin strict, și am luat 10 la ambele examene. Cum e să fii strict doar când îți permiți?

Altfel, din peisajul general sunt și chipuri foarte luminoase, dar sunt excepția, nu regula. Cursuri la care mergi de drag, la care înveți ceva nou, care te provoacă și te stimulează. Care tratează omul din fața lor ca pe o posibilă surpriză, care nu cad în capcana plasării oamenilor în cutiuțe, și de la care speră să poată învăța ceva (da, profesorul de la elev!). Am întâlnit asemenea chipuri de profesori în toate școlile superioare în care am fost. Oameni pasionați de meseria lor, care se dedică mult meseriei.

Am ca nelămurire aproape constantă de ce ar mai alege cineva să fie profesor în România la nivel de facultate sau masterat. La nivel de liceu sau școală generală / primară poate fi explicabil – e un job stabil, și pentru unii o sursă sigură de venit, spre deosebire de joburile din mediul privat. Dar la ce nivel de cunoștințe se cere pentru a fi profesor de facultate / masterat, oricare din ei ar putea avea joburi mult mai bine plătite. Da, ar fi un efort suplimentar, probabil, e posibil să fie mai solicitante joburile din mediul privat, dar cam atât. Ar mai fi și pasiunea, dorința de a învăța pe cineva, pe care am întâlnit-o uneori. În medie, însă, nu îmi explic cum universitățile mai au profesori.

Altfel, nici studenții/masteranzii nu sunt mai breji. Probleme pe toate planurile.

Mă gândesc și la diferite persoane cu dificultăți financiare, pentru care absolvirea unei facultăți sau a unui program de masterat ar fi o mare reușită. Și vin eu și spun că nu e chiar așa. Reformulez, așadar – cred că scopul inițial al unei facultăți sau program de masterat ar fi să fie un antrenor, un coach, care să te motiveze să înveți. Dacă consideri că ai nevoie de asta, că nu ai citi în mod normal de la tine putere, că nu te-ar pasiona să înveți diferite lucruri de unul singur, programele prin care am trecut pot fi utile. Dacă însă ești un auto-didact, și ești dispus(ă) să înveți singur(ă), cred că ți-ar prinde mai bine o experiență practică. Altfel, la multe joburi se cere o calificare formală sau e indicat să ai una.

Ca o concluzie a articolului, nu am o problemă majoră cu calitatea actului de învățământ din facultate și masterat din România, ci cu lucrurile care sunt pierdere de timp.

Phil Roeder – Back to School, https://flic.kr/p/agLDmm

PS, 2018.05.25: E posibil să vă fi lăsat, cu acest articol, impresia că nu mi-a plăcut în școală. Sunt și lucruri pozitive, și lucruri negative. Da, e o pierdere de timp, în mare parte, dar, totuși, înveți câte ceva. Și am destule exemple de chipuri luminoase care să le acopere pe cele șterse.

Horia-Roman Patapievici: – Știți care e paradoxul elevului? Vorbesc din experiența mea. Pe nimeni nu detestă mai mult elevul decât pe profesorul sever. Pe nimeni – exagerez puțin – nu detestă mai mult elevul decât pe profesorul aparent distant, cu ținută, cel care este perfect sigur pe informațiile lui, și care evident impune prin faptul că este din altă lume decât tine, decât elev, elevul care e în bancă.

Știți despre cine am cele mai frumoase amintiri și cui sunt deosebire recunoscător ca adult, ca om care deja a atins 60 de ani? Profesorilor care erau foarte severi. Astăzi este un soi de isterie puritană legată de pedepsele corporale (eu nu vreau să le iau apărarea, altceva vreau să spun). Există un profesor de limba rusă care m-a tras de perciuni cu o împrejurare, pentru că am fost impertinent și pentru că am întârziat. M-a durut groaznic, l-am detestat și am spus că este un idiot sălbatic și barbar. Acest om nu era un idiot sălbatic și barbar. Era un om care, mă rog, acel lucru nu era interzis pe vremea aceea, l-a praticat, nu spun că e în regulă că l-a făcut, n-aș face din asta ceea ce astăzi se face din cea mai mică presiune fizică sau atingere – nu mă refer la palmă sau pumn sau nu știu ce – cu elevul. Este un soi de a vedea demnitatea elevului complet decuplată de o noțiune care nu trebuie bazată pe coerciție fizică, dar la care distanța, severitatea contribuie, este vorba de autoritate.

Sursa: Știri TVR.

I am a Digital Marketing freelancer. My expertise is in SEO (Search Engine Optimization) / UX (user experience) / WordPress. Co-founder of lumeaseoppc.ro (series of events on SEO & PPC) and cetd.ro (Book on branding for MDs). On a personal level, I like self-development - events, sports, healthy living, volunteering, reading, watching movies, listening to music.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.