Follow-up: Lansare de carte – “Politica Marilor Puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece” de Valentin Naumescu (2019.06.01, Humanitas și Humanitas Fiction la Bookfest 2019, Romexpo)

În data de 1 iunie 2019 a avut loc lansarea de carte “Politica Marilor Puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece” de Valentin Naumescu în cadrul târgului Bookfest 2019.

Vorbitori în cadrul evenimentului: Valentin Naumescu, Bogdan Aurescu, Ovidiu Nahoi.

Editurile Humanitas și Humanitas Fiction și-au întâmpinat oaspeții la Bookfest 2019, în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, cu evenimentele editoriale ale verii, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

Peste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 26 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori, regizori și jurnaliști celebri.

Toate cele peste 1.000 de titluri, cărți și audiobookuri au avut reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție au putut fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Bookfest.

A XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a avut loc în pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

Mai jos, fotografii și înregistrarea audio și video a evenimentului.

Înregistrarea video a evenimentului (clipurile rulează unul după celălalt):

Vezi lista cu toate clipurile »

Selecție foto pe Facebook »

Album foto integral pe Google Photos »

Înregistrarea audio a evenimentului » (în lucru)

Alte înregistrări eveniment #1 »

Alte înregistrări eveniment #2 »

Valentin Naumescu

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.