Pavlov

Î: Ce a facut Pavlov după ce i-a murit câinele?
R: A continuat să-i ducă de mâncare!

În anii 1890, Pavlov a investigat funcția gastrică a câinelui prin externalizarea glandei salivare pentru a putea colecta, măsura și analiza saliva produsă ca răspuns la mâncare, în condiții diferite. El a observat că aceștia au tendința de a saliva înainte ca hrana să ajungă în cavitatea lor bucală, și a început investigarea acestei „secreții psihice”, cum a numit-o el. A decis că aceasta este mult mai interesantă decât chimia salivei, și a schimbat scopul cercetării sale, efectuând o lungă serie de experimente în care a manipulat stimulii care apăreau înainte de aducerea hranei. El a stabilit de aici legile fundamentale pentru apariția și eliminarea a ceea ce el denumea „reflexe condiționale” — adică, răspunsuri reflexe, precum salivarea, care nu apăreau decât condițional, ca urmare a unor experiențe precedente ale animalului. Aceste experimente au fost efectuate în anii 1890 și 1900, și au fost puse la dispoziția cercetătorilor occidentali prin traducerea unor experiențe individuale, dar au devenit disponibile în totalitate în limba engleză printr-o carte publicată în 1927.

Ivan Pavlov – Wikipedia

Original Doge meme - Doge (meme) - Wikipedia
Original Doge meme – Doge (meme) – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Doge_%28meme%29#/media/File:Original_Doge_meme.jpg

 

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »

Puteți folosi Gravatar pentru a adăuga avatar (imagine comentarii).